Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Categorie: Teologie Ortodoxă

Despre soarta celor nebotezaţi şi “cugetul sobornicesc” al Bisericii

101_0661

Părinte Petru, în cadrul conferinţei susţinute recent la Chişinău, ca urmare a intervenţiei unui ascultător, s-au făcut afirmaţii contradictorii privind aşa-zisul botez al tâlharului de pe cruce. Până la urmă, tâlharul a fost botezat sau nu?

Persoana care a intervenit în discuţie s-a arătat scandalizată de afirmaţia că mai multe persoane în istoria Bisericii (o scurtă listă în limba rusă), printre care şi tâlharul de pe cruce, s-au mântuit fără să fie botezaţi şi că nici un Sfânt Părinte din primele 14 secole creştine nu a afirmat vreodată că pruncii care n-au reuşit să se boteze [din motive obiective] merg automat în iad (iată câteva texte / altele în limba rusă). Mai mult decât atât, persoana în cauză nu s-a apropiat să discutăm până la capăt problema care l-a deranjat, ci a început un atac internautic foarte urât şi jignitor la adresa mea. Eu însă, prefer să-i răspund în mod civilizat şi creştinesc. 

Întâlniri de suflet la Chişinău: conferinţă şi lansare de carte

IMG_0053

În data de 10 aprilie 2013, la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta Universităţii de Stat din Moldova a avut loc conferinţa: „Sfintele Taine în viaţa creştinului”. În locul unor teorii savante am preferat un discurs simplu şi practic, în care am încercat să ating problemele care apar în viaţa sacramentală a fiecărei comunităţi ortodoxe. 

Interviu despre “postul cel adevărat”

post

 De fiecare dată când începe o perioadă de post, Biserica ne aminteşte că postul corect nu înseamnă o simplă abţinere de la anumite bucate, ci şi abţinerea de la anumite patimi şi obiceiuri urâte. Sectarii chiar ne critică pentru abstinenţa de la bucate, spunând că Biblia învaţă cu totul altceva despre post. Ce ne spuneţi sfinţia voastră despre acest lucru?

Întrebările sunt foarte complexe şi voi încerca să răspund la ele pe rând.

De la bun început vreau să subliniez că posturile n-ar trebui să fie nişte perioade cu totul speciale în viaţa noastră, ci doar o intensificare a luptei fiecăruia cu păcatul şi patimile din el. După căderea în păcat a protopărinţilor, omul este chemat la o continuă postire şi înfrânare, la trezvie şi contemplaţie, numai că această lucrare duhovnicească este realizată cu o intensitate diferită în perioadele anului bisericesc, dar care nu trebuie să înceteze niciodată. 

Iarăşi despre pregătirea pentru Botez

orthodox_baptising_guatemal

Sunt conştient de faptul că cele mai multe articole şi studii de-ale mele trezesc discuţii aprinse în rândul clericilor şi al credincioşilor, dar ceea ce scriu nu este de dragul senzaţiei sau al autoafirmării, ci cu scopul sincer de a înviora şi a face cât mai conştientă trăirea noastră în Biserică. Şi, dacă e să judecăm după roade, cred că mai este încă mult de lucru pe acest tărâm, dar ne bucurăm că tot mai mulţi preoţi şi credincioşi conştientizează nevoia unei mai bune pregătiri înainte de Botez şi importanţa unei vieţi bisericeşti mult mai intense după Botez.

Articolul „Când şi cum putem boteza copiii” i-a făcut pe mulţi să înţeleagă sensul şi importanţa pregătirii pentru Botez, dar au fost şi persoane care au înţeles tendenţios unele afirmaţii, învinuindu-mă de exagerări. Contra-argumente serioase nu s-au adus, căci nici nu există, ci, aşa cum ne-am obişnuit deja, continuăm să ne zbatem în prejudecăţi şi false teologii pe care tot noi le-am inventat sau le-am moştenit accidental de la eterodocşi, după care ne apucăm să le justificăm şi să le argumentăm. Mai mult decât atât, atunci când e vorba despre primirea Sfintelor Taine şi o viaţă conştientă în Biserică, ortodocşii refuză să facă trimitere la Sfinţii Părinţi sau, în cel mai bun caz, îi citează selectiv şi le interpretează ideile tendenţios, continuând să promoveze percepţiile magice privind efectul Tainelor Bisericii în viaţa omului. Într-adevăr, domeniul nu-i uşor, dacă ne gândim că Sfinţii Părinţi nu au elaborat o învăţătură sistematică despre Sfintele Taine, iar cei care au sistematizat-o în ultimele patru-cinci secole n-au făcut decât să copieze Catehisme romano-catolice, fără să ia în calcul înţelegerile şi practicile diferite dintre Răsărit şi Apus. 

Dialog despre rugăciune

mama-copii-rugaciune

Vlad Dumitru Plăcintă de la Asociaţia românească „Salvează o inimă” ne-a solicitat un interviu despre rugăciune, pe care-l redăm mai jos. Să dea Domnul ca aceste cuvinte să fie un pas înainte spre mai multă rugăciune.  

–  Preacuvioase Părinte, mulțumindu-vă anticipat pentru interviul acordat, vom purcede la drum, remarcând faptul că în contextul în care omul contemporan îşi petrece cea mai mare parte a timpului muncind și dormind, puținul timp rămas fiind dedicat unor activități relaxante, ne întrebăm cât de mult timp ar trebui să acordăm rugăciunii, cum ar trebui să ne rugăm și mai ales cum poate să arate un program de rugăciune al creștinului contemporan?

