Highslide for Wordpress Plugin

Atenţie la „apologeţii” dezbinării

luptători în numele lui Hristos

Pe blogul administrat de unii vieţuitori (anonimi) ai Mănăstirii Petru Vodă a apărut acest afiş şocant. Nu se specifică din partea cui vine mesajul şi sub autoritatea cui s-au făcut aceste afirmaţii, dar ele sunt destul de categorice ca exprimare şi eretice ca sens.

Vreau să-i văd şi eu pe „deştepţii” şi „super-duhovnicii” care-şi permit să oprească pe cineva, inclusiv pe ierarhi, de la (con)slujire, împărtăşirea cu Sfintele Taine, pomenirea la slujbă şi chiar de la primirea dezlegării de păcate. Aşa ceva nu s-a mai pomenit nicăieri şi niciodată. Nici Sinoadele nu au fost vreodată atât de categorice şi oricui i s-a dat şansa întoarcerii şi primirii dezlegării de păcate, fiecare persoană fiind văzută ca un caz aparte, nu toţi la grămadă. Nu e greu de demonstrat că toate argumentele canonice şi dogmatice sunt împotriva bloggerilor „apologeţi”.

Poate mesajul dat nu m-ar fi alarmat atât de tare, dacă se referea la ecumenişti, ecumenismul având implicaţii teologice mult mai serioase. Dar când am văzut că se referă la cei care au primit cipuri în paşaport sau permisul de conducere, n-am putut să tac.  

Şi eu îmi dau seama de pericolul social şi atacul la intimitate pe care-l reprezintă actele cu cip, dar încă n-am văzut argumente solide că primirea actelor biometrice ar însemna o lepădare de Hristos. Şi atâta timp cât acestea nu există, de ce anumiţi cârcotaşi de Petru Vodă (şi slavă Domnului că nu toţi) tulbură apele, vărsând otrava dezbinării? Oare nu ne ajunge atâta câte avem?!  

Există totuşi o parte bună a lucrurilor: părintele Iustin Pârvu nu a semnat acest mesaj, ceea ce înseamnă că-l dezaprobă. Acest lucru mi l-a spus chiar părintele Filotheu Bălan, unul din apropiaţii (cumpătaţi) ai părintelui Iustin. Partea rea este că falşii ucenici merg după capul lor şi nimeni nu-i opreşte.

De aceea, apelul meu este ca toată lumea să boicoteze blogul: www.apologeticum.wordpress.com, până ce semănătorii dezbinării nu-şi retrag mesajul lor şi-şi cer public iertare de la cei pe care i-au smintit şi mai ales de la Dumnezeu pentru rătăcirea lor. Celelalte măsuri le lăsăm pe seama ÎPS Teofan, al Moldovei şi Bucovinei.  Eu nu mă voi asemăna lor, aruncând cu anateme şi blesteme – şi nu spun asta cu mândrie, ci cu respect faţă de Canoane.

P.S. O teologie a actelor biometrice nu există şi nici nu poate exista. Îmi dau seamă că trăim momentele de pregătire a sfârşitului, iar cipurile în acte, apoi sub piele sunt nişte paşi cât se poate de concreţi în această direcţie. Dar lepădarea care „ne va şterge din cartea vieţii” va fi una conştientă şi (cel puţin formal) liberă. Ca oamenii, inclusiv monahii, să aibă putere să reziste la toate astea, toţi trebuie să ne umplem de har printr-o trăire şi gândire ortodoxă, pecetluite de spovedanie şi împărtăşire cât mai deasă cu Sfintele Taine. Dar aceşti „talibani” ai Ortodoxie nu vorbesc despre aşa ceva. Ei îşi închipuie că informarea poate înlocui formarea duhovnicească care de fapt lipseşte tocmai din cauza unei proaste misiuni a Bisericii. Eu cred că altceva se cere de la noi şi mă rog Bunului Dumnezeu să ne călăuzească ce anume trebuie să facem…

5 comentarii la „Atenţie la „apologeţii” dezbinării”

  1. Parinte drag,
    Ma bucur sa vad prima reactie la absurditatile lui Gabriel Gioacas – administratorul blogului apologeticum.
    El este singurul administrator al blogului si nu este nicidecum vietuitor al manastirii Petru-Voda.

Comentariile sunt închise.