Highslide for Wordpress Plugin

Curiozităţi canonice despre diaconi şi monahi

de

SfStefan

Multe lucruri interesante întâlnim prin Canoanele Bisericii. Recitind recent Canoanele Sinodului Trulan, numit şi „Qunisext” (Constantinopol – anul 692), două lucruri mi-au sărit în ochi:

I.       Canonul 16 Trulan, tâlcuind textul de la Fapte 6:1-6 şi aducând în sprijin comentariile Sf. Ioan Gură de Aur, spune foarte clar: „noi, potrivind cugetul părinţilor la spusa apostolică, am aflat că cuvântul lor nu era despre bărbaţii care slujeau tainelor, ci despre servirea la trebuinţele meselor”. Mai jos Părinţii de la Sinod adaugă: „cei şapte diaconi nu trebuie socotiţi ca slujitori la taine, ci lor li s-a încredinţat purtarea de grijă a trebuinţei obşteşti ale celor adunaţi atunci”. 

Citește mai mult

Când (nu) se poate săvârşi Cununia

de

impartasire-miri

Deşi am atins acest subiect şi în studiul istorico-liturgic asupra slujbei Cununiei, problema zilelor în care (nu) se săvârşesc Cununii rămâne valabilă.

După cum se ştie, Cununia nu poate fi săvârşită în zilele şi perioadele de post [deşi Canonul 52 Laodiceea vorbeşte doar despre Patruzecime], dar nici atunci când Biserica este în zile sau perioade festive, cum ar fi: ajunul şi zilele Praznicelor Împărăteşti, Săptămâna Luminată [cf. Canonul 66 Trulan] şi perioada dintre Naşterea şi Botezul Domnului (prin analogie cu Săptămâna Luminată).

Bineînţeles, cea mai indicată zi pentru săvârşirea Cununiei este duminica, când mirii au şi posibilitatea de a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului. În privinţa celorlalte zile ale săptămânii există abordări diferite în sânul Bisericilor Autocefale, iar situaţia din Republica Moldova este de-a dreptul delicată, căci pe teritoriul ei se întâlnesc două mari tradiţii liturgice: cea rusă şi cea română. Nu de puţine ori, criticile că „ruşii cunună vinerea” sau că „românii cunună sâmbăta” i-au făcut pe unii tineri să se îndoiască de validitatea Cununiei, iar eventualul divorţ, aşa cum uneori este „tâlcuit de preoţi din tabăra adversă”, este  pus pe seama faptului că nu au fost cununaţi „în ziua în care trebuia”. 

Citește mai mult

Interviu DESPRE IERTARE

de

hristos-femeia-desfranata1​

1.  Părintele Petru, mi-am propus să vorbim astăzi despre iertare. O temă care este simplă doar la prima vedere, pentru că dacă ne adâncim puțin, descoperim lucruri surprinzătoare. Mântuitorul Hristos după ce i-a învățat pe ucenici Rugăciunea Domnească și arhicunoscutele cuvinte: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” adaugă: „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Sfânta Evanghelie după Matei, 6, 14-15). De ce a ierta aproapelui nostru este atât de important, încât Dumnezeu ne atenționează, că, dacă nu iertăm oamenilor greșelile lor, nu putem aștepta milă și iertare de la Dumnezeu?

Omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi persoana fiecăruia din noi se împlineşte doar în măsura în care suntem în comuniune cu El şi cu cei creaţi după chipul Lui. Omul poate avea o relaţie personală cu Dumnezeu, dar nu una individuală, neglijându-i pe ceilalţi oameni, pe care Dumnezeu îi iubeşte la fel de mult, şi pentru care Mântuitorul de asemenea şi-a vărsat Sângele Său, chemându-ne pe toţi deopotrivă la El. Mai mult decât atât, Hristos îl consideră pe fiecare om drept un „frate mai mic” al Său (Matei 25:40,45) şi, de multe ori, apare în faţa noastră sub chipul unui sărac, cerşetor, bolnav sau poate învăţător, medic şi, de ce nu, chiar poliţist sau judecător, iar noi suntem chemaţi să-L vedem pe El în fiecare din aceştia. Iată de ce, respectând logica şi firea lucrurilor, Domnul ne cere ca mai întâi noi să iertăm pe aceştia, care au slăbiciuni asemenea nouă, şi abia apoi să cerem iertare de la El (cf. Matei 5:23-24). Aceasta şi pentru a înţelege că greşelile pe care le facem noi înaintea lui Dumnezeu sunt cu mult mai mari decât cele pe care le face aproapele cu noi şi, respectiv, dacă Dumnezeu este în stare să ne ierte nouă mult, de ce noi nu suntem în stare să iertăm puţin aproapelui (cf. Matei 18:21-35), mai ales că, cel puţin o mică parte din greşeala pe care i-o imputăm aproapelui s-ar putea să fie provocată (direct sau indirect) chiar de noi. E altceva că mândria şi aroganţa din noi nu ne permit să observăm şi să ne asumăm partea de vină… Deci, noi am vrea ca Dumnezeu să ne ierte deplin şi necondiţionat, iar noi nu suntem în stare să iertăm până la capăt şi încă mai punem şi condiţii? Nu e logic! Iar Hristos ne cheamă la logică… 

