Întrebare: Părinte Petru, vă rog să explicaţi de ce unii preoţi din Moldova nu vor să boteze cu nume precum Mihaela, Florin, Ovidiu, Lilia ş.a.? Este adevărat că persoanele care nu primesc nume de Sfinţi nu au Înger Păzitor şi dacă au nume necreştineşti trebuie să şi le schimbe pentru a fi pomeniţi la slujbă?
Răspuns: Consider această problemă drept una foarte dureroasă pentru Biserica Ortodoxă în general, şi pentru cea din Moldova în particular, pentru că din cauza modei de a pune copiilor nume exotice, dar şi a inculturii unor preoţi, copiii ajung să sufere un anumit disconfort sau chiar o traumă psihologică atunci când li se spune că nu pot fi pomeniţi la slujbe cu un anumit nume sau că nu ar avea „înger păzitor”. Şi ca să elucidăm această problemă, voi încerca să o abordez sistematic, în câteva puncte. Totodată, menţionez că subiectul nu ţine numai de teologie, ci şi de lingvistică, istorie şi chiar de cultură generală.
1. Numele în general este mai mult decât un apelativ sau un cod alfabetic personal (analogic cu codul numeric personal). Teoretic, omul poate purta orice nume (dorit de el sau de părinţii lui), dar trebuie să fim conştienţi că acesta va fi purtat toată viaţa şi chiar dincolo de această viaţă, şi va creşte sau va scădea în popularitate odată cu persoana care poartă acel nume. De aceea numele nu trebuie pus la întâmplare sau schimonosit după bunul plac, pentru că el se identifică cu persoana care-l poartă.
2. Primii creştini „dintre neamuri” (adică non-iudeii) purtau nume păgâne, iar la botez acestea nu erau schimbate pentru că supra-numele de „creştin” sfinţea „numele mic / prenumele”, oricare ar fi fost acesta. Sfântul Mucenic Dimitrie (Δημήτριος), de exemplu, purta numele unei zeităţi păgâne (Demetrius), dar şi-a păstrat acest nume şi după botez, iar prin viaţa, şi mai ales moartea sa (martirică), a sfinţit acest nume atât de iubit astăzi de noi. Aceeaşi situaţie o avem şi la Sfântul Dionisie, iar exemplul este valabil pentru multe alte sute şi mii de sfinţi din primele veacuri, care nici nu aveau cum şi de unde să împrumute doar nume de sfinţi. Culmea e că uneori, chiar dacă la botez numele erau schimbate, Biserica continua să-i pomenească după numele lor vechi păgâne, considerate astăzi nume de sfinţi. Aşa este cazul Sfântului Kneaz Vladimir, botezat Vasile sau a Sfintei Kneaghine Olga, botezată Elena.
3. Totuşi, de prin secolele IV-V, se observă tendinţa de a pune copiilor de creştini doar nume de sfinţi, dar tendinţa nu a devenit niciodată o regulă general valabilă, ci doar un sfat. În unele medii creştine, printre care se numără şi Rusia Ţaristă de până la 1917, numele erau puse de obicei după calendar, conform datei naşterii sau botezului şi nu de puţine ori era ales chiar de preot. Iată de ce ruşii au foarte multe nume care în România sau Grecia sunt considerate exclusiv călugăreşti (Maxim, Vitalie, Ghenadie ş.a.). În alte ţări sau regiuni era obiceiul de a da copiilor numele unor rude sau personalităţi ale neamului (Traian, Cezar – la latini), fiind acceptate şi nume populare (Mircea, Radu, Neagu/Neagoe, Doina – la români; Ruslan, Igor, Oleg – la ruşi) sau nume de flori (Viorel, Viorica ş.a. – la români). O parte din aceste nume, atât de la români cât şi de la ruşi, au ajuns şi în calendar, iar unele (încă) nu.
