Aşa cum am promis, vă propun referatul pe care l-am prezentat la dezbaterea cu baptiştii din 30 septembrie 2010.
Deschideţi / descărcaţi fişierul PDF şi puteţi lua şi aplicaţia noastră Power Point.
Referatul poate fi comentat aici sau pe forumul nostru.
Sfînta Tradiţie nu este un simplu transfer de datini si obiceiuri din generaţie în generaţie, precum greşit este înţeleasă de către mulţi. La fel ca şi Sfînta Scriptură ea nu este "o vorbă goală, ci e însăşi viaţa voastră, şi prin cuvântul acesta vă veţi îndelunga zilele"(Deuteronom 32,47).
Sfînta Scriptură şi Sfînta Tradiţie sunt cei doi plămâni ai Bisericii. Scripura este Tradiţia scrisă şi Tradiţia la rîndul ei este Scriptura nescrisă. Scriptura şi Tradiţia nu sunt decât componente ale Bisericii. Biserica însăşi este "tradiţia", "învăţătura" si "credinţa" pe care "Domnul a dat-o, Apostolii au propovăduit-o şi Părinţii au păstrat-o". Scriptura şi Tradiţia nici nu trebuie să-şi dispute autoritatea lor în Biserică, care este suma tuturor tradiţiilor. Scriptura însăşi pare a fi subsumată şi inclusă în această Tradiţie a Bisericii. Bine zice chiar un teolog luteran, E. Benţ, cînd recunoaşte că "Ortodoxia ştie, că Biserica Creştină este anterioară Noului Testament şi la început trăia chiar fără el. Prin aceasta se adevereşte că Tradiţia este mai veche decît Scriptura şi tocmai este izvorul, din care a apărut aceasta".
Mulţumesc părinte pentru susţinere.
În principiu sunt deacord cu cele spuse, afară de expresia cu “doi plămâni”, care prezintă (în stil romano-catolic) Scriptura şi Tradiţia ca două izvoare complementare. Or Izvorul este unul singur – Hristos, care ne-a lăsat o învăţătură foarte profundă şi complexă pe care noi o numit Tradiţie, Scriptura fiind doar o parte din aceasta. Se ştie că omul poate trăi şi cu un plămân, iar dacă asemănăm Scriptura şi Tradiţia cu doi plămâni, s-ar putea înţelege că şi aici s-ar putea trăi fără unul. Expresia asta cu plămânii nu-mi prea place şi pe motivul că este folosită în discursurile ecumeniste cu privire la Ortodoxie şi Romano-catolicism, mai ales după Balamand.
Sunt de acord, de altfel nici o comparaţie din cele materiale nu se potriveşte întocmai pentru cele spirituale. Prin aceasta m-am referit de fapt doar la, că nu trebuie să-şi dispute "autoritatea" precum nu o fac plămînii. Pînă la capăt înţeleg Tradiţia în acelaşi sens, despre care vorbiţi. Un comentator pe blog-ul meu, şi mi se pare că ceva în aceeaşi ordine de idei a-ţi zis atunci seara, scrie că Hristos nu a lăsat altceva, decît S-a dat pe Sine Însuşi, Trupul Său pentru unitatea credincioşilor.
ar fi multe de spus despre acesta dezbatere. ceea ce a fost cel mai evident pentru mine, inca o data, a fost faptul ca biserica ortodoxa nu intelege nimic din ceea ce inseamna “substanta”, vb mereu doar despre forme goale, fara continut. o singura observatie o sa fac, referitor la finalul acestei dezbateri, mai exact la intrebarea adresata preotului ortodox: “daca ati muri la noapte…”
SIGURANTA MANTUIRII e absolut necesara domnule preot. imi pare rau ca cei mai multi dintre dvs sunteti la fel in aceasta privinta. nadejdea/speranta nu e de nici un folos. Pavel zice cu siguranta absoluta:”M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în “ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” SIGUR 100%. Nadejde=speranta, speranta=incertitudine, incertitudine=indoiala, indoiala=necredinta. Si in necredinta e imposibil sa ai parte de Rai. Acolo unde se ajunge prin credinta.
