Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

TRADIŢIE, ÎNNOIRE ŞI INOVAŢIE ÎN SFÂNTA LITURGHIE, partea I

 Motto: „Tradiție înseamnă menținerea şi
transmiterea focului, nu închinarea la cenușă”

(Gustav Mahler, 1860-1911)

Prolog

Mişcarea de renaştere liturgică, care a marcat creștinismul occidental (inclusiv cel ortodox) aproape întreg secolul XX, a început să aibă reverberaţii şi în spaţiul ortodox din Răsărit. Având în vedere caracterul mai conservator al Răsăritului şi un mod aparte de a înţelege „tradiţia Bisericii”, „renaşterea liturgică” din Răsărit este şi ea una specifică şi complexă. Puţinii teologi care înţeleg câte ceva din istoria şi dinamica cultului ortodox rămân neobservați şi marginalizaţi printre mulţimea de clerici şi credincioşi care aparţin celor două tabere mari, care se acuză reciproc, fie de un „conservatorism rigid”, fie de un „inovatorism protestant” frate cu „ecumenismul sincretist” sau chiar cu „apostazia”. 

În realitate, de cele mai multe ori, ambele tabere duc o discuție amatoristă, axată pe detalii irelevante şi fără să ştie vreunul unde exact vrea să ajungă. Așa-numiții „conservatori” sau „tradiţionalişti” tună şi fulgeră cu totul felul de acuzaţii ridicole şi fundamentaliste, iar „înnoitorii” se strecoară timid, încercând să construiască o casă nouă pe o temelie veche şi şubredă, de dragul de a nu fi stigmatizaţi sau chiar excluşi din Biserică. Vorba ceea: „o pace strâmbă e mai bună decât un război drept”.

Ideea mea însă nu este de a porni vreun război, de dragul unor idealuri care niciodată n-au existat, ci de a pune mâna pe carte şi de a renunţa la limbajul polemic şi fundamentalist, care nu lasă loc diversităţii, creativităţii, nemaivorbind de diferite încercări cu rol pastoral-misionar. Cultul Bisericii noastre nu a apărut prin centralizare ierarhică sau prin monopol asupra cărţilor liturgice, ci a avut o evoluție firească, marcată de diferite încercări şi incidente. Abia prin secolul XVII cărţile de cult au început să fie editate doar cu binecuvântarea unui ierarh (iar mai târziu, sub influența sistemului sinodal rusesc – chiar a Sfântului Sinod) şi aceasta după o minimă verificare sau chiar cenzură. Până atunci o astfel de practică nu a existat şi nici nu putea să existe… 

PREGĂTIREA DE BOTEZ. GHID PRACTIC PENTRU PĂRINŢI ŞI NAŞII DE BOTEZ

1. Botezul nu este un obicei popular sau naţional şi nu se face pentru ca pruncul să poată fi scos din casă, să doarmă mai bine, să nu fie deocheat sau să-i meargă bine în viaţă. Toate acestea sunt superstiții băbeşti şi păgâne! De asemenea, botezul nu trebuie transformat în prilej de „înrudire” dintre părinţii copilului şi prietenii pe care şi-i iau de cumătri, ca mai apoi, toată viaţa, să mănânce şi să bea împreună. Naşii de botez se înrudesc spiritual cu copilul însuşi, nu cu părinții lui.[1]

2. Botezul este o Taină a Bisericii, prin care cel botezat devine membru al Bisericii şi ostaş al lui Hristos. Primind şi împlinind cuvântul lui Dumnezeu şi participând la viaţa Bisericii, creştinul se pregăteşte pentru Împărăţia lui Dumnezeu, a cărei poartă este botezul (cf. Ioan 3:5). Botezul nu oferă garanţii sau prosperitate în lumea aceasta, ci se săvârşeşte doar celor care „aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie” (după cum spune Crezul). Cei care nu sunt interesaţi de a trăi veşnic cu Dumnezeu şi cu sfinţii în Împărăţia Sa, nu au motive şi nici dreptul să se boteze, căci astfel batjocoresc Tainele lui Dumnezeu şi-şi iau mai mare osândă. 

