Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Categorie: Istorie şi actualitate

Hirotonia diaconiţelor în Bisericile Ortodoxe din America

Recent, un grup de ierarhi şi teologi din Arhiepiscopia Greacă Ortodoxă a Americii a lansat ideea renaşterii practicii de hirotonie a diaconiţelor (femei), pentru optimizarea misiunii liturgice, sociale, pastorale şi misionare a Bisericii. O propunere asemănătoare s-a făcut încă în 2004 în Biserica Elladei, dar după moartea arhiepiscopului Hristodoulos, aceasta a rămas neclarificată.

Deşi, pentru mulţi dintre noi, aceste idei par a fi desprinse din anglicanism sau protestantism, autorii documentului, care sunt teologi ortodocşi de seamă, nu fac altceva decât să renască vechea practică a diaconiţelor, fără nici o legătură cu discuţiile moderne privind hirotonia femeilor în treapta preoţiei sau episcopiei. Este ştiut lucru că femeile niciodată nu au fost hirotonite în treapta preoţiei sau episcopiei, iar consacrarea lor în treapta diaconească nu crea în mentalitatea antică premize pentru pretenţia femeilor la preoţie (Sf. Epifanie al Salaminei, PG 42, 744D).

O introducere în viaţa şi gândirea Avvei Iosif Hazzaya

Recent, la Editura Sf. Nectarie, a apărut o traducere inedită a unui părinte siriac necunoscut. Este vorba despre o parte a scrierilor lui Avva Iosif Hazzaya (adică „Văzătorul de Dumnezeu”), mare ascet şi mistic sirian din secolul al VIII-lea. 

Întrucât, personalitatea lui Avva Iosif este practic necunoscută cititorului român, traducătorul şi editorul cărţii, ierom. Agapie Corbu, a scris şi o vastă introducere în viaţa şi gândirea Avvei Iosif, pe care ne-a oferit-o spre publicare. 

Despre vieţile şi sărbătorile Sfinţilor Cosma şi Damian

Calendarul Bisericii Ortodoxe menţionează trei pomeniri diferite ale Sfinţilor [doctori] fără de arginţi Cosma şi Damian: 17 octombrie – „cei din Arabia”, 1 noiembrie – „cei din Asia” şi 1 iulie – „cei din Roma”. Încă de prin sec. VI s-a generalizat tradiţia că ar fi vorba de trei perechi diferite de fraţi medici, care au trăit în locuri şi timpuri diferite, dar care, în mod surprinzător, aveau aceleași nume, menționate de fiecare dată în aceeași ordine: Cosma şi Damian. Cercetările moderne însă înclină spre ideea că ar fi existat o singură pereche de fraţi medici cu aceste nume, al căror cult s-a dezvoltat în baza diferitelor tradiţii aghiografice, având în cele din urmă şi date diferite de prăznuire, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor Sfinţi ai Bisericii. 

Un protest organizat sâmbătă seara şi capcanele în care a căzut pr. Maxim Melinti

În seara aceasta, la orele 18:00, în faţa Catedralei Mitropolitane din Chişinău, este programată o acţiune de protest în susţinerea pr. Maxim Melinti, care a fost oprit de slujire pentru declaraţiile şi acţiunile liberale în raport cu Asociaţia GenderDoc-M.

În legătură cu aceasta vreau să-mi expun câteva idei şi-mi permit să fac acest lucru pentru că nu pot fi învinuit de invidie faţă de pr. Maxim Melinti, dar nici de servilism faţă de mitropolitul Vladimir. Încerc să formulez o poziţie echilibrată, neutră şi duhovnicească. 

Slujba pentru împăraţi la începutul Utreniei

Rânduiala Utreniei de astăzi începe cu un „prolog”, care are structura unei slujbe aparte, şi care în mod evident constituie o rugăciune pentru împărat. Mai mult decât atât, aceasta este o rugăciune pentru un împărat în viaţă, în comparaţie cu ultima parte a Miezonopiticii, care este o rugăciune pentru împăraţii-ctitori adormiţi. Studiul istorico-liturgic al maicii Vassa Larin ne va ajuta să înţelegem sensul acestei părţi a Utreniei, care a devenit pentru tot spaţiul ortodox o relicvă anacronică. 

Istoria “Rânduielii” înainte şi după împărtăşire

Istoria "Rânduielii" înainte şi după împărtăşire este un subiect foarte important, mai ales în contextul mişcării de renaştere duhovnicească şi euharistică din ultima vreme. De exemplu, în primul mileniu creştin, se credea că Laudele bisericeşti şi mai ales Liturghia, conţin în sine toate elementele pregătitoare pentru împărtăşire, iar sfârşitul Liturghiei conţine mulţumirea comună pentru primirea acesteia. În mileniul II însă, din cauza mai multor factori obiectivi şi subiectivi, lucrurile s-au schimbat şi au apărut diferite rânduieli particulare atâta înainte, cât şi după împărtăşire. Nu zic că acestea nu sunt bune sau că nu mai trebuie făcute, dar e bine să ştim istoria şi sensul lor, pentru a înţelege că "pravila particulară de rugăciune" nu poate înlocui participarea în comun la Liturghie. 

Interviu: TINERII ŞI VIAŢA MONAHALĂ

Întrebare: Cum apreciați vocația monahală a tinerilor de astăzi? De ce tinerii nu mai merg la mănăstire ca în anii ΄90 (ai secolului trecut)?