Domnul Dumnezeu sa va lumineze, sa va dea siguranta mantuirii si sa va duca in Raiul pregatit.
Interpretare tipic sectară. Chiar nu ştiu cum nădejdea poate să ducă la necredinţă, din moment ce ea însăşi izvorăşte din credinţă şi trebuie să ducă la drogoste. Sau poate dvstră nu aţi citit capitolul 13 de la I Corinteni?
Iar acum despre nădejdea mântuirii:
1. Trebuie să facem diferenţă între mântuirea subiectivă – realizată de Hristos şi cea obiectivă – pe care fiecare o câştigă dea lungul ÎNTREGII vieţi prin credinţă, fapte bune şi conlucrare cu harul lui Dumnezeu.
2. Ceea ce a afirmat Sf. Pavel a fost spus într-un context. Ia începeţi cu veretul 6 (II Timotei 4), unde Sf. Pavel spune clar că-şi presimte sfârşitul şi abia după aceea adaugă cele redate şi de dvstră. Cineva care a fost răpit până la alt treilea cer (II Cor 12) este îndreptăţit să spună astea. Nicăieri însă Biblia nu ne spune să fim siguri de mântuirea noastră, ci din contra – să priveghem, să ne rugăm şi să nădăjduim.
3. Dacă şi eu voi avea o viaţă ca Sf. Pavel, plină de realizări duhovniceşti, şi eu voi putea spune ceea ce a spus Sf. Pavel. Acum însă este o nebunie să spun aşa ceva, căci nu mă pot amăgi (cum fac alţii) că nu aşi mai avea păcate. Le am şi lupt cu ele… Mântuirea este un proces, nu un moment, aşa cum cred sectarii.
4. Deducţiile dvstră, izvorâte dintr-o credinţă eretică chiar nu mă interesează. Eu nu sunt sigur de mântuirea mea, dar asta nu pentru că mă îndoiesc de adevărul credinţei mele, ci pentru că deşi sunt botezat (născut din nou) şi predic şi altora mântuirea, nu sunt scutit de a o pierde chiar eu însumi. Vreţi să spuneţi că primii creştini, să-i luăm pe cei din Corint de exemplu, erau siguri de mântuirea lor? Nu vedeţi câte trăiri şi zbateri pentru o viaţă mai curată, uneori amestecată cu păcate şi slăbiciuni aveau primii creştini, care au primit botezul chiar de la Apostoli? De ce au aşi fi altfel.
Doamne ajută.
e adevarat caci nicaieri nu se spune despre siguranta mantuirii, insa cunoaşterea adevărului în această problemă aduce cu sine aprecierea corectă a harului lui Dumnezeu care „ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti” dar ne dă şi puterea şi libertatea „să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie”. credeti-ma, nu mi-a spalat nici un pastor "sectar" creierul asa cum am mai auzit afirmatii. e vb de experimentare a acestui har a lui Dumnezeu prin pocainta, care, aveti dreptate din nou, e un proces nu un moment. Insa a existat un moment in viata mea cand Dumnezeu mi-a luminat viata, dupa multe cautari. a fost un moment cand L-am intalnit pe Mantuitorul meu, cand L-am acceptat, cand viata mea s-a schimbat radical. si da, procesul continua. Am capatat dreptul de a ma numi copilul Lui. Ca şi copil al lui Dumnezeu, ai o încredinţare lăuntrică de natură divină. Aceasta creşte când trăieşti în ascultare de Domnul, când eşti sensibil faţă de îndemnurile Duhului Sfânt care locuieşte în tine şi te călăuzeşte. si eu insumi, sunt incredintat caci daca voi muri la noapte, Dumnezeu nu-si va arunca copilul in iad. destinatia mea e Raiul, in bratele Tatalui meu.