4. Numele creştine (sau devenite creştine) au forme variate, iar diferenţa de scriere sau pronunţie nu trebuie să ne sperie, pentru că ea nu contează. Cel mai frecvent nume de bărbat – Ioan, este cunoscut în lume sub zeci de transliterări şi pronunţii (Ion, Ivan, John, Jean, Jovan, Giovanni, Johann, Juan, Janos, Jan etc.), dar el rămâne totuşi acelaşi nume, fiecare folosind varianta locală. Acest lucru este valabil cu multe alte nume şi doar un preot lipsit de cultură generală poate să spună că el botează cu numele „Gavriil”, dar nu şi cu cel de „Gabriel”, pe simplul motiv că nu l-a găsit în calendar exact aşa cum ştie el. Ar fi cazul să înţelegem că o bună parte din diferenţele de transliterare şi pronunţie a numelor se datorează celor două moduri de a citi limba greacă: erasmic sau reuchlinian. Grecescul Μιχαήλ poate fi citit şi Mihail, dar şi Michael – şi ambele sunt corecte (într-un anume fel). La fel e şi cu Γαβριήλ, care este Gavriil şi Gabriel în acelaşi timp.
5. O altă problemă o reprezintă schimbarea genului unor nume. În tradiţia monahală este extrem de cunoscută practica feminizării unor nume bărbăteşti, de aceea nimeni nu se scandalizează când aude aşa nume de călugăriţe precum Serafima, Siluana, Macaria ş.a. Cunosc însă preoţi din Moldova care nu au vrut să boteze fete cu numele Daniela (prorocul Daniil/Daniel), Adriana (Sf. Adrian), Andreea (Sf. Ap. Andrei), Nicoleta (Sf. Nicolae) sau chiar Mihaela şi Gabriela (Arhanghelii Mihail şi Gavriil). Nu găsesc altă explicaţie decât lipsa de cultură a celor care refuză să boteze cu nume feminizate, deşi practica este pe larg folosită în mediul monahal. Apropo, se cunosc şi cazuri de masculinizare a unor nume, precum Anastasie, Athanasie ş.a., care în forma de substantiv comun sunt la feminin.
6. Nu trebuie să uităm că există şi practica traducerii numelor. Chiar nu pot să înţeleg de ce ruşii au tradus numele de Pistis, Elpis şi Agapis prin Vera (Credinţa), Nadejda (Speranţa) şi Liubovi (Dragostea), dar refuză să traducă numele de Svetlana sau Luminiţa, care la greci este Fotinia, iar la latini – Lucia? Bineînţeles, nume precum Lilia/Liliana (de la Susana) sau Florin[a] (de la Anthim / Flor, Florentie) sunt şi ele nume creştine şi nu-i corect să refuzăm traducerea numelor. Cred că nu mai are rost să spun că Victoria şi Nika sunt acelaşi nume, Bogdan este traducerea lui Theodor (Fiodor), iar Dorin şi Dorel sunt derivate de la Theodor…
7. Un capitol aparte îl ocupă numele creştine din tradiţiile locale, în general necunoscute de noi. De exemplu, numele Sfântului Şio din Georgia nu este cunoscut la noi, dar este preferat de mulţi georgieni. Pe de altă parte, românii (ca popor latin şi în strânse contacte cu Occidentul), obişnuiesc uneori să pună copiilor numele unor sfinţi occidentali precum: Sfântul Ovidiu (Auditus), episcop de Braga, trecut la Domnul în data de 3 iunie 135; Sfânta Monica, mama Fericului Augustin, trecută la Domnul la 4 mai 387; Sfântului Octavian, arhidiacon din Cartagina, martirizat la 22 martie 484; Sfântul Robert (Rupert), episcop de Worms, trecut la Domnul la 27 martie 718 ş.a. Deci ar fi cazul să studiem mai bine Sinaxarul Sfinţilor occidentali de până la 1054 (iar în unele cazuri şi după această dată) şi să nu credem că dacă noi n-am auzit de un nume, el nici nu există. Dacă e să fiu sincer, nu sunt sigur că cei care pun copiilor numele Ovidiu, Monica, Octavian sau Robert chiar ştiu de aceşti sfinţi, dar asta e deja o altă problemă. Nici nu-i obligatoriu ca părinţii să pună copiilor numai nume de sfinţi (formalizând exagerat acest act), mai ales că cei mai mulţi nu le vorbesc niciodată despre sfântul al cărui nume îl poartă copilul şi nici nu-i învaţă să le urmeze viaţa. În acest caz la ce bun să-i mai obligăm să pună nume de sfinţi dacă pe ei nu-i interesează acest aspect?
