Părinte Petru, ştiu că în cartea sfinţiei voastre despre Liturghie aveţi un capitol despre troparul Ceasului III în epicleză, dar cartea nu o mai găsesc prin librării şi v-aş ruga să puneţi pe net măcar acest capitol, care mi se pare important. Poate în procesul de editare a unui nou Liturghier de către Patriarhie se va lua în calcul şi cercetarea sfinţiei voastre şi vom avea un Liturghier mai bun, fără elemente în plus sau minus. Vă mulţumesc!
Cartea „Liturghia ortodoxă: istorie şi actualitate” (Ed. Sophia, 2008) într-adevăr s-a epuizat, dar la anul viitor va ieşi probabil ediţia a II-a, la care deja lucrez. Nu am de făcut prea multe retractări, dar vreau să o completez cu unele capitole noi şi să îmbunătăţesc traducerea textului Liturghiei.
La rugămintea Dvstră pun pe blog capitolul despre interpolarea troparului Ceasului al III-lea în textul epiclezei (PDF), deşi nu cred ca publicarea lui va influenţa în vreun fel Comisia liturgică de la Bucureşti în abordarea acestei probleme. Din câte ştiu, anumite propuneri de-ale mele au fost deja luate în seamă (indiferent că am fost sau nu citat; deja ţine de onestitatea lor). Problemele „spinoase” vor rămâne însă în ceaţă încă mult timp, pentru că patriarhul şi alţi teologi din preajmă acţionează cu prudenţă atunci când e vorba de unele modificări mai radicale. În principiu au dreptate, însă nu ştiu de ce se uită că introducerea unor elemente greşite s-a făcut pe furiş, de nişte călugări copişti cu o pregătire teologică îndoielnică, iar un ditamai Sfânt Sinod se teme chiar şi atunci când are autoritatea supremă, iar lucrurile sunt foarte clare. Nu intră însă în competenţa mea să mă pronunţ asupra acestor aspecte. Să ne rugăm să avem în sfârşit o ediţie bună a Liturghierului, în editarea căruia sunt dispus să mă implic cu toată dăruirea.
Rugăciunea este respiraţia şi hrana sufletului fără de care omul, creat de Dumnezeu şi spre comuniunea cu El, nu poate trăi. Necesitatea rugăciunii este simţită mai ales în momentele grele ale vieţii, şi Dumnezeu răspunde nevoilor noastre, dacă cerem cu credinţă şi nădejde. Ar fi însă mai corect ca fiecare creştin să se roage permanent – şi la bine şi la rău – mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru toate.
Rugăciunea creştinului nu trebuie să fie niciodată formală sau grăbită, ci fiecare cuvânt trebuie rostit rar şi pătrunzător, ca mintea şi inima să reuşească să intre în acest dialog tainic cu Dumnezeu. O condiţie importantă pentru rugăciune este ca omul să fie împăcat cu toţi şi să-şi recunoască starea de păcătoşenie în faţa lui Dumnezeu, pentru care să ceară iertare şi milă dela El.
Rugăciunea poate decurge mai bine şi mai cu folos dacă şi condiţiile exterioare sunt favorabile. Este important ca fiecare creştin să aibă un ungheraş cu icoane (preferabil orientat spre răsărit) şi acolo să-şi facă rugăciunile de dimineaţă şi de seară; în caz de nevoie însă, ne putem ruga oriunde şi oricum, chiar şi fără icoane. De asemenea este bine ca în faţa icoanelor să aprindem o lumânare sau o candelă, iar sunetele şi gălăgia exterioară, atât cât ne stă în putinţă, să le înlăturăm sau să nu le băgăm în seamă, pentru a ne putea aduna mintea şi a o concentra doar la rugăciune.
Articolul abordează problema folosirii unui potir mare sau a mai multor potire mici la Liturghiile la care slujesc mulţi clerici şi se împărtăşesc mulţi credincioşi.
