Highslide for Wordpress Plugin

Înrudirile spirituale ce se crează în urma Botezului

Pe lângă înrudirea trupească (fizică), în creştinism se ţine cont şi de înrudirea spirituală. Canonul 53 de la Sinodul Trulan (691-692), singurul care abordează această problemă[1], numeşte înrudirea spirituală ca fiind „mai presus decât legătura cea după trup”, de unde şi o serie întreagă de confuzii. Aceastea apar pentru că Biserica interzice căsătoria între rudele după trup până la al 7-lea grad, dar acelaşi Canon interzice legătură dintre rudele spirituale doar până la gradul 2 (unii extrinzându-o mai târziu până la gradul 3). Deci, acest „mai presus” trebuie înţeles în sens calitativ (duhovnicesc), nu că el ar implica aceleaşi resticţii ca la înrudirea trupească, unde se pune şi problema „amestecului de sânge”.

Şi în prezent,  de foarte multe ori, această reglementare canonică nu este înţeleasă corect, ivindu-se două categorii de întrebări:

–          Dacă e bine sau nu să fie botezaţi în aceeaşi apă un băiat şi o fată?

–          Dacă soţul şi soţia pot asista la acelaşi botez (împreună)? Dacă doi tineri (băiat şi fată), care au asistat la un botez, se mai pot căsători?

Încercăm să răspunde sistematic la aceste categorii de întrebări.

Citește mai mult

SFINTELE TAINE ŞI NUMĂRUL LOR ÎN TRADIŢIA ORTODOXĂ

 

Învăţătura ortodoxă despre Sfintele Taine este destul de complexă, încât o prezentare, chiar şi foarte succintă a ei, trebuie, în primul rând, să înlăture toate prejudecăţile şi înţelesurile greşite cu privire la Sfintele Taine.

Din păcate, şi nu doar în privinţa acestui capitol de dogmatică[1], mai ales după căderea Constantinopolului sub turci (anul 1453), teologia ortodoxă a preluat o serie de scheme şi formulări din scolastica romano-catolică, iar aceste înţelesuri total eronate şi neconforme cu Tradiţia Ortodoxă, se perpetuează deja de câteva secole în catehismele şi manualele ortodoxe – ceea ce îngrijorează foarte mult pe mai mulţi teologi şi trăitori ortodocşi din ultima vreme.[2]  De aceea am considerat important să facem, pentru început, o prezentare generală a problemei, urmând ca, de acum înainte, acest subiect să nu rămână doar pe buzele criticiştilor (uneori neavizaţi), ci să devină un punct de pornire pentru teologii de astăzi, care ar trebui să se debaraseze de urâtul şi ereticul obicei de a copia manualele unul de la altul, şi să se întoarcă la izvoarele autentice ale Sfintei Tradiţii Ortodoxe, de unde vor înţelege că lucrurile stau altfel.

Având gândul nobil de a pune început unor dezbateri teologice privind Sfintele Taine, am hotărât să scriu despre informaţiile pe care le desprindem din Tradiţie cu privire la acest subiect. Nu voi începe cu „definiţia” (nedefinitului), „numărul” (nesfârşitului) şi „împărţirea” (nedespărţitului), ci cu o prezentare istorică succintă, fără de care nu se poate înţelege de unde ne-am pricopsit cu atâtea idei eretice despre Sfintele Taine. 

