Highslide for Wordpress Plugin

Teologie Ortodoxă

DESPRE TREZVIA MINŢII

de

pilda-celor-10-fecioare

„Trezvia este o metodă duhovnicească, care izbăveşte cu totul pe om, cu ajutorul lui Dumnezeu, de înţelesuri pătimaşe, de gânduri şi de fapte rele… Ea este, propriu-zis, curăţia inimii… Trezvia e calea a toată virtutea şi porunca lui Dumnezeu. Ea e numită şi liniştea inimii, iar [fiind] desăvârşită până la golirea de orice nălucire, devine şi pază a minţii…

Trezvia e fixarea stăruitoare a gândului şi starea lui în poarta inimii… Cugetarea fixându-se şi chemând pe Hristos împotriva războinicilor, şi scăpând la El […], vede dinainte cu mintea asalturile înţelegătoare ale vrăjmaşilor nevăzuţi… Adunarea şi fundamentul trezviei şi al sobrietăţii minţii, al liniştii sufleteşti adânci şi abisul vederilor minunate şi negrăite, al smereniei recunoscătoare, al dreptăţii şi al dragostei, constă din trezvia cea mai deplină şi din rugăciunea [adresată] lui Iisus Hristos fără gânduri; iar aceasta trebuie făcută strâns şi îndesat şi fără a slăbi.

Aşadar, un fel al trezviei este să-ţi supraveghezi des imaginaţia, adică momeala, pentru că satana nu poate să făurească fără imaginaţie gânduri, pentru a le înfăţişa minţii spre amăgire mincinoasă. Altul constă în a avea pururi inima tăcând adânc şi liniştită de orice gând şi a ne ruga. Altul – a chema cu smerenie, neîncetat, pe Domnul Iisus Hristos în ajutor. Alt mod stă în a avea în suflet neîncetat amintirea morţii. Toate aceste lucrări împiedică înţelesurile viclene ca nişte portari.

Dacă vei face pururi petrecerile în inima ta cu cuget smerit, cu pomenirea morţii, cu învinuire de sine şi cu chemarea lui Iisus Hristos, şi cu aceste arme vei călători în fiecare zi şi cu trezvie pe această cale strâmtă, dar aducătoare de bucurie şi veselie a cugetului, vei ajunge la sfintele vederi ale sfinţilor”.

(Avva Isihie, Cuvânt despre trezvie, fragmente din cap. 1-29[1])

***

Acest citat extins din avva Isihie ne-a prezentat aspectele esenţiale ale lucrării trezviei. Desigur există şi alte scrieri patristice despre trezvie, dar tratatul lui avva Isihie Sinaitul şi, în special, tâlcuirea părintelui Emilianos Simonopetritul la această lucrare, sunt esenţiale pentru tema noastră. De fapt, cartea părintelui Emilianos era să fie mult mai voluminoasă, dar maicile de la Mănăstirea Ormylia au ales din tâlcuirea înregistrată pe casete ceea ce era mai important şi mai general, pentru că de multe ori stareţul se adresa personal părinţilor sau maicilor din mănăstirile lui. Dar ceea ce este valabil pentru toţi a fost inclus în această carte, pe care v-o recomand tuturor. 

Citește mai mult

Sf. Isaac Sirianul despre „zeloţii” care nu-şi pomenesc ierarhii

de

saint-isaac-the-syrian-edited-1După Sinodul din Creta (iunie 2016), printre ortodocşi au apărut mai mulţi fanatici şi „zeloţi”, care-şi închipuie că apără adevărul de credinţă. Mulţi dintre ei aveau un duh schismatic cu mult înainte de Sinod, iar documentele semnate în Creta, care, până la urmă, n-au o valoare teologică sau canonică prea mare, au devenit un prilej în plus de manifestare a duhului lor schismatic. De zeci de ani, ierarhii ortodocşi din diferite Bisericii (inclusiv sau mai ales din Bisericile Locale care n-au participat la Sinodul din Creta), semnează „documente ecumeniste” mult mai dubioase, dar „zeloţii” tot nu găseau motive serioase de a întrerupe pomenirea ierarhilor lor. S-au hotărât abia acum, când o duzină de fanatici au tulburat lumea cu pretinsa lor mărturisire de credinţă.

