Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Categorie: Teologie Ortodoxă

Filioque – un mileniu de erezie oficializată

filoque

Pe data de 14 februarie 1014, cu ocazia încoronării lui Henric al II-lea ca împărat al Sfântului Imperiu Roman, papa Benedict al VIII-lea a dispus introducerea oficială a adaosului Filioque în Crez şi rostirea lui cu acest adaos în toată Biserica de Apus. După cum se ştie, adaosul era folosit în Spania încă din secolul al VI-lea (Conciliul de la Toledo, anul 589), dar a fost oficializat treptat, punctul culminant fiind anume anul 1014. 

La 40 de ani după această oficializare, adaosul Filioque (care este contrar textului biblic de la Ioan 15:26 şi a fost condamnat de Sinodul VIII Ecumenic din Constantinopol, anul 879) a constituit principalul motiv al ruperii comuniunii dintre Răsărit şi Apus la data de 16 iulie 1054.

Despre “cugetul patristic”. Răspuns dat unui tânăr teolog

004-sfintii-parinti

În cuvântul său „Despre legătura ucenicului cu stareţul”, adresat cu precădere monahilor (vezi această carte), părintele Emilianos Simonopetritul atinge o problemă fundamentală pentru gândirea teologică şi spiritualitatea ortodoxă, şi anume: „cugetul stareţului (φρονήματος του γέροντα)”. De fapt, grecescul φρόνημα nu are un echivalent românesc exact. El nu este nici cuget (διάνοια), nici gând (γνώμη) şi nici duh (πνεῦμα). Termenul, având în rădăcina sa cuvântul „νοῦς – raţiune/gândire”, şi se referă la viziunile stareţului despre viaţa duhovnicească, la principiile şi modul lui de gândire şi ar putea fi tradus prin „concepţie/concepţii”.  

Iarăşi despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire. Concretizarea poziţiilor

Confession_1Istoria Bisericii cunoaşte mai multe valuri de discuţii despre deasa împărtăşire şi pregătirea pentru primirea ei. În ultima vreme, însă, dezbaterile s-au canalizat mai mult în direcţia precizării raportului dintre spovedanie şi împărtăşire, iar tonul discuţiilor a creat impresia conturării a două tabere adverse care nu se pot nicidecum înţelege la această temă. Şi, într-adevăr, careva „tabere adverse” există şi ele practic nu comunică una cu alta, ci doar se atacă mai mult sau mai puţin frăţeşte şi, de obicei, fără argumente istorice şi canonice irefutabile. Unii citează anumiţi duhovnici, alţii îi citează pe alţii, dar puţini dintre ei încearcă raporteze tradiţiile dintr-un anumit timp şi spaţiu concret la Sfânta Tradiţie a Bisericii Universale

Opinia generală despre cele două tabere este următoarea: cei care se autointitulează „tradiţionalişti” consideră spovedania trebuie preceadă în mod obligatoriu împărtăşirea euharistică, iar cei care sunt numiţi de către „tradiţionalişti” ca fiind „liberali”, consideră nu-i nevoie în mod obligatoriu te spovedeşti înainte de împărtăşirea euharistică. (Apropo, cei ce se numesc „tradiţionalişti” nu vorbesc aproape deloc despre spovedania înainte de Sfântul Maslu, ceea ce confirmă o dată în plus unghiul destul de îngust al abordării problemelor.)

În realitate, însă, eu cred că portretul acestor „tabere” este mult mai complex şi cei care se apucă să abordeze acest subiect trebuie să ţină cont anume de nuanţe, fără să se grăbească să-i pună pe ceilalţi într-o „oală” în care aceia se simt cu totul străini. Eu, de exemplu, văd nu două, ci patru abordări diferite ale relaţiei dintre spovedanie şi împărtăşire şi, respectiv, patru „tabere” mai mult sau mai puţin opozante: 

Adormirea Maicii Domnului. Istoria sărbătorii şi a postului. Despre prohodul Maicii Domnului

uspenie

Scurtă istorie a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

Primele informaţii despre Adormirea Maicii Domnului le aflăm din scrierile lui Meliton de Sardes (sec. II), Epifanie de Salamina (sec. IV), Juvenalie al Ierusalimului (sec. V) şi Pseudo-Dionisie Areopagitul (sec. V). Mai târziu despre aceasta au scris Sfinţii Maxim Mărturisitorul (sec. VII), Ioan Damaschin (sec. VIII), Simeon Metafrastul (sec. XI) şi alţii. Toate aceste izvoare, precum şi altele necunoscute (inclusiv apocrife), au fost adunate şi sintetizate de Nichifor Calist Xanthopol (isihast din sec. XIV), care a scris o istorisire mai amănunţită a acestei sărbători.  

Deşi istorisirea proslăvirii Maicii Domnului are rădăcini apropiate de secolul apostolic, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a apărut abia după Sinodul III Ecumenic de la Efes (anul 431)[1]. În Apus, conform Sacramentariului papei Gelasiu (sec. V), sărbătoarea era deja ţinută pe 15 august; la fel şi în Răsărit, dar fără prea mult fast. Abia în anul 595, împăratul Mauriciu, în cinstea biruinţei asupra perşilor cu mijlocirea Maicii Domnului, a făcut ca această sărbătoare să fie generalizată şi cinstită cu mult fast, compunându-se imne şi cântări, pe care le regăsim în Lecţionarul georgian din secolul al VII-lea. Tipicurile Constantinopolitane din sec. IX-XI ne dau amănunte despre slujba Adormirii, iar unele dintre ele vorbesc și de "după-prăznuire", cu Odovanie la 3, 4 sau chiar 8 zile. Tipicul Mănăstirii Sf. Sava, generalizat în tot spaţiul ortodox (în sec. XIII-XIV), prevede ca în mănăstiri să se facă Priveghere (Vecernie + Litie + Utrenie, fără să amintească de Prohod), iar Odovania să se facă a 8-a zi. 

Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

sfanta-spovedanie

Întrebare din partea revistei „Kifa” (Moscova): Părinte, Petru! În ultima perioadă, în blogosfera ortodoxă rusă, tot mai intens se discută problema legăturii dintre mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea euharistică. Cum au ajuns să fie legate aceste Taine între ele? De ce, după părerea Dumneavoastră, problema a ajuns să fie atât de intens discutată?

Discuţiile pe marginea acestui subiect, în mediul bisericesc rusesc, se poartă cel puţin din anul 2006 şi acest lucru este îmbucurător. Am urmărit cu atenţie tot ce s-a scris la această temă şi, după părerea mea, majoritatea teologilor care s-au pronunţat la acest subiect pun problema foarte corect şi vin cu propuneri care se înscriu destul de reuşit în duhul Tradiţiei Bisericii, precum şi în realitatea vieţii bisericeşti de astăzi.

După cum vom vedea mai jos, grecii nu au o astfel de problemă, dar la noi, unde împărtăşirea sistematică abia este restabilită pe ici-pe colo, se constată că aceasta este împiedicată de „regula” mărturisirii laicilor înainte de fiecare împărtăşire. De multe ori, mărturisirea este făcută în mare grabă sau formal, transformându-se, în cel mai bun caz, într-o simplă binecuvântare pentru împărtăşire. Preoţii sinceri şi conştienţi pe bună dreptate ridică această întrebare, mai ales că ei înşişi nu se spovedesc înainte de fiecare împărtăşire, iar „ipocrizia dublului standard” nu poate continua la nesfârşit. Aşa cum spun Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Nicodim Aghioritul, regulile privind pregătirea pentru împărtăşire (post, rugăciune, spovedanie – dacă este cazul) trebuie să fie identice atât în cazul clericilor, cât şi al credincioşilor. Clericii nu au și nu pot avea nici un fel de privilegii la primirea împărtăşirii, ci numai obligaţii suplimentare legate de învăţare şi slujire. Sper că acest lucru va fi înţeles mai bine din abordarea istorico-liturgică şi duhovnicească pe care ne-am propus să o facem în cele ce urmează. 

Ce este “Paştile blajinilor”? Originea şi sensul sărbătorii

lazarus_resurrection-03

Citind şi ascultând diverse ştiri şi comentarii pe internet despre „Paştele blajinilor”, am întâlnit idei mai mult sau mai puţin trăsnite cu privire la această zi; păcat că unele chiar de la clerici ai Bisericii Ortodoxe. Prin mass-media am auzit chiar şi aberaţii precum că această zi (parafrazez): este închinată „spiritelor celor morţi”, care „în această zi se întorc pe pământ” şi se bucură alături de cei veniţi la cimitire să-i cinstească. De aceea cred că este util să amintim puţin istoria şi însemnătatea acestei zile. Ea nu este chiar atât de simplă cum cred unii, dar nici foarte complicată încât să nu fie reţinută chiar de fiecare creştin.  

Studii şi articole din cartea “Liturghia Ortodoxă. Istorie şi actualitate”, ediţia II-a

PP-coperta-liturghie

De-a lungul timpului am scris mai multe articole de liturgică, pe care, iniţial le-am publicat pe acest blog (teologie.net), după care au fost publicate în prima ediţie a cărţii „Liturghia ortodoxă. Istorie şi actualitate” (Sophia, 2008).

Între timp, la cele mai multe dintre ele am făcut anumite completări şi revizuiri, care s-au regăsit deja în ediţia a doua a aceleaşi cărţi (Sophia, 2013)De aceea, am hotărât să şterg vechile versiuni ale acelor articole şi să plasez pe internet doar ultimele versiuni, aşa cum au fost recent publicate, indicând şi paginile la care textele respective pot fi găsite în carte. De asemenea anexăm lista de abrevieri şi toată bibliografia folosită, pentru a vă putea mai uşor orienta în notele de subsol ale articolelor. 

Liturghia baptismală. Schema rânduielii cu comentarii istorico-liturgice

 La rugămintea mai multor clerici şi studenţi teologi am revizuit şi republicat schema Slujbei Botezului unită cu Liturghia, încercând de a reconstitui vechea rânduială a "Liturghiei baptismale", săvârşită cu regularitate în Biserică în primele 15 secole creştine. Spre bucuria noastră, tot mai mulţi clerici şi credincioşi au înţeles importanţa şi profunzimea acestei unităţi fireşti dintre Botez şi Liturghie şi, mai ales în diaspora, "Liturghia baptismală" este practicată pe larg. 

 La subsolul celor 6 pagini ale studiului găsiţi mai multe comentarii istorice, liturgice şi canonice, pe care le-am considerat necesare şi utile.

  Fişierul PDF poate fi descărcat de aici.  (update: 10.04.2013)