<<Eu nu sunt sigur de mântuirea mea, dar asta nu pentru că mă îndoiesc de adevărul credinţei mele, ci pentru că deşi sunt botezat (născut din nou) şi predic şi altora mântuirea, nu sunt scutit de a o pierde chiar eu însumi.>> faptul ca cineva este botezat si predica nu-l face automat copilul lui Dumnezeu, nascut din nou. si asta e valabil pentru orice religie. probabil din aceasta greseala de intelegere rezulta si indoiala dvs.
apreciez mult intelepciunea dvs, cunostintele pe care le aveti, insa mai presus de o schimbare a mintii, e necesara o schimbare a inimii. o sa ma opresc aici pentru ca stiu ca va aprindeti repede si nu vreau sa starnesc nici un pacat. nu e totul despre : a avea tot timpul ultimul cuvant, a-i da replica, a avea dreptate. lasati dragostea sa vb.
Domnul sa va binecuvinteze
🙂
Am ascultat dezbaterea cu mare atentie. Cea ce am observat este ca:
1. Nu sa dorit o dezbatere pentru a se afla adevarul
2. Ambele parti au venit cu idei fara dovezi, cea ce ma dezamajit total (exemplu: ati vorbit de inchinarea din ziua de duminica si ati citat 1 Corinteni 16:2, Ma intreb ati citit cumva versetul, aveti habar ce spune Pavel? Datimi un singur verset ca Dumnezeu a schimbat ziua de inchinare)
3. Cu privire la Mantuire, As intreba: Cine are mai multa autoritate Domnul IISUS sau Apostolii, Traditia? La Ioan 5 Domnul IISUS spune clar Cine crede in Mine si cine crede in cel ce ma Trimis ARE VIATA Vesnica si nu mai vine la Judecata. Chiar aceste adevaruri nu sunt importante?
4. Baptistii sau vazut total nepregatiti de fapt ca si voi care ati pregatit intrebari si raspunsuri nu ca sa se afle adevarul ci sai tineti pe oameni in intuneric.
Ca si concluzie:
In sfanta scriptura si traditie se arata ca Biserica nu este o institutie, o cladire sau o forma. Trupul lui Hristos sunt toti cei care Cred in Domnul Iisus, il iubesc si il urmeaza. La Ioan 14:14 Mantuitorul spune clar: Daca ma Iubiti veti pazi Poruncile Mele. Domnul sa va ajute
Ce adventist comic 🙂
Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el. (Ioan 3:36)
Viaţa veşnică începe de atunci când crezi în Fiul lui Dumnezeu! Scriptura nu spunea că cel ce crede va avea viaţa veşnică, ci spune clar, concis şi categoric: "Cine crede în Fiul are viaţă veşnică!"
Pt. Emmy.
Aceasta "siguranta a mantuirii" despre care vorbiti d-voastra si pe care o considerati absolut necesara are un inteles anume care nu se refera nicidecum la certitudinea mantuirii personale. Siguranta mantuirii vizeaza eliberarea de sub robia pacatului, mai precis intrarea in responsabilitate, conform "ecuatiei": Adevarul duce la Libertate, Libertatea face posbilila Responsabilitatea sau Vointa Eficace. Cu alte cuvinte, odata cu acel "moment" anume despre care vorbiti d-voastra si care este defapt Revelatie, luarea la cunostinta a Adevarului, omul poate decide asipra formulei propriei existente, poate sa conlucreze la mantuirea sa personala care ramane un deziderat. Asadar, este vorba aici despre siguranta Libertatii omului, libertate capatata prin revelatia lui Dumnezeu Intrupat si Rastignit.
Doamne ajuta.
Ceea ce a spus Parintele Petru Pruteanu nu mai are nevoie de niciun comentariu.E 100% adevarat.Multumim domnule Ieromonah si ne mai dorim asemenea dezbateri care sa ne arate Calea, Adevarul si Viata.