De mai multe ori mi s-a adresat următoarea întrebare:
Părinte, putem să ne împărtăşim de Paşti? Dar în Săptămâna Luminată? Pentru a ne împărtăşi este nevoie să continuăm postul?
Întrebarea e bună, dar trădează o neînţelegere clară a lucrurilor. De Paşti nu pur şi simplu se poate, ci chiar trebuie să ne împărtăşim, iar în sprijinul acestei afirmaţii vreau să sintetizez câteva idei:
De-a lungul timpului am scris mai multe articole de liturgică, pe care, iniţial le-am publicat pe acest blog (teologie.net), după care au fost publicate în prima ediţie a cărţii „Liturghia ortodoxă. Istorie şi actualitate” (Sophia, 2008).
Între timp, la cele mai multe dintre ele am făcut anumite completări şi revizuiri, care s-au regăsit deja în ediţia a doua a aceleaşi cărţi (Sophia, 2013). De aceea, am hotărât să şterg vechile versiuni ale acelor articole şi să plasez pe internet doar ultimele versiuni, aşa cum au fost recent publicate, indicând şi paginile la care textele respective pot fi găsite în carte. De asemenea anexăm lista de abrevieri şi toată bibliografia folosită, pentru a vă putea mai uşor orienta în notele de subsol ale articolelor.
De fiecare dată când începe o perioadă de post, Biserica ne aminteşte că postul corect nu înseamnă o simplă abţinere de la anumite bucate, ci şi abţinerea de la anumite patimi şi obiceiuri urâte. Sectarii chiar ne critică pentru abstinenţa de la bucate, spunând că Biblia învaţă cu totul altceva despre post. Ce ne spuneţi sfinţia voastră despre acest lucru?
Întrebările sunt foarte complexe şi voi încerca să răspund la ele pe rând.
De la bun început vreau să subliniez că posturile n-ar trebui să fie nişte perioade cu totul speciale în viaţa noastră, ci doar o intensificare a luptei fiecăruia cu păcatul şi patimile din el. După căderea în păcat a protopărinţilor, omul este chemat la o continuă postire şi înfrânare, la trezvie şi contemplaţie, numai că această lucrare duhovnicească este realizată cu o intensitate diferită în perioadele anului bisericesc, dar care nu trebuie să înceteze niciodată.
Deja de aproape 20 de ani, mari misionari ruşi precum Daniil Sysoev, Andrei Kuraev, Piotr Meşcerinov, Ghennadii Fast, Arsenii Sokolov ş.a. vorbesc despre necesitatea catehezei înainte de Botez, Cununie, Spovedanie şi Împărtăşire, iar unii dintre aceşti teologi optează chiar pentru reintroducerea instituţiei catehumenatului, aşa cum era ea şi în trecutul Bisericii.
Spre bucuria ortodocşilor conştienţi, în data de 2 februarie 2011, Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât efectuarea obligatorie a catehezei înainte de Botez şi Cununie în tot cuprinsul Patriarhiei Moscovei şi demararea discuţiilor privind reintroducerea instituţiei catehumenatului. Până la elaborarea unor programe oficiale de catehizare, responsabilitatea pentru elaborarea şi implementarea metodelor şi ghidurilor de catehizare revine ierarhilor şi departamentelor misionare de pe lângă centrele eparhiale. Puţine eparhii au elaborat şi implementat vreun plan concret de catehizare, dar e salutabil faptul că unii preoţi, fără să aştepte „directive de sus”, ci probabil fiind însufleţiţi de exemplele Sfinţilor Părinţi sau ale misionarilor contemporani, au înţeles necesitatea catehezei şi s-au pus pe treabă.
Parcurgând în chip binecuvântat perioada Postului Mare şi ajungând iarăşi la slăvitul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos (anul mântuirii 2012), vreau să felicit cinstitul cler preoţesc şi monahal, rudele, fiii duhovniceşti, prietenii, cunoscuţii şi întreaga suflare ortodoxă cu această „sărbătoare a luminilor”, „plină de har şi de adevăr”. De la toţi îmi cer iertare şi pe toţi vă îmbrăţişez cu dragoste sfântă.