8. Consider că trebuie să existe şi nişte restricţii în acceptarea unor nume şi ar fi cazul ca aceste restricţii să le aibă şi Oficiile de Stare Civilă. Nu mi se pare corect să punem drept prenume tot felul de diminutive precum Ionuţ, Ionică, Ionel ş.a., chiar dacă o persoană cu numele Ion, la anumite vârste sau în mediul familial, poate fi numită cu oricare dintre acestea. Când el ajunge la 40-50 de ani, nici unul din aceste diminutive nu se mai potriveşte, iar persoana este parcă făcută de râs printr-un nume ce nu pare serios. Nu e bine nici să se accepte două sau mai multe nume pentru aceeaşi persoană, iar obiceiul trebuie catalogat ca fiind unul incorect din punct de vedere teologic. Orice om are o singură identitate şi, prin urmare, trebuie să aibă un singur nume. Trebuie categoric respinse şi unele nume date de rromi (ţigani) precum: Rexona, Palmoliviu, Barcelona, Lisabona, Napoleon, Mercedesa ş.a. Din păcate, unii preoţi români au botezat cu astfel de nume, batjocorind însăşi ideea de „nume de botez”.
9. În Biserica Rusă se ajunge la o altă extremă: dacă părinţii pun copilului nume caraghioase sau care lipsesc din calendarul rusesc (că ei de altul nu ştiu), preotul îl botează cu un nume ales de el (din calendar), iar părinţii îl numesc toată viaţa cu un alt nume – cel din acte sau un diminutiv al aceluia, uitând de multe ori ce nume i-a pus preotul la botez. Şi atunci când pruncul este adus la împărtăşire sau este pomenit la vreo slujbă, reapar toate problemele legate de numele lui. De aceea trebuie adoptată o cale de mijloc şi chiar, dacă este nevoie, să se facă o listă mai extinsă a numelor creştine, care să fie trimisă şi prin mănăstirile ruseşti, încât pravoslavnicii de acolo să nu mai respingă pomelnicele ce conţin alte nume decât cele ştiute de ei.
10. În afară de tunderea în monahism, Biserica nu cunoaşte careva rânduieli sau slujbe de schimbare a numelui, deşi am auzit că sunt unii preoţi care fac aşa ceva şi chiar mă întreb ce anume fac? Cunosc ierarhi care au schimbat numele candidatului la preoţie în timpul hirotoniei, dar aceasta, asemenea şi chiar mai mult decât tunderea în monahism, este o chemare la o slujire specială (după cum vedem şi în Biblie, când unor personalităţi le-au fost schimbate numele) şi nu o rânduială comună de schimbare a numelui. Deci numele nu poate şi nu trebuie schimbat, indiferent care ar fi acesta. Punerea unui nume nepotrivit trebuie prevenită (înainte de înregistrarea în actele civile şi botez), dar nu corectată post-factum. Când e cazul să pomenim pe cineva, cred că trebuie pomenit numele de la botez, oricare ar fi acesta, iar dacă preotul a botezat copilul cu un alt nume decât cel din actele civile, la slujbe trebuie puse ambele, ca să nu fie neglijat nici unul, nici altul. Dacă o persoană ştie că a fost botezată cu un alt nume, dar nimeni nu-l mai ţine minte, să scrie peste tot numele civil şi să nu se îndoiască de valabilitatea pomenirilor din Biserică.
