Conform ultimului sondaj, în mai puţin de jumătate de an, încrederea în Biserică a scăzut de la 78% la 74%. Nu prea cred în sondaje şi-mi dau seama că atunci când este adresată o astfel de întrebare, prin noţiunea de „Biserică” lumea înţelege în special clerul: mitropolitul, episcopii, preoţii şi călugării; căci dacă cei intervievaţi (dar şi cei care adresează întrebarea) s-ar considera şi ei membri deplini ai Bisericii, o astfel de întrebare nici nu ar avea sens. Prin urmare, putem spune că încrederea în mitropolit, în episcopi şi în preoţi a scăzut cu 4% în doar câteva luni şi, dacă sincer, mi se pare foarte puţin, în comparaţie cu bâlbâiala de care dau dovadă aceştia în faţa provocărilor de tot felul.
Monumentul ideologului bolșevicilor, V.I. Lenin, amplasat în satul Cotova, raionul Drochia, a fost demolat acum câteva zile printr-o decizie a Consiliului Local, transmite "AiciTV". În locul acestuia, consilierii au decis că vor edifica un monument în cinstea lui Ștefan cel Mare. Gestul însă a trezit nemulțumirea unor săteni, care s-au adunat în fața Casei de Cultură din localitate (clădirea devastată din spate – n.n.), acolo unde a rămas doar postamentul.
Oamenii dau vina pe preotul din sat, Ioan Grigoraș, care este și consilier local din partea PLDM. Acesta a venit cu propunerea de a demola monumentul sovietic din centrul satului, iar pe acel loc să se edifice un monument în cinstea lui Ștefan cel Mare și Sfânt. „Țara noastră a avut domnitori care și-au arătat dragostea față de țară, iar ce a făcut Lenin asta nu-i istorie, asta-i otravă”, spune el.
Deși decizia a fost adoptată cu votul unanim al consilierilor locali, părerile localnicilor sunt împărțite. Statuia și-a găsit locul în muzeu.
Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu mijlocirile sfinţilor, am elaborat un Sinaxar tipiconal, pe care îndrăznesc să-l propun clericilor şi credincioşilor din Republica Moldova, dar nu numai. Cu anumite excepţii (menţionate în notele de la subsol), acesta ar putea fi valabil şi pentru clericii şi credincioşii din România. El combină prăznuirile sfinţilor români cu a celor ruşi, dar include şi unii sfinţi ai Bisericii Universale, care nu apar în calendarele obişnuite. Mai mult decât atât, această variantă de Sinaxar vine cu anumite indicaţii tipiconale necesare şi precizează ce fel de slujbă trebuie făcută în fiecare zi.
Deseori Biserica Ortodoxă este învinuită de tot felul de greşeli, pe care, chipurile, nici nu vrea să le recunoască. Ortodocşilor le vine greu să răspundă la unele dintre ele, dar sunt şi cazuri când ei abia de reuşesc să precizeze că acestea nu sunt nici pe departe generale, ci oarecum sporadice şi accidentale. După părerea mea, cele mai grave acuzaţii aduse Bisericii Ortodoxe sunt următoarele:
Sfânta Scriptură şi învăţătura de credinţă nu sunt cunoscute şi respectate, iar misiunea şi catehizarea sunt neglijate. Uneori aşteptăm ca statul să ne protejeze de secte, dar noi înşine favorizăm răspândirea lor;
Învăţătura sănătoasă este pusă alături de legende, mituri şi obiceiuri păgâne;
Episcopii şi preoţii sunt ca nişte aristocraţi, care se ţin departe de popor şi problemele lor, caută cinste, onoruri şi mai ales bani – exact invers decât au fost apostolii şi marii părinţi ai Bisericii;
Clerul nu învaţă poporul şi nu face asistenţă socială, ci îşi reduce închipuita lui slujire la nişte servicii liturgice făcute formal („fără duh”);
Preoţii caută numai distincţii şi decoraţii, iar ierarhii îi şantajează sau fac bani pe goana lor după onoruri;
Şcolile teologice sunt foarte proaste, iar în cler sunt promovaţi oameni incompetenți şi imorali;
Clericii acceptă să fie folosiţi de politicieni sau caută să se folosească de oamenii puternici şi bogaţi;
Rugăciunile (la Biserică şi acasă) nu sunt citite din inimă şi cu scopul de a ne apropia de Dumnezeu, ci ca nişte „formule magice” pentru rezolvarea problemelor cotidiene, dându-ne şi senzaţia datoriei îndeplinite;