Citește mai mult

Revelaţia divină. Scriptura şi Tradiţia. Raportul dintre ele

Observaţii generale privind acest subiect Începând cu Dogmatica Sf. Ioan Damaschin (care pe nedrept este uitată în ultima vreme), majoritatea tratatelor de Dogmatică şi Catehisme (culmea, chiar şi al Sf. Petru Movilă) nu conţin o astfel de temă despre "Revelaţie". Iar dacă o conţin, nici pomină de împărţirea romano-catolică destul de târzie în "revelaţie naturală" şi "revelaţie supranaturală" – înseşi noţiunile fiind străine Teologiei Ortodoxe. Am mai observat că doar câteva manuale româneşti din tot spaţiul ortodox, conţin şi "consfinţesc" aceste noţiuni. Din păcate, şi admirabilul pr. prof. Dumitru Stăniloae menţine aceeaşi împărţire, chiar dacă ( şi asta e partea bună a lucrurilor) îmbogăţeşte schemele scolastice cu mai mult duh ortodox. În acest sens, Stăniloae face un salt mare, dar nu depăşeşte problema. Nici nu avea cum, dacă ne uităm atent ce surse foloseşte cel mai mult…

Ne-am bucurat însă foarte mult că în primul volum al Dogmaticii lui Nikos Matsoukas, intitulat "Introducere în gnoseologia teologică"[1], există un adevărat tratat pe marginea acestei probleme în care se demonstrează clar netemeinicia unei astfel de împărţiri şi originea ei în polemica catolico-protestantă neterminată nici astăzi. În cele din urmă, văzând că chiar şi ruşii, care în ultima vreme au cochetat destul de mult cu "teologia" romano-catolică, tot nu au o astfel de împărţire, am hotărât ca şi noi să renunţăm la ea. Bineînţeles, lipsa acestor împărţiri nu suprimă şi conţinutul de idei care de obicei se predă la această temă, numai că el va fi altfel strucurat şi va privit prin prisma Tradiţiei Ortodoxe. Buni călăuzitori ne vor fi Sf. Ioan Damaschin, dar mai ales Sf. Maxim Mărturisitorul. Însuşi cuvântul "revelaţie" îl vom înlocui adesea cu românescul "descoperire – descoperire dumnezeiască", iar unde a fost cazul, vom folosi şi grecescul "apokálipsis" (dar bineînţeles, în sensul lui originar, şi nu în cel atribuit în prezent ).

Tot la aceste observaţii generale trebuie să menţionăm şi faptul că descoperirea dumnezeiească şi cunoaşterea omenească fac parte din acelaşi proces de întâlnire şi stabilire a comuniunii noastre cu Dumnezeu, numai că prima porneşte de la Dumnezeu şi vine spre om, iar a doua reprezintă efortul şi îndreptarea omului spre Dumnezeu. Deci e vorba de deschiderea persoanelor una spre alta, a iubirii lor. De aceea este absolut normal ca, ceea ce vom numi noi căi ale descoperirii dumnezeieşti să fie în acelaşi timp şi căi ale cunoaşterii lui Dumnezeu de către om. Şi una şi alta presupun şi implică un efort şi o curăţie duhovnicească a omului, precum şi răspunsul afirmativ la chemarea sau, putem spune chiar, provocarea lui Dumnezeu. Totuşi, din cauza că Revelaţia şi Teognosia (cunoaşterea lui Dumnezeu) sunt capitole destul de vaste, le vom dezvolta pe rând, în capitole separate. Trebuie însă ca tot timpul să ţinem cont de lăgătura dintre ele.

Citește mai mult

Hristos răstignit pe cruce sau pe stâlp? Argumente împotriva Martorilor lui Iehova

iisus-pe-cruce-in-forma-de-cruce"Martorii lui Iehova" susţin că Hristos a fost răstignit pe un stâlp şi nu pe cruce. Care ar fi argumentele noastre, ale ortodocşilor, în combaterea acestor păreri sectare greşite? Nici pe internet, nici prin cărţi, nu a fost formulată până acum o replică ortodoxă la această temă, de aceea am încercat să o formulăm în cele ce urmează.

