Teologie Ortodoxă
Referatul nostru la dezbaterea cu baptiştii (30.09.2010)
Aşa cum am promis, vă propun referatul pe care l-am prezentat la dezbaterea cu baptiştii din 30 septembrie 2010.
Deschideţi / descărcaţi fişierul PDF şi puteţi lua şi aplicaţia noastră Power Point.
Referatul poate fi comentat aici sau pe forumul nostru.
Atenţie la „apologeţii” dezbinării
Pe blogul administrat de unii vieţuitori (anonimi) ai Mănăstirii Petru Vodă a apărut acest afiş şocant. Nu se specifică din partea cui vine mesajul şi sub autoritatea cui s-au făcut aceste afirmaţii, dar ele sunt destul de categorice ca exprimare şi eretice ca sens.
Biserica şi politica. Poziţie oficială a Bisericii Ruse
Extras din
"Fundamentele concepţiei sociale a
Bisericii Ortodoxe Ruse"
Document elaborat şi aprobat de
Soborul arhieresc jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse
Moscova, 13-16 august 2000
Capitolul V: Biserica şi politica
Perioada Triodului. Studiu istorico-liturgic
Vă prezentăm ultima variantă (2010) a studiului nostru despre Perioada liturgică a Triodului.
Studiul de faţă face o introducere în cartea şi perioada Triodului, apoi tratează istoric şi liturgic fiecare element constitutiv: Perioada pregătitoare Postului Mare, Săptămânile şi Duminicile Postului Mare şi Săptămâna Patimilor.
Generalităţi despe Simbolul de Credinţă. Istorie şi text
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2010 drept an al „Simbolului de Credinţă”, reieşind din faptul că în acest an se împlinesc 1685 de la Primul Sinod Ecumenic (Niceea – 325), când au fost formulate primele 7 articole ale Simbolului nostru de Credinţă, numit „niceo-constantinopolitan”. Numărul de 1685 nu este o cifră tocmai rotundă şi nu ştiu în ce măsură a constituit un motiv serios pentru ca Sinodul să fi luat o asemene decizie, dar dacă ea a fost totuşi luată, considerăm necesar să facem o introducere în istoria acestui Crez, urmând ca pe viitor să se scrie studii serioase şi demult aşteptate, care să reflecte istoria şi teologia Simbolului nostru de Credinţă.[1]
Părintele Sofronie despre rătăcirile academismului teologic
“Rogu-vă, mântuiţi-vă de acea aberaţie – diplomele academice…”
“(…) Deci care este preocuparea mea pentru fraţii şi surorile mele, iubiţi în Hristos? Ea constă în aceea ca, trăind în lume, să nu cadă pradă vreunei aberaţii în ce priveşte căile mântuirii noastre în Dumnezeu. Pe vremuri credinţa în Hristos era una de obşte, şi copiii, din cea mai fragedă pruncie, se învăţau să se roage lui Dumnezeu şi să trăiască cu Dumnezeu. Înainte vreme se putea păstra o astfel de rânduială: Tânărul mergea la şcoala unde se învăţa theologia cărturărească deja pregătit, nu numai spre a crede în Iisus Hristos, dar şi spre a-L iubi. Asemenea Sfântului Ioan din Kronştadt, ei terminau Academia fără să-şi piardă credinţa, plini de experienţa harului ce le fusese dată în copilărie.
Teologia Cuviosului Siluan Athonitul
Teologia Cuviosului Siluan Athonitul – o adevărată „piatră a scondelii” pentru cultura teologică contemporană
“A crede că Dumnezeu exista e un lucru, dar a-L cunoaşte pe Dumnezeu e altceva.” (Avva Siluan)
TIMPUL LITURGIC şi CALENDARUL BISERICESC
Viaţa pământească a omului este condiţionată de scurgerea ireversibilă a timpului. Odată cu căderea omului în păcat, timpul a căpătat mai mult o valenţă negativă, pentru că duce la moarte. Dumnezeu a vrut însă ca timpul să fie un „timp al mântuirii” prin depăşirea lui sau „înveşnicirea” lui. Anume Dumnezeu este Cel care dă sens timpului, El fiind nu numai creatorul lumii, ci şi a timpului însuşi.
De aceea, în creştinism în general, dar mai ales în cultul liturgic al Bisericii, timpul are o valoare mistagogică (tainică) şi eshatologică – el marcând pe de o parte anumite momente concrete şi precise din viaţa Bisericii, iar pe de altă parte, tinzând a deveni un „prezent continuu” al Împărăţiei lui Dumnezeu, adică veşnicie. Toată viaţa liturgică a Bisericii se desfăşoară acum dar şi pururea şi în vecii vecilor…, prin aceasta făcându-se prezentă în timp lucrarea lui Hristos prin Tainele Bisericii, dar nu în vederea accentuării timpului, ci a depăşirii lui spre Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Chiar şi evenimentele care au avut loc în trecut – „în vremea aceea” – prin cultul liturgic sunt aduse într-un prezent real, spre un viitor înveşnicit şi mai real (datorită caracterului netrecător).
Una din condiţiile cultului divin public este ca acesta să fie săvârşit la un anumit timp, deci, Biserica nu face abstracţie de timp şi de derularea lui, ci se ocupă în mod special de studiul sistematic a tot ce este legat de el şi de fiecare etapă a lui. Acest studiu al timpului, din perspectiva noastră, are o latură astronomico-matematică şi una teologic-liturgică. Nici una dintre ele nu pot fi excluse, mai ales atunci când vorbim despre calendar – lucru pe care tocmai ne propunem să-l facem.
Sfântul Grigore Palama la 650 de ani (1359-2009)
Cel mai de seamă reprezentant al mişcării isihaste, cel care a dat o fundamentare teologică a experienţei isihaste a întâlnirii cu Hristos în lumină, prin rugăciunea inimii, este Sfântul Grigorie Palama (1296-1359).