Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Despre rostirea comunitară a Crezului şi a Rugăciunii Domneşti la Liturghie

Practica rostirii Crezului şi a Rugăciunii Domnești la Liturghie diferă de la o Biserică locală la alta.

În majoritatea Bisericilor de limbă greacă (şi arabă), care pretind că păstrează cel mai bine vechile tradiţii, Crezul şi Rugăciunea Domnească sunt rostite de o singură persoană: în mănăstiri de către stareţ sau de un oaspete, iar în catedrale şi parohii de către psalt sau vreun lider al comunităţii.

După cum vom vedea în studiul oferit de pr. prof. Stefanos Alexopoulos, această practică nu este nici veche, nici corectă şi ea reflectă, mai degrabă, decadența aspectului comunitar al cultului, accentuată mai ales în perioada turcocraţiei. 

Robert F. Taft – ÎMPĂRTĂŞANIA O PRIMIM SAU O LUĂM?

Vă prezentăm aritcolul lui Robert F. Taft SJ, Primirea împărtășirii: un simbol uitat?tradus din engleză de Mihai Răducă după originalul: Robert Taft, Beyond East and West, Problems in Liturgical Understanding, Chapter seven: Receiving Communion – A Forgotten Symbol?, Edizioni “Orientalia Christiana”, Pontifical Oriental Institute, Rome, 1997, 133-142.

CALENDAR ORTODOX – 2018. Ediţie de buzunar pentru preoţii şi credincioşii din Republica Moldova

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, editura "Viţa adevărată" din Chişinău, în colaborare cu ieromonahul Petru Pruteanu, a tipărit o ediţie specială a Calendarului Ortodox (de stil vechi) pe anul 2018 în format mic, de buzunar. Ediţia 2018 a calendarului este închinată împlinirii a 80 de ani de la proslăvirea Sf. Siluan Athonitul. 

După cum ştim, calendarul bisericesc ne ajută să ne orientăm mai bine în şirul acestor sărbători mai mari şi mai mici, şi să ritmăm corect viaţa noastră religioasă. De asemenea, calendarul ne ajută să cunoaştem mai bine regulile de post alimentar, care însă trebuie însoţite şi de postul duhovnicesc.

Această ediţie specială a calendarului care apare în Biserica Ortodoxă din Moldova, include şi pomenirile sfinţilor recent canonizaţi, dar şi numele multor sfinţi din Biserica de Apus, care s-au proslăvit până la Marea Schismă (anul 1054), dar nu erau cunoscuţi în Răsărit. Aceste adăugiri sunt importante atât pentru cinstirea sfinţilor, cât şi pentru cei care poartă numele unor sfinţi occidentali absenţi până acum din calendarul nostru, dar care totuşi există în Tradiţia Bisericii. De asemenea, calendarul indică pentru fiecare zi a anului bisericesc regulile de post şi dezlegările legate de anumite sărbători sau perioade liturgice. Sunt menţionate în mod deosebit zilele de pomenire ale morţilor şi perioadele în care nu se fac cununii/nunţi, precum şi multe alte prevederi tipiconale.

Pentru o mai practică utilizare a calendarului recomandăm să se citească toate instrucțiunile şi notele explicative care sunt puse la începutul calendarului, cât şi la sfârşitul fiecărei luni. În duminicile şi sărbătorile mai mari am indicat şi fragmentele biblice care se citesc în acea zi în Biserică. Ele vor fi utile atât pentru cei care merg la biserică, cât mai ales pentru cei care nu pot merge în anumite zile, dar pot să citească respectivele fragmente biblice acasă.

Sperăm ca acest calendar de buzunar să fie util pentru toţi clericii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe, care vor să-I slujească lui Dumnezeu „Cel minunat întru sfinţii Săi”.

Cartea se vinde în pangarele mai multor parohii și mănăstiri din Chişinau și din întreaga Moldovă.

Cei care vor cumpăra mai multe de 10 calendare, vor beneficia de preţul promoţional de 15 lei / buc. 

Istoria “Rânduielii” înainte şi după împărtăşire

Istoria "Rânduielii" înainte şi după împărtăşire este un subiect foarte important, mai ales în contextul mişcării de renaştere duhovnicească şi euharistică din ultima vreme. De exemplu, în primul mileniu creştin, se credea că Laudele bisericeşti şi mai ales Liturghia, conţin în sine toate elementele pregătitoare pentru împărtăşire, iar sfârşitul Liturghiei conţine mulţumirea comună pentru primirea acesteia. În mileniul II însă, din cauza mai multor factori obiectivi şi subiectivi, lucrurile s-au schimbat şi au apărut diferite rânduieli particulare atâta înainte, cât şi după împărtăşire. Nu zic că acestea nu sunt bune sau că nu mai trebuie făcute, dar e bine să ştim istoria şi sensul lor, pentru a înţelege că "pravila particulară de rugăciune" nu poate înlocui participarea în comun la Liturghie. 

