Teologia ortodoxă nu pare a fi deloc preocupată de detaliile tehnice ale răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Nu găsim această preocupare nici în scrierile patristice şi nici în iconografia veche creştină. Cred că primii care s-au preocupat de aceste detalii tehnice au fost neoprotestanţii americani şi diferiţi regizori mai mult sau mai puţin religioşi, care şi-au propus ecranizarea patimilor Domnului. Aceştia, fie printr-o intuiţie aproape identică, fie prin imitaţia primelor ecranizări, arată că Iisus a fost ţintuit pe cruce în timp ce lemnul era la pământ, apoi cu ajutorul unor funii crucea a fost ridicată şi fixată în poziţie verticală. Această variantă de interpretare pare destul de plauzibilă, din moment ce condamnaţii nu erau răstigniţi pe careva cruci permanent înfipte în vreun loc de executare, ci fiecare condamnat îşi ducea singur crucea spre locul său de executare, apoi crucea era dată jos cu tot cu cadavru, după care acesta era scos şi îngropat, iar crucea era aruncată sau arsă.
[Despre crucea Domnului noi ştim că a fost aruncată (împreună cu crucile celor doi tâlhari) sub o sinagogă, transformată apoi în templu păgân, dar în anul 326 a fost descoperită de împărăteasa Elena, iar acum lemnul este împărţit în mici bucăţi în mai multe locuri. Apropo, este interesant că Sf. Ioan Gură de Aur, deşi a trăit la destul timp după aflarea sfintei cruci, spune într-o 0milie a sa că Mântuitorul şi-a înălţat crucea la cer şi aceasta nu se mai află pe pământ. Această convingere a lui Hrisostom provine din interpretarea literală a profeţiei despre arătarea crucii pe cer înaintea celei de a doua veniri (cf. Matei 24:30)]
Tradiţia noastră ortodoxă deja s-a obişnuit cu icoana „Coborârii de pe cruce a Domnului”. Aceasta arată cum Iisus este dat jos de pe cruce pe mâinile lui Iosif şi Nicodim, iar tablourile religioase occidentale (dar şi unele reprezentări ortodoxe) sugerează că acest lucru s-ar fi făcut cu ajutorul unor pânze. Ambele reprezentări sugerează şi folosirea uneia sau a mai multor scări, deşi nu pare foarte logic ca evreii sau soldaţii romani să fi umblat cu scările după ei pe dealuri, în afara localităţilor.
Rămâne însă deschisă problema ridicării pe cruce a Domnului, pe care am întâlnit-o cel mai expresiv exprimată anume în această icoană (Macedonia, sec. 14). Ea Îl reprezintă pe Hristos ridicându-se El Însuşi pe cruce, fără să fie forţat de nimeni, ci benevol. Observăm că şi soldatul de alături nu-L împinge şi nu-L forţează în nici un fel să urce, ci doar Îl batjocoreşte trăgându-L de plete. El însă nu se împotriveşte acestei batjocuri, ci se avântă spre „altarul de jertfă”. A urcat, probabil, pe acel postament mic pentru picioare, după care au fost bătute cuiele.
Mai observăm în icoană că doar paza era asigurată de soldaţii romani (în uniforme), iar executarea s-a făcut de garda evreiască a Templului (fără uniforme) sau poate de voluntari evrei. Bineînţeles, în zilele noastre nu este "politic corect" să se mai precizeze şi aceste detalii, dar ele sunt totuşi în icoană…
Unii s-ar putea să ne reproşeze lipsa de realism a acestei icoane, dar icoanele ortodoxe nici nu-şi propun redarea realismului istoric sau a detaliilor tehnice, ci, în special, sensul duhovnicesc al unui eveniment sau trăsăturile duhovniceşti ale unei persoane. Iată de ce, consider important să promovăm această icoană, care atât de expresiv înfăţişează jertfa de bunăvoie a Domnului. S-ar putea ca ea să nu reflecte nici pe departe modul în care Iisus a fost ridicat pe cruce sau alte detalii tehnice, dar acest lucru chiar nu contează, mai ales că nici varianta propusă în ecranizările americane nu poate fi demonstrată cu certitudine, chiar dacă pare mai plauzibilă.
Adaug aici comentariul de pe facebook al prof. EMIL DRAGNEV (pentru care îi mulţumesc):