Părinte Petru, în cadrul conferinţei susţinute recent la Chişinău, ca urmare a intervenţiei unui ascultător, s-au făcut afirmaţii contradictorii privind aşa-zisul botez al tâlharului de pe cruce. Până la urmă, tâlharul a fost botezat sau nu?
Persoana care a intervenit în discuţie s-a arătat scandalizată de afirmaţia că mai multe persoane în istoria Bisericii (o scurtă listă în limba rusă), printre care şi tâlharul de pe cruce, s-au mântuit fără să fie botezaţi şi că nici un Sfânt Părinte din primele 14 secole creştine nu a afirmat vreodată că pruncii care n-au reuşit să se boteze [din motive obiective] merg automat în iad (iată câteva texte / altele în limba rusă). Mai mult decât atât, persoana în cauză nu s-a apropiat să discutăm până la capăt problema care l-a deranjat, ci a început un atac internautic foarte urât şi jignitor la adresa mea. Eu însă, prefer să-i răspund în mod civilizat şi creştinesc.
În primul rând, vreau să precizez că, inclusiv în această problemă, eu nu vreau să ies în evidenţă prin careva poziţii extreme sau păreri personale. Deci nu împărtăşesc pe deplin nici ideile profesorului Alexei Osipov (la care s-au făcut referinţe), dar nici pe cele ale Fericitului Augustin sau Toma dʹAquino. Stau mai degrabă pe poziţia Părinţilor capadocieni, care erau foarte echilibraţi în această problemă.
Şi, după cum am precizat şi la conferinţă, afirmaţia mea despre botez nu ştirbeşte cu nimic importanţa botezului, care rămâne calea normativă pentru primirea harului mântuitor (Ioan 3:5), ci arată că Dumnezeu, în anumite situaţii, poate mântui şi pe cei nebotezaţi, dacă ei au crezut, în schimb „nu-i poate mântui” pe cei botezaţi, dacă ei n-au crezut (cf. Marcu 16:16)! Acesta este un adevăr biblic pe care nimeni nu-l poate contesta. Deci a te boteza numai de frica iadului, dar fără a crede în Dumnezeu, e un păcat mult mai mare decât a nu reuşi să te botezi tocmai pentru că doreai să primeşti botezul cu o mai bună pregătire şi râvneai o împărtăşire cât mai conştientă a harului dumnezeiesc. Şi, la urma urmei, de ce nu înţelegem că raiul este Hristos, iar iadul – lipsa Lui. A te boteza fără să trăieşti în Hristos înseamnă a fi în iad, iar a crede şi a-L dori pe Hristos fără a fi încă botezat, nu înseamnă a trăi deja în rai, dar e totuşi un pas important spre Împărăţia lui Dumnezeu. Şi cred că Dumnezeu nu va izgoni afară pe cei ce L-au dorit, ci mai degrabă pe cei care L-au batjocorit şi nu şi-au ţinut făgăduinţele date la Botez. Aceasta este gândirea evanghelică şi patristică!
Iar faptul că Sf. Ioan Gură de Aur vorbeşte la modul alegoric despre „botezul tâlharului”, asta încă nu înseamnă nimic. Şi Sf. Ambrozie de Milan spune că apa cursă din coasta Mântuitorului preînchipuia botezul creştinilor, dar acestea sunt doar simboluri, pentru că Botezul creştin („din apă şi din Duh” – cf. Ioan 3:5) a fost instituit abia după învierea lui Hristos şi a început a se practica abia după pogorârea Duhului Sfânt. Deci există cel puţin 4 motive pentru care nu putem spune că tâlharul de pe cruce a fost botezat cu adevărat:
a) Hristos încă nu murise şi nu înviase, iar botezul este mărturisire şi participare a morţii şi învierii lui Hristos (Romani, cap. 6);
b) Hristos i-a spus tâlharului "Astăzi vei fi cu mine în rai" (Luca 23:43) la cel puţin o oră înainte de moartea Sa (căci au mai urmat încă patru fraze spuse pe Cruce – Matei 26:47, Ioan 19:28, Ioan 19:30 şi Luca 23:46), dar apa din coastă a curs abia după moartea Lui, când a fost împuns de un ostaş (Ioan 19:34). Deci, chiar dacă admitem "botezul prin apa din coastă", înseamnă că promisiunea raiului s-a făcut cu mult înaintea pretinsului "botez";
c) Cuvântul „botez” înseamnă „afundare”. Tâlharul nu a fost afundat în apă (şi încă de 3 ori), ceea ce înseamnă că nu a fost botezat;
d) Nici Hristos şi nici altcineva nu a rostit atunci cuvintele „Se botează robul lui Dumnezeu… în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh”, iar fără aceste cuvinte botez nu există.
Deci cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur trebuie interpretate alegoric şi simbolic, nicidecum literal.
În general, încercarea de a absolutiza părerile personale ale unor teologi, fie ei şi mari Părinţi ai Bisericii, e un lucru periculos şi neconform cu ideea de sobornicitate a Bisericii Ortodoxe. Deci nu eu am atacat „cugetul sobornicesc” al Bisericii, ci cei care au absolutizat o idee pe care Biserica niciodată n-a proclamat-o ca oficială.
P.S. Haideţi să-L lăsăm pe Dumnezeu să mântuiască pe cine vrea El şi cum vrea El, iar noi să ne preocupăm de propria mântuire, pe care o punem în pericol la fiecare pas, atât prin lipsa iubirii de Dumnezeu, cât şi prin lipsa iubirii aproapelui…