Răspuns: Din fericire, încă mai sunt tineri care vor să-şi afierosească viaţa lui Dumnezeu, iar împuținarea aparentă a celor care aleg viaţa monahală are atât cauze duhovniceşti, cât şi sociale. În anii ΄90 şi începutul anilor 2000 mergeau la mănăstire cei născuţi în anii ΄70-80. Pe atunci natalitatea în ţările ortodoxe era destul de mare şi, respectiv, mai mulţi mergeau pe calea monahismului. Statul construia noi şcoli, pentru că nu mai încăpeau copiii în clase, iar Biserica a redeschis mănăstirile vechi şi a deschis altele noi, pentru că realmente exista o cerere în acest sens. Fenomenul era marcat şi de alte două condiții foarte importante. După câteva decenii de comunism şi prigoană religioasă, oamenii erau însetaţi de credinţă, iar rugăciunea şi suferinţa martirilor comunismului au adus rod în tinerii din acea generaţie. Pe de altă parte, mintea acelor tineri nu era furată de tehnologiile informaţionale de astăzi şi, prin urmare, ruperea lor de lume era mult mai uşoară şi mai categorică.

În prezent situaţia s-a schimbat considerabil: natalitatea în ţările ortodoxe a scăzut considerabil („ortodocşii” fiind primii în lume la numărul de avorturi, precum şi la consumul de alcool şi tutun); libertatea religioasă a creat mai degrabă o stare de laxism şi indiferenţă, decât o creştere duhovnicească autentică; „duhul lumii” e mult mai pervers şi mai ispititor decât cel de acum 20-30 de ani. În aceste condiţii, nu putem pretinde ca prea mulţi tineri să meargă la mănăstire, din moment ce şi școlile se închid, iar tinerii sunt tot mai dezorientați şi zăpăciți de tot ce-i înconjoară, consumând prin toate cele cinci simţuri doar produse nocive! Monahi buni pot ieşi doar din familii bune, care trăiesc într-o societate sănătoasă, iar nouă tocmai acest lucru ne lipseşte. 

Patriarhia Alexandriei vrea să reabiliteze treapta diaconiţelor

sinod-alexandria

În perioada 15-17 noiembrie 2016, Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei s-a întrunit în şedinţă de lucru, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Teodor, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi.

Printre deciziile sinodale se numără:

  • Reactivarea instituţiei diaconiţelor. S-a decis înfiinţarea unei comisii formate din trei arhierei care va analiza tema îndeaproape;
  • Transmiterea unei enciclice clericilor şi credincioşilor din cuprinsul Patriarhiei Alexandriei cu privire la tema Postului, în contextul realităţii africane. 

Sf. Isaac Sirianul despre “zeloţii” care nu-şi pomenesc ierarhii

saint-isaac-the-syrian-edited-1După Sinodul din Creta (iunie 2016), printre ortodocşi au apărut mai mulţi fanatici şi „zeloţi”, care-şi închipuie că apără adevărul de credinţă. Mulţi dintre ei aveau un duh schismatic cu mult înainte de Sinod, iar documentele semnate în Creta, care, până la urmă, n-au o valoare teologică sau canonică prea mare, au devenit un prilej în plus de manifestare a duhului lor schismatic. De zeci de ani, ierarhii ortodocşi din diferite Bisericii (inclusiv sau mai ales din Bisericile Locale care n-au participat la Sinodul din Creta), semnează „documente ecumeniste” mult mai dubioase, dar „zeloţii” tot nu găseau motive serioase de a întrerupe pomenirea ierarhilor lor. S-au hotărât abia acum, când o duzină de fanatici au tulburat lumea cu pretinsa lor mărturisire de credinţă.

Unii răspândesc zvonul că şi Muntele Athos a întrerupt pomenirea patriarhului, dar aceasta este o dezinformare ruşinoasă. Nici una din cele 19 mănăstiri care îl pomeneau pe patriarhul Constantinopolului până acum (excepție făcând doar vechea obşte de la Efsigmenou) nu a întrerupt pomenirea acestuia! Fac zarvă şi seamănă tulburare doar câţiva monahi care stau pe la chilii singuratice şi niciodată n-au făcut ascultare de stareţ. În rest nimeni nu este preocupat cu acest subiect şi nici nu discută despre el. Petrecând ultimele două luni în Muntele Athos m-am convins o dată în plus că adevărații monahi se roagă şi fac ascultare, nu seamănă dezbinare şi împotrivire…

După cum se ştie, mai mulţi clerici din România şi Republica Moldova au întrerupt pomenirea ierarhului lor. Nu sunt de acord cu ei şi vreau să-i întreb pe cine pomenesc în loc? Cine le-a dat alt antimins şi alt Mir? În spatele căror ierarhi „adevărat-ortodocşi” s-au pus ei şi de cine ascultă? Cred că răspunsuri clare la aceste întrebări nu există, de aceea, vreau să le împărtăşesc un fragment din ultimele mele lecturi patristice. Este vorba despre Sfântul Isaac Sirul, care le explică tuturor „zeloţilor” cum ar fi trebuit să procedeze în situaţia dată. Sper că măcar unii din cei care au apucat pe căi greşite cu nepomenirea chiriarhului să se întoarcă în Biserică şi, în loc să „apere adevărul”, să se lase apăraţi de Adevăr!

Prin aceasta nu invit la „adogmatism” şi nici nu mărturisesc ecumenismul, ci doar chem la pace şi dragoste. Dacă ne pasă de dogme şi credinţă, să rămânem în Biserică, ca să ne împărtășim de lumina lor!