Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Generalităţi despe Simbolul de Credinţă. Istorie şi text

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2010 drept an al „Simbolului de Credinţă”, reieşind din faptul că în acest an se împlinesc 1685 de la Primul Sinod Ecumenic (Niceea – 325), când au fost formulate primele 7 articole ale Simbolului nostru de Credinţă, numit „niceo-constantinopolitan”. Numărul de 1685 nu este o cifră tocmai rotundă şi nu ştiu în ce măsură a constituit un motiv serios pentru ca Sinodul să fi luat o asemene decizie, dar dacă ea a fost totuşi luată, considerăm necesar să facem o introducere în istoria acestui Crez, urmând ca pe viitor să se scrie studii serioase şi demult aşteptate, care să reflecte istoria şi teologia Simbolului nostru de Credinţă.[1] În general se spune că din cele 12 articole ale Simbolului de Credinţă: primele 7 au fost compuse la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, iar celelalte 5 la Al doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol din anul 381. Afirmaţia nu este tocmai adevărată, chiar dacă în mare parte ea este valabilă. Trebuie să ştim că pe lângă aşa-zisul Crez "niceo-constantinopolitan", Biserica mai cunoaşte alte 2 Simboluri de Credinţă foarte importante: cel „apostolic” şi cel „ierusalimitean”, citat pe la anul 350 de Sf. Chiril al Ierusalimului în Catehezele sale. Au mai existat şi altele. Foarte multe expresii din aceste simboluri sunt comune. Simbolul zis "apostolic", a cărui rădăcini nu pot fi găsite mai devreme de sec. III şi care este citat foarte des în Apus spre sfârşitul secolului al IV-lea şi chiar mai târziu, a influenţat şi el foarte mult varianta finală a Crezului nostru de la Constantinopol din anul 381. O influență deloc neglijabilă a avut-o şi crezul ierusalimitean. Unii teologi apuseni, dar şi teologul român Ioan Ică jr., sunt de părerea că Simbolul nostru de Credinţă nu trebuie numit "niceo-constantinopolitan", ci "romano-constantinopolitan".[2] Mi se pare totuşi afirmaţia puţin forţată. În primul rând, nu e vorba aici de un "Crez roman", ci de unul zis "apostolic", care, deşi a fost folosit mai mult în Apus (mai ales în Milan şi Galia şi mai puţin la Roma – !), se trage din Răsărit şi îşi are rădăcinile în tradiţia apostolică. În al doilea rând, denumirea de "Crez romano-constantinopolitan" neglijează influenţa puternică a Crezului Ierusalimitean, nemaivorbind de contribuţia niceeană în clarificarea dogmei trinitate şi impunerea termenului ὀμοούσιος. În al treilea rând, o astfel de denumire nu e tradiţională şi are un iz ecumenist foarte evident. Aşa cum se poate vedea şi din textul Simbolului de Credinţă, acesta, ca şi toate celelalte Simboluri de Credinţă, a fost scris pentru a fi rostit la Botez. Introducerea Crezului în Liturghie este de la sfârşitul secolului al V-lea şi ea s-a făcut în nişte condiţii istorice foarte interesante. Spre sfârşitul secolului al V-lea, în toiul controverselor hristologice dintre ortodocşi şi monofiziţi, ambele tabere se declarau fidele Simbolului niceo-constantinopolitan, ceea ce amplifica şi mai mult confuziile teologice. În acest context, printr-o adevărată stratagemă politico-religioasă, patriarhul monofizit de Antiohia Petru Gnafevs (sau Fulon), în anul 471, introduce Simbolul de Credinţă în Sfânta Liturghie. În anul 512 patriarhul monofizit de Constantinopol Timothei generalizează Crezul în Liturghie pentru tot Imperiul. Deja în anul 518, când scaunul de Constantinopol a revenit ortodocşilor, aceştia nu mai puteau scoate acest Simbol de Credinţă din Liturghie (chiar dacă el era destinat doar Botezului), pentru că în acest fel ar fi fost acuzaţi de erezie de către monofiziţi.[3] Şi iată aşa am ajuns să avem Simbolul niceo-constantinopolitan chiar în Liturghie, deşi însăşi Anaforaua liturgică şi toate celelalte rugăciuni, pe lângă conţinutul lor liturgic-sacramental, sunt şi mărturisiri de credinţă;[4] deci Liturghia nu era lipsită de Crez nici până atunci. Aceste informaţii istorice, foarte generale şi simple, cred că trebuie cunoscute de toţi, nemaivorbind de „teologi”. Iar acum să trecem la text. Redăm mai jos textul Simbolului de Credinţă, cu unele scurte comentarii literare la text:

1. Cred[5] întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcă­torul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi ne­văzute. 2. Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Năs­cut, Care din Tatăl S‑a născut mai înainte de toţi vecii: Lu­mină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dum­nezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s‑au fă­cut; 3. Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântu­ire, S‑a pogorât din ceruri şi S‑a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S‑a făcut om; 4. Şi S‑a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pă­timit şi S‑a îngropat; 5. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi; 6. Şi S‑a suit[6] la ceruri şi şade de‑a dreapta Tatălui; 7. Şi iarăşi va să vină[7], cu slavă, să judece viii şi morţii, a Că­rui Împărăţie nu va avea sfârşit. 8. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin proroci. 9. Întru una[8], sfântă, sobornicească şi apostolească[9] Bi­se­rică; 10. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor; 11. Aştept învierea morţilor; 12. Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin!

În limba greacă: Πιστεύομεν εἰς ἕνα Θεόν, Πατέρα, Παντοκράτορα, ποιητὴν οὐρανοῦ καὶ γῆς, ὁρατῶν τε πάντων καὶ ἀοράτων. Καὶ εἰς ἕνα Κύριον Ἰησοῦν Χριστόν, τὸν Υἱὸν τοῦ Θεοῦ τὸν μονογενῆ, τὸν ἐκ τοῦ Πατρὸς γεννηθέντα πρὸ πάντων τῶν αἰώνων· φῶς ἐκ φωτός, Θεὸν ἀληθινὸν ἐκ Θεοῦ ἀληθινοῦ, γεννηθέντα οὐ ποιηθέντα, ὁμοούσιον τῷ Πατρί, δι οὗ τὰ πάντα ἐγένετο. Τὸν δι ἡμᾶς τοὺς ἀνθρώπους καὶ διὰ τὴν ἡμετέραν σωτηρίαν κατελθόντα ἐκ τῶν οὐρανῶν καὶ σαρκωθέντα ἐκ Πνεύματος Ἁγίου καὶ Μαρίας τῆς Παρθένου καὶ ἐνανθρωπήσαντα. Σταυρωθέντα τε ὑπὲρ ἡμῶν ἐπὶ Ποντίου Πιλάτου, καὶ παθόντα καὶ ταφέντα. Καὶ ἀναστάντα τῇ τρίτῃ ἡμέρα κατὰ τὰς Γραφάς. Καὶ ἀνελθόντα εἰς τοὺς οὐρανοὺς καὶ καθεζόμενον ἐκ δεξιῶν τοῦ Πατρός. Καὶ πάλιν ἐρχόμενον μετὰ δόξης κρῖναι ζῶντας καὶ νεκρούς, οὗ τῆς βασιλείας οὐκ ἔσται τέλος. Καὶ εἰς τὸ Πνεῦμα τὸ Ἅγιον, τὸ κύριον, τὸ ζωοποιόν, τὸ ἐκ τοῦ Πατρὸς ἐκπορευόμενον, τὸ σὺν Πατρὶ καὶ Υἱῷ συμπροσκυνούμενον καὶ συνδοξαζόμενον, τὸ λαλῆσαν διὰ τῶν προφητῶν. Εἰς μίαν, Ἁγίαν, Καθολικὴν καὶ Ἀποστολικὴν Ἐκκλησίαν. Ὁμολογῶ ἓν βάπτισμα εἰς ἄφεσιν ἁμαρτιῶν. Προσδοκῶ ἀνάστασιν νεκρῶν. Καὶ ζωὴν τοῦ μέλλοντος αἰῶνος. Ἀμήν.


Note bibliografie şi explicative:

[1] Aş propune chiar ca la 12 Facultăţi de Teologie din România să se facă simpozioane ştiinţifice pe câte unul din articolele din Crez, cu precizarea ca la articolul despre Botez să se includă discuţii şi despre celelalte Sfinte Taine, aşa cum se practică şi în Catehism.

[2] Cf. Canonul Apostolic vol. I, Ed. Deisis / Stavropoleos 2008, pp. 205-232. Într-un capitol destul de extins din acea carte, diaconul Ioan Ică jr. ne dă şi textele celor mai vechi Simboluri de Credinţă de unde se vede clar de unde şi ce idei sau formule de credinţă au fost împrumutate.