Am studiat cu atenţie argumentele iehoviştilor cu privire la acest subiect şi le-am găsit slabe şi lipsite de consistenţă, inclusiv cele cu trimitere la Justus/Iusti Lipsius (sec. 16-17), din care iehoviştii citează o singură pagină (vezi cartea în DJVU – ediţia 1594 şi ediţia 1597), ignorându-le pe toate celelalte. În general, toate acuzaţiile lor sunt nefondate şi neargumentate.  Iar acum să trecem la argumentele noastre:

Citește mai mult

Manuscrise liturgice în bibliotecile româneşti

În 2008 am fost în mai multe Biblioteci din România şi am căutat manuscrise şi cărţi vechi de cult. Am căutat în special Liturghiere şi Molitfelnice. Am găsit şi studiat câteva zeci de astfel de izvoare, majoritatea necunoscute şi necercetate de nimeni până acum. Cel mai vechi izvor a fost un text al Liturghiei din sec. 14, aflat la Biblioteca Sinodului BOR, text slavonesc în manuscris pe pergament (sul). L-am studiat, dar nu mi s-a permis să-l fotografiez. Mi-a făcut doar notiţe, iar la unele, am reşit să fotografiez câte 2-3 pagini, dar nu am voie să le postez nici pe alea.

Am uitat să spun că e vorba de cărţi în slavonă şi greacă, dar nu şi în română, căci astea sunt mai noi şi nici nu am avut timp pentru ele.

Citește mai mult

Imnografia ortodoxă. Prezentare istorico-liturgică generală

În priveşte conţinutul rugăciunilor creştine, cunoaştem rugăciuni exclusiv biblice (Psalmii, Prochimenele, Paremiile, Apostolul, Evanghelia, Imnul Maicii Domnului, „Acum slobozeşte…” etc.), dar cele mai multe sunt rugăciuni combinate în care, pe lângă un citat sau o idee biblică, Biserica a compus textul ei propriu, în vederea explicării, concretizării şi aprofundării pasajului biblic respectiv. Astfel avem rugăciunea Ceasului I: Hristoase, Lumina cea adevărată…, care preia ideea de la Ioan 1:9, sau „Rugăciunea de după Amvon”, care preia pasajul de la Iacov 1:17, ş.a. Prin urmare, rugăciunea creştină este profund ancorată în Biblie, mai ales că cele 7 Laude bisericeşti sunt constituite în specia din Psalmi.

Rugăciunea a fost definită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii ca „vorbire adresată lui Dumnezeu”, „convorbire cu Dumnezeu” şi „înălţarea minţii către Dumnezeu”. Ea este, prin urmare, actul esenţial al vieţii religioase prin care credinciosul intră în legătură cu Dumnezeu.

Citește mai mult

Subiecte liturgice pe forumul nostru de teologie

Mă bucur că în ultima vreme s-au mai reluat discuţiile pe forumul nostru. Se scrie inclusiv la compartimentul de liturgică şi tipic. Iată câteva subiecte de discuţii:

Citirea Evangheliei la Liturghie Vohodul Mare

Culoarea veşmintelor clericale

Împărtăşirea clericilor şi a mirenilor

Diferite întrebări despre Sfânta Liturghie

Vecernia mică şi Privegherea

Ectenia catehumenilor (pentru "cei chemaţi")

Sfântul Maslu. Istorie şi rânduială

Rânduiala Sfântului Botez. Rânduieli liturgice şi canonice

Mirungerea ş.a.

Fiţi activi!

Ierom. Petru Pruteanu – Liturghia Ortodoxă: istorie şi actualitate (ediţia I – 2008)

"Slavă Domnului pentru toate!"

La Editura Sophia a ieşit cartea mea, cu titlul de mai sus. Cartea are aproape 400 de pagini, text mărunt. În curând o veţi găsi în librăriile din România.

Are pe copertă o frescă veche cu doi îngeri care "păzesc" cu ripidele Sf. Disc şi Sf. Potir.

În libăriile din România va costa 25 de RONi. Spor la lectură! Cum deja sunt obişnuit, aştept criticile… Mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit. 

Aici aveţi o mică descriere a cărţii, iar mai jos, coperta.

Liturghia