Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Sinodul Bisericii Ruse: DESPRE NUMELE DE BOTEZ

Încă pe când eram mic copil, dar destul de bine ancorat în viaţa Bisericii, am observat că în [Republica] Moldova există o mare problemă cu numele de botez. Chiar şi unii preoţi pe care eu îi consideram mai luminaţi, refuzau să boteze cu nume pe care nu le găseau în calendar[ul rusesc], iar dacă alţi preoţi mai „liberali” acceptau anumite nume mai „la modă”, cei care se considerau pe sine „conservatori” şi „tradiționaliști” refuzau să-i pomenească, să-i împărtăşească, să-i cunune sau să-i înmormânteze cu acele nume. Unii chiar inventau tot felul de rugăciuni şi slujbe speciale de schimbare a numelui, cauzând traume duhovniceşti şi psihologice irecuperabile.

Mai târziu, am înţeles că toată această prostie vine din mediul rusesc, unde nu se acceptă nici măcar pronunţii diferite sau traduceri de nume, şi în orice biserică poţi fi refuzat la pomenire, pe motiv că, neavând un nume de sfânt, nu ai nici înger păzitor. Deja de mai bine de zeci ani tot vorbesc despre asta, iar acum opt ani în urmă am scris şi un studiu în care am explicat cum stau lucrurile din punct de vedere ortodox (nu rusesc!).

În 2012, de prin culoarele Patriarhiei Ruse s-a emis şi o circulară care permitea botezarea şi pomenirea la slujbe a celor care poartă nume naţionale din alte ţări, dar impactul acelei circulare a fost minim, iar în Moldova nimeni nu s-a grăbit să o traducă şi să o implementeze. Chiar dacă, între timp, mulţi preoţi moldoveni s-au mai luminat la acest subiect, „iluminarea” nu se datorează indicaţiilor de la Moscova, ci mai degrabă contactului cu România şi Occidentul. Există însă destui preoţi, consideraţi mari „guru” printre „pravoslavnicii moldoveni”, care merg pe vechile principii şi nu acceptă să boteze nici măcar cu variante feminizate ale numelor masculine (Andreea, Mihaela, Gabriela etc.), deşi aceasta este o practică curentă în toate mănăstirile de maici din lume, inclusiv din Rusia.

Recent, pe 26 decembrie 2019, Sinodul Bisericii Ruse (înţelegând şi lipsa de efect al Circularei din 2012) a emis o hotărâre oficială la acest subiect. Am aşteptat trei zile să văd dacă vreun site bisericesc oficial din Moldova o va traduce, întrucât aducerea la cunoştinţă a hotărârilor sinodale este una din obligaţiile episcopilor locului. Dar având atâtea precedente din care am învăţat că nu are rost să mai aştept, am tradus-o personal.

Condica Nr. 165

S-a discutat despre documentul: „Posibilitatea primirii Botezului cu păstrarea numelui naţional”, elaborat de Adunarea Intersobornicească.

Remarcă:

Subiectul „Punerea numelui nou-născuţilor; problema posibilității primirii Botezului cu păstrarea numelui naţional” a fost introdusă în agenda Adunării Intersoborniceşti pentru organizarea misiunii bisericeşti (mai târziu unită cu o altă altă comisie, în cadrul comisiei pentru educaţia bisericească şi diaconie) prin hotărârea biroului Adunării Intersoborniceşti din 28 ianuarie 2015.

Comisia pentru educaţie bisericească şi diaconie, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Pavel, mitropolitul de Minsk şi Zaslavli, a lucrat la această temă începând cu sfârşitul anului 2017 şi şi-a prezentat concluziile la secretariatul Adunării Intersoborniceşti la mijlocul anului 2019.

Studiind problematica subiectului, comisia a ajuns la concluzia că tradiţia înrădăcinată în Biserica Ortodoxă Rusă, de a pune nume după sinaxar/calendar, nu concordă cu varietatea de practici şi tradiţii din alte Biserici Ortodoxe Locale, mai ales că nici Sinaxarul/Calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse nu conţine toate numele de sfinţi canonizaţi de Bisericile Ortodoxe Locale.

Mai mult decât atât, s-a remarcat faptul că, în conformitate cu tradiţia biblică, punerea numelui pruncului nou-născut era o prerogativă a părinţilor. Despre aceasta, în mod special, ne dă mărturie exemplul punerii numelui prorocului Ioan Botezătorul de către tatăl său, preotul Zaharia (Luca 1:63); precum şi Sf. Simeon al Tesalonicului, în lucrarea sa „Despre Ierurgii şi Tainele bisericeşti”, când spune: „preotul îl însemnează [pe prunc] cu semnul crucii pe frunte, pe gură şi la piept, şi prin sfânta rugăciune îi dă numele ales de părinţi, care participă şi la rânduiala botezului[1]”.

