Highslide for Wordpress Plugin

(NE)LĂMURIRI LITURGICE: Înălţarea Sfântului Agneţ la Liturghia Darurilor Înaintesfinţite

Întrebare: În Liturghierul românesc (ediţia 2012, p. 320), înainte de frângerea Agneţului la Liturghia Darurilor Înaintesfinţite scrie următoarele:

„Dumnezeieștile Daruri fiind acoperite cu Aerul, preotul introduce mâna pe dedesubtul lui şi atinge (sau doar arată spre) Sfântul Agneţ, cu toată evlavia şi frica, fără să-L înalţe, zicând cu glas tare: „Sfintele cele mai înainte sfinţite, sfinţilor!”. Strana cântă: „Unul Sfânt […]”. În această vreme preotul ridică de peste Sfântul Disc Acoperemântul cel mare (Aerul) şi, întocmindu-l(?), ia Steluţa, punându-le pe amândouă de o parte, pe Sfânta Masă. Strana cântă chinonicul […]. Diaconul intră în Sfântul Altar şi, stând dea dreapta preotului, care ţine în mâini Sfântul Trup, zice încet: „Sfărâmă (frânge), părinte, Sfântul Trup”. Iar preotul îl frânge cu multă luare-aminte, în patru părţi, zicând…”

Această rânduială este specifică doar Liturghierului românesc? De ce, la această Liturghie, Agneţul nu se înalţă ca de obicei?

Răspuns: Întrebarea este foarte complexă şi, pentru a înţelege în profunzime evoluția acestei Liturghii şi a riturilor implicite, trebuie să avem în vedere câteva surse bibliografice indispensabile pe care le voi enumera la sfârșit. Iar acum încerc să dau un răspuns sistematic la întrebarea Dvs.

1. Rânduiala expusă în Liturghierul românesc corespunde rânduielii panortodoxe, dar care s-a generalizat în Biserică începând cu sec. 14-15, în urma suprapunerii mai multor rânduieli şi interpretări mai vechi, uneori chiar contradictorii. De multe ori, anumite texte sau rituri liturgice s-au păstrat în forme mai mult sau mai puţin vechi (în virtutea caracterului conservator al cultului bizantin), dar acestea intră în disonanță cu contextul liturgic mai nou, din cauza că alte elemente conexe s-au dezvoltat diferit ca ritm sau chiar direcţie. Este şi cazul acestui rit al înălţării Agneţului, care trebuie studiat în paralel cu evoluţia preparării Agneţului pentru Liturghia Darurilor Înaintesfinţite, dar şi cu multe alte elemente de natură liturgică sau dogmatică pe care le vom descoperi pe parcurs.

2. Aşa cum am menţionat în cartea „Liturghia Ortodoxă: istorie şi actualitate” (vezi pp. 180-200, unde sunt date şi trimiterile bibliografice aferente), iniţial, Sfântul Trup pregătit pentru Liturghia Darurilor Înaintesfinţite nu era înmuiat în Sfântul Sânge, ci se păstra simplu în artoforiu, iar în cadrul Liturghiei Înaintesfinţitelor acesta era pus în potir (în care se punea în prealabil vin şi apă) şi această punere a Sf. Trup în potir era considerată suficientă pentru a preface conținutul acestuia în Sfântul Sânge. Ceva mai târziu (spre sfârşitul sec. 12), Sfântul Trup păstrat pentru Liturghia Darurilor Înaintesfinţite era înmuiat puţin în Sfântul Sânge, tocmai pentru a întări şi mai mult ideea că, prin punerea lui în potir, întreg conţinutul acestuia se preface în Sfântul Sânge, după care urma împărtăşirea obişnuită ca la celelalte Liturghii. Abia în sec. 17, din cauza teoriilor latinizante ale lui Petru Movilă, s-a răspândit ideea că, chiar şi prin punerea Sf. Trup înmuiat în Sf. Sânge, potirul nu se preface în Sf. Sânge, ci rămâne un „vin binecuvântat” din cauza că asupra acelui potir nu s-au rostit cuvintele de instituire şi epicleza. Actualmente această teorie se regăsește reflectată în Liturghierul slavo-rus şi în cel românesc, dar nu şi în Liturghierele slavo-balcanice şi, cu atât mai puţin în cele greceşti şi arabe.