[3] Cf. Karl Christian Felmy, De la Cina de Taină la Dumnezeiasca Liturghie a Bisericii Ortodoxe, Ed. Deisis, 2004, pp. 160-161. Aşa cum reiese din această lucrare, în Apus, Simbolul de Credinţă a fost introdus prin hotărârea Sinodului de la Toledo din anul 589, având şi adaosul Filioque (pe atunci folosit doar în Spania, în lupta cu arienii vizigoţi).

[4] Cf. Ierom. Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă – istorie şi actualitate, Ed. Sophia 2008, pp. 290-297.

[5] Ekthesis-ul de la Niceea, întrucât era o mărturisire de credinţă anti-ariană a celor 318 de episcopi, avea la început cuvântul "credem" (la plural), după care urmau celelalte formule de credinţă. Acestea însă au fost însă uşor modificate în 381 cu expresii din celelalte două Simboluri amintite mai sus. Singurul Crez care avea atunci forma de singular "Cred" era Simbolul Apostolic, folosit la Botez, şi anume de aici a fost preluată această formă de singular în redactarea finală de la Constantinopol, întrucât şi acest Crez avea ca primă menire folosirea lui la Botez. După introducerea Crezului în Liturghie parcă s-ar simţi iarăşi nevoia de plural, când Crezul este rostit sau cântat în comun, dar şi în acest context se justifică totuşi şi forma de singular, pentru că aceasta accentuează credinţa personală a fiecărui ins în parte, care-şi asumă şi mărturiseşte liber şi conştient acest Crez.

[6] Termenul ανελθόντα provine de la ανήλθον, aorist al verbului ανέρχομαι, şi poate fi tradus prin „a urca” (pe nişte trepte), „a [te] căţăra”, „a [te] sui”. Deci, în contextul dat, trebuie tra­dus: „S‑a suit” – cum a tradus şi Sfântul Dosoftei al Moldovei, dar nu „S‑a înălţat” – cum spun unii astăzi. Într‑adevăr, sensurile sunt oarecum apropiate, dar Părinţii de la Niceea au preferat acest cuvânt în Crez, pentru că în primele secole Sfinţii Părinţi (în general) întrebuinţau mai des „ ανέρχομαι” (preluat din Psalmul 46:5), chiar dacă ceva mai târziu devenise deja uzual termenul „ανάληψις – înăl­ţare”, de unde şi denumirea de astăzi a sărbătorii: „Înălţarea Domnului”. Primul Sfânt Părinte care a folosit termenul ανέρχομαι cu referire la eveni­mentul petrecut cu Mântuitorul după înviere a fost Sfântul Iustin Martirul şi Fi­losoful. La el îl întâlnim de mai multe ori, în operele sale: Apologia I: cap. 21, 31 şi 42; şi Dialogul cu iudeul Trifon, cap. 34. Nu‑i clar însă de ce tradu­cătorii români ai acestor lucrări (vezi: Apologeţi de limbă greacă, Bucureşti, 1997, pp. 53, 61, 71, 167) au tra­dus acelaşi termen de fiecare dată, diferit: „înăl­ţa”/ „urca”/„ridica”; şi numai ter­menul „άνοδος – mergere în sus”, a fost tra­dus de aceştia prin „suire” (Dialog cu iudeul Trifon, cap. 82, în volu­mul citat, p. 327). [Terme­nii au fost verificaţi după G.W.H. Lampe, A Pa­tristic Greek Lexi­con, Oxford, 1961, pp. 110, 137, 146; tot despre aceste di­ferenţe vezi şi Hierotheos VLACHOS, Predici la Marile Sărbători, Galaţi, 2004, p. 259.]

[7] Verbul ar trebui tradus mai degrabă prin prezentul: iarăşi vineceea ce teologic nu ar fi deloc greşit, ba chiar în acord cu textul din Psalmul 117:26 (şi versetele paralele din Evanghelie), cu cel din I Corinteni 16:22 şi mai ales cu teologia primelor veacuri, în care ve­nirea Domnului era aşteptată în permanenţă, cu multă bucurie. To­tuşi traducerile româneşti şi multe din cele moderne folosesc verbul la viitor, ceea ce face ca a doua venire a Dom­nului să fie înţeleasă ca un act unic şi irepetabil, ce se va produce într‑un vii­tor necunoscut.

