Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Categorie: Istorie şi actualitate

Arhim. Zaharia de la Essex – Cuvânt de mângâiere la vreme de pandemie

Mulți oameni sunt confuzi și alții se panichează din pricina amenințării epidemiei de Coronavirus care a cuprins toată lumea. Eu însă cred că n-ar trebui să fim așa, pentru că orice face Dumnezeu cu noi, o face din dragoste. Dumnezeul creștinilor este un Dumnezeu bun, un Dumnezeu al milei și al iubirii de oameni, Care iubește lumea. Dumnezeu ne-a creat din bunătate, ca să ne împărtășească viața Sa, ba chiar și slava Sa. Când am căzut în păcat, tot din bunătate a îngăduit morții să pătrundă în viața noastră, ca să nu ajungem nemuritori în răutate, ci să căutăm o cale de mântuire. Deși am căzut, nicicând Dumnezeu n-a încetat să Se îngrijească de noi, nu doar cu bunurile materiale necesare pentru dăinuirea neamului nostru [omenesc], ci a trimis proroci și drepți să-I pregătească calea, ca să poată veni și dezlega tragedia noastră, și să poată aduce mântuirea cea veșnică prin Cruce și prin Învierea negrăitei Sale iubiri. A venit și a luat asupra Sa blestemul păcatului, și ne-a arătat până la sfârșit dragostea Sa: „Iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârșit i-a iubit”.

Împărtăşirea cu o singură linguriţă în vreme de epidemie

Carantina impusă de epidemia de Coronavirus (Covid 19) implică toate laturile vieţii sociale, inclusiv cea bisericească şi liturgică. În unele ţări ale Europei au fost interzise toate slujbele publice, iar în altele s-au impus anumite restricţii legate de numărul de participanţi, distanţa pe care trebuie să o ţină unul faţă de altul, măsurile de igienă pe care trebuie să le respecte atât slujitorii cultului, cât şi credincioşii.

După cum era şi de aşteptat, în discuţie a reapărut şi subiectul împărtăşirii cu o singură linguriţă, aşa cum se practică în Biserica Ortodoxă cel puţin din sec. XII încoace (vezi şi acest studiu).

Bineînţeles, linguriţa euharistică i-a deranjat pe unii şi înainte de această epidemie, dar acum, scepticii şi agnosticii, cu ajutorul mass-mediei, au desfăşurat o campanie de dezinformare şi inoculare a fricii cum nu s-a mai văzut şi auzit, atât pentru a clătina credinţa oamenilor, cât şi de a testa reacţia credincioşilor şi a Bisericii. Dar cine, până la urmă, critică împărtăşirea cu o singură linguriţă: cei care se împărtăşesc sistematic sau cei care o fac o singură dată pe an ori niciodată? Cred răspunsul este evident şi, vă rog, să nu-l uităm…

Hirotonia diaconiţelor în Bisericile Ortodoxe din America

Recent, un grup de ierarhi şi teologi din Arhiepiscopia Greacă Ortodoxă a Americii a lansat ideea renaşterii practicii de hirotonie a diaconiţelor (femei), pentru optimizarea misiunii liturgice, sociale, pastorale şi misionare a Bisericii. O propunere asemănătoare s-a făcut încă în 2004 în Biserica Elladei, dar după moartea arhiepiscopului Hristodoulos, aceasta a rămas neclarificată.

Deşi, pentru mulţi dintre noi, aceste idei par a fi desprinse din anglicanism sau protestantism, autorii documentului, care sunt teologi ortodocşi de seamă, nu fac altceva decât să renască vechea practică a diaconiţelor, fără nici o legătură cu discuţiile moderne privind hirotonia femeilor în treapta preoţiei sau episcopiei. Este ştiut lucru că femeile niciodată nu au fost hirotonite în treapta preoţiei sau episcopiei, iar consacrarea lor în treapta diaconească nu crea în mentalitatea antică premize pentru pretenţia femeilor la preoţie (Sf. Epifanie al Salaminei, PG 42, 744D).

O introducere în viaţa şi gândirea Avvei Iosif Hazzaya

Recent, la Editura Sf. Nectarie, a apărut o traducere inedită a unui părinte siriac necunoscut. Este vorba despre o parte a scrierilor lui Avva Iosif Hazzaya (adică „Văzătorul de Dumnezeu”), mare ascet şi mistic sirian din secolul al VIII-lea. 

Întrucât, personalitatea lui Avva Iosif este practic necunoscută cititorului român, traducătorul şi editorul cărţii, ierom. Agapie Corbu, a scris şi o vastă introducere în viaţa şi gândirea Avvei Iosif, pe care ne-a oferit-o spre publicare. 