Unii răspândesc zvonul că şi Muntele Athos a întrerupt pomenirea patriarhului, dar aceasta este o dezinformare ruşinoasă. Nici una din cele 19 mănăstiri care îl pomeneau pe patriarhul Constantinopolului până acum (excepție făcând doar vechea obşte de la Efsigmenou) nu a întrerupt pomenirea acestuia! Fac zarvă şi seamănă tulburare doar câţiva monahi care stau pe la chilii singuratice şi niciodată n-au făcut ascultare de stareţ. În rest nimeni nu este preocupat cu acest subiect şi nici nu discută despre el. Petrecând ultimele două luni în Muntele Athos m-am convins o dată în plus că adevărații monahi se roagă şi fac ascultare, nu seamănă dezbinare şi împotrivire…

După cum se ştie, mai mulţi clerici din România şi Republica Moldova au întrerupt pomenirea ierarhului lor. Nu sunt de acord cu ei şi vreau să-i întreb pe cine pomenesc în loc? Cine le-a dat alt antimins şi alt Mir? În spatele căror ierarhi „adevărat-ortodocşi” s-au pus ei şi de cine ascultă? Cred că răspunsuri clare la aceste întrebări nu există, de aceea, vreau să le împărtăşesc un fragment din ultimele mele lecturi patristice. Este vorba despre Sfântul Isaac Sirul, care le explică tuturor „zeloţilor” cum ar fi trebuit să procedeze în situaţia dată. Sper că măcar unii din cei care au apucat pe căi greşite cu nepomenirea chiriarhului să se întoarcă în Biserică şi, în loc să „apere adevărul”, să se lase apăraţi de Adevăr!

Prin aceasta nu invit la „adogmatism” şi nici nu mărturisesc ecumenismul, ci doar chem la pace şi dragoste. Dacă ne pasă de dogme şi credinţă, să rămânem în Biserică, ca să ne împărtășim de lumina lor! 

Citește mai mult

Despre soarta pruncilor care mor fără Botez. O nouă viziune romano-catolică

de

Iisus-Lasati-copiii-sa-vina-la-MineDe obicei, în mediul ortodox, se consideră că, Conciliul II Vatican (1962-1965; nemaivorbind de primul: 1869-1870) a însemnat o nouă cădere a romano-catolicilor. Dacă ne referim la reformele liturgice şi la reconsiderarea normelor ascetice de viaţă creştină, aprecierea este în mare parte valabilă. Dar în plan dogmatic, Conciliul II Vatican a făcut totuşi o reevaluare pozitivă a multor definiţii dogmatice anterioare, depăşind schemele scolastice elaborare în Evul Mediu şi mai ales în "perioada contra-reformei" (în special la Conciliul Tridentin: 1545-1563). În multe privinţe abordările dogmatice ale Conciliului II Vatican au făcut un pas important spre Ortodoxie, chiar dacă unul incomplet şi pe alocuri indecis.

Una dintre aceste reevaluări se referă la învăţătura Fericitului Augustin despre „păcatul originar” şi, implicit, despre soarta copiilor care mor nebotezaţi. Deşi Conciliul nu s-a ocupat în mod special de acest (al doilea) subiect, dezbaterile pre- şi post-conciliare au permis formularea ulterioară a unei învăţături mai nuanţate pe această, pentru că, în ciuda unei autorităţi personale, nimeni nu era de acord cu poziţia rigidă a lui Augustin că cei morţi nebotezaţi merg în iad (cf. De peccatorum meritis et remissione et de baptizmo parvulorum ad Marcellinum, 1.16.21 şi Contra Julianum pelagianum 5.11.44). Nici teoria unui „limbus infantium” sau cea a „privării de vederea fericirii” nu se încadrau în Tradiţia generală a Bisericii şi nu răspundeau la diversele întrebări care apăreau vizavi de pruncii morţi fără Botez.  

