
Mărturie despre patriarhul Pavle al Serbiei, un sfânt al zilelor noastre

pentru o teologie gândită şi trăită
Despre viaţa şi activitatea Sfântului Sfinţit Mucenic Antim Ivireanul, mitropolit al Ţării Româneşti ( † 27 septembrie 1716) – mare ierarh, tipograf, predicator şi mucenic.
Inovând pentru încă o dată, Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Mesoghea şi Lavreotiki, kyr Nikolaos, în loc de scrisoarea-enciclică, pe care mitropoliţii obişnuiesc s-o trimită elevilor cu ocazia începutului de an şcolar, le-a trimis un mesaj electronic, însoţit de un interviu pe care l-a acordat unor elevi de liceu în urmă cu câteva luni.
Mitropolitul Nikolaos, printre altele, a spus în scrisoarea-ataşată: „De ani de zile predomină obiceiul ca la începutul anului şcolar, împreună cu săvârşirea sfeştaniei, Mitropolitul să trimită copiilor urările sale printr-o scrisoare pastorală [enciclică]. Deoarece aşa ceva mi se pare puţin standardizat [formal] şi de obicei nu ajunge la elevi, m-am gândit ca anul acesta, împreună cu sincerele mele urări pentru noul an adresate vouă tuturor, în loc de alt mesaj sau enciclică, să vă trimit în format electronic un interviu pe care l-am dat acum câteva luni unor colegi de-ai voştri în speranţa că ar putea să vă spună şi vouă ceva”.
„E de prisos să vă spun că ar fi o mare bucurie pentru mine, dacă acest interviu ar constitui un motiv şi pentru un alt dialog cu voi – asemănător, chiar electronic”, adaugă Mitropolitul de Mesoghea.
De fiecare dată când se produc anumite interacţiuni pozitive sau negative între Stat şi Biserică (sau ierarhia ei), presa şi o anumită parte a societăţii încep să murmure diferite scenarii privind statutul Bisericii Ortodoxe din Moldova (în continuare BOM), necesitatea sau posibilitatea înlocuirii unor ierarhi şi multe alte speculaţii sterile şi ireale. Ca să înlăturăm discuţiile amatoriste şi, în cazul în care se doreşte sau se simte nevoia unei discuţii profesioniste pe marginea acestui subiect, am considerat necesar să facem un studiu de caz privind normele canonice şi statutare care reglementează alegerea mitropolitului şi a celorlalţi ierarhi ai BOM (PDF). Indirect vom atinge şi problema locului/statutului Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei) în sânul Patriarhiei Moscovei şi organizarea locală a acestei Mitropolii şi a Eparhiilor ei.
Nu vom atinge subiectul existenţei sau legitimităţii a două jurisdicţii mitropolitane paralele (una „rusească” şi alta „românească”) pe teritoriul Republicii Moldova şi nici nu vom lua în calcul părerile unor politicieni, analişti politici sau simpli cetăţeni în legătură cu aceste întrebări. Ne vom ghida strict de litera canoanelor şi a normelor statutare, iar scopul celor scrise nu este unul provocator, ci unul lămuritor. Deci nu e vorba de un articol cu poziţii „pro” sau „contra” cuiva, ci de un studiu canonic ştiinţific, menit să risipească negura dezbaterilor privind „demiterea” mitropolitului Vladimir sau judecarea episcopului Marchel – ambele apărute recent, în contextul adoptării „Legii egalităţii (antidiscriminare)”.
Comuntatea minorităţilor sexuale LGBT din Moldova a publicat recent un comunicat de presă, prin care informează opinia publică, că „Curtea de Apel Chişinău a emis o hotărâre care permite persoanelor transgen schimbarea actelor de identitate în conformitate cu sexul dorit (femeie sau bărbat)”.
În continuarea mesajului, LGBT comunică, că „Respectiva decizie e una irevocabilă și reprezintă rezultatul admiterii recursului Centrului de Informaţii “GENDER DOC-M”, care a contestat hotărârea din 9 februarie 2012 a judecătoriei sectorului Buiucani”.
LGBT apreciază hotărârea Curţii de Apel ca fiind o „victorie strategică grandioasă”, menționând că „de azi înainte, Oficiul Stării Civile nu este în drept să refuze oricărei persoane transsexuale modificarea și rectificarea actului de stare civilă și anume a certificatului de naștere cu schimbarea sexului existent în cel dorit”. Bucuria celor de la LGBT se pare că este legată şi de posibilitatea indirectă de a realiza „căsătorii” între homosexuali, dacă unul din membrii cuplului gay va apărea în acte ca „femeie”, fără să fie de fapt.