Robert F. Taft – DIALOGUL PREANAFORAL


Vă prezentăm traducerea în limba română a studiului profesorului Robert F. Taft, The Dialogue before the Anaphora in the Byzantine Eucharistic Liturgy. I: The Opening Greeting // Orientalia Christiana Periodica. Roma, 1986. Vol. 52. pp. 299–324.

Studiul de faţă prezintă istoria binecuvântării preanaforale "Harul Domnului nostru Iisus Hristos…" şi a aclamaţiei "Sus să avem inimile", precum şi răspunsurile la acestea. 

Robert F. Taft – SPRE ORIGINILE OMOFORULUI MIC

Vă prezentăm traducerea în limba română a articolului prof. Robert F. Taft – Toward the Origins of the Small Omophorion, in I. Ivancsó (ed.) Ecclesiam edificans. A 70 éves Keresztes Szilárd püspök köszéntése. Nyíregyháza, 2002. pp. 25–37.

 

UNELE OBSERVAŢII SUPLIMENTARE: 

Principalul veșmânt distinct al arhiereului este omoforul. În trecut, acesta se îmbrăca peste felon, întrucât sacosul (ca şi mitra) era o distincție imperială acordată doar patriarhului Constantinopolului, după care, în secolul al 15-lea, a trecut şi la ceilalți patriarhi răsăriteni, iar începând cu secolele 16-17 (în Rusia din 1705) a trecut la toți episcopii. Deci, în prezent, toţi ierarhii poartă omoforul peste sacos, iar în afara Liturghiei – direct peste epitrahil şi rasă (cu sau fără mantie).

Interviu: TINERII ŞI VIAŢA MONAHALĂ

Întrebare: Cum apreciați vocația monahală a tinerilor de astăzi? De ce tinerii nu mai merg la mănăstire ca în anii ΄90 (ai secolului trecut)?

Răspuns: Din fericire, încă mai sunt tineri care vor să-şi afierosească viaţa lui Dumnezeu, iar împuținarea aparentă a celor care aleg viaţa monahală are atât cauze duhovniceşti, cât şi sociale. În anii ΄90 şi începutul anilor 2000 mergeau la mănăstire cei născuţi în anii ΄70-80. Pe atunci natalitatea în ţările ortodoxe era destul de mare şi, respectiv, mai mulţi mergeau pe calea monahismului. Statul construia noi şcoli, pentru că nu mai încăpeau copiii în clase, iar Biserica a redeschis mănăstirile vechi şi a deschis altele noi, pentru că realmente exista o cerere în acest sens. Fenomenul era marcat şi de alte două condiții foarte importante. După câteva decenii de comunism şi prigoană religioasă, oamenii erau însetaţi de credinţă, iar rugăciunea şi suferinţa martirilor comunismului au adus rod în tinerii din acea generaţie. Pe de altă parte, mintea acelor tineri nu era furată de tehnologiile informaţionale de astăzi şi, prin urmare, ruperea lor de lume era mult mai uşoară şi mai categorică.

În prezent situaţia s-a schimbat considerabil: natalitatea în ţările ortodoxe a scăzut considerabil („ortodocşii” fiind primii în lume la numărul de avorturi, precum şi la consumul de alcool şi tutun); libertatea religioasă a creat mai degrabă o stare de laxism şi indiferenţă, decât o creştere duhovnicească autentică; „duhul lumii” e mult mai pervers şi mai ispititor decât cel de acum 20-30 de ani. În aceste condiţii, nu putem pretinde ca prea mulţi tineri să meargă la mănăstire, din moment ce şi școlile se închid, iar tinerii sunt tot mai dezorientați şi zăpăciți de tot ce-i înconjoară, consumând prin toate cele cinci simţuri doar produse nocive! Monahi buni pot ieşi doar din familii bune, care trăiesc într-o societate sănătoasă, iar nouă tocmai acest lucru ne lipseşte. 

HRISTOS A ÎNVIAT!

Χριστός Ανέστη! Αληθώς Ανέστη! 

Hristos a înviat! Adevărat că a înviat!

Христос Воскресе! Воистину Воскресе!

Cristo ressuscitou! Em verdade ressuscitou!

Le Christ est ressuscité! En vérité Il est ressuscité!

Cristo è risorto! È veramente risorto!

Cristo ha resucitado! Verdaderamente, ha resucitado!

ハリストス復活!実に復活!