Pentru a schimba atmosfera ortodoxiei, trebuie să învăţăm să ne privim în perspectivă, să ne căim şi, dacă este nevoie, să acceptăm schimbarea, transformarea. În ortodoxia istorică, criteriile autocriticii lipsesc cu desăvârşire. Ortodoxia s-a definit pe sine: împotriva ereziilor, a occidentului, a orientului, a turcilor etc. Ortodoxia este întreţesută cu afirmarea de sine şi un triumfalism exagerat… Continuare »
Predica Mitropolitului de Navpaktos şi Sf. Vlasie, IEROTEI (HIEROTHEOS) VLACHOS –
Iaşi, 14 oct. 2011, la Liturghia pentru Praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Despre Sfântul Mucenic Policarp, despre valoarea şi semnificaţia profundă a sfintelor moaşte şi despre chemarea la sfinţenie pentru fiecare dintre noi.
- Ce ne descoperă sfintele moaşte despre DUMNEZEU, BISERICĂ ŞI MOARTE?
Întrebare: Părinte Petru, vă rog să explicaţi de ce unii preoţi din Moldova nu vor să boteze cu nume precum Mihaela, Florin, Ovidiu, Lilia ş.a.? Este adevărat că persoanele care nu primesc nume de Sfinţi nu au Înger Păzitor şi dacă au nume necreştineşti trebuie să şi le schimbe pentru a fi pomeniţi la slujbă?
Răspuns: Consider această problemă drept una foarte dureroasă pentru Biserica Ortodoxă în general, şi pentru cea din Moldova în particular, pentru că din cauza modei de a pune copiilor nume exotice, dar şi a inculturii unor preoţi, copiii ajung să sufere un anumit disconfort sau chiar o traumă psihologică atunci când li se spune că nu pot fi pomeniţi la slujbe cu un anumit nume sau că nu ar avea „înger păzitor”. Şi ca să elucidăm această problemă, voi încerca să o abordez sistematic, în câteva puncte. Totodată, menţionez că subiectul nu ţine numai de teologie, ci şi de lingvistică, istorie şi chiar de cultură generală.
Recent am fost întrebat de o creştină din Republica Moldova:
Adresându-mă cu o problemă la un preot, am fost sfătuită să citesc de 40 de ori Talismanul şi Visul Maicii Domnului, şi să le port cu mine tot timpul. Pe internet am citit păreri diferite despre aceste scrieri, dar nu ştiu ce să cred pentru că sfatul l-am primit de la un preot bătrân şi el le propunea spre vânzare chiar în biserica lui. Ce trebuie noi să credem despre aceste cărţi?
Răspuns: Problema la care vă referiţi este la fel de veche ca şi istoria Bisericii Creştine, pentru că chiar din secolul întâi, în lume au apărut tot felul de scrieri apocrife (false), puse pe seama apostolilor sau a Mântuitorului Însuşi, dar acestea nu sunt inspirate de Dumnezeu şi n-au fost niciodată recunoscute sau recomandate de Biserică (în întregimea ei). Nu excludem că unele din aceste scrieri au apărut „din intenţii bune”, fiind scrise de oameni evlavioşi, probabil ca şi preotul care v-a dat acel sfat, dar faptul că ei nu cunoşteau bine învăţătura Bisericii şi nici nu aveau binecuvântarea Bisericii în răspândirea acelei învăţături, a făcut ca acele scrieri să devină chiar periculoase pentru mântuirea omului. Printre ele se numără „Talismanul”, „Visul Maicii Domnului”, „Epistolia [Domnului Iisus Hristos]” ş.a. Acestea propun „căi uşoare”, dar ireale de a ajunge la Dumnezeu, de aceea trebuie ca aceste scrieri să dispară din casele tuturor creştinilor, nemaivorbind de biserici. Daţi-le foc şi bucuraţi-vă că aţi scăpat de înşelare. Ar fi prea simplu ca, purtând în buzunar sau în gentuţă o broşurică cu un text scris de nişte amatori, să fii ajutat şi mântuit în mod automat. Aşa ceva nu există şi nici nu poate exista. Chiar dacă am purta cu noi Biblia sau cartea de rugăciuni, tot nu ne-ar ajuta la nimic, pentru că ajutorul şi mântuirea vin numai dacă citim şi îndeplinim cele scrise în Biblie şi în alte cărţi aprobate de Biserică, de regulă prin binecuvântarea unui arhiereu.
