Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

CUM SE FAC SLUJBELE LA MĂNĂSTIREA SIMONOS PETRAS (ATHOS) – 2

După ce am descris felul în care simonopetriţii (şi aproape toţi athoniţii) clasifică zilele liturgice, voi încerca să fac o prezentare sumară a unei slujbe din zilele de rând.

Toaca şi clopotul mic sunt bătute de 3 ori înainte de slujbă: cu 30 de minute înainte, cu 15 şi cu 2-3 minute înainte de binecuvântare. Acest lucru e valabil atât pentru slujba de seară, cât şi pentru cea de dimineaţă. Slujbele se încep exact la timp, dar nimeni nu se grăbeşte să le termine la o anumită oră (chiar dacă acest lucru se întâmplă de la sine).

ceasul XI se începe în pronaos (numit şi lition, pentru că tot acolo se iese la litie). Perdeaua dintre pronaos şi naos este trasă (închisă), iar accesul în naos se face prin uşile laterale. Preotul de rând (efimerios), fiind îmbrăcat şi în mantie, ia epitrahilul din cuierul care este lângă iconostasul pronaosului şi dă binecuvântarea. Stareţul sau locţiitorul acestuia spune „Împărate ceresc”, iar dacă nu sunt de faţă, atunci o spune chiar preotul slujitor. Citeţul „Sfinte, Dumnezeule…” şi… „Tatăl nostru”. Preotul zice ecfonisul, apoi lasă epitrahilul şi se aşează în stasidia rezervată preotului slujitor, prima din strana stângă. Când zice „Că a Ta este împărăţia” înainte de Condacul Ceasului, nu-şi (mai) pune epitrahilul, iar la ecfonisul „Dumnezeule, milostiveşte-te spre noi” (spus la toate Ceasurile, fără deosebire), îşi pune epitrahilul şi apoi tot el zice şi rugăciunea finală a Ceasului XI (şi la fel va face la Ceasurile III şi VI, citite tot în pronaos). Ceasul XI se încheie cu Otpustul mic, apoi se deschide perdeaua şi se intră în naos.

Ajungând preotul în faţa Sfintelor Uşi, ia deja epitrahilul care atârnă de iconostasul din faţa Altarului şi dă binecuvântarea, continuând să citească rugăciunile din timpul Ps. 103, care este citit de cel mai mare sau de un oaspete mai important. Perdeaua (dar şi Sfintele Uşi), în tot Athosul se deschid din afară de către paraclisier, nu din altar de preot sau diacon. Urmează ectenia mare, la care ieromonahul continuă să aibă pe cap doar potcapul, nu şi cuculia (acea pânză, numită la români camilafcă, iar la ruşi prinsă de potcap şi numite împreună clobuk). După ectenie preotul lasă epitrahilul şi merge în altar, iar la strană se citeşte Catisma de rând de către cel rânduit de tipicar. Formulele „…Şi acum, Aliluia (de 3 ori), Doamne miluieşte (de 3 ori), Slavă…” sunt spuse tot timpul de canonarh, care are o stasidie specială între strana stângă şi altar. Paralel cu el, între strana dreaptă şi altar stă tipicarul care supraveghează întreaga slujbă.

Urmează ectenia mică, apoi canonarhul anunţă glasul, iar cântăreţii cântă „Doamne strigat-am” cu stihurile şi stihirile, pe rând, în cele 2 strane. Preotul face cădirea mare, după o rânduială deosebită de cea a românilor şi mai ales cea a ruşilor. În toate aceste acţiuni, afară de cădirea de la Heruvic şi alte câteva momente, preotul poartă potcapul, dar nu şi cuculia.

„Lumină lină” se citeşte (de cel mai mare sau de un oaspete), chiar şi sâmbătă seara când este Vohod, şi se cântă doar la slujbele cu Priveghere. Urmează direct Prochimenul zilei rostit de canonarh şi cântat consecutiv de cele 2 strane. „Pace tuturor” înainte de Prochimen ei nu spun niciodată, nici la Liturghie, ci numai înainte de Evanghelie, iar prochimenul este totdeauna început direct de canonarh sau citeţ. Istoric acest lucru nu se justifică, dar asta e deja o altă problemă.

