Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

TIMPUL LITURGIC şi CALENDARUL BISERICESC

Viaţa pământească a omului este condiţionată de scurgerea ireversibilă a timpului. Odată cu căderea omului în păcat, timpul a căpătat mai mult o valenţă negativă, pentru că duce la moarte. Dumnezeu a vrut însă ca timpul să fie un „timp al mântuirii” prin depăşirea lui sau „înveşnicirea” lui. Anume Dumnezeu este Cel care dă sens timpului, El fiind nu numai creatorul lumii, ci şi a timpului însuşi.

De aceea, în creştinism în general, dar mai ales în cultul liturgic al Bisericii, timpul are o valoare mistagogică (tainică) şi eshatologică – el marcând pe de o parte anumite momente concrete şi precise din viaţa Bisericii, iar pe de altă parte, tinzând a deveni un „prezent continuu” al Împărăţiei lui Dumnezeu, adică veşnicie. Toată viaţa liturgică a Bisericii se desfăşoară acum dar şi pururea şi în vecii vecilor…, prin aceasta făcându-se prezentă în timp lucrarea lui Hristos prin Tainele Bisericii, dar nu în vederea accentuării timpului, ci a depăşirii lui spre Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Chiar şi evenimentele care au avut loc în trecut „în vremea aceea” prin cultul liturgic sunt aduse într-un prezent real, spre un viitor înveşnicit şi mai real (datorită caracterului netrecător).

Una din condiţiile cultului divin public este ca acesta să fie săvârşit la un anumit timp, deci, Biserica nu face abstracţie de timp şi de derularea lui, ci se ocupă în mod special de studiul sistematic a tot ce este legat de el şi de fiecare etapă a lui. Acest studiu al timpului, din perspectiva noastră, are o latură astronomico-matematică şi una teologic-liturgică. Nici una dintre ele nu pot fi excluse, mai ales atunci când vorbim despre calendar – lucru pe care tocmai ne propunem să-l facem.

Informaţii generale despre "Martorii lui Iehova"

Deja de mai bine de un secol lumea este agresată de o sectă numită „a martorilor lui Iehova”. Aceasta, la fel ca şi secta Mormonilor, este la limita dintre creştinism, iudaism şi păgânism, fiind considerată de sociologi şi psihologi (nemaivorbind de teologi), ca fiind fundamentalistă, extremistă şi foarte periculoasă. Mai multe state din Europa le-a interzis activitatea pe teritoriul lor, ea continuând totuşi să există şi să se desfăşoare mai ales în Europa de Est şi în „ţările lumii a treia”.

Informaţii despre virusul A H1N1 şi pericolul vaccinării împotriva gripei

Caz incredibil: Sute de soldati americani, victime ale VACCINULUI impotriva gripei porcine. Sase suedezi au decedat dupa ce au fost vaccinati impotriva noii gripe Polonia refuză să achiziţioneze vaccinuri împotriva AH1N1 Discuţii despre gripă şi vaccin şi, în general, despre medicamente Caz de gripa porcina tratat ca orice gripa, acasa si fara vaccin. Exemplu de urmat Iar mai jos, 4 clipuri video foarte interesante:

Obiceiuri liturgice locale în Basarabia

catedrala-chisinau

Deşi este normal ca Biserica Ortodoxă universală să opteze şi chiar să lucreze în vederea consolidării unității depline dintre Bisericile locale, inclusiv la nivel de rituri liturgice, există anumite tradiţii liturgice locale care sunt adânc înrădăcinate în conştiinţa poporului şi chiar a preoţilor dintr-o anumită zonă geografică mai mică sau mai mare. Unele din deosebirile liturgice dintre Bisericile Ortodoxe locale (nu doar autocefale, ci şi autonome şi chiar eparhiale) sunt foarte mari, cu implicarea unor factori dogmatici, şi totuşi, Biserica nu vede în aceasta o problemă, păstrând comuniunea Ei neclintită. Ba chiar această "unitate în diversitate" dă o frumusețe aparte Ortodoxiei, care nu există în romano-catolicism, de exemplu.

De aceea, ne-am gândit că nu ar fi deloc greşit să vorbim şi despre un rit liturgic basarabean, mai ales că Basarabia a fost şi rămâne o zonă de interferenţă a ritului liturgic româno-bizantin cu cel rusesc. În afară de unele comunităţi izolate (foarte puţine ca număr), nu există parohii sau mănăstiri în care să se slujească exact ca în România sau exact ca în Rusia. Mă refer aici doar la comunităţile româneşti (moldoveneşti) nu şi la cele ruseşti, unde aproape totul e ca la ruşi, dar chiar şi acolo nu sunt neglijate în totalitate particularităţile locale ale cultului.