Reţineţi un lucru simplu: rezolvarea problemei dumneavoastră, dar şi problemele tuturor creştinilor, trebuie să înceapă cu mărturisirea păcatelor şi îndreptarea vieţii păcătoase. Acest lucru va putea fi realizat numai dacă ne vom ruga şi noi cu credinţă, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Deci noi trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu Cel Viu (fiinţă tri-personală), dar nu să-l concepem ca pe o energie sau putere impersonală, care ne ajută prin copierea şi purtarea de cărticele, talismane, brăţări sau chiar cruciuliţe la gât, fără a crede şi a şti ceva despre Hristos care S-a răstignit pe cruce pentru mântuirea noastră.
Întrebare: Părinte Petru, cât de corect este obiceiul unor preoţi de a da la Spovedanie canonul de a aprinde 24 de lumânări pentru cele 24 de vămi şi ce sunt „vămile văzduhului”.
Răspuns: Întrebarea e foarte bună, numai că răspunsul meu s-ar putea să-i deranjeze pe mulţi preoţi care fie nu ştiu, fie prostesc lumea, încercând să aducă venituri bisericii sau lor înşişi prin vinderea de lumânări, Biblii la 3-4 preţuri, aprinderea de policandre sau alte chestiuni de genul acesta. Cu multă durere în suflet, sunt nevoit să vă spun să fugiţi de asemenea preoţi sau, cel puţin, să nu vă mai spovediţi la ei. Şi asta nu pentru că n-ar avea harul preoţiei (care e altceva decât harul mântuitor al fiecărui creştin), ci pentru vă pot călăuzi greşit, chiar dacă slujbele săvârşite de ei sunt valabile din punct de vedere sacramental. Niciodată nu trebuie să credem în efecte mecanice ale unor rituri bisericeşti, ci trebuie să căutăm pocăinţa profundă şi schimbarea vieţii noastre conform poruncilor lui Dumnezeu (pe care le găsim în primul rând în Sfânta Scriptură). Este o prostie să spui sau să crezi că dacă aprinzi un anumit număr de lumânări în anumite momente ale slujbei sau ale zilei, totul se va rezolva de la sine. Este absurd şi păgâneşte să credem că dacă dăm de pomană 24 de cănițe, 24 de colăcei sau 24 de alte lucruri, ne-am cumpărat sau ne-am asigurat în vreun fel mântuirea. E şi mai grav când credem că astfel de obiceiuri i-ar ajuta pe cei adormiţi, chiar dacă ei au dus un mod de viaţă necreştinesc, departe de Biserică.
Întrebare: Părinte Petru, cum trebuie să interpretăm profeţiile apocaliptice făcute în ultima vreme şi cum putem evita apocalipsa? Ce crede Biserica despre sfârşitul lumii?
Întrebarea este de o permanentă actualitate, nu doar una de moment, dar trădează o necunoaştere a noţiunilor şi a învăţăturii creştine despre sfârşitul lumii. Voi încerca să dau un răspuns câte de cât sistematic, care sper să-i lămurească pe cât mai mulţi.
Emisiunea "Cabinetul din umbră" la Jurnal TV (2 mai 2011), la care am participat eu, un alt preot din Chişinău şi 3 artişti de muzică populară din Moldova. Chiar dacă am avut puţin timp să vorbesc, problemele cele mai importante au fost punctate (cred eu).
