Mai multă lume, din diferite colţuri ale Republicii Moldova, mi s-au plâns că preotul lor n-a vrut să-i împărtăşească la slujba Naşterii Domnului, chiar dacă aceştia au ţinut tot postul de 40 de zile şi s-au pregătit pentru împărtăşire. Exact acelaşi scenariu se întâmplă şi la slujba de Paşti. Motivul principal invocat de preoţi este că, în ziua respectivă, cei care s-au împărtăşit, vor dori să mănânce carne şi alte bucate „de dulce”, ceea ce, zic ei, ar fi interzis! Oare…?
comuniune
Când şi cum să ne împărtăşim
Preluat din „Liturghia Ortodoxă. Istorie şi actualitate”,
Editura Sophia, Bucureşti 2013, pp. 277-308.
Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi‑vă![1]
Ce îndemn călduros! Ce invitaţie insistentă! Păcat însă că noi, creştinii, următori ai lui Hristos şi oamenii aşa‑zişi „de biserică” (în comparaţie cu majoritatea secularizată a celor care doar se numesc creştini), rămânem surzi acestei invitaţii de a ne împărtăşi din „masa Stăpânului”, din „darul nemuririi” şi din „antidotul morţii”. La fiecare Liturghie, Hristos, prin gura preotului, Se oferă zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu…” şi: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu…” şi, văzând ce se întâmplă, ne întrebăm care mai este rostul acestor cuvinte din moment ce la majoritatea Liturghiilor de peste an nimeni nu „ia” şi nimeni nu „bea”?! Pentru ce mai săvârşim atunci Liturghia în fiecare duminică sau chiar în fiecare zi?! Şi ceea ce facem este normal sau greşit? Dacă este normal, atunci care este scopul principal al Sfintei Liturghii, iar dacă este greşit, care este soluţia şi ce învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi în legătură cu aceasta?