În cuvântul său „Despre legătura ucenicului cu stareţul”, adresat cu precădere monahilor (vezi această carte), părintele Emilianos Simonopetritul atinge o problemă fundamentală pentru gândirea teologică şi spiritualitatea ortodoxă, şi anume: „cugetul stareţului (φρονήματος του γέροντα)”. De fapt, grecescul φρόνημα nu are un echivalent românesc exact. El nu este nici cuget (διάνοια), nici gând (γνώμη) şi nici duh (πνεῦμα). Termenul, având în rădăcina sa cuvântul „νοῦς – raţiune/gândire”, şi se referă la viziunile stareţului despre viaţa duhovnicească, la principiile şi modul lui de gândire şi ar putea fi tradus prin „concepţie/concepţii”.