Şi aşa cum Hristos Cel Înviat i-a salutat pe ucenici cu „Pace vouă!” şi „Bucuraţi-vă!”, şi eu vă doresc ca pacea, bucuria şi binecuvântarea Domnului nostru să vă umple inimile şi să vă lumineze chipurile şi întreaga fiinţă. Dumnezeu să vă ajute în toate!
Hristos a înviat! Adevărat că a înviat!
Христос Воскресе! Воистину Воскресе!
Χριστός Ανέστη! Αληθώς Ανέστη!
ieromonahul Petru Pruteanu
Întrebare: Părinte Petru, de ce la Liturghie, în fiecare an, se citesc aceleaşi fragmente din Evanghelie, iar altele mai interesante şi poate mai importante nu se citesc niciodată? Biserica se gândeşte serios la evanghelizarea credincioşilor sau consideră citirea Bibliei doar ca un ritual?
Răspuns: Problema e foarte complexă şi nu vizează doar citirile din Evanghelie, ci şi pe cele din Apostol. E şi mai complicată problema cu lecturile din Vechiul Testament care aproape că au fost excluse din citirea liturgică (cu excepţia Postului Mare şi a marilor sărbători), dar acest subiect depăşeşte limitele întrebării. Menţionez totuşi că Psaltirea se citeşte zilnic la slujbe, cu excepţia Săptămânii Luminate, dar cea mai mare parte a Vechiului Testament nu se citeşte niciodată în Biserică, rămânând mai mult ca citire particulară a fiecăruia.
După ce am prezentat modul în care simonopetriţii împart zilele liturgice, apoi rânduiala laudelor zilnice, vă prezint o descriere sumară a Liturghiei simonopetrite, care în general se slujeşte la fel în mai tot Athosul. Voi prezenta doar diferenţele mai evidente.
Preluat din „Liturghia Ortodoxă. Istorie şi actualitate”,
Editura Sophia, Bucureşti 2013, pp. 277-308.
Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi‑vă![1]
Ce îndemn călduros! Ce invitaţie insistentă! Păcat însă că noi, creştinii, următori ai lui Hristos şi oamenii aşa‑zişi „de biserică” (în comparaţie cu majoritatea secularizată a celor care doar se numesc creştini), rămânem surzi acestei invitaţii de a ne împărtăşi din „masa Stăpânului”, din „darul nemuririi” şi din „antidotul morţii”. La fiecare Liturghie, Hristos, prin gura preotului, Se oferă zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu…” şi: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu…” şi, văzând ce se întâmplă, ne întrebăm care mai este rostul acestor cuvinte din moment ce la majoritatea Liturghiilor de peste an nimeni nu „ia” şi nimeni nu „bea”?! Pentru ce mai săvârşim atunci Liturghia în fiecare duminică sau chiar în fiecare zi?! Şi ceea ce facem este normal sau greşit? Dacă este normal, atunci care este scopul principal al Sfintei Liturghii, iar dacă este greşit, care este soluţia şi ce învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi în legătură cu aceasta?
Mă bucur că în ultima vreme s-au mai reluat discuţiile pe forumul nostru. Se scrie inclusiv la compartimentul de liturgică şi tipic. Iată câteva subiecte de discuţii:
Citirea Evangheliei la Liturghie Vohodul Mare
Culoarea veşmintelor clericale
Împărtăşirea clericilor şi a mirenilor
Diferite întrebări despre Sfânta Liturghie
Ectenia catehumenilor (pentru "cei chemaţi")
Sfântul Maslu. Istorie şi rânduială
Rânduiala Sfântului Botez. Rânduieli liturgice şi canonice
Mirungerea ş.a.
Fiţi activi!