În lipsa hotărârii propriu-zise a Curţii de Apel, pe care LGBT a evitat s-o facă publică, este dificil să înţelegem care au fost argumentele şi temeiul legal de a emite o astfel de hotărâre judiciară. Este de presupus, că omisiunea LGBT de a face publică hotărârea Curţii de Apel, dar şi Hotărârea Judecătoriei Buiucani din 9 februarie 2012, este una conştientă şi intenţionată.
O examinare obiectivă a acestor hotărâri judecătoreşti ar fi scos la iveală lipsa temeiului legal de a permite transsexualilor schimbarea înscrierilor privind sexul în actele de identitate.
La Palatul Mitropolitan a fost convocată Adunarea eparhială cu participarea preoţilor protopopi, duhovnicilor şi membrilor comisiilor disciplinare. În cadrul acesteia ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj către cei prezenţi, prezentând acţiunile întreprinse de Biserică pe parcursul timpului în vederea depăşirii diverselor provocări şi ispite care au marcat societatea. ÎPS Vladimir a menţionat, în mod deosebit, deciziile statale privind schimbarea legislaţiei cultelor, înregistrarea Ligii islamice, conferirea codului de identificare cetăţenilor Republicii Moldova şi recenta adoptare a Legii cu privire la asigurarea egalităţii de către Parlamentul Republicii Moldova.
Ierarhul a adus la cunoştinţa celor convocaţi despre toate măsurile întreprinse în ultima perioadă, inclusiv demersuri către autorităţi, întâlniri cu clericii şi credincioşii, şedinţe ale Sinodului şi acţiuni publice. În context s-a arătat a fi îngrijorat că în definitiv această activitate a fost calificată drept “pasivitate a conducerii Bisericii”, nu s-au valorificat realizările propriu-zise, din contra, soldându-se cu manipulări şi speculaţii în jurul autorităţii ecleziale. De asemenea, s-a discutat asupra apariţiilor în mass-media a unor declaraţii instigatoare, ce au stârnit acţiuni de protest din partea slujitorilor şi credincioşilor.
Mitropolitul Vladimir s-a referit la rezultatul negocierilor cu autorităţile publice centrale care s-au soldat cu modificarea conţinutului proiectului de lege privind asigurarea egalităţii, concomitent, arătându-se nemulţumit de faptul că sintagma controversată se regăseşte totuşi în conţinutul legii vizate.
Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, când a încredinţat sfinţilor săi ucenici propovăduirea Evangheliei şi i-a trimis pe ei învăţători oamenilor în toată lumea, le-a poruncit în chip hotărât ca darul ce l-au primit de la El, şi ei în dar să-l dea oamenilor, necâştigând pentru el aramă, sau argint, sau aur, sau în general o altă avere materială sau pământească.
Fiindcă răsplata harurilor cereşti şi duhovniceşti nu sunt cele pământeşti şi pieritoare. Porunca aceasta a dat-o nu numai acelora, ci, prin ei, şi nouă, pe care ne-a învrednicit a intra în treapta şi locul lor.
1. UTILIZAREA SINTAGMEI „ORIENTARE SEXUALĂ”
Legea egalităţii de şanse (noua denumire a Legii antidiscriminare), utilizează într-un mod vicios sintagma „orientare sexuală”. Excluderea acestei sintagme se impune din următoarele motive:
1.1. Nici un act internaţional în domeniul drepturilor omului, la care Republica Moldova este parte, implicit Declaraţia Universală a drepturilor omului şi Convenţiei europene a drepturilor omului, nu folosesc sintagma „orientare sexuală”.
Articolul 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului (extras):
„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
Articolul 2 din Declaraţia Universală a drepturilor omului:
„Fiecare se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie, fără nici o deosebire, în special de rasă, de culoare, de sex, de limbă, de religie, de opinie politică sau de orice altă opinie, de origine naţională sau socială, de avere, de naştere sau decurgînd din orice altă situaţie.”
