pentru o teologie gândită şi trăită
Θεία Λειτουργία κατά την τάξιν εν Άθω Μονής του Βατοπαιδίου – Ιερατικόν Συλλειτουργόν.
[The Divine Liturgy according to the order of the Vatopedi Monastery on Athos – Hieratikon for concelebrations].
Mount Athos: Vatopedi Monastery Press, 2020. 248 pp. ISBN 978–618–5501–11–2.
Book Review in ST VLADIMIR’S THEOLOGICAL QUARTERLY, Volume 66, Numbers 3–4/2022, pp. 207-216.
Întrebare: Cum se face „plinirea potirului” atunci când la Liturghie s-a sfinţit un singur potir mare, după care, Sfintele Taine sunt împărţite în mai multe potire pentru a împărtăşi mulțimea de credincioşi?
Răspuns: Practica folosirii mai multor potire pentru împărtăşirea mulţimilor de credincioşi – şi ne referim aici la România, de unde şi vine întrebarea – este o consecinţă directă a îmbunătăţirii situaţiei privind împărtăşirea sistematică a laicilor. Deşi încă mai sunt discuţii privind „termenele” la care s-ar putea cineva împărtăşi, aceste discuţii devin tot mai marginale, iar cei care încă le poartă (iar printre aceștia sunt nu doar preoţi, ci şi ierarhi), se automarginalizează şi nu numai că devin ridicoli, ci sunt şi condamnați de a fi tot mai mult ignoraţi, din moment ce ei înşişi dau dovadă de o ignoranță fără margini, inventând practic o altă credinţă şi o altă „Biserică”!
Mai mult decât atât, problema legată de împărtăşire nu este des vs rar, ci cât de canonic (sau necanonic) şi firesc (sau nefiresc) este să asişti la Liturghie fără a te împărtăşi (bineînţeles, dacă nu există impedimente serioase pentru primirea acesteia!). Însăşi ideea că se poate asista la Liturghie fără a te împărtăşi nu este una ortodoxă şi trebuie privită ca o excepţie pentru anumite persoane, dar nicidecum ca pe o regulă pentru întregul popor.
Iar acum să revenim la întrebare. Aşa cum se poate citi în studiul mitropolitului Ilarion Alfeyev, atunci când este necesar de a împărtăşi mai mulţi credincioşi şi, evident, există şi clerici care pot să dea simultan împărtăşania acestor mulţimi, ar fi mai corect să se pregătească şi să se sfinţească din start mai multe potire. Noul Liturghier de la Vatoped (2020), aducând mărturii liturgice şi canonice incontestabile (parţial aici), a reintrodus mențiunile privind pregătirea şi sfinţirea mai multor potire la aceeaşi Liturghie. În cazul acesta, la frângerea Sfântului Agneţ, părticica IS se împarte (prin rupere cu mâna sau tăiere cu copia) după numărul de potire şi astfel are loc „plinirea potirelor (comixtio)”. Dacă au fost mai multe discuri cu Agneţe, se poate lua părticica IS de la fiecare Agneţ şi să se pună câte o bucată în fiecare potir, dar se poate face comixtio doar cu bucăţi din părticica IS a unui singur Agneţ (de exemplu a celui mai mare), iar celelalte Agneţe – inclusiv părticelele IS şi HR ale fiecăruia – să fie tăiate pentru împărtăşirea credincioșilor!
Preasfințite Petru, ați fost ales episcop al Bisericii Ortodoxe Ruse, într-o perioadă în care Rusia a dezlănțuit un război violent împotriva Ucrainei, ale cărei consecințele sunt simțite şi în Moldova. Acest lucru a trezit multă dezamăgire și în Republica Moldova și în România. Cum să înțelegem acest pas?
În general, se dezamăgesc doar cei care se amăgesc şi nu ştiu cum funcționează treburile în Biserică, unde istoria se numără nu cu lunile sau anii, ci cu secolele şi mileniile. Îmi dau seama că, în contextul unui război atât de mare şi violent cum e cel din Ucraina, orice eveniment local sau global riscă să fie corelat cu el, mai ales dacă emoțiile de moment prevalează asupra gândirii logice şi apolitice. Deci nu mă miră că, până şi alegerea unui episcop, care niciodată nu şi-a tăgăduit sau camuflat identitatea etnică şi lingvistică, a ajuns pentru unii „prilej de sminteală”. Culmea, însă, că „sminteala” nu e pentru implicarea în politică ci, chipurile, pentru lipsa unei anumite poziții şi atitudini politice. Ce altă atitudine se putea aștepta de la un preot moldovean de la capătul pământului, care are în comunitatea sa credincioși din şapte-opt ţări, de limbi şi culturi diferite, dar pe care i-a ținut în pace şi unitate chiar şi în aceste momente grele? Sau poate şi în această abordare pacifistă o fi vreo stratagemă conspiraționistă? Dacă da, atunci tot în legătură cu războiul din Ucraina trebuie să vedem şi neacceptarea României în spațiul Schengen, şi schimbarea discursului pro- sau anti-Covid în întreaga lume, ba chiar şi rezultatele Mondialului de fotbal din Qatar, unde marele susținătoare ale Ucrainei au fost rapid eliminate din competiție, bineînțeles, „la comanda Kremlinului”. Sper însă că orice om onest şi rațional se va distanța de o astfel de abordare fantezistă şi „de mahala”…
Societatea de astăzi, în special în Europa de Est, este destul de polarizată şi radicalizată, iar acest lucru nu este şi nu poate fi „după voia lui Dumnezeu”. Mulţi lideri şi chiar oameni de rând urmează principiului pseudo-biblic: „Cine nu este cu noi, este împotriva noastră (Qui non est nobiscum, Adversus nos est)!”. Citatul a fost intens folosit de revoluționarul Lenin, apoi şi de Stalin, dar aparţine filosofului anarhist Max Stirner, care îl considera de origine biblică. Dar oare avem un asemenea text în Sfânta Scriptură? Nu!