TRADIŢIE, ÎNNOIRE ŞI INOVAŢIE ÎN SFÂNTA LITURGHIE, partea I

 Motto: „Tradiție înseamnă menținerea şi
transmiterea focului, nu închinarea la cenușă”

(Gustav Mahler, 1860-1911)

Prolog

Mişcarea de renaştere liturgică, care a marcat creștinismul occidental (inclusiv cel ortodox) aproape întreg secolul XX, a început să aibă reverberaţii şi în spaţiul ortodox din Răsărit. Având în vedere caracterul mai conservator al Răsăritului şi un mod aparte de a înţelege „tradiţia Bisericii”, „renaşterea liturgică” din Răsărit este şi ea una specifică şi complexă. Puţinii teologi care înţeleg câte ceva din istoria şi dinamica cultului ortodox rămân neobservați şi marginalizaţi printre mulţimea de clerici şi credincioşi care aparţin celor două tabere mari, care se acuză reciproc, fie de un „conservatorism rigid”, fie de un „inovatorism protestant” frate cu „ecumenismul sincretist” sau chiar cu „apostazia”. 

În realitate, de cele mai multe ori, ambele tabere duc o discuție amatoristă, axată pe detalii irelevante şi fără să ştie vreunul unde exact vrea să ajungă. Așa-numiții „conservatori” sau „tradiţionalişti” tună şi fulgeră cu totul felul de acuzaţii ridicole şi fundamentaliste, iar „înnoitorii” se strecoară timid, încercând să construiască o casă nouă pe o temelie veche şi şubredă, de dragul de a nu fi stigmatizaţi sau chiar excluşi din Biserică. Vorba ceea: „o pace strâmbă e mai bună decât un război drept”.

Ideea mea însă nu este de a porni vreun război, de dragul unor idealuri care niciodată n-au existat, ci de a pune mâna pe carte şi de a renunţa la limbajul polemic şi fundamentalist, care nu lasă loc diversităţii, creativităţii, nemaivorbind de diferite încercări cu rol pastoral-misionar. Cultul Bisericii noastre nu a apărut prin centralizare ierarhică sau prin monopol asupra cărţilor liturgice, ci a avut o evoluție firească, marcată de diferite încercări şi incidente. Abia prin secolul XVII cărţile de cult au început să fie editate doar cu binecuvântarea unui ierarh (iar mai târziu, sub influența sistemului sinodal rusesc – chiar a Sfântului Sinod) şi aceasta după o minimă verificare sau chiar cenzură. Până atunci o astfel de practică nu a existat şi nici nu putea să existe… 

PREGĂTIREA DE BOTEZ. GHID PRACTIC PENTRU PĂRINŢI ŞI NAŞII DE BOTEZ

1. Botezul nu este un obicei popular sau naţional şi nu se face pentru ca pruncul să poată fi scos din casă, să doarmă mai bine, să nu fie deocheat sau să-i meargă bine în viaţă. Toate acestea sunt superstiții băbeşti şi păgâne! De asemenea, botezul nu trebuie transformat în prilej de „înrudire” dintre părinţii copilului şi prietenii pe care şi-i iau de cumătri, ca mai apoi, toată viaţa, să mănânce şi să bea împreună. Naşii de botez se înrudesc spiritual cu copilul însuşi, nu cu părinții lui.[1]

2. Botezul este o Taină a Bisericii, prin care cel botezat devine membru al Bisericii şi ostaş al lui Hristos. Primind şi împlinind cuvântul lui Dumnezeu şi participând la viaţa Bisericii, creştinul se pregăteşte pentru Împărăţia lui Dumnezeu, a cărei poartă este botezul (cf. Ioan 3:5). Botezul nu oferă garanţii sau prosperitate în lumea aceasta, ci se săvârşeşte doar celor care „aşteaptă învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie” (după cum spune Crezul). Cei care nu sunt interesaţi de a trăi veşnic cu Dumnezeu şi cu sfinţii în Împărăţia Sa, nu au motive şi nici dreptul să se boteze, căci astfel batjocoresc Tainele lui Dumnezeu şi-şi iau mai mare osândă. 

Robert F. Taft – DIALOGUL PREANAFORAL


Vă prezentăm traducerea în limba română a studiului profesorului Robert F. Taft, The Dialogue before the Anaphora in the Byzantine Eucharistic Liturgy. I: The Opening Greeting // Orientalia Christiana Periodica. Roma, 1986. Vol. 52. pp. 299–324.

Studiul de faţă prezintă istoria binecuvântării preanaforale "Harul Domnului nostru Iisus Hristos…" şi a aclamaţiei "Sus să avem inimile", precum şi răspunsurile la acestea.