Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Despre divorţ şi recăsătorire. Când Biserica trebuie să refuze Cununia

Acest subiect este foarte serios şi delicat, iar interpretarea şi punerea în practică a principiilor biblice şi canonice legate de căsătorie, trebuie să recunoaştem, deseori se face prin prisma patimilor omeneşti şi nu a voii dumnezeieşti. Formatul acestui articol nu permite o analiză profundă a învăţăturii Bisericii cu referire la acest subiect, dar putem sistematiza următoarele idei:  

1.    Căsătoria este legătura sfântă dintre un bărbat şi o femeie, care îşi asumă liber şi responsabil calea mântuirii prin dragoste, ajutor reciproc şi naştere de prunci. Pentru realizarea acestui scop Biserica binecuvântează căsătoria, iar fiecare soţ (credincios şi conştient) îl primeşte pe celălalt soţ ca pe un dar de la Dumnezeu şi ca pe „o jumătate a lui” fără de care nu se simte împlinit. Biserica cheamă şi ajută soţii să biruie patimile şi să-şi înduhovnicească dragostea reciprocă, iar căsătoriile încheiate din porniri pătimaşe, interese sau obligaţii nu sunt binecuvântate de Dumnezeu, pentru că dragoste adevărată poate exista doar acolo unde este libertate (atât fizică şi juridică, cât mai ales duhovnicească, faţă de patimi/vicii).

2.   Căsătoria este considerată un act unic şi irepetabil, care este rupt doar de moartea unuia dintre soţi (cf. Romani 7:2-3). Atunci când Sfântul Pavel spune că o femeie „e mai bine să se căsătorească decât să ardă” (I Corinteni 7:9), el se referă la văduve şi la cele care nu au mai fost căsătorite (I Corinteni 7:8) sau care, fiind căsătorite şi-au lăsaţi bărbaţii adulteri, dar fără ca ele însele să fi săvârşit adulter, pentru că altfel ar contrazice un alt text biblic (Matei 5:32). Acelaşi principiu e valabil şi în cazul bărbaţilor, iar speculaţiile precum că bărbaţilor li s-ar îngăduit ceva mai mult decât femeilor este total greşit! Prin urmare, recăsătorirea este îngăduită de Biserică doar pentru persoanele văduve (de obicei, după un an de la moartea soţului/soţiei) şi pentru cei care au rămas singuri după ce soţul/soţia şi-a abandonat familia împreunându-se cu altcineva.

3. Recăsătorirea (şi implicit a doua şi a treia Cununie) sunt privite de Biserică ca o excepţie ce se poate încuviinţa de maxim 2 ori (în plus faţă de prima căsătorie), iar aprobarea lor de către Biserică este însoţită de oprirea de la împărtăşirea cu Sfintele Taine de la unu la trei ani (cf. Canonul 4 al Sf. Vasile cel Mare). Mai mult decât atât, unele norme canonice admit a treia căsătorie numai dacă persoana în cauză nu a împlinit 40 de ani şi nu are copii. Chiar şi slujba celei de a doua nunţi nu pune un accent atât de mare pe fast şi bucurie, cât pe pocăinţă şi milă din partea lui Dumnezeu, care înţelege neputinţa omului. Acest caracter penitenţial şi oarecum excepțional  al celei de a doua/a treia căsătorii trebuie clar explicat celor care solicită binecuvântarea pentru a doua/a treia căsătorie.