Citește mai mult

Mitropolitul Nicolae al Mesoghiei – Cuvânt la hirotonia în episcop

de

ΝικόλαοςBiserica Mitropolitană a Atenei, 30 Aprilie, 2004

Cuvânt la hirotonie a părintelui Nicolae Hadzinikolau

Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinţiţilor şi de Dumnezeu iubiţilor sfinţi arhierei, mult cinstitelor autorităţi ale societăţii noastre, stimaţi părinţi, iubiţii mei fraţi,

Cu simţăminte de adâncă strâmtorare lăuntrică mă aflu printre Dumneavoastră în această clipă, în faţa propriei conștiințe şi, în deosebi, înaintea Sfintei şi Dumnezeieștii Treimi.

În această clipă, mă simt gol de cinstea arătată şi de strălucirea evenimentelor, străin de bucuria şi atmosfera praznicului. Disting doar greutatea hotărârii Dumneavoastră, mărimea aşteptărilor Bisericii, neputinţa şi, în paralel, obligaţia mea de a valorifica evenimentul şi necunoscuta, dar sfânta voie a lui Dumnezeu.

De aceea, în locul darului vostru de astăzi, permiteţi-mi să nu înşir gânduri şi vise, ci să-mi exprim adâncimea dilemelor mele interioare şi să depun sincera mea mărturisire.

Trebuie să mărturisesc dificultatea pe care o am înlăuntrul meu în aceste zile. Simt cum drama chemării mele personale, cea care m-a transfigurat din om de ştiinţă în preot şi monah, s-a demitizat deja, fără să înţeleg cum. Ţinta absolutului s-a alterat de către microbul cedării şi de îndreptăţirea compromisului interior. 

Citește mai mult

Despre frica de a gândi şi a discuta

de

res_87f70225004f95c84ea0df14832afcd4_fullRecent am citit cartea lui Jaroslav Pelikan: „Credo. Ghid istoric şi teologic al crezurilor şi mărturisirilor de credinţă în tradiţia creştină”, Ed. Polirom 2010. Pe lângă multele informaţii, dintre care unele confuze şi inutile, am găsit şi câteva citate interesante. Vreau să le redau mai jos pentru a-l face pe cititor să înţeleagă că dezbaterile teologice şi diversitatea de opinie nu doar că sunt permise, ci sunt chiar necesare şi constructive. Culmea e că ele nu contrazic ideea de ascultare şi supunere în Biserică, ci chiar le umplu de sens. 

Păcat că gândirea teologică modernă, în special în spaţiul românesc, este atât de constipată şi timidă, iar în consecinţă – lipsită de originalitate şi de duh. Peste tot numai şabloane şi plagieri… 

Citește mai mult

Sfântul Siluan Athonitul:  Scrieri duhovniceşti (versiune audio)

de

siluan33

Nr.

Titlu

Timp

1.

Introducere
Personalitatea Sf. Siluan Athonitul

6.31
2. Tânjirea după Dumnezeu
Cuvânt despre rugăciune 		71.15
3. Despre smerenie
Despre pace

 52.00
4. Despre har
Despre voia lui Dumnezeu şi libertate
Despre pocăinţă
Despre cunoaşterea lui Dumnezeu

 94.59
5. Despre iubire
Suntem copii lui Dumnezeu şi asemenea Domnului
Despre Maica Domnului
Despre sfinţi
Despre păstori şi despre duhovnici
Despre duhovnici 		100.02
6. Despre monahi
Despre economul mănăstirii
Despre ascultare

 37.59
7. Despre războiul duhovnicesc
Marea ştiinţă
Despre gânduri şi înşelare
Plângerea lui Adam

 78.39

Citește mai mult

Agenda teologică a Bisericii Ortodoxe Ruse pentru anii 2015-2018

de

3VSN0061

Subiectele aprobate de prezidiul Permanenței Intersobornicești a Bisericii Ortodoxe Ruse la ședința de pe data de 28 ianuarie 2015, care a avut loc la reședința Patriarhală și Sinodală de pe lângă Mănăstirea Danilovsk din Moscova, sub președinția Sanctității Sale Kiril, patriarhul Moscovei și întregii Rusii. 