Cel mai mare spune „Învredniceşte-ne, Doamne”, apoi ectenia cererilor din faţa Sfintelor Uşi şi Stihoavna. În timpul cântării acesteia, de fiecare dată (inclusiv la Utrenie) are loc închinarea la icoane şi cererea binecuvântării de la stareţ (gheronda). Se închină mai întâi stareţul la icoane, apoi vine în mijloc şi se închină la cele 2 strane şi merge la stasidia sa (mai specială). Urmează locţiitorul stareţului, preotul de rând, oaspeţii clerici, apoi toţi fraţii în ordinea tunderii în călugărie şi la sfârşit mirenii. Închinarea se face, de obicei, cu o singură însemnare cu semnul sfintei cruci, iar icoanele se sărută cu cuculia pe cap şi numai la icoana Maicii Domnului se scoate cuculia şi rămâne totuşi potcapul (dar la Simonos Petras nu este vreo icoană mare a Maicii Domnului pentru închinare, deci cuculia la închinare nu se scoate).

Cel mai mare spune „Acum slobozeşte”, iar canonarhul „Sfinte, Dumnezeule”. Urmează troparele (apolitikia), ectenia întreită (după o rânduială puţin diferită) şi Otpustul. La toate Otpusturi toţi iese din stasidii.

Imediat se merge la cină, după care toţi se întorc la Pavecerniţă şi abia apoi la chilie. După aceasta mai este timp de aproape 1h.30 de ascultare (mai ales cei de la trapeză, dar nu numai), iar la orele 18.00 se sună clopotul de retragere şi se închide poarta mănăstirii. După acest clopot fiecare îşi urmează propriul program de odihnă şi canon, fără să aibă dreptul de a vorbi unul cu altul, iar la orele 3.00 se începe slujba de dimineaţă cu Miezonoptica.

Rânduiala Miezonopticii se face asemănător cu Ceasul IX, după care se intră în naos pentru Utrenie. Rânduiala acesteia este în mare parte ca la noi, având totuşi câteva deosebiri (afară de cele deja menţionate). Ectenia întreită de după cei 2 psalmi „împărăteşti” (19-20) este foarte scurtă, din 2 cereri: prima şi cea „pentru conducerea ţării şi toţi dreptslăvitorii creştini”, apoi Hexapsalmul. Mai departe nu întâlnim nimic deosebit decât faptul că athoniţii cântă Canoanele împreună cu cântările biblice („ale lui Moise”), aşa cum şi este corect, pentru că odele Canoanelor nu au fost scrise pentru citire, ci pentru cântare, aşa cum o spune şi numele lor. La Simonos Petras se cântă doar cântările 1-3, apoi 4-8 se citesc, iar după „Ceea ce eşti mai cinstită” a 9-a iarăşi se cântă. Urmează iarăşi rânduiala obişnuită, cu închinare la Stihoavnă. După „Întăreşte, Dumnezeule…” (rostit de cel mai mare), se sună clopoţelul de proscomidiar şi în acest timp fiecare îşi pomeneşte viii şi morţii, iar preotul scoate în acest timp miride. După vreo 15-20 secunde de pomeniri, citeţul începe „Veniţi să ne închinăm” şi Ceasul I, iar fraţii revin în stasidii. În timpul Ceasului I preotul acoperă Cinstitele Daruri şi face o cădire mică (cu Sf. Uşi deschise). La sfârşitul Ceasul I se face Otpust apoi se începe Liturghia, despre care voi relata mai târziu.

Notify of
prcristian
Guest
prcristian

minunat. multumim. verific zilnic acest site pt a afla mai multe despre randuiala athonita. astept ziua in care ne veti vorbi despre randuiala de rugaciune personala a lor, privegherea de la chilie si modul in care se face azi marturisirea (cea a gandurilor si Sf. Taina a Spovedaniei). Bucurie!

iyerei
Guest

"Preotul face cădirea mare, după o rânduială deosebită de cea a românilor şi mai ales cea a ruşilor."
Va rog parinte sa descrieti deosebirea cadirii, in ce consta?