GLOBALIZAREA ŞI RELIGIA: CONVERGENŢĂ SAU DIVERGENŢĂ

Dinscurs ținut la Conferinţa cu tema: GLOBALIZAREA ŞI RELIGIA: CONVERGENŢĂ SAU DIVERGENŢĂ.

Organizator: Universitatea Liber-Internațională din Moldova, Chișinău 27.03.2008


Ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe, aş fi dorit să prezint un punct de vedere oficial asupra acestei probleme, mai ales că Biserica Ortodoxă este o Biserică Sinodală în care, toate hotărârile se iau nu de o persoană, ci de Sinoade sau Concilii. Subiectul însă este prea nou, şi în afară de Fundamentele Concepţiei Sociale a Bisericii Ruse din anul 2000, care conţin şi anume păreri oficiale ale Bisericii Ruse privind Globalizarea şi implicaţiile ei, Bisericile Ortodoxe Locale nu au reuşit să-şi formuleze nişte puncte de vedere prea clare asupra acestei provocări mondiale. De aceea, voi încerca să fac o sinteză a ceea ce spun în particular anumiţi teologi ortodocşi, aducând şi modestul meu aport în contextualizarea mesajului la realităţile Republicii Moldova.

Înrudirile spirituale ce se crează în urma Botezului

Pe lângă înrudirea trupească (fizică), în creştinism se ţine cont şi de înrudirea spirituală. Canonul 53 de la Sinodul Trulan (691-692), singurul care abordează această problemă[1], numeşte înrudirea spirituală ca fiind „mai presus decât legătura cea după trup”, de unde şi o serie întreagă de confuzii. Aceastea apar pentru că Biserica interzice căsătoria între rudele după trup până la al 7-lea grad, dar acelaşi Canon interzice legătură dintre rudele spirituale doar până la gradul 2 (unii extrinzându-o mai târziu până la gradul 3). Deci, acest „mai presus” trebuie înţeles în sens calitativ (duhovnicesc), nu că el ar implica aceleaşi resticţii ca la înrudirea trupească, unde se pune şi problema „amestecului de sânge”.

Şi în prezent,  de foarte multe ori, această reglementare canonică nu este înţeleasă corect, ivindu-se două categorii de întrebări:

–          Dacă e bine sau nu să fie botezaţi în aceeaşi apă un băiat şi o fată?

–          Dacă soţul şi soţia pot asista la acelaşi botez (împreună)? Dacă doi tineri (băiat şi fată), care au asistat la un botez, se mai pot căsători?

Încercăm să răspunde sistematic la aceste categorii de întrebări.

SFINTELE TAINE ŞI NUMĂRUL LOR ÎN TRADIŢIA ORTODOXĂ

 

Învăţătura ortodoxă despre Sfintele Taine este destul de complexă, încât o prezentare, chiar şi foarte succintă a ei, trebuie, în primul rând, să înlăture toate prejudecăţile şi înţelesurile greşite cu privire la Sfintele Taine.

Din păcate, şi nu doar în privinţa acestui capitol de dogmatică[1], mai ales după căderea Constantinopolului sub turci (anul 1453), teologia ortodoxă a preluat o serie de scheme şi formulări din scolastica romano-catolică, iar aceste înţelesuri total eronate şi neconforme cu Tradiţia Ortodoxă, se perpetuează deja de câteva secole în catehismele şi manualele ortodoxe – ceea ce îngrijorează foarte mult pe mai mulţi teologi şi trăitori ortodocşi din ultima vreme.[2]  De aceea am considerat important să facem, pentru început, o prezentare generală a problemei, urmând ca, de acum înainte, acest subiect să nu rămână doar pe buzele criticiştilor (uneori neavizaţi), ci să devină un punct de pornire pentru teologii de astăzi, care ar trebui să se debaraseze de urâtul şi ereticul obicei de a copia manualele unul de la altul, şi să se întoarcă la izvoarele autentice ale Sfintei Tradiţii Ortodoxe, de unde vor înţelege că lucrurile stau altfel.

Având gândul nobil de a pune început unor dezbateri teologice privind Sfintele Taine, am hotărât să scriu despre informaţiile pe care le desprindem din Tradiţie cu privire la acest subiect. Nu voi începe cu „definiţia” (nedefinitului), „numărul” (nesfârşitului) şi „împărţirea” (nedespărţitului), ci cu o prezentare istorică succintă, fără de care nu se poate înţelege de unde ne-am pricopsit cu atâtea idei eretice despre Sfintele Taine.