Despre vieţile şi sărbătorile Sfinţilor Cosma şi Damian

Calendarul Bisericii Ortodoxe menţionează trei pomeniri diferite ale Sfinţilor [doctori] fără de arginţi Cosma şi Damian: 17 octombrie – „cei din Arabia”, 1 noiembrie – „cei din Asia” şi 1 iulie – „cei din Roma”. Încă de prin sec. VI s-a generalizat tradiţia că ar fi vorba de trei perechi diferite de fraţi medici, care au trăit în locuri şi timpuri diferite, dar care, în mod surprinzător, aveau aceleași nume, menționate de fiecare dată în aceeași ordine: Cosma şi Damian. Cercetările moderne însă înclină spre ideea că ar fi existat o singură pereche de fraţi medici cu aceste nume, al căror cult s-a dezvoltat în baza diferitelor tradiţii aghiografice, având în cele din urmă şi date diferite de prăznuire, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor Sfinţi ai Bisericii. 

Un protest organizat sâmbătă seara şi capcanele în care a căzut pr. Maxim Melinti

În seara aceasta, la orele 18:00, în faţa Catedralei Mitropolitane din Chişinău, este programată o acţiune de protest în susţinerea pr. Maxim Melinti, care a fost oprit de slujire pentru declaraţiile şi acţiunile liberale în raport cu Asociaţia GenderDoc-M.

În legătură cu aceasta vreau să-mi expun câteva idei şi-mi permit să fac acest lucru pentru că nu pot fi învinuit de invidie faţă de pr. Maxim Melinti, dar nici de servilism faţă de mitropolitul Vladimir. Încerc să formulez o poziţie echilibrată, neutră şi duhovnicească. 

Istoria “Rânduielii” înainte şi după împărtăşire

Istoria "Rânduielii" înainte şi după împărtăşire este un subiect foarte important, mai ales în contextul mişcării de renaştere duhovnicească şi euharistică din ultima vreme. De exemplu, în primul mileniu creştin, se credea că Laudele bisericeşti şi mai ales Liturghia, conţin în sine toate elementele pregătitoare pentru împărtăşire, iar sfârşitul Liturghiei conţine mulţumirea comună pentru primirea acesteia. În mileniul II însă, din cauza mai multor factori obiectivi şi subiectivi, lucrurile s-au schimbat şi au apărut diferite rânduieli particulare atâta înainte, cât şi după împărtăşire. Nu zic că acestea nu sunt bune sau că nu mai trebuie făcute, dar e bine să ştim istoria şi sensul lor, pentru a înţelege că "pravila particulară de rugăciune" nu poate înlocui participarea în comun la Liturghie. 

Interviu: TINERII ŞI VIAŢA MONAHALĂ

Întrebare: Cum apreciați vocația monahală a tinerilor de astăzi? De ce tinerii nu mai merg la mănăstire ca în anii ΄90 (ai secolului trecut)?

Răspuns: Din fericire, încă mai sunt tineri care vor să-şi afierosească viaţa lui Dumnezeu, iar împuținarea aparentă a celor care aleg viaţa monahală are atât cauze duhovniceşti, cât şi sociale. În anii ΄90 şi începutul anilor 2000 mergeau la mănăstire cei născuţi în anii ΄70-80. Pe atunci natalitatea în ţările ortodoxe era destul de mare şi, respectiv, mai mulţi mergeau pe calea monahismului. Statul construia noi şcoli, pentru că nu mai încăpeau copiii în clase, iar Biserica a redeschis mănăstirile vechi şi a deschis altele noi, pentru că realmente exista o cerere în acest sens. Fenomenul era marcat şi de alte două condiții foarte importante. După câteva decenii de comunism şi prigoană religioasă, oamenii erau însetaţi de credinţă, iar rugăciunea şi suferinţa martirilor comunismului au adus rod în tinerii din acea generaţie. Pe de altă parte, mintea acelor tineri nu era furată de tehnologiile informaţionale de astăzi şi, prin urmare, ruperea lor de lume era mult mai uşoară şi mai categorică.

În prezent situaţia s-a schimbat considerabil: natalitatea în ţările ortodoxe a scăzut considerabil („ortodocşii” fiind primii în lume la numărul de avorturi, precum şi la consumul de alcool şi tutun); libertatea religioasă a creat mai degrabă o stare de laxism şi indiferenţă, decât o creştere duhovnicească autentică; „duhul lumii” e mult mai pervers şi mai ispititor decât cel de acum 20-30 de ani. În aceste condiţii, nu putem pretinde ca prea mulţi tineri să meargă la mănăstire, din moment ce şi școlile se închid, iar tinerii sunt tot mai dezorientați şi zăpăciți de tot ce-i înconjoară, consumând prin toate cele cinci simţuri doar produse nocive! Monahi buni pot ieşi doar din familii bune, care trăiesc într-o societate sănătoasă, iar nouă tocmai acest lucru ne lipseşte. 

Patriarhia Alexandriei vrea să reabiliteze treapta diaconiţelor

sinod-alexandria

În perioada 15-17 noiembrie 2016, Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei s-a întrunit în şedinţă de lucru, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Teodor, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi.

Printre deciziile sinodale se numără:

  • Reactivarea instituţiei diaconiţelor. S-a decis înfiinţarea unei comisii formate din trei arhierei care va analiza tema îndeaproape;
  • Transmiterea unei enciclice clericilor şi credincioşilor din cuprinsul Patriarhiei Alexandriei cu privire la tema Postului, în contextul realităţii africane.