Sfintele Taine – începând cu Botezul şi terminând cu Spovedania şi Împărtăşania – sunt făcute din inerţie, ca un obicei popular, dar nu în baza credinţei şi cu dorinţa fierbinte de mântuire;
Pretinşii creştini nu au o legătură vie cu Biserica (inclusiv prin împărtăşirea sistematică cu Trupul şi Sângele Domnului), ci apelează doar pentru anumite servicii, iar preoţii le oficiază tot ce vor, ca şi cum acest lucru ar fi normal;
Preoţii nu au curajul să lupte cu prostia şi păgânismul lumii, ci fac compromisuri de dragul unui câştig de moment. Iar atunci când preoţii doresc să dezrădăcineze obiceiurile greşite ale oamenilor, sunt vorbiţi de rău şi daţi afară, ca unii ce nu le îndeplinesc capriciile;
Creştinii îi judecă pe preoţi şi-i "pun pe toţi într-o oală", deşi sunt mulţi preoţi vrednici, cu familii numeroase şi care o duc foarte greu, iar oamenii nu se îngrijesc de întreţinerea păstorului lor;
La oficierea Slujbelor şi Tainelor bisericeşti se cer bani sau colaci, prosoape şi găini. Deşi sunt şi preoţi care fac servicii pe gratis ("spre slava lui Dumnezeu") sunt şi unii care refuză să le facă până nu se plăteşte;
Biserica dezleagă cu uşurinţă Cununiile şi acceptă recăsătorirea. Nu există o preocupare reală faţă de familie şi de educaţia duhovnicească a copiilor şi tinerilor;
Este încurajată prostia şi este marginalizată poziţia sănătoasă şi constructivă a unor clerici. Parohiile şi mai ales eparhiile se vând pe bani mari, iar în funcţii sunt promovaţi oameni şantajabili;
Nu există dialog cu oamenii de ştiinţă şi cultură, ci numai cu bussinesmanii, iar discuţiile nu sunt despre promovarea reală a dreptei credinţe şi a valorilor creştine, ci doar despre afaceri şi distracţii comune.
Pentru a ne îndrepta, poate ar fi cazul să le recunoaştem?!
Bineînţeles, greşim dacă ne facem comozi într-o altfel de „Ortodoxie”, dar asta nu înseamnă că aşa este întreaga Biserică Ortodoxă sau că ar trebui să căutăm o altă confesiune sau religie. Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos şi nimic mai bun sau mai curat pe lume nu există! Cei care greşesc – "ortodocşii", indiferent de rangul lor, nu sunt Biserica Ortodoxă sau, cel puţin, nu sunt întreaga Biserică Ortodoxă, ci numai partea bolnavă a ei. Iar pe bolnavi nu-i putem alunga din spital (= Biserică) şi nici judeca sau condamna, ci trebuie să-i ajutăm.
Nu-i cazul să facem revoluţii în Biserică, ci fiecare din noi să fie mai bun decât a fost până acum. Să căutăm doar ce este bun şi sănătos în „Ortodoxia” care ni se oferă şi doar cele bune să le urmăm şi să le promovăm. Restul le lăsăm în grija Domnului…
Întrebare: Părinte Petru, vă rog să explicaţi de ce unii preoţi din Moldova nu vor să boteze cu nume precum Mihaela, Florin, Ovidiu, Lilia ş.a.? Este adevărat că persoanele care nu primesc nume de Sfinţi nu au Înger Păzitor şi dacă au nume necreştineşti trebuie să şi le schimbe pentru a fi pomeniţi la slujbă?
Răspuns: Consider această problemă drept una foarte dureroasă pentru Biserica Ortodoxă în general, şi pentru cea din Moldova în particular, pentru că din cauza modei de a pune copiilor nume exotice, dar şi a inculturii unor preoţi, copiii ajung să sufere un anumit disconfort sau chiar o traumă psihologică atunci când li se spune că nu pot fi pomeniţi la slujbe cu un anumit nume sau că nu ar avea „înger păzitor”. Şi ca să elucidăm această problemă, voi încerca să o abordez sistematic, în câteva puncte. Totodată, menţionez că subiectul nu ţine numai de teologie, ci şi de lingvistică, istorie şi chiar de cultură generală.
Vă propunem Curriculum şcolar la disciplina de Religie – cultul ortodox, pentru clasele I-IX (PDF), elaborat de Ministerul Educaţiei Republicii Moldova împreună cu reprezentaţii Bisericii Ortodoxe. Amintim că teologii romano-catolici din Republica Moldova au subscris acestui plan de învăţământ şi vor preda după acelaşi curriculum ca şi ortodocşii.