11. Numele de botez şi chiar botezul însuşi nu are nicio legătură cu „îngerul păzitor”. Textul de la Matei 18:10 vorbeşte clar despre existenţa „îngerilor păzitori” la persoane nebotezate şi aceasta pentru că fiecare om, fie şi păgân, are un astfel de înger chiar de la naştere. Îngerul nu este dat omului abia la botez şi nu pentru asta ne botezăm. După botez, creştinul are posibilitatea de „a colabora” altfel cu îngerul său, fiind în mod deosebit protejat şi ajutat spre mântuire de către acesta. Nu putem spune nici că „îngerul păzitor” ar avea un nume sau o zi de prăznuire, de aceea expresia pseudo-bisericească „ziua îngerului / ziua de înger” este total greşită din punct de vedere teologic. Ziua noastră onomastică este ziua în care îl pomenim pe Sfântul al cărui nume îl purtăm şi pe care-l considerăm ocrotitorul (patronul) nostru, dar asta nu are nimic cu „îngerul”. Dacă ocrotitorul nostru este Sfântul Nicolae, nu înseamnă că el este şi „îngerul păzitor” (cum se mai crede în Biserica Rusă), pentru că fiecare om are un „înger păzitor” al lui, în timp ce Sfântul ocrotitor poate fi unul pentru mai multe milioane de oameni. Deci, persoana care nu poartă numele unui sfânt, oricum are un „înger păzitor”, iar drept sfânt ocrotitor îl poate lua pe orice sfânt din calendar, care îi este mai drag, chiar dacă numele aceluia nu are nicio tangenţă cu al lui.
12. Cred că obiceiul vechilor creştini de a pune copiilor nume de sfinţi este unul foarte bun şi trebuie urmat, dar nu formal (nomenclaturist), ci învăţându-i pe micii creştini să urmeze şi viaţa acelui (sau altui) sfânt. Totodată nu putem refuza pe cei care pun altfel de nume copiilor lor, pentru că nu avem niciun temei teologic pentru aceasta, ci mai degrabă trebuie să ne rugăm şi să-i învăţăm pe oameni să ajungă şi ei sfinţi, ca să-şi sfinţească şi numele. Cred că mulţi au şi făcut-o, de aceea putem spune că la Duminica Tuturor Sfinţilor (prima după Cincizecime) îi cinstim pe mulţi sfinţi cu nume şi vieţi neştiute de noi. Este de la sine înţeles că omul sfinţeşte numele şi nu numele de sfânt îl sfinţeşte pe om. Majoritatea curvarilor şi beţivilor „ortodocşi” poartă nume de sfinţi, dar asta nu-i ajută la nimic, ci mai mult îi osândeşte. Iar noi, călăuziţi de Fericitul Augustin, să ţinem minte că cel mai bun mod de a-i cinsti pe sfinţi, este de a le urma viaţa.
Articolul este super documentat, dar un pic intarziat, pentru ca deja multe greseli s-au facut in acest domeniu.
Tare ma tam insa ca parintele Petru nu va fi inteles de "marii duhovnici" ai Moldovei, care umbla cu sarmalele in barba, dar se pretind mare cunoscatori si traitori ai ortodoxiei.
UPDATE: Circula Bisericii Ruse în legătură cu pomenirea numelor: http://www.teologie.net/2012/10/02/circulara-nume-botez/
Doamne ajuta, Parinte.
12. obiceiul vechilor creştini de a pune copiilor nume de sfinţi este unul foarte bun şi trebuie urmat.
– spuneti-ne va rog dupa ce criterii se pun numele de sfinti la copii?
a. ziua nasterii copilului (un sfant care se praznuieste in ziua respectiva)?
b. un nume de sfant indragit de parinti?
c. alte criterii
Multumim
Ideal A, mai des întâlnit B.
Parinte am o intrebare ce nu tine de tema articolului. Poate incercati sa raspundeti intr-un articol separat.