Comisia a mai remarcat că nu există impedimente de a primi în Taina Botezului nume cu o altă pronunţie decât cea obişnuită (de exemplu: Ioan – John, Ioana – Jana), precum şi participarea la [Sfintele] Taine cu aceste nume, în cazurile în care persoana purta numele cu această pronunţie înainte de Botez sau a fost botezată cu numele într-o astfel de pronunţie. Aceste pronunţii naţionale diferite ale numelor, întâlnite şi în calendarele ortodoxe, trebuie deosebite de numele inventate, care la baza lor nu au legătură cu cultura popoarelor ortodoxe.

În baza elaborărilor comisiei pentru educaţie bisericească şi diaconie, secretariatul Adunării Intersoborniceşti propune Sfântului Sinod un proiect de hotărâre, în baza căruia Sinodul,  

A HOTĂRÂT:

  1. Având în vedere că Sfânta Scriptură rezervă dreptul de a pune numele pruncului nou-născut părinților şi, ţinând seama şi de tradiţia Bisericii Ortodoxe, să se atragă atenţia clericilor asupra posibilităţii ca – la discreţia părinţilor – copiii să fie numiţi fără impedimente (apoi şi botezaţi) cu nume de sfinţi cinstiţi în oricare din Bisericile Ortodoxe Locale.

  2. Să se sublinieze inadmisibilitatea restricțiilor în pomenirea liturgică sau admisibilitatea către Tainele bisericești a credincioşilor care poartă nume naţionale, tradiţionale în alte Biserici Ortodoxe Locale (sau nume cu alte pronunții naționale).

  3. La botezul sau unirea cu Biserica Ortodoxă a unei persoane adulte, care poartă un nume care nu are analogie în sinaxarele Bisericilor Ortodoxe Locale şi care nu reprezintă o variantă de pronunție naţională a vreunui nume din Sinaxarul ortodox, să i se ofere acelei persoane posibilitatea de a alege personal un nume de botez din Sinaxarul ortodox, preferabil, cât mai apropiat fonetic de numele civil.

Trei concluzii simple:

  1. Mie personal, această hotărâre sinodală, care a avut nevoie de doi ani pentru a începe să fie discutată de nu ştiu ce comisie, apoi alţi doi ani pentru a se formula nişte concluzii, mi se pare o pseudo-teologie, care este o mare ruşine pe obrazul Bisericii Ortodoxe Ruse. Dacă în sec. XXI, o Biserică Locală încă discută astfel de subiecte, iar o mulţime de oameni încă se împotrivesc unor astfel de hotărâri, ne punem întrebări serioase asupra gradului de cultură şi catehizare în sânul acelei Biserici. Şi, în acest caz, ce aşteptări putem avea la abordarea întrebărilor cu adevărat serioase?
  2. Sinodul nu a spus nimic despre numele care nu se conţin în nici un fel de calendar ortodox, dar care deja au fost date la botez şi sunt acceptate fără probleme în alte Biserici Locale. Probabil trebuie să mai treacă încă o sută de ani pentru a vorbi şi despre aceasta.
  3. Până una-alta, salut chiar şi această hotărâre anemică, care sper să dezgheţe un pic minţile încremenite ale unor preoţi şi episcopi a căror pregătire teologică şi cultură generală îi sperie chiar şi pe cei mai agramaţi demoni şi atei. Acum, episcopul Marcel de Bălţi (N.B. Sinodul deja îmi permite să-l numesc aşa, chiar dacă smerenia Sa[2] nu acceptă decât varianta rusească „Marchel”), nu va mai spune: „cu părintele Serghei eu slujesc, dar cu părintele Sergiu eu nu slujesc” (mă refer aici la un caz real!), deşi nici modernul „Serghéi” nu este chiar „Sérghie” din calendar, iar în ruseşte numele „Marchel” se scrie cu doi de „l” la sfârşit şi, eventual, cu „k” la mijloc, ca să pară mai sovietic…

——————————————–

NOTE:

[1] Apropo, tot în Biserica Rusă (deşi nu oficial şi generalizat), exista obiceiul de a nu permite mamei să participe la botezul propriului copil. Nu există nici o reglementare canonică sau liturgică care să interzică mamei acest lucru, mai ales dacă botezul se face după 40 de zile de la naştere, aşa cum e corect, dacă nu sunt careva probleme grave de sănătate, care să necesite urgentarea botezului.

[2] Crucea pe care episcopii o pun înaintea numelui atunci când se semnează este preluată din tradiţia monahală athonită şi înseamnă „smeritul N”. În vechime mulţi monahi puneau înaintea numelui semnul crucii (†), ca simbol al smereniei, dar în prezent acest semn este înţeles ca fiind unul distinctiv pentru arhierei. (Comentariile la acest subiect sunt de prisos.)  

Leave a Reply

avatar
2000
  Subscribe  
Notify of