Ziaristul Nicolae Cuşchevici de la „Ziarul de Gardă” din Chişinău, fiind interesat de mai multe probleme legate de organizarea vieţii bisericeşti din Moldova, mi-a adresat mai multe întrebări, din care a rezultat acest interviu pe care-l publicăm mai jos:
Nicolae Cuşchevici: Care este rolul unui preot în societate? Doar acela de a oficia slujbe? Totul se începe odată ce preotul intră în curtea bisericii și se termină după ce iese? În perioada de la începutul secolului trecut, în special în comunităţile mai mici, existau, de obicei, trei lideri de opinie, ca sa le spun aşa – primarul, învăţătorul şi preotul. Din ceea ce am observat personal, din acel preot – lider de opinie a rămas foarte puţin (deşi nu neg că astfel de preoţi mai sunt).
Ierom. Petru Pruteanu: Rolul preotului în societate depinde şi de el însuşi, dar mai ales de societate. Dacă societatea e mai aproape de Biserică, rolul preotului e mai mare, aşa cum a fost şi în perioada de care aţi amintit, iar dacă societatea este mai secularizată, rolul preotului este redus până la excludere totală. În prezent, mai ales după 50 de ani de dictatură atee, când chiar primarii şi învăţătorii erau însărcinaţi cu „misiunea” de a spune că „preoţii sunt duşmanii poporului” iar „religia este opium pentru popor”, s-a creat imaginea preotului care nu se implică, ci aşteaptă să fie invitat de a se implica într-o problemă sau alta. Dacă preotul refuză să se implice chiar şi atunci când este solicitat, înseamnă că preotul nu-şi face datoria sau este nepregătit pentru a face faţă provocărilor timpului. Dar dacă în mod intenţionat preotul este ţinut departe de problemele comunităţii, iar autorităţile laice nu vor să colaboreze cu preotul, acesta din urmă nu se poate impune, întrucât nici cadrul legal nu-i permite. Din perioada interbelică şi până acum mentalitatea şi relaţia dintre Biserică şi Stat s-a schimbat extrem de mult, încât este ireal să pretindem la modelul de altă dată…
Paravanul după care se ascundeau promotorii Legii anti-discriminare a fost dat la o parte. Dacă pînă acum Guvernul şi acoliţii săi se ascundeau după deget, afirmînd că legea este necesară pentru toate categoriile de persoane discriminate şi că e impusă de parteneri străini, atunci iată că Planul de acţiuni privind onorarea angajamentului Republicii Moldova faţă de Consiliul Europei, pe care Guvernul vrea să-l impună Parlamentului, scoate în evidenţă scopul real al legii. Pentru a dovedi acest lucru, vom examina punctul 18 din acest Plan, care arată astfel:
Nr |
Obiectul angajamentului |
Acţiuni planificate pentru realizarea obligaţiunilor |
Termenul general de executare |
18 |
Asigurarea respectării depline a drepturilor fundamentale ale minorităţilor sexuale |
Adoptarea Legii anti-discriminare
Ratificarea Protocolului 12 la Convenţia europeană a drepturilor omului
|
2011- |
Vedem că Planul nu mai vorbeşte de interzicerea discriminării şi egalitatea drepturilor, ci stabileşte, că unicul angajament propus de Guvern în domeniul discriminării este „asigurarea respectării depline a drepturilor fundamentale ale minorităţilor sexuale”. După care, acelaşi Plan ne spune că acţiunea planificată pentru realizarea acestui angajament constă în adoptarea Legii anti-discriminare.
Altfel zis, Planul scrie negru pe alb, că adoptarea Legii anti-discriminare este o acţiune necesară pentru a asigura respectarea deplină a drepturilor minorităţilor sexuale. Unde au dispărut alte categorii de persoane discriminate? De ce Guvernul a decis să-şi asume angajamente doar în privinţa minorităţilor sexuale?
Planul scrie că o acţiune suplimentară pentru asigurarea drepturilor minorităţilor sexuale este ratificarea Protocolului 12 la Convenţia europeană a drepturilor omului (Protocolul 12 se referă la interzicerea discriminării pe orice criterii). Prin includerea acestei acţiuni în Plan, Guvernul indirect impune Parlamentul ca acesta să ratifice Protocolul 12. Aceasta se face pentru ca mai tîrziu, promotorii Legii anti-discriminării să invoce Protocolul 12 şi să afirme că Parlamentul şi alte autorităţi statale sînt obligate să adopte toate aşa zisele măsuri de anti-discriminare (vom clarifica mai jos care sînt ele).