Intrebarea: Cum sa ne invatam sa iubim aproapele?
Stim cu totii ca Mantuitorul ne zice:
"Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc" (Matei 5,44)
Vedem din viata Mantuitorului si a multor Sfinti ca au iubit si pe vrajmasi. Auzim indemnul Mantuitorului, dar in multe situatii din viata nu ne este clar CUM a reusit Mantuitorul sa iubeasca vrajmasii?
Cum sa ne invatam sa iubim pe cei ce ne fac nedreptati, ne barfesc, ne fac observatii, ne fura, ne injura, ne pedepsesc, ne amagesc, ne tradeaza, ne jignesc, pe cei ce se comporta urat cu noi, pe cei ce jignesc/calomniaza demnitatea noastra (demnitatea umana, nationala, religioasa, etnica), pe cei ce ne fac promisiuni si nu le indeplinesc, pe cei carora le dam cu imprumut si nu-si onoreaza obligatiunile asumate, pe cei patimasi (infractori, infideli, corupti), pe cei ce ne sunt antipatici, pe cei in care ne-am dezamagit…
Dacă nu-i putem iubi, măcar să nu-i urâm. Dacă nu putem să nu-i urâm, măcar să nu ne răzbunăm. Cu fiecare compromis (din cele menţionate) suntem tot mai departe de Dumnezeu, iar puterea de a iubi vine numai de la El. Trebuie să ne rugăm ca Însuşi Domnul să ne dea putere de iubire. Numai instictul este natural (firesc) omului, iar iubirea (duhovnicească) vine de Sus.
Articolul e super, Dumnezeu să vă răsplătească părinte pentru osteneala depusă. Ar fi bine ca să citească şi să se intereseze mai întîi păstorii despre subiectul ăsta, şi apoi turma( părinţii şi ceilalţi), astfel foarte uşor observi, care din preoţi cunosc şi îşi dau interesul să studieze mai multe informaţii în folosul bisericii, şi care îşi fac doar datoria de a săvîrşi o taină sau alta,. Acum de s-ar naşte cîţi mai mulţi copii, ca de restul are D-zeu grijă.
Bun articolul.
Mie mi se pare exagerata practica de a refuza pomenirea la liturghie a numelor care nu sunt crestine. Adica il ,,lovesti" pe cel care este total nevinovat, pentru ca nu poarta nume de sfant.
Sa spunem ca, poate prin absurd, daca ne luam dupa ideile celor care sustin aceasta nepomenire, un om si-ar schimba numele, acceptand unul de sfant cu care sa fie pomenit. Ma intreb atunci, cu numele decedatilor cum au de gand sa procedeze? Lor cum le mai schimba numele. Spre exemplu, pe bunicul meu, mort in 2005, il chema Mircea. Ar fi total nedrept sa nu fie pomenit la slujba pe motiv ca are un nume care nu este in calendar.
Numele este important, dar se exagereaza pe alocuri.
"11. Numele de botez şi chiar botezul însuşi nu are nicio legătură cu „îngerul păzitor”."
In rugaciunea de dimineata, rugaciunea catre Sfantul Inger Pazitor in primele randuri se zice: "Ingerule cel Sfant al lui Hristos […] care esti dat mie de la Sfantul Botez spre pazirea siufletului si pacatosului meu trup".
Sa-ntelegem ca textul rugaciunii nu este conform invataturii teologice explicate de sfintia voastra in articol (la alineatul 11)? Iar astfel de ramarci mai gasim si in textele altor rugaciuni. Ne ziceti va rog care este cauza? care ar fi solutia?
Multumim
Doamne Ajuta!
Aceste rugăciuni sunt produsul evlaviei populare şi nu se găsesc în vechile cărţi. Atfel s-au strecurat multe idei neconforme cu teologia ortodoxă. Însăşi ideea de a te mărturisi îngerului păzitor nu vi se pare stranie?
