După ce am prezentat modul în care simonopetriţii împart zilele liturgice, apoi rânduiala laudelor zilnice, vă prezint o descriere sumară a Liturghiei simonopetrite, care în general se slujeşte la fel în mai tot Athosul. Voi prezenta doar diferenţele mai evidente.
Întrebare: Preacuvioase părinte, aş dori o lămurire asupra următorului extras din comunicatul Bisericii Ortodoxe Române (în baza hotărârii sinodale din 17 februarie), cu privire la săvarşirea Molitfelor Sf. Vasile cel Mare: ,,citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul ţării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.'' Este chiar aşa?
Răspuns: Da, aşa este! Practica citirii Molitfelor Sf. Vasile cel Mare în ziua de 1 ianuarie nu este una generală în Biserica Ortodoxă, ci una locală şi fără nicio justificare istorică, liturgică sau spiritual-ascetică.
Aceste rugăciuni trebuie citite într-un cadru restrâns, doar persoanelor care sunt chinuite în mod clar (evident) de duhurile necurate, şi obligatoriu precedate de Spovedanie. La citirea rugăciunilor ar putea fi admise şi rudele împreună-rugătoare, dar nu şi alţi spectatori ocazionali sau curioşi. Citirea lor pentru comunitatea largă în care, de regulă, nu este nici măcar o singură persoană demonizată de faţă, este o greşeală şi un nonsens. Pentru unii, această practică este şi o afacere…
De aceea consider că hotărârea sinodală este una foarte corectă şi potrivită, iar „argumentul” cu exorcismele citite fiecăruia la Botez, invocat de unii, nu rezistă, pentru că rânduiala şi mai ales scopul celor două tipuri de exorcisme este diferit.
Mulţi au o percepţie magică viziavi de aceste rugăciuni (molitfe), crezând că dacă le-au fost citite, ei sunt ocrotiţi şi nimic rău nu li se va întâmpla, ceea ce bineînţeles este fals. Adevărata ocrotire de puterea celui rău vine ca urmare a unei vieţi curate, însoţite de spovedanie şi împărtăşire cât mai deasă, iar cei care nu au o relaţie vie cu Dumnezeu, pot să-şi facă zilnic Masluri şi să asiste la astfel de rugăciuni, că nu le va fi mai bine, ba chiar le poate fi mai rău.
Prin intermediul unui pastor baptist am primit următoarea întrebare, care provine, probabil, de la un credincios tot baptist. Pastorul a considerat că la astfel de întrebări ar fi bine să răspundă un preot ortodox şi această atitudine este una lăudabilă, întrucât tematica ei vizează cultul ortodox, despre care ar fi corect să răspundă doar un practicant şi chiar slujitor al acestuia. Iată deci întrebarea:
Cum are loc închinarea în locaşurile cultului ortodox; se pare ca ortodocşii au mixat închinarea din Vechiul Testament (construcţia edificiului, hainele preoţesti, candela) cu Noul Testament? Care este sensul? Cum se închină un creştin în Biserica Ortodoxă?
Întrebarea este foarte complexă şi necesită un răspuns pe măsură, mai ales că despre asta s-au scris zeci de cărţi şi studii. Eu voi încerca să sistematizez nişte idei de bază (reieşind strict din întrebare), pe care le voi prezenta în câteva puncte.
Unii au remarcat o „asemănare izbitoare” cu ritul latin, dar aceasta este doar în ce priveşte ritul, dar total diferită în ce priveşte textul. Cei care nu înţeleg prea multe, analizează lucrurile superficial. Tocmai de aceea trebuie să le analizăm mai detaliat.
Totuşi, pentru început trebuie să spunem că săvârşirea acestei Liturghii a fost o încercare (în unele aspecte nereuşită) de a imita în toate aspectele vechea Liturghie după "Consituţiile Apostolice" (sfârşitul sec. IV), chiar dacă “ortodoxia” ei este discutabilă, iar săvârşirea ei vreodată nu este atestată şi chiar pusă la îndoială.
Unele dintre elementele vechi ale acestei Liturghii corespund cu ritul latin şi acest lucru nu trebuie să ne mire, mai ales dacă ţinem cont de faptul că la Conciliul II Vatican ritul roman a revenit la unele elemente vechi sau chiar foarte vechi.
Iar acum să răspund la întrebările care mi-au fost adresate în legătură cu acest filmuleţ:
Recent am stat aproape 3 săptămâni la Mănăstirea Simonos Petras din Athos şi am avut ocazia să merg la slujbele lor şi chiar am slujit de mai multe ori acolo, atât în sobor, cât şi singur. Cu această ocazie aş dori să vă împărtăşesc din observaţiile mele liturgico-tipiconale şi, în special, să descriu elementele care sunt specifice fie pentru Athos, fie pentru această mănăstire (ştiindu-se că chiar între mănăstirile athonite există anumite diferenţe în slujbe).
Încep cu felul în care această mănăstire, şi în general tradiţia athonită (cu unele excepţii) împart sărbătorile. În funcţie de această împărţire a sărbătorilor sub aspect liturgic, se fixează un anumit program de lucru (ascultare) şi un anumit meniu alimentar. Deci am văzut următoarele tipuri de slujbă:
Aşa cum informează site-ul oficial al Bisericii Sârbe, în şedinţa din 29 aprilie 2010, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe l-a canonizat pe arhimandritul şi teologul Iustin Popovici (1894-1979), fixând ca dată de prăznuire ziua de 1 iunie (stil vechi /14 iunie stil nou). Acest Sfânt era cinstit de mai mult timp în diaspora sârbă şi rusă din Occident şi SUA, dar Canonizarea oficială s-a făcut abia acum. Detalii despre Sf. Iustin vezi aici.
La aceeaşi şedinţă a fost canonizat şi cuviosul Simeon Popovici (1854-1941), cu data de prăznuire la 19 martie.
În vechime Canoanele Utreniei nu erau concepute fără aşa-numitele "Cântări ale lui Moise", tematica cărora a inspirat încă de la început tematica fiecărei cântări a Canoanelor. Se mai ştie că stihurile acestor cântări erau cântate înainte de fiecare cântare a Canonului , având un refren special după fiecare stih. Abia mai târziu, odată cu renunţarea la Tipicul catedral (sec. XIII-XV), această regulă veche [2] a fost abandonată, ajungându-se treptat la rânduiala de astăzi, când cărţile noastre de slujbă au păstrat o singură variantă a „Cântărilor lui Moise”, prevăzute pentru slujbele de luni până vineri din Postul Mare. Mai mult decât atât, rânduiala aflată în uz prevede intercalarea acestor „cântări” cu troparele Canoanelor, ceea ce face aproape imposibil de urmărit sensul acestor frumoase cântări biblice preluate de cultul ortodox.
Vă prezentăm ultima variantă (2010) a studiului nostru despre Perioada liturgică a Triodului.
Studiul de faţă face o introducere în cartea şi perioada Triodului, apoi tratează istoric şi liturgic fiecare element constitutiv: Perioada pregătitoare Postului Mare, Săptămânile şi Duminicile Postului Mare şi Săptămâna Patimilor.
Cei preocupaţi de liturgică au văzut sau poate au şi citit cele 5 volume de "Dialoguri liturgice" ale profesorului grec Ionnis Foundoulis (1927-2007), apărute la Editura Bizantină din Bucureşti.