4. În Biserica Rusă şi parţial cea Greacă, dezlegarea/dispensa pentru a doua şi a treia căsătorie se dă de ierarhul locului, iar în Biserica Română – de către duhovnic. Din păcate însă, în puţine cazuri solicitările de divorţ şi recăsătorire sunt examinate serios şi în conformitate cu învăţătura Bisericii (fundamentată obligatoriu pe Scriptură). După părerea mai multor teologi şi duhovnici, binecuvântarea căsătoriilor nelegitime nu înseamnă nici pe departe „o venire în întâmpinare” şi un imbold la pocăinţă, ci doar o încurajare a păcatului şi a divorţurilor. Biserica nu poate şi nu are dreptul să binecuvânteze o căsătorie întemeiată pe adulter (iniţial amant/ă, apoi soţ/ie). Deci dacă un bărbat şi o femeie mai întâi au divorţat (din anumite motive, dar altele decât săvârşirea de către ei a adulterului) şi abia după o anumită perioadă s-au cunoscut şi doresc să se căsătorească, Biserica poate binecuvânta o astfel de căsătorie; dar chiar şi aşa – ca excepţie, nu ca regulă. Dar dacă cineva fiind căsătorit şi-a găsit un amant / o amantă, şi abia apoi divorţează şi solicită Cununie cu „noul partener”, Cununia trebuie refuzată, căci ea ar însemna binecuvântarea adulterului.

5. Preotul trebuie să cerceteze bine situaţia pentru a nu batjocori Tainele Bisericii, iar dacă din neglijenţă sau dorinţa de câştig încuviinţează o astfel de căsătorie, trebuie să spunem clar că o astfel Cununie nu este valabilă (indiferent de fastul cu care a fost săvârşită şi banii care au fost plătiţi). Anume aici se încalcă foarte mult, iar cei care divorţează şi încearcă să legalizeze juridic un adulter, trebuie să înţeleagă că bisericeşte acesta nu poate fi legalizat în nici un fel. Nu trebuie să existe excepţii nici pentru politicieni şi nici pentru „ctitori”, pentru că poruncile dumnezeieşti au aceiaşi putere asupra tuturor şi nu înseamnă că în urma unei astfel de Cununii (formale) relaţia celor care trăiesc în adulter nu va mai fi păcat, ci o binecuvântare. Nicidecum! O astfel de Cununie nu devine valabilă nici dacă ar fi săvârşită sau încuviinţată de patriarh. Şi atunci când cineva solicită binecuvântarea unei relaţii păcătoase (pornite din adulter), noi nu trebuie  să le dăm impresii şi iluzii false, ci să-i chemăm la pocăinţă şi înfrânare. Să nu uităm nici de faptul că cei care au comis astfel de nelegiuiri, cer Cununia doar pentru a-şi adormi conştiinţa, şi nu pentru că ar simţi nevoia binecuvântării lui Dumnezeu, ştiind prea bine că Dumnezeu i-a binecuvântat în prima căsătorie şi nu-şi schimbă fără temei voinţa şi binecuvântarea după apucăturile lumeşti ale desfrânaţilor. Da, cei care trăiesc astfel nu trebuie nici cununaţi, nici împărtăşiţi, nici înmormântaţi până nu se lasă de păcat, indiferent dacă mai pot sau nu să refacă prima căsnicie. Ajungem şi la concluzia că acceptarea unui divorţ de către Biserică nu înseamnă (sau nu ar trebui să însemne) şi aprobarea automată a unei noi căsătorii.

6.   Unii se mai întreabă dacă relaţia dintre soţi continuă şi după moarte sau în lumea cealaltă. La această întrebare ne răspunde Însuşi Hristos care precizează că dincolo nu mai există soţi şi soţii, ci toţi sunt ca îngerii din cer (Matei 22:30). Altfel spus, acolo nu există diferenţiere pe sexe, după cum nu există nici la îngeri, ci toţi sunt la fel. Pe de altă parte, din textele biblice şi patristice înţelegem că în Împărăţia lui Dumnezeu toţi vor fi într-o comuniune deplină, indiferent că au fost sau nu rude de sânge, iar în iad toţi vor fi într-o înstrăinare deplină, chiar dacă pe pământ au fost foarte apropiaţi. Nu este exclus şi ca unul din soţi să meargă în rai, iar altul în iad, de aceea, despre o continuitate a relaţiilor de familie în lumea cealaltă nu putem vorbi sau, cel puţin, nu avem temei biblic sau patristic pentru a o face. Mai degrabă, în baza textului de la Romani 7:2-3, putem spune că legătura căsătoriei încetează definitiv prin moartea unuia dintre soţi.