.םק תמאב ; םק ח׳שמה

Christ is Risen! He is Risen Indeed!

AGHEASMA în cultul ortodox

boboteaza-poza-simbol

Troparul Botezului Domnului, glasul 1:

       În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, și Duhul, în chip de porumbel, a întărit adevărul cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție!

***

Agheasma în cultul ortodox. Aspecte istorico-liturgice

Slujba mare a Aghesmei (la Bobotează)

Slujba mică a aghesmei (fără "Paraclisul Vlahernelor")

DESPRE TREZVIA MINŢII

pilda-celor-10-fecioare

„Trezvia este o metodă duhovnicească, care izbăveşte cu totul pe om, cu ajutorul lui Dumnezeu, de înţelesuri pătimaşe, de gânduri şi de fapte rele… Ea este, propriu-zis, curăţia inimii… Trezvia e calea a toată virtutea şi porunca lui Dumnezeu. Ea e numită şi liniştea inimii, iar [fiind] desăvârşită până la golirea de orice nălucire, devine şi pază a minţii…

Trezvia e fixarea stăruitoare a gândului şi starea lui în poarta inimii… Cugetarea fixându-se şi chemând pe Hristos împotriva războinicilor, şi scăpând la El […], vede dinainte cu mintea asalturile înţelegătoare ale vrăjmaşilor nevăzuţi… Adunarea şi fundamentul trezviei şi al sobrietăţii minţii, al liniştii sufleteşti adânci şi abisul vederilor minunate şi negrăite, al smereniei recunoscătoare, al dreptăţii şi al dragostei, constă din trezvia cea mai deplină şi din rugăciunea [adresată] lui Iisus Hristos fără gânduri; iar aceasta trebuie făcută strâns şi îndesat şi fără a slăbi.

Aşadar, un fel al trezviei este să-ţi supraveghezi des imaginaţia, adică momeala, pentru că satana nu poate să făurească fără imaginaţie gânduri, pentru a le înfăţişa minţii spre amăgire mincinoasă. Altul constă în a avea pururi inima tăcând adânc şi liniştită de orice gând şi a ne ruga. Altul – a chema cu smerenie, neîncetat, pe Domnul Iisus Hristos în ajutor. Alt mod stă în a avea în suflet neîncetat amintirea morţii. Toate aceste lucrări împiedică înţelesurile viclene ca nişte portari.

Dacă vei face pururi petrecerile în inima ta cu cuget smerit, cu pomenirea morţii, cu învinuire de sine şi cu chemarea lui Iisus Hristos, şi cu aceste arme vei călători în fiecare zi şi cu trezvie pe această cale strâmtă, dar aducătoare de bucurie şi veselie a cugetului, vei ajunge la sfintele vederi ale sfinţilor”.

(Avva Isihie, Cuvânt despre trezvie, fragmente din cap. 1-29[1])

***

Acest citat extins din avva Isihie ne-a prezentat aspectele esenţiale ale lucrării trezviei. Desigur există şi alte scrieri patristice despre trezvie, dar tratatul lui avva Isihie Sinaitul şi, în special, tâlcuirea părintelui Emilianos Simonopetritul la această lucrare, sunt esenţiale pentru tema noastră. De fapt, cartea părintelui Emilianos era să fie mult mai voluminoasă, dar maicile de la Mănăstirea Ormylia au ales din tâlcuirea înregistrată pe casete ceea ce era mai important şi mai general, pentru că de multe ori stareţul se adresa personal părinţilor sau maicilor din mănăstirile lui. Dar ceea ce este valabil pentru toţi a fost inclus în această carte, pe care v-o recomand tuturor. 

Patriarhia Alexandriei vrea să reabiliteze treapta diaconiţelor

sinod-alexandria

În perioada 15-17 noiembrie 2016, Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei s-a întrunit în şedinţă de lucru, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Teodor, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi.

Printre deciziile sinodale se numără:

  • Reactivarea instituţiei diaconiţelor. S-a decis înfiinţarea unei comisii formate din trei arhierei care va analiza tema îndeaproape;
  • Transmiterea unei enciclice clericilor şi credincioşilor din cuprinsul Patriarhiei Alexandriei cu privire la tema Postului, în contextul realităţii africane.