Highslide for Wordpress Plugin

Teologie Ortodoxă

Monahul Damaschin Aghioritul – CUNOAŞTEREA ŞTIINŢIFICĂ vs CUNOAŞTEREA DUHOVNICEASCĂ

de

„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8)

Între marile frământări ale lumii contemporane se află și tensiunea – adesea tăcută, alteori declarată – dintre cunoașterea științifică și cunoașterea duhovnicească. Într-un univers în care rațiunea este adesea proclamată ca singura instanță validă a adevărului, iar știința ca singura cale legitimă spre realitate, se cuvine să ne întrebăm: există o altă formă de cunoaștere, mai adâncă, care nu se opune rațiunii, dar o depășește? Și dacă da, care este locul ei în viața omului, în viața Bisericii, în destinul cunoașterii?

Conștiința eclezială și duhul lumesc, prefigurate într-un episod biblic

Citește mai mult

Monahul Damaschin Aghioritul: Sensurile duhovnicești ale Rugăciunii Sfântului Efrem – merinde pentru Postul Mare

de

Se apropie Postul Mare, acel timp binecuvântat de pocăință și nevoință, în care întreaga Biserică se roagă împreună cu Sfântul Efrem Sirul: „Doamne și Stăpânul vieții mele…”. Această rugăciune ne devine însoțitoare în călătoria duhovnicească a postului, condensând practic întreg duhul postului.  Însă, pentru o înțelegere mai adâncă, vom avea o abordare puțin diferită, luând fiecare cerere în parte, dar nu așa cum o auzim în română, ci cum sună în originalul grecesc, încercând să descoperim bogăția sensurilor ascunse în fiecare cuvânt:

Κύριε καὶ Δέσποτα τῆς ζωῆς μου, πνεῦμα ἀργίας, περιεργίας, φιλαρχίας, καὶ ἀργολογίας μή μοι δῷς.

Πνεῦμα δὲ σωφροσύνης, ταπεινοφροσύνης, ὑπομονῆς καὶ ἀγάπης χάρισαί μοι τῷ σῷ δούλῳ.

Ναί, Κύριε Βασιλεῦ, δός μοι τοῦ ὁρᾶν τὰ ἐμά πταίσματα, καὶ μὴ κατακρίνειν τὸν ἀδελφόν μου, ὅτι εὐλογητὸς εἶ εἰς τοὺς αἰῶνας τῶν αἰώνων. Ἀμήν.

O traducere mai fidelă:

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul nelucrării, al iscodirii, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie.

Iar duhul întregii-înțelepciuni, al smeritei cugetări, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău.

Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

ANALIZA LITERARĂ ȘI TEOLOGICĂ A TEXTULUI

Citește mai mult

Monahul Damaschin Aghioritul – MEDITAŢII LA SĂRBĂTOAREA BOTEZULUI DOMNULUI

de

Botezul Domnului – O reflecție asupra Tainei ce deschide cerurile

Botezul Domnului, prăznuit ca început al lucrării mântuitoare a lui Hristos, poartă o semnificație adâncă și multiple ramificații duhovnicești. Însă, pentru a înțelege mai deplin acest moment, trebuie să privim mai întâi la cel care a pregătit calea: la Sfântul Ioan Botezătorul, și la lucrarea sa profetică, ce depășește limitele spălărilor ritualice iudaice.

Era botezul lui Ioan o practică inedită?

Botezul practicat de Sfântul Ioan Botezătorul nu a apărut într-un vid cultural sau religios, ci se înscrie într-un cadru deja cunoscut în iudaism. Spălările ritualice, cunoscute sub numele de miqveh (מִקְוֶה, însemnând „loc de adunare” [al apelor]), erau o practică bine stabilită, reglementată de Lege. Ele presupuneau o curățire fizică și ceremonială, necesară pentru a împlini exigențele Legii lui Moise în situații de necurăție trupească sau morală (Levitic 15, Numeri 19).

Miqveh-ul era un bazin natural sau construit, alimentat cu „apă vie” (mayim chayim – apă curgătoare, proaspătă). Cel ce venea la miqveh trebuia să se cufunde complet în apă (tevilah – טְבִילָה) pentru a se purifica, însă această cufundare avea în vedere doar o curățire exterioară. Nu cerea schimbarea lăuntrică a inimii sau o viață nouă, ci era o obligație ritualică legată de legea ceremonială. Spre deosebire de miqveh, botezul lui era o chemare la o transformare profundă, interioară, un început al unei vieți noi. Deși acesta părea să aibă anumite puncte comune cu miqveh, el depășea cadrul unui simplu act fizic. Iar dacă ar fi să găsim totuși o referință în tradiția iudaică la „ideea” pe care o propovăduia el, atunci aceasta ar fi ceea ce evreii înțelegeau prin „tșuva” (תשובה), care presupunea o schimbare a vieții sau întoarcerea la Dumnezeu. Astfel spre deosebire de miqveh, care era repetitiv și individual, botezul lui Ioan era unic și comunitar, având ca scop pregătirea inimilor pentru venirea lui Mesia (Matei 3, 2).