În primul rând, eu nu sunt de acord cu pretextul multora că nu au timp pentru Biserică sau pentru rugăciune. Timpul nu stă pe marginea drumului, ci reprezintă programul pe care fiecare şi-l face aşa cum doreşte. Deci, nimeni nu poate spune că nu are timp pentru rugăciune, ci trebuie să spună că nu-şi face timp pentru aceasta. Printre multele activităţi şi întâlniri pe care şi le programează, rugăciunea şi întâlnirea cu Dumnezeu tot mai puţin se regăsesc în programul zilnic sau săptămânal al omului post-modern. Atunci când omul are o problemă, imediat îşi face timp pentru rugăciune şi Biserică, dar când problemele parcă lipsesc, omul nu-şi mai face timp pentru Dumnezeu, comportându-se cu El, ca şi cum un copil şi-ar saluta părinţii doar atunci când are nevoie să primească bani de la ei. 

Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol (text, foto, video)

biserica-sfanta-sofia

Catedrala Sfânta Sofia (Aghia Sofia / Άγια Σοφία – în greacă, Sancta Sophia – în latină, Ayasofya – în turcă) sau Biserica Sfintei Înţelepciuni (nu al unei sfinte cu numele Sofia), este vechea catedrală a oraşului Constantinopol (capitala Imperiului Roman de Răsărit între anii 330-1453), transformată ulterior în moschee, apoi în muzeu. Este considerată drept una dintre marile clădiri ale lumii, reprezentând un punct de referinţă în istoria arhitecturii şi, fără îndoială, centrul Ortodoxiei de până la căderea Constantinopolului în 1453. De această catedrală este legată, în mare parte, istoria Liturghiei bizantine şi a unor importante sinoade ortodoxe. 

Gheronda Emilianos Simonopetritul: Despre canonul şi rugăciunea monahilor; Sfaturi valabile şi pentru mireni

Aș vrea să vorbim despre ceva care are legătură cu trezvia și cu bucuria și care se numește canon.

Canonul reprezintă mâncarea și băutura zilnică a omului, iar în limbajul ascetic, el este numit «liturghie» [lucrare]. Atunci când Părinții ascetici vorbesc despre liturghie, nu se referă la Sfânta Liturghie. De aceasta rareori aveau parte. Poate că aveau Sfânta Împărtășanie mai des, însă de Sfânta Liturghie rareori se puteau bucura, mai ales asceții. Părinții nu neglijau niciodată Liturghia zilnică, adică canonul, pentru că canonul reprezintă momentul «luptei» personale cu Dumnezeu; în acel moment Îl poți câștiga pe Dumnezeu sau Îl poți pierde. În același timp, canonul este cel care arată cum și cât priveghează monahul. Evident, nu ne referim la privegherile comune din Biserică. Acelea sunt altceva, o împreună-înfățișare înaintea lui Dumnezeu. Canonul este privegherea de zi cu zi pe care o facem în chilia noastră, este esența existenței noastre, cea mai subtilă și mai importantă parte a vieții monahale, întrucât ne arată dacă Îl avem sau nu pe Dumnezeu în noi și dacă avem sau nu dispoziția sufletească de a-L primi în noi. 

CÂND ŞI CUM PUTEM BOTEZA COPIII

Deşi cei mai mulţi consideră că ştiu răspunsul la această întrebare, în realitate ne zbatem într-o mare neştiinţă înfrăţită cu indiferenţa, iar în rezultat avem foarte puţini creştini ortodocşi care îşi conştientizează propriul Botez şi responsabilitatea asumată prin primirea acestuia. Tocmai de aceea mi-am propus să punctez câteva idei mai importante pe care cred că trebuie să le ştie fiecare creştin, în special părinţii şi naşii care îşi aduc pruncii pentru a fi botezaţi, dar şi preoţii care săvârşesc aceste botezuri. 

Profesorul Dimitrios Tselenghidis: Credința ortodoxă și viața bisericească

Credința ortodoxă și viața bisericească se găsesc într-o unitate indisolubilă. Credința ortodoxă, înțeleasă ca adevăr dogmatic, delimitează conținutul vieții Bisericii și garantează autenticitatea vieții Ei.

În același timp, viața Bisericii este oglinda vie a conținutului credinței ortodoxe. Duhul Sfânt, ca Duh al Adevărului Ipostatic, cu prezența Lui harică în Biserică, asigură viața Bisericii în esența ei, și îi dă un sens autentic.

Credința ortodoxă și viața bisericească se exprimă la nivel existențial și de către fiecare membru al Bisericii.  În mod special, viața bisericească, exprimată ca un fel nou de a fi al credinciosului,  nu poate avea ca rezultat  un mod de manifestare individualist și autonom.  De altfel, fiecare om (membru al Bisericii celei Una) exprimă, în manifestările lui individuale Biserica. Astfel, ethosul eclesiastic al credinciosului se identifică cu fiecare lucrare a sa.   Adică prin fiecare lucrare intelectuală, psihologică, artistică și în general,  prin fiecare manifestare psihosomatică a credinciosului, se dezvăluie viața lui interioară bisericească.  Astfel, în baza acestui fapt, putem să susținem că viața Bisericii se descoperă din viața membrilor Ei. 

Обращение к Межсоборному Присутствию РПЦ

 Многие клирики, особенно из тех, которые служат в Западных странах, сталкиваясь с проблемой принятия инославных христиан в «Единую, Святую, Соборную и Апостольскую Церковь», чувствуют нехватку чёткого определения Архиерейского Собора РПЦ на эту тему. Такое определение возможно, конечно, только после публичных богословских обсуждений, которые мы видим очень плодотворными.