[8] Cuvântul „una” este în acest caz un numeral ce desemnează can­titativ, dar mai ales calitativ un atribut al fiinţei Bisericii şi deci nu trebuie confun­dat cu articolul omonim una. De aceea după acest cuvânt trebuie să existe vir­gulă (în scriere), respectiv pauză (în ros­tire), pentru a scoate în evidenţă fie­care atribut al Bisericii.

[9] Suntem de acord cu ÎPS Bartolomeu Anania, care propune înlo­cuirea cu­vântului „apostolesc/apostolească” cu „apostolic(ă)” (cf. Cartea deschisă a Împărăţiei, Bucureşti 2005, p. 184). Considerăm însă că o atare schimbare, într‑un text atât de uzual ca Simbolul Credinţei, nu se va putea realiza uşor, mai ales că termenul nou „apostolic(ă)” nu rimează cu termenul antecedent „sobor­nicesc/sobornicească” (la moment neschimbabil).

Notify of
RODICA
Guest

Buna ziua Parinte Pruteanu, Am citit cele scrise de dvs mai sus si observ ca textele sunt pentru cei care studiaza teologia sau preotii, profesorii de teologie, pentru ca expresiile sunt grele, adica greu de inteles pentru oamenii care au alte studii. Eu regret foarte mult si chiar de multi ani ca nu am studiat ai eu religie in scoala si nu am inteles nici acum multe lucruri din teologia orotodoxa sau din Biblie. De la slujbele bisericesti, am inteles partial , adica prea putin din cate ar trebui sa stiu eu si toti oamenii pentru a ne putea numi credinciosi, dar nu numai aceasta este ideea, ci intelegerea bibliei . Va spun ca am inceput de o luna, de la inceput Biblia scrisa de Mitropolitul Bartolomeu Anania, care este si explicata oarecum, adica pentru cei care inteleg explicatiile. Va spun sincer ca nu am inteles multe lucruri din Biblie si am intrebat apropiati care merg la biserica zi de zi, sau foarte des si credeam ca ei imi vor raspunde la intrebari. Spre dezamagirea mea, niciunul nu a stiut sa imi raspunda la intrebari privind ce scrie in Biblie. Atunci m-am adresat unei prietene care stie toate versetele din biblie, dar am constatat la un moment dat ca imi dadea explicatii eronate si asa am aflat ca ea este pocaita baptista si modifica textele din Biblie si Psalmii. O alta cunostinta credincioasa mult, mi-a dat explicatii eronate, modificate fata de Biblie , de asemenea. Am aflat ca si ea… Read more »

IeromPetru
Guest

1. Aşa cum în orice domeniu ştiinţific există un “limbaj profesional”, tot aşa există şi în teologie. Şi dacă denumirile chimice sau fizice nu sunt necesare pt mântuirea oamenilor, pe plan religios cred că fiecare trebuie să-şi dea silinţa să însuşească un minim decunoştinţe, care nu sunt chiar atât de complicate. Nici articolul meu nu e complicat, pur şi simplu eu nu prea scriu publicistică la care nici nu ai ce ruguma, ci lucruri mai tari puţin…
2. Dvstră şi toţi cei care nu înţeleg anumite lucruri din Biblie sau din Teologie în general, puteţi întreba toate aceste pe forumul nostru: http://www.forum.teologie.net. El pt asta a şi fost deschis şi multora le este de folos…

Pr. NNDABU
Guest
Pr. NNDABU

Bine documentat, sistematic expus si la obiect.
O singura observatie am de facut. La Sinodul Ecumenic de la Niceea (381) au fost compuse 8 articole, ultimul spunea Credem si intru Duhul Sfant.

© Ieromonah Petru Pruteanu
Admin

Da ştiu, dar întrucât articolul despre Duhul Sfânt nu a fost dus la capăt, se obişnuieşte să se spună că au fost compuse doar 7.
Mulţumesc pt observaţie.

Pr. NNDABU
Guest
Pr. NNDABU

Am observat ca am facut o greseala in privinta anului Sinodului I Ecumenic de la Niceea. Este 325, iar nu 381.

Stefan Surdu
Guest
Stefan Surdu

Bune informatii si precizari , cel mai bine se intelege mesajul evanghelic la Sfanta Liturghie .