Recent, un grup de ierarhi şi teologi din Arhiepiscopia Greacă Ortodoxă a Americii a lansat ideea renaşterii practicii de hirotonie a diaconiţelor (femei), pentru optimizarea misiunii liturgice, sociale, pastorale şi misionare a Bisericii. O propunere asemănătoare s-a făcut încă în 2004 în Biserica Elladei, dar după moartea arhiepiscopului Hristodoulos, aceasta a rămas neclarificată.
Deşi, pentru mulţi dintre noi, aceste idei par a fi desprinse din anglicanism sau protestantism, autorii documentului, care sunt teologi ortodocşi de seamă, nu fac altceva decât să renască vechea practică a diaconiţelor, fără nici o legătură cu discuţiile moderne privind hirotonia femeilor în treapta preoţiei sau episcopiei. Este ştiut lucru că femeile niciodată nu au fost hirotonite în treapta preoţiei sau episcopiei, iar consacrarea lor în treapta diaconească nu crea în mentalitatea antică premize pentru pretenţia femeilor la preoţie (Sf. Epifanie al Salaminei, PG 42, 744D).
Pentru a înţelege necesitatea sau, cel puţin, admisibilitatea diaconiţelor, un ortodox trebuie mai întâi să-şi clarifice care este rolul diaconului-bărbat în Biserica Ortodoxă. Aceasta nu este doar o treaptă pregătitoare pentru preoţie şi nici nu se reduce la slujirea liturgică, care a fost excesiv de mult clericalizată. Teologic vorbind, slujirea preoţească este apropiată de cea arhierească (cu excepţia dreptului de a hirotoni), pe când slujirea diaconească este mai degrabă apropiată de slujirea laicilor în Biserică, dar nu o slujire secularizată şi ocazională, ci una organizată şi pusă sub binecuvântarea episcopului. În trecut, orice slujire în Biserică (citeţi, cântăreţi, uşieri, paraclisieri, ipodiaconi), era binecuvântată prin hirotesie, iar diaconia era treapta superioară la care putea ajunge un laic fără studii speciale, dar deja prin hirotonie. Slujba fără diacon era de neconceput, pentru că ecteniile şi alte aclamaţii diaconale erau considerate absolut improprii pentru preot, care trebuie să aducă Sfânta Jertfă.
De exemplu, în timpul împăratului Iustinian, Catedrala Sf. Sofia din Constantinopol avea 525 de clerici dintre care: 60 de preoţi, 100 de diaconi, 40 de diaconiţe, 90 de ipodiaconi, 110 citeţi, (doar) 25 de cântăreţi şi 100 de uşieri. În timpul împăratului Heraclie, clerul Catedralei a crescut la 600 de persoane. Cred că cifrele deja vorbesc despre o cu totul altă abordare a cultului, decât în zilele noastre, unde diaconii au devenit o raritate, iar diaconiţele au dispărut de tot.
Prin publicarea acestui document nu vreau să provoc spiritele, ci doar să spun că, în anumite spaţii geografice, hirotonia diaconiţelor este necesară şi ea poate fi implementată, fără ca aceasta să însemne o erezie sau o abatere de la Tradiţia Bisericii.
Mai jos voi reda mai multe poze, în care vedem că Patriarhia Alexandriei deja hiroteseşte diaconiţe, discutând chiar şi despre hirotonia lor pentru spaţiul african.
Iar în Patriarhia Antiohiei slujirea fetelor la altar ca paraclisiere (îmbrăcate în stihar şi orar) este văzut ca o normalitate.
Mai nou, această practică a fost observată şi în alte părţi, cum ar fi Muntenegru, SUA, Germania sau chiar unele parohii ruseşti.
Doar Biserica Orientală a Armeniei, în special, cea din Iran, menţine până în prezent practica veche a hirotoniei diaconiţelor.
Si ieroschimonah Nil Dorobantu accepta hirotesia diaconitelor.