7. În cazul divorţului şi al recăsătoriei trebuie acordată o atenţie deosebită copiilor, care nu trebuie să sufere ca urmare a neînţelegerii dintre părinţi. Şi aici Biserica trebuie să se implice la maximum. De multe ori, divorţul este evitat tocmai datorită copiilor, iar alteori copiii devin o „marfă de negoţ şi şantaj” între soţii care divorţează. Dar dacă divorţul totuşi s-a produs, copiilor trebuie să le se asigure nu doar un trai decent, ci şi posibilitatea de a comunica (în egală măsură) cum ambii părinţi, cu excepţia cazurilor când o astfel de comunicare ar pune în pericol sănătatea fizică sau psihică a copilului. Trebuie să ţinem minte că copiii nu au nevoie doar de banii părinţilor, ci mai ales de persoana, autoritatea şi dragostea părinţilor, care nu poate fi asigurată şi simţită deplin decât în cadrul unei familii unite.


Notify of
pr. Serghei
Guest
pr. Serghei

Sunt deacord ca trebuie sa refuzam savirsirea unor cununii, dar nu credeti ca tot asa trebuie sa refuzam si unele botezuri si inmormintari?
Iar despre felul cum se dezleaga cununiile in Mitropolia Moldovei nici nu are rost sa vorbim. Ce folos ca ierarhii dau acea binecuvintare scrisa, daca nimeni nu a vorbit cu cei care divorteaza, ci foarte usor li se da foaia si canonul de a cumpara o psaltire din magazinul Mitropoliei. Multe familii de acestea ar putea fi salvate daca un preot bun s-a ocupa de aceste cazuri sau chiar insusi mitropolitul ar sta 5 minute cu ei. Dar asa, mitropolitul e in concediu, iar doamnele de la cancelarie dezleaga cununii intr-o veselie. Am mai auzit ca atunci cind nu era episcop la Edinet, mitropolia dezlega cununiile din nord prin fax. Asta mi se pare bataie de joc.

cel care...
Guest

Și de ce nu se face nimic in urma unor astfel de situații, amintite de pr. Serghei? Nimeni nu face nimic, toți stau și doar unii mai au curajul să mai zică ceva. În rest toți tac și stau comozi acolo unde stau. Nu ar trebui de făcut o schimbare, să nu ne mai temem de mai mari, care la rîndul lor nu au nici o frică…
Părintele Petru are dreptate în cele afirmate mai sus, și nu numai, și trebuie să continue cu astfel de ”bolduri” , să nu aibă frică să continue și să trezească la realitate chiar și pe…Curaj, atîta timp cît spuneți adevărul nu vă temeți. Sunt mulți ce vă susțin afirmațiile și cercetătile făcute, care trezesc la realitate și de a gîndi, nu de a habotnici. Să nu vă fie spre mîndrie, dar spre un spor și mai mare în țarina lui Hristos!!!
 

presviter
Guest
presviter

Aş vrea să completez în privinţa desfrînării pre-maritale, care este rădăcina adulterului de mai târziu. Cîţi din tinerii care se cunună vin curaţi înaintea sfîntului altar ? Nu se poate spune procentual, dar cred că fiecare intuieşte realitatea. Însă este cunoscut faptul că doar 10 la sută din cei care îşi încep viaţa sexuală în liceu ajung să se căsătorească cu persoana cu care au început. Restul trec prin cîteva relaţii provizorii, cu efecte nefaste asupra fidelităţii într-o viitoare căsătorie. Acumularea diferitelor experineţe la acest nivel îi predispune spre alternative şi în cadrul familiei. Pe de altă parte, chiar dacă doi tineri încep din liceu, continuă ani buni împreună şi la un moment dat se căsătoresc, ei sunt tot în adulter, pentru că se înşală unul pe altul: băiatul se foloseşte de dragoste ca să primească sex, iar fata se foloseşte de sex ca să primească dragoste. Ei se folosesc unul de altul şi se înşală reciproc prin ceea ce îşi permit să facă în cadru intim, departe de ochii părinţilor şi ai societăţii. Ascunzîndu-se la început de ceilalţi, vor fi predispuşi ca mai târziu să se ascundă unul de altul, în numele iubirii sau al nevoii de a fi înţeles. Şi astfel, într-un cadru de fidelitate, tulpina adulterului persistă, deoarece are rădecini adînci. Porunca lui Dumnezeu (a 6-a în clasificare occidentală, de unde termenul sex, sau a 7-a la noi) stă la baza iubirii adevărate, sinonimă cu o familie binecuvîntată, aşa cu desfrînarea este sinonimă cu adulterul. Eu văd… Read more »