Religia a fost introdusă ca disciplină opţională în şcolile moldoveneşti începând cu anul de învăţământ 2010-2011, dar primul an a fost considerat un an de probă, fără un curriculum exact şi fără suficiente manuale pentru elevi. Între timp, Ministerul Educaţiei, în colaborare cu teologi şi clerici din Moldova, a editat mai multe manuale şi ghiduri pentru profesori, încât predarea Religiei să fie la nivelul predării celorlalte discipline şcolare.
Conform Hotărârii de Guvern din 2 iulie 2010, disciplina poate fi predată doar la clasele primare şi gimnaziale (I-IX) şi doar la cererea scrisă a părinţilor. De aceea îi îndemnăm pe părinţi să scrie neîntârziat cerere ca copiii lor să înveţe cuvântul lui Dumnezeu la şcoală.
La fiecare sărbătoare religioasă suntem supuşi unor atacuri mediatice pseudo-religioase menite, chipurile, să ne vorbească despre semnificaţia acestor sărbători dar, în loc să primim o informaţie clară şi veridică, opinia publică este pur şi simplu dezinformată şi prostită. Realizatorii acestor reportaje nu fac altceva decât să denigreze şi să batjocorească credinţa şi învăţătura Bisericii Ortodoxe. Cu toate acestea, continuă să se creadă foarte bine pregătiţi şi adevăraţi profesionişti în realizarea oricărui tip de reportaj.
Dacă pentru un jurnalist din sec. XXI, care ia un salariu de câteva sute de euro, este greu să caute pe Internet nişte „idei mai deştepte” despre Schimbarea la Faţă a Domnului (iar ele sunt mai mult decât suficiente), atunci unul ca acesta nu numai că trebuie dat afară, ci ar trebui să nu mai fie angajat de nimeni niciodată, pentru că este incompetent şi nu are cultură generală. Sau poate că a venit vremea ca fiecare televiziune să apeleze la un consultant teolog, măcar ocazional, pentru a nu se face de râs chiar şi în faţa babelor, care ştiu mai multe decât moaţele de la TV. (Le amintim că mâine-poimâine vine patriarhul rus la Chişinău, despre care vor dori să relateze multe şi mărunte, iar unii jurnaliști nici nu ştiu să facă diferenţa între un preot, un episcop, un mitropolit şi un patriarh.)
S-a întâmplat de câteva ori deja, când anumite domnişoare cu ecusoane de jurnalist m-au întrebat despre semnificaţia anumitor sărbători, dar ceea ce am vorbit eu nu le-a fost pe plac şi nici nu au dat pe post; era cică prea filozofic şi complicat, de parcă cineva a spus vreodată că Ortodoxia este pentru proşti?! Au întrebat alte persoane (preoţi şi oameni de pe stradă), care să le spună despre obiceiuri băbeşti, legende, mituri şi tot felul de prostii pe care, după aceea, le gânguresc pe fundalul unor imagini din bisericile ortodoxe. Imediat se creează impresia că aceasta şi este învăţătura Bisericii Ortodoxe or, Biserica tocmai luptă împotriva păgânismului şi mitologiei şi nicidecum nu o încurajează. Oare „dreptul la liberă exprimare” înseamnă şi iresponsabilitate în exprimare?
Totul este foarte simplu. În loc să citeze unele chestiuni de genul acesta, iată de ce a fost capabilă Publika TV la Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului:
Consiliul Europei preconizează excluderea din actele oficiale cuvintele „mamă” şi „tata”. După părerea membrilor Consiliului Europei, aceste cuvinte „poartă un caracter discriminatoriu ce înjosesc femeile”, scrie ziarul german Die Welt.
În rezoluţia adunării parlamentare a Consiliului Europei se spune ca modelul de „casnică” este o viziune tradiţionalistă care îi este impusă femeii şi acest fapt împiedică procesul de instituire a egalităţii totale între indivizii societăţii. Propunerea de a elimina cuvintele „mamă” şi „tată” a fost înaintată iniţial de către Doris Stump, reprezentanta Partidului Socialist din Elveţia. Ziarul german Bild citează din adresarea ei către membrii Consiliului Europei: „Femeile sa nu fie înfăţişate ca fiinţe pasive şi de categoria a doua, mame şi obiecte sexuale”. Elveţia, în cazul dat, este un exemplu în folosirea unui „lexic politic corect”. Funcţionarii acestui stat evită cuvintele „mamă” şi „tată“, înlocuindu-le cu „unul din părinţi” sau mai rar „părintele”.