3. Un alt aspect foarte important pentru subiectul nostru este faptul că, în sec. 11-12 existau două practici liturgice deja dispărute, dar care ne ajută să deslușim confuzia perpetuată până astăzi.

a) După cum reiese din descrierile lui Nichita Stithatul (sec. 11) şi Mihail, patriarhul Constantinopolului (sec. 12), pentru Liturghia Darurilor Înaintesfinţite nu se pregăteau Agneţe separate, ci se oprea „atât cât era nevoie” din Agneţul principal, care era destul de mare. Acesta era înălţat la „Sfintele, sfinţilor” în cadrul Liturghiei complete, după care, o parte din el era pusă în artoforiu spre păstrare. Chiar şi în sec. 15 Sf. Simeon al Tesalonicului încă era întrebat dacă pentru Liturghia Darurilor Înaintesfinţite trebuie să se pregătească Agneţe întregi sau să folosească părţi din cel principal, la care el înclina spre practica Agneţelor separate şi întregi (cf. Tratat, Întrebarea 58, vol. II, p. 239).

b) În sec. 12, în Constantinopol, era foarte larg răspândită ideea că prefacerea Darurilor (atât a pâinii, cât şi a potirului) au loc în momentul în care preotul înalţă Agneţul şi spune „Sfintele, sfinţilor”. Scrierile lui Nicolae al III-lea, patriarhul Constantinopolului sunt foarte clare în această privinţă, iar în sec. 13, acest moment al înălţării Agneţului era însoţit în unele manuscrise de stihira „Împărate ceresc…” sau de Troparul Ceasului al III-lea, care în sec. 15 va fi mutat la epicleză. Deci interpretarea sfințitoare a momentului era cât se poate de evidentă. Abia în sec. 14, în contextul controverselor unioniste, teologia ortodoxă va expune sistematic învăţătura despre epicleză din cadrul Anaforalei, care va fi statornicită şi în comentariul lui Nicolae Cabasila şi în cele ulterioare. Acest lucru nu înseamnă că, până atunci, Biserica Ortodoxă nu dădea importanţă anaforalei şi epiclezei, ci că, exista mai degrabă părerea că întreaga Liturghie este o „devenire/convertire” treptată a pâinii euharistice în Trupul lui Hristos, care culmina cu înălţarea Agneţului. În Rusia au existat şi păreri că prefacerea începe încă la Proscomidie, dar odată cu provocarea unionistă din sec. 14, atât grecii, cât şi ruşii, au început să vorbească în mod exclusiv de epicleză, reevaluând interpretările celorlalte momente liturgice.

4. Sf. Simeon al Tesalonicului ne spune că înălţarea Agneţului la „Sfintele, Sfintelor” se face în vederea frângerii pâinii şi împărtăşirii din ea (cf. Tratat, vol. II, p. 150), dar această abordare practică (încărcată deja cu alte simbolisme decât cele din sec. 11-12) nu au atras cu destulă forţă şi riturile legate de Liturghia Darurilor Înaintesfinţite, care şi în multe alte privințe, este mai conservatoare. Prin urmare, chiar dacă:

a) pentru Liturghia Daruilor Înaintesfinţite se pregăteau Agneţe separate şi nu se mai păstrau părţi din Agneţul sfinţit la Liturghia completă, iar

b) înălţarea Agneţului nu mai era văzută ca moment al prefacerii, ci doar ca un preludiu al frângerii –

ideea de a nu înălţa a doua oară aceeaşi pâine rămâne până astăzi în ritul Liturghiei Înaintesfinţitelor. La momentul apariţiei acestei restricții (probabil chiar în sec. 12) ea se baza pe faptul că Agneţul înălţat pentru frângere era tot atunci şi sfinţit la modul deplin şi, dacă păstrăm părţi din el pentru alte împărtăşiri, o înălţare repetată a acelor părţi din Sfântul Trup ar fi însemnat şi o resfinţire a lor – ceea ce contravine logicii Liturghiei Înaintesfinţitelor. Iată de ce s-a ajuns la obiceiul doar de a arăta spre Sf. Trup, iar exclamaţia a fost concretizată prin reformularea „Sfintele cele mai înainte sfinţite, sfinţilor”, ca să nu creadă cineva că ele abia atunci se sfinţesc.