Citește mai mult

Sf. Isaac Sirul – DESPRE IUBIREA LUI DUMNEZEU ȘI CHINURILE IADULUI

de

În gheenă cei chinuiți vor fi biciuiți cu biciul iubirii, și ce chin este mai amar și mai cumplit decât cel al dragostei? Adică cei care au știut că greșesc față de iubire vor avea parte de un chin mai mare decât orice chin înfricoșător. Pentru că întristarea care cade în inimă, provenită din dragostea față de păcat, este mai ascuțită decât orice chin. Este absurd să se creadă că păcătoșii, în gheenă, sunt lipsiți de iubirea lui Dumnezeu. Iubirea este fiica cunoștinței adevărului, care este dată tuturor, potrivit cu mărturisirea cea de obște. Dar iubirea lucrează prin puterea ei în două feluri: pe păcătoși îi chinuie, cum se întâmplă aici cu un prieten chinuit de un alt prieten, iar pe care au păzit cele cuvenite îi veselește prin ea. Și acesta este, după părerea, chinul cel din gheenă. Asprimea chinului este părerea de rău venită din iubirea care, prin desfătarea ei, îmbată sufletele fiilor de Sus.

Sursa: Sf. Isaac Sirul, Cuvinte ascetice. Ediţie bilingvă,
trad. Ierom. Agapie Corbu (Ed. Sf. Nectarie, 2022), Cuvântul 22, p. 331.

Citește mai mult

„Osândirea clericilor şi laicilor care nu merg regulat la Biserică”

de


Anume aşa este intitulat Canonul 80 de la Sinodul Trulan (ţinut în „sala boltită” a palatului imperial din Constantinopol în anii 691-692), recunoscut ca o prelungire a Sinodului VI Ecumenic. Dacă punem acest canon alături de 8-9 Apostolic, 2 Antiohia şi 11 Sardica, înţelegem că „participarea la slujbe” înseamnă împărtăşire euharistică şi nu o simplă asistare pasivă la Liturghie, care se săvârşeşte tocmai pentru a ne împărtăşi. Iată ce spune acest canon:

„Dacă vreun episcop, preot, diacon sau dintre cei număraţi în cler [inferior: ipodiaconi, citeţi, cântăreţi] sau vreun laic, nu ar avea vreo necesitate gravă (ἀνάγκην βαρυτέραν) sau vreo treabă anevoioasă (πρᾶγμα δυσχερές), încât să lipsească de la biserica lui (τῆς αὐτοῦ ἐκκλησίας)1 mai multă vreme, ci petrecând în localitate (ἐν πόλει)2, nu ar participa (μὴ συνέρχοιτο)3 [la liturghia Bisericii] trei duminici la rând4, de ar fi cleric, să se caterisească, iar de ar fi laic, să fie îndepărtat de la împărtăşire”.
_______
1) Este vorba de parohia (comunitatea euharistică) a fiecăruia şi nu orice biserică la întâmplare!
2) Litt. „cetate / oraş”.
3) Verbul grecesc (cu prepoziţia „syn”) arată că nu e vorba despre o simplă mergere la biserică, ci de o împreună-mergere cu ceilalţi, iar aceasta înseamnă, în limbaj bisericesc, participare la liturghia Bisericii, care este synaxa (adunarea) prin excelenţă. Drept consecinţă, lipsa de la liturghie se sancţionează cu excomunicarea.
4) Litt: „trei duminici în trei săptămâni”. 

––
Pe de altă parte, bine zice părintele Savatie Baştovoi că:

Citește mai mult

SFÂNTUL DUH în „Antifoanele Treptelor” de la Utreniile duminicale

de

Prin Sfântul Duh toată făptura se înnoiește, întorcându-se la cele dintâi; că întocmai puternic este cu Tatăl și cu Cuvântul.

Sfântului Duh cinste, închinare, slavă și putere se cuvine să-I aducem, ca și Tatălui și Fiului; că Unime este Treimea după fire, iar nu după fețe.

În Duhul Sfânt este începutul vieții și răsplata; că pe toate cele zidite, ca un Dumnezeu ce este, le întărește și le păzește împreună cu Tatăl și cu Fiul.

Citește mai mult

Nicolae Steinhardt – Despre răutatea umană

de

„Când un om reușește să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbește, se uită cu dispreț la grași, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsucește nasul disprețuitor când altul se bălăcește, încă, în viciul său. Dacă unul își reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreț și cu trufie către păcătosul care se căznește să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reușim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuși. Ceea ce obținem poate să ne dea peste cap reperele emoționale în așa manieră încât ne umple sufletul de venin.

Citește mai mult

O introducere în viaţa şi gândirea Avvei Iosif Hazzaya

de

Recent, la Editura Sf. Nectarie, a apărut o traducere inedită a unui părinte siriac necunoscut. Este vorba despre o parte a scrierilor lui Avva Iosif Hazzaya (adică „Văzătorul de Dumnezeu”), mare ascet şi mistic sirian din secolul al VIII-lea. 

Întrucât, personalitatea lui Avva Iosif este practic necunoscută cititorului român, traducătorul şi editorul cărţii, ierom. Agapie Corbu, a scris şi o vastă introducere în viaţa şi gândirea Avvei Iosif, pe care ne-a oferit-o spre publicare. 

Citește mai mult

Patriarhia de Constantinopol: DESPRE RECĂSĂTORIREA PREOŢILOR

de

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a luat decizia istorică de a permite, de acum înainte, a doua căsătorie pentru preoți în caz de văduvie sau în cazul în care îi părăsește soția.

Această decizie nu este valabilă pentru situația în care preoții singuri își părăsesc soțiile și doresc să se căsătorească cu o altă femeie.

De asemenea, se subliniază faptul că fiecare caz va fi analizat în particular de episcopul locului şi trimis spre validare către Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice.

De asemenea, Taina nunții pentru a doua căsătorie a preoților va fi diferită, cuprinzând o simplă rugăciune și va fi oficiată într-un cerc familial foarte restrâns.

În cursul următoarele zile, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va transmite o scrisoare oficială cu detalii și indicații precise.

Citește mai mult