Valeriu
Guest
Valeriu

Ceea ce găsesc pe acest blog este o ortodoxie necunoscută pentru cei mai mulţi dintre creştinii care s-au îndepărtat de Biserica Ortodoxă tocmai pentru că nu au cunoscut-o în felul acesta. Dar majoritatea dintre ei au plecat tocmai pentru că au cunoscut o altfel de ortodoxie. Atît de diferit stau lucrurile în viaţa de toate zilele de ceea ce încearcă puţinele voci să strige… Sînt atît de puţine aceste voci care strigă adevărul şi încearcă să trezească atîta popor mort duhovniceşte, că nici nu-ţi mai vine a crede că se mai poate schimba ceva. Îmi spunea odată o femeie că fiul ei, care a absolvit teologia, s-a dus la Moscova să facă bani la construcţii. La întrebarea mea, de ce fiul ei nu slujeşte, femeia mi-a răspuns că pentru a primi o parohie, trebuie să plăteşti. Nu ştiu care sînt rînduielile de hirotonisire a unui preot, dar cred că atîta timp cît slujba de preot va fi privită ca o profesie, nu există nici o şansă. Doar atunci cînd preoţi vor fi cei care cu lepădare de sine  vor păstori poporul, lucrurile vor începe a se îndrepta. Preoţi care nu se vor mulţumi cu slujba în Biserică, dar care îşi vor vizita enoriaşii, bolnavii, întemniţaţii; preoţi care vor fi adevăraţi duhovnici; preoţi care, într-adevăr, înainte de a boteza copilul, se vor încredinţa că părinţii sînt credincioşi şi ştiu în ce şi în Cine cred; preoţi care vor propovădui pocăinţa şi întoarcerea la Dumnezeu. Nu judec pe nimeni, căci toţi am… Read more »

Vlad
Guest
Vlad

buna vreme,

cred ca ar fi trebuit sa se faca discutie in jurul mintuirii sufletului celui ce se boteaza ci nu insasi taina botezului. Credca taina botezului trebuie sa fie insuflata in crestini de catre preoti asa cum au facut-o si Sfintii Parinti. In momentul cind vine cineva la Biserica sa se boteze trebuie sa i se explice bine toate cele ce se petrec si scopul lor. 

pe cit tine de infaptuirea tainei Botezului cred ca orisicine trebuie sa fie botezat care prezinta macar mica dorinta de a face aceasta taina. Caci nimeni nu stie cum vor lucra ingerii si Duhul Sfint in acest om, fie ca are parinti preoti sau betivi.

lipsind pe cineva de botez il trimiteti direct in iad, au oare nu prevede biserica ortodoxa botezul pruncilor in virsta cea mai frageda posibila, fara ca acesta sa aiba ratiune sa stie despre ortodoxie? au oare nu la catolici se boateaza copii mari care realizeaza despre ceea ce fac si ce folos, oricum nu stiu adincul tainelor Dumnezeesti nemaivorbind ca nustiu ca Papa a cazut din dreapta credinta.

Dar faptul ca unii parinti isi boteaza copilul din obicei aici cred ca iarasi este culpa clericilor care zic ca lumea nu vine la biserica cum sa ii transmitem mesajul Domnului Isus Hristos – uite cind vin la botez cu multi cumatri, cu rudele si parintii pruncului s-ar putea de vorbit macar 5-10 minute si de dat si niste pilde concrete.

Doamne ajuta sa nu fie spre osinda ci spre minture…