5. Pornind de la precizările făcute mai sus (4, a şi b) şi depăşind conservatorismul rigid care a creat această ruptură enormă dintre ceea ce se credea şi se practica în sec. 12 şi ceea ce se întâmplă acum, în prezent ar trebui să facem în felul următor:

a) Agneţele pregătite suplimentar pentru Liturghiile Darurilor Înaintesfinţite să nu fie înălţate la Liturghia completă, pentru că ele nu urmează a fi frânte, ci s-au pregătit şi se vor păstra ca pâini separate, iar la Liturghia completă să fie înălţat doar Agneţul care va fi frânt. Probabil, indicaţia de a ridica toate Agneţele la Liturghia completă (chiar dacă numai unul se va frânge), porneşte de la precizarea mai veche, apărută într-un alt context(!), de a nu repeta înălţarea pâinii euharistice la Liturghia Înaintesfinţitelor.

b) La Liturghia Darurilor Înaintesfinţite, Agneţul poate şi chiar trebuie înălţat, întrucât abia atunci urmează să fie frânt, iar această înălţare nu mai este văzută de nimeni ca o (re)sfinţire, ci doar ca un preludiu practico-simbolic al frângerii.

c) Indicaţia încă aflată în uz, de a băga mâna pe sub pocrovăţ şi de a arăta (sau atinge) Agneţul Înaintesfinţit este legată de ideea că acea parte din Sf. Trup deja fusese înălţată o dată, ca parte a Agneţului (duminical) şi un asemenea gest nu se poate face în mod repetat, mai ales dacă lui i se atribuie şi interpretările simbolice de odinioară (3 b). Dar întrucât substratul vechii indicaţii (cf. 3, a şi b) a dispărut, ar trebui ca şi indicaţia să fie adaptată la practica şi înţelesul actual al acestor gesturi.

Bibliografie generală:

  • Sf. Simeon al Tesalonicului, Tratat asupra tuturor dog­melor noastre ortodoxe…, traducere: Toma Theodorescu, Bucureşti, 1865, reeditat în 2 volume la Suceava, 2002-2003;
  • Ivan Karabinov,  Св. чаша на литургии Преждеосвященных Даров // ХЧ. 1915. № 6. С. 737-753; № 7/8. pp. 953-964;
  • Miguel Arranz, “Le ‘sancta sanctis’ dans la tradition liturgique des églises,” Archiv für Liturgiewissenschaft 15 (1973): 31–67.
  • N. Uspensky, Коллизия двух богословий в исправлении рус. богослужебных книг в XVII в. // БТ. 1975. Сб. 13. pp. 148-171; 
  • Idem, К вопросу о происхождении литургии Преждеосвященных Даров // ЖМП. 1976. № 2. pp. 71-78; 
  • Idem, Литургия Преждеосвященных Даров: Ист.-литург. очерк // БТ. 1976. Сб. 15. pp.146-184;
  • Robert F. Taft, The Precommunion Rites: A History of the Liturgy of St. John Chrysostom, vol. 5, Orientalia Christiana Analecta 261 (Roma: Pontifiio Istituto Orientale, 2000), pp. 211–40;
  • Stefanos Alexopoulos. The Presanctified Liturgy in the Byzantine Rite: A Comparative Analysis of its Origins, Evolution, and Structural Components. Leuven, 2009;
  • Zheltov, The Moment of Eucharistic Consecration in Byzantine Thought // Issues in Eucharistic Praying in East and West / Ed. M. E. Johnson. Collegeville (Minn.), 2010. pp. 263-306;
  • Idem, Литургия Преждеосвященных Даров // ПЭ, vol. 41, pp. 263-278;
  • Ierom. Petru Pruteanu, Liturghia ortodoxă: istorie şi actualitate, Sophia 2013, pp. 180-200.

Un comentariu la „(NE)LĂMURIRI LITURGICE: Înălţarea Sfântului Agneţ la Liturghia Darurilor Înaintesfinţite”

Comentariile sunt închise.