Parinte Petru, tin intai sa va multumesc pentru acest articol, sa stiti ca a pus lucrurile la locul lor, si personal am primit raspuns la intrebarile care ma famintau.
As dori sa va rog sa explicati, si despre cuunie, adica, persoanele care au hotarit sa se cunune, sa se casatoreasca, este neaparat ca cei care ii cununa, adica, nasii, sa fie si ei cununati?
Sau se poate de ales si niste prieteni, adica mirele ia pe cineva din partea lui, si mireasa respectiv la fel, adica aceste persoane sa nu fie nici cunoscute?
Si este neaparat ca cei care cununa, trebuie sa fie mai mare de virsta, decit, mirele si mireasa?
Pentru ca personal, am trecut prin aceasta situatie, si practic, de citi preoti am intrebat, raspunsurile au fost diferite, a fost dureros.
Am intrebat si de un preot din Rusia, a spus ca la ei e mai usor, nu trebuie atitea ca la noi, ca neaparat sa fie mai mari, sa fie cununati, covoras sub picioare, o sticla de vin, atitia si atitia colaci, etc., si se poate si niste prieteni, adica ei sunt, martorii in fata lui Dumneze, si ca nasii, e o traditie, principalul, e sa fie buni crestini, si desavarsiti la minte, sa ma intelegeti corect, nu e neaparat sa fie mai mari.
Tin sa va multumesc foarte mult!!!
DOAMNE AJUTA!!!
1. Doar poporul român (nu zic Biserica Română) are tradiţia naşilor de cununie. Ceilalţi ortodocşi vorbesc doar despre martori la slujba Cununiei, care nu au vreun rol de povăţuire a tinerilor. Pentru sunt părinţii trupeşti şi cei duhovniceşti (părinţii duhovnici). Nu-i clar ce rol ar mai avea şi naşii. La Botez lucrurile sunt altfel şi nu trebuie să fim induşi în eroare de termenul comun de “naş”.
2. Dacă martorii/naşii pe care-i luaţi sunt căsătoriţi, atunci bineînţeles tb să fie şi cununaţi, căci altfel înseamnă că nu luaţi creştini serioşi. Dar dacă ei nu sunt căsătoriţi sau poate nici nu formează un cuplu cu perspectivă de căsătorie, atunci ei pot asista lângă miri fără nicio problemă. Mai departe nu-i obligatoriu ca naşii de cununie să fie şi naşi de botez a copiilor, cum greşit se face în Moldova.
3. Chestiunile cu colacii, ţolurile ş.a., nu numai că n-au nimic comun cu Biserica şi Slujba Cununiei, dar şi ca obiceiuri populare sunt de multe ori deplasate şi prosteşti. De aceea e bine să puneţi accentul pe conştientizarea însoţirii înaintea lui Dumnezeu şi a responsabilităţilor ce derivă de aici, dar nu pe partea de ritual.
Parinte Petru, va multumesc din suflet, pentru raspuns.
DOAMNE AJUTA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
in Biserica Rusă se ajunge la o altă extremă: dacă părinţii pun copilului nume caraghioase sau care lipsesc din calendarul rusesc (că ei de altul nu ştiu) – e tare!. In rest subscriu la ceea ce ai scris Parinte.
Pentru cunoaşterea Sfinţilor occidentali, sunt foarte relevante saiturile (în limba română): Britania Ortodoxă şi Germania Ortodoxă.
…Sau cum ar privi un preot de la noi nume de origine greasca, pup ortodox, ca Stavros (Cruce-de la Sf. Cruce), Anghelos (Inger), Eipomoni (Rabdare), Despina (Fecioara-de la Sfinta Fecioara), Panayotis (Preasfint-de la Preasfinta Fecioara) s.a.m.d. Sau nume de filozofi antici ca Sofoclie? Intr-adevar este vorba de incultura si ignoranta de a cunoaste cultura altor popoare ortodoxe
Parinte,ce se intimpla cu sufletul pruncului care a murit nebotezat? A murit a doua zi dupa nastere, medicii spunindu-ne ca toul eeste bine…
si inca o ? daca se poate sa ma rog pentru sufletul pruncului nebotezat?cum?unde?
