Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

(NE)LĂMURIRI LITURGICE: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”

Întrebare: Părinte Petru, ce înseamnă cuvintele din slujba Aghesmei Mari: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”? Înseamnă aceasta că toate apele de pe pământ se sfinţesc automat în ziua Bobotezei? Şi când se întâmplă aceasta din moment ce patriarhul Ierusalimului merge să sfinţească apa Iordanului (şi de ce ar sfinți-o?) după calendarul vechi, dar mulţi ortodocşi o sfinţesc şi o consumă după calendarul nou?

Răspuns: În trecut, pe blogul nostru au mai fost postări la acest subiect şi, pentru a întregi înțelegerea problemei, vă rog să citiţi aici şi aici.

Acum însă încerc să răspund strict la întrebarea despre „firea apelor”.

Deja Sf. Ignatie Teoforul († 107) considera că prin botezul Său în Iordan şi pătimirea Sa, Hristos a curăţit [firea] apei (ἐβαπτίσθη, ἵνα τῷ πάθει τὸ ὕδωρ καθαρίσῃ; cf. Epistola către Efeseni 18.2 // PSB 1 (1979), p. 163.) şi, foarte probabil, această tipologie biblică era suficientă pentru ca primii creştini să fie botezaţi în orice apă vie (ἐν ὕδατι ζῶντι / ὕδωρ ζῶν = apă curgătoare, proaspătă; cf. Didahia, cap. VII.), fără vreo rugăciune specială de sfinţire a acesteia, deşi, pe la jumătatea sec. III, avem deja mărturii clare că apa baptismală era sfinţită ca atare. Iar mărturii despre sfinţirea apei la Praznicul Teofaniei şi gustarea ei cu evlavie avem abia de la sfârşitul sec. IV, de la Ioan Gură de Aur şi Epifanie de Salamina, iar rânduiala actuală de sfinţire este de la începutul sec. VI.  

Expresia “firea apei/apelor”, întâlnită des în imnografia Botezului Domnului („Astăzi firea apelor se sfinţeşte / Σήμερον τῶν ὑδάτων ἁγιάζεται ἡ φύσις”; mai rar: „τῶν ὑδάτων οὐσία”), nu trebuie înţeleasă în sens concret (aristotelic), ca şi cum toate apele (adică ipostasul apelor) s-ar sfinţi la un moment dat, apoi, după 8-9 zile ar pierde această sfinţenie.

Atât supratemporalul „astăzi” (întâlnit în multe tropare şi stihiri ale praznicelor), cât şi expresia „firea apelor se sfințește”, trebuie înţelese prin prisma metaforelor poetice şi a filosofiei platonice, care ar sugera că „astăzi” (adică la Botezul Domnului, şi doar simbolic şi la prăznuirile anuale ale acestuia) apele, considerate în antichitate locuinţa draconilor/balaurilor (Ps 73:14-15) sau a zeului Poseidon, sunt curățite de stăpânirea demonică şi readuse la starea dintâi, când Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra lor (Facere 1:2). Deci este vorba despre o „curăţire rituală” (nu una fizico-chimică) şi de o „sfinţire” în potenţă, adică de (re)câştigarea proprietăţii de a fi sfinţite.

Dar sfinţirea concretă (ipostatică) a apei are loc doar cu cantitatea/vasul asupra căreia se rostesc rugăciunile şi este însemnată cu semnul Crucii (sau, cel mult, şi cu cea amestecată/diluată cu apa sfinţită – idee discutabilă), dar nicidecum cu întreg  „oceanul planetar” sau cu toate apele din lacuri, râuri sau canalizări. Şi o astfel de sfinţire, bineînţeles, nu este afectată sau devine mai eficientă în funcţie de calendarul pe care-l urmează fiecare biserică locală.

Prin urmare, nu-i nici o problemă dacă cineva, în perioada de după-prăznuire a Bobotezei va face baie sau va spăla rufele, pentru că apa care curge pe țeavă nu este agheasmă mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.