Astăzi, 13 octombrie 2022, prin mila lui Dumnezeu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse m-a ales episcop vicar pentru Europa Occidentală, cu titlul onorific: „episcop de Caffa”* (condica 102). Exarhul patriarhal al Europei Occidentale, mitropolitul Nestor, va suplini temporar scaunul chiriarhal al Eparhiei Spaniei şi Portugaliei, iar eu îl voi ajuta în slujirea sa pe peninsula iberică.
Întrebare: De ce patriarhul Moscovei poartă o cârjă diferită de toţi ceilalți ierarhi, atât din Biserica Rusă cât şi din toate celelalte Biserici Ortodoxe, unde chiar şi patriarhii poartă cârja cu capetele a doi șerpi? Şi de ce unii ierarhi intră cu cârja şi în altar, iar alții o folosesc doar în afara altarului?
Răspuns: Întrebările sunt foarte bune şi deloc simple. Despre cârjă/toiag, ca însemn al păstoririi şi conducerii unui popor avem mărturii şi în Sfânta Scriptură (Miheia 7:14), uneori chiar cu sens mesianic (Ps. 2:9). Primele mărturii istorice despre purtarea unui toiag sau cârjă specială de către episcopi avem din Galia (sec. V) şi Spania (sec. VII), dar şi din rânduiala hirotoniei episcopilor în Biserica Siro-Orientală, care datează de prin sec. VI-IX. Despre o cârjă pastorală la toţi episcopii aflăm abia de la Theodor Balsamon (sec. XII), cu confirmări ulterioare la Simeon al Tesalonicului (sec. XV) şi alţi autori.
Pentru mai multă claritate, în prezent distingem două atribute arhiereşti diferite:
Cu ajutorul lui Dumnezeu, la Editura Doxologia din Iaşi, a apărut volumul “Studii Liturgice Contemporane – vol. 1″.
Volumul de față nu traduce monografii întregi, dintr-un singur autor, ci adună între coperțile sale 20 de studii și articole din autori diferiți, pe teme diferite (vezi Cuprinsul), care nicidecum nu ar putea fi publicate în cărți separate, dar în același timp sunt extrem de importante pentru studiul liturgic, mai ales că unele dintre ele se găsesc foarte greu sau sunt traduse din limbi mai puțin accesibile (de exemplu, din limba rusă sau limba greacă).
De vreo 30 de ani încoace sărbătoarea numită „Izvorul Tămăduirii” s-a răspândit foarte mult în Biserica Ortodoxă Română, fiind luată de multe biserici şi mănăstiri drept al doilea sau al treilea hram. Este lesne de înţeles de ce:
Dar haideți să vedem cât de justificată este o astfel de abordare, ce sărbătorim şi de ce anume în această zi.
Sinaxarul scris de Nichifor Kallist Xanthopol (sec. XIV), care scrie şi slujba sărbătorii (generalizată abia în sec. XVI, fără să fie menționată în Tipicul Mănăstirii Sf. Sava!), ne spune următoarele: „În Vinerea Săptămânii celei Luminate, prăznuim înnoirea Bisericii Preasfintei Stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, care se numeşte „izvor de viață dătător (Ζωοδόχου Πηγή)”. Încă facem pomenirea minunilor celor mari şi mai presus de fire ce s-au făcut întru acea Biserică de Maica lui Dumnezeu”.
La începutul Utreniei acestei zile avem şi următoarea precizare: „Cântăm această slujbă, alcătuită de Nichifor Kallist Xanthopol, întru pomenirea Preasfintei Doamnei Stăpânei de Dumnezeu Născătoare, [numită] „Izvorului celui de viață dătător (Ζωοδόχου Πηγή)”. Deşi n-am aflat această slujbă în tipicuri, s-a pus aici pentru dragostea Născătoarei de Dumnezeu.”
A venit Paștele.
Ca de obicei, luăm lumina, mâncăm paşti/pască, iar unii vor mânca şi miel.
Dar ce ne spune Scriptura şi Biserica despre astea?
Lumina lumii = Hristos (Ioan 8:12);
Paştile (pasca) = Hristos (I Cor. 5:7);
Mielul lui Dumnezeu = Hristos (Ioan 1:29).
Deci, dacă lipseşte împărtăşirea cu Hristos, lumina, pasca şi mielul devin fetişisme, nicidecum manifestări ale credinţei ortodoxe.
Haideţi, aşadar, să facem efortul de a fi (odată şi odată) ortodocşi, înţelegând că a spune „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!” nu este doar o formă de salut, ci o mărturisire de credinţă, care ne responsabilitează la un anumit mod de viețuire în şi cu Hristos Cel Înviat!
Doamne ajută! Sărbători luminoase tuturor!
Salutăm apariţia unoi noi cărţi de liturgică: “Întâmpinarea vieții. Nașterea și îmbisericirea pruncului în tradiția liturgică ortodoxă – evoluție și teologie” (254 pagini), scrisă de prietenul nostru dr. Mihail K. Qaramah.
Cartea a apărut la Editura Reîntregirea din Alba Iulia (2021) şi poate fi achiziţionată de pe saitul editurii.
Iată cuprinsul cărţii şi frumoasa prefaţă semnată de pr. prof. Dumitru Vanca.