Parinte binecuvantati, as vre sa-mi spuneti daca se roaga pentru copiii decedati in timpul sarcinii! multumesc!
În rugăciunile particulare vă puteţi ruga, deşi asta implică o oarecare lipsă de nădejde în mila şi grija atot-stăpânitoare a lui Dumnezeu. În Biserică, mai ales la Liturghie, aceştia nu pot fi pomeniţi şi pentru ei nu ne putem ruga, dar asta nu înseamnă că ei sunt iad. Eu chiar nu cred că ei sunt în iad.
Îngerii sunt intermediari între Dumnezeu şi oameni. Anumite rugăciuni către îngeri şi către sfinţi se fac pentru ajutorare, îndrumare, protecţie şi curăţie în viaţă, pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu, Creatorul şi Păstrătorul acestei lumi.
Pentru cei nebotezaţi care au murit, o rugăciune în plus pentru sufletul lui este cu atât mai valoroasă, pentru că ei se află la un stadiu foarte periculos, din care nu s-ar putea ridica la Ceruri, spre mântuire…
Practica numelor exclusiv din Calendar nu mi se pare ceva normal, mai ales că sunt Sfinţi şi Sfinte care nu s-au trecut în anumite calendare. Ori chiar din Biblie. Iar alegerea unui nume la Botezare nu este chiar ceva uşor, trebuie ţinut cont şi de "felul" persoanei ce se botează. Poate alege un nume de Sfânt, care totuşi nu e încadrat în calendar, iar aceasta să-i fie cauză de dispreţ şi ură din partea preoţilor mi se pare o prea mare prostie, un demonism pur practicat în bisericile respectivilor preoţi, care nu vor să cunoască scripturile. Ce zice Mântuitorul? Ce revela Dumnezeu în Vechiul Testament? Toţi au luat în derâdere sfinţenia, care nu se face pe bani, ci din caritate. Caritas (lat.) – charos (gr.) – har – iubire.
Tu ai scris în Biserica Ortodoxă în general, ceea ce e oarecum fals. Desigur, nu se pot accepta nume ca şi Bemveu, Avona, Cosmetica, Unghieraş, Ciocoflegma ş.a. Dar totuşi, nume care par "necreştine", ca Flavius, Fuscus, Dienaiera, Tiberiu, Petrus, Kalzian, Frederic ş.a. sunt acceptate în general, ca nume de botez. Preotul i-ar putea face şi o recomandare de a avea un nume de sfânt, dar nu e ceva obligatoriu sau înscris în vreo lege. Toţi Sfinţii au avut nume aşa-zise "creştine". Nu văd relevanţa. Undeva probabil o fi aşa, însă nu peste tot. În loc de accedere la Credinţă, parcă s-au cuprins în manifestări sociale. În România e total diferit.
Cu această ocazie, îţi cer aprobarea de a prelua dintre postările tale ca articole religioase, sper că nu ai nimic împotrivă. Cer aprobare şi pentru modificarea anumitor cuvinte de rezonanţă vulgară. Numele de autor şi titlul nu vor fi modificate. De exemplu, la final de articol ai scris "majoritatea curvarilor şi beţivilor…", cuvinte prea vulgare, care în România sunt sancţionabile până la suspendarea tuturor publicaţiilor (legi recente în Parlament), şi se pot înlocui cu alternări precum "rău-păcătoşilor", "mult-păcătoşilor", "depravaţilor", "alcoolici (masivi)", "persoane / oameni infami / desfrânaţi / imorali / scârnavi / dezgustători", care se numesc creştini pe nedrept"… Există multe sinonime în Dicţionar, de ai nevoie.
În legătură cu articolul, se poate aprofunda mai mult. Desigur, aici e mai mult un blog, însă tot o metodă de sfaturi şi îndrumări spirituale.