Citește mai mult

Monahul Filotheu Bălan: Sfîntul Efrem Syrul – „alăuta Duhului Sfînt”

de

Descriere

Deşi puţine lucruri se ştiu despre viaţa Sfîntului Efrem Syrul (pomenit de Biserică la 28 Ianuarie), biografiile sale nefiind încă adunate întru una singură spre folosul creştinilor, ceea ce ştim sigur este că moştenirea sa este deopotrivă cu cea a Sfinţilor Trei Ierarhi, cărora li s-a dat, pînă la sfîrşitul veacurilor, cîte un dar de nepreţuit. Astfel, Sfîntului Vasilie cel Mare i s-a dat să pună rînduială în tot ce ţine de buna-credinţă şi buna-cuviinţă a vieţii creştine, precum şi slujba sa zice. Sfîntului Grigorie Teologul, episcopul Nazianzului, i s-a dat să aştearnă toate dogmele şi temeiurile învăţăturilor Bisericii, de care au ţinut toate Sfintele Sinoade Ecumenice (începînd cu Sinodul al doilea) şi se va ţine pînă la sfîrşitul veacurilor. Sfîntului Ioann Gură de Aur i s-a dat darul tîlcuirii Sfintelor Scripturi într-o asemenea măsură încît, au spus – poate cu ceva emfază – unii Părinţi, dacă nu se năştea el, ar fi trebuit să mai vină Mîntuitorul Hristos încă o dată să explice Scriptura. Contemporanului acestor Sfinţi, Sfîntului Efrem Syrul i s-a dăruit de la Duhul Sfînt, spre folosul întregii Biserici, darul compoziţiilor muzicale. 

Citește mai mult

Ce le-am spus unor teologi occidentali despre pocăinţă

de

ANANIAS2-up2Unui ortodox îi este dificil să vorbească despre pocăinţă într-o limbă occidentală, pentru că limbile occidentale şi gândirea omului occidental este imprimată de principii şi concepte juridice, iar noţiunile de păcat, pocăinţă şi iertare sunt văzute diferit decât în Răsărit. Chiar şi limba română, deşi este de origine latină şi este asemănătoare cu unele limbi occidentale, şi-a elaborat în decursul timpului o terminologie mai adecvată sau, după caz, a atribuit cuvintelor de origine latină un „sens ortodox”. De aceea, înainte de a trece la expunerea propriu-zisă, este important să ţinem seama de aceste diferenţe terminologice pentru că, pe alocuri, ele sunt determinante.

Păcatul (în latină: peccatum; în greacă amartia), în gândirea occidentală este asociată cu ofensa adusă lui Dumnezeu şi cu vina (culpa) faţă de El. Nici una dintre aceste noţiuni nu este proprie Ortodoxiei. Noi înţelegem păcatul ca o înstrăinare de Dumnezeu şi ca o boală spirituală. Prin urmare, inclusiv pocăinţa (în latină: paenitentiam) şi iertarea (în latină: remissionem) sunt văzute în Ortodoxie nu ca acte juridice, ci ca procese terapeutice ale minţii şi ale spiritului uman. Limba greacă numeşte pocăinţa mentanoia (sau metania), care înseamnă schimbarea modului de a gândi (şi de a fi). Omul care se pocăieşte nu este cel care doar îşi recunoaşte greşeala şi cere să fie absolvit de un anumit păcat, ci, după interpretările patristice ortodoxe, pocăinţa înseamnă curăţirea şi restaurarea naturii umane prin harul Duhului Sfânt, sfinţirea şi îndumne­zeirea omului până la asemănarea cu Dumnezeu. De fapt, încă în sec. III, scriitorul latin Lactanţiu propunea ca termenul grecesc metanoia să fie tradus nu prin poenitentia, ci prin resipiscentia, care înseamnă „venire în sine”, „restabilirea sinelui”. Nici această variantă de traducere nu este foarte exactă, dar ea este mai ontologică, şi mai puţin psihologică şi juridică. 

Citește mai mult

Alexandr Schmemann – despre teologie, euharistie şi pocăinţă

de

Al. SchmemannVă propun spre lectură trei articole de-ale părintelui Alexandr Schmemann, traduse de Ionuţ Carp de pe pagina dedicată acestui renumit teolog occidental.

Citește mai mult