Citește mai mult

Tinere, întreabă-te cine eşti! (Şi fă asta fără TABU, că doar aşa ni se cere, nu?)

de

indragostiti

Motto; „Până când ne vei mai răbda, Doamne?”

Biblia şi istoria omenirii arată că, din punct de vedere sexual, poţi fi doar:

1.  Fecioară / feciorelnic
2.  Soţie / soţ
3.  Curvă / curvar (indiferent că e pentru bani sau nu; că e după căsătorie sau înainte de aceasta. Luarea banilor şi starea de om căsătorit sunt doar circumstanţe agravante, dar esenţa păcatului e aceeaşi!).

Tu în ce stare eşti? Fii sincer(ă) şi recunoaşte asta înaintea lui Dumnezeu; nu te ascunde după cuvinte! Mergi la mărturisire (spovedanie) şi spune exact cine eşti! Nu încerca să-ţi lustruieşti imaginea, părând un „om de treabă”…  Pocăieşte-te şi cere un canon de îndreptare. Şi nu folosi măreţul cuvânt: „dragoste / iubire” pentru aţi justifica poftele şi patimile, căci pe Dumnezeu, Făcătorul tău, nu-L poţi minţi… Iar dragostea, al cărei izvor este chiar El, înseamnă de fapt altceva. Vei înţelege asta numai dacă vei fi într-o legătură vie şi permanentă cu El. Nu-i păcat să iubeşti, dar e mare păcat să curveşti!

În prezent, tineretul nu doar că s-a obişnuit cu curvia, ci i-a găsit şi denumiri alternative, care să-i scutească de ruşine, numai că nu-i scuteşte nici de păcat şi nici de consecinţele lui. „Concubinajul”, „relaţia [sexuală / amoroasă’], „căsătoria de probă” etc., tot curvie sunt, iar cei care fac asta sunt curvari şi curve! Şi nu contează cum vă văd oamenii (căci mulţi sunt ca şi voi), ci contează cum vă vede Dumnezeu. Dacă nu vreţi să fiţi curvari şi curve trebuie ori să vă căsătoriţi, ori să trăiţi în feciorie. Altă cale nu există! 

Citește mai mult

Sf. Grigorie Teologul despre episcopii din timpul său…

de

1330536059_gregory2În mod clar istoria Bisericii nu a avut niciodată „secole de aur” şi nici „perioade de glorie”. Tot timpul au fost şi ierarhi vrednici, dar şi foarte mulţi episcopi sau patriarhi pe care nu-i puteai numi nicidecum „urmaşi ai apostolilor”. La fel era şi cu mirenii şi chiar cu călugării (dacă ne gândim că toate hotărârile sinodale din secolele V-VIII vorbesc de călugări doar de rău). Tocmai de aceea noi ne orientăm doar spre sfinţi, iar „paginile negre”, fără a fi băgate sub preş, rămân uitate tocmai pentru că ele nu fac partea din „memoria Bisericii”, ci din memoria a ceea ce este în afara Bisericii sau chiar împotriva ei. Dar astfel de „pagini negre” cu siguranţă au existat şi vor exista. Recursul la unele dintre ele ne este de folos, chiar dacă aflăm şi lucruri de care nici nu ne închipuiam…

Toate acestea nu trebuie să ne smintească, ci şi mai mult să ne întărească căci, necătând la faptul că Biserica a avut foarte puţini teologi şi ierarhi adevăraţi, ea rezistă până astăzi şi chiar se întăreşte. Dacă viaţa ei ar depinde numai de ierarhi, Biserica demult nu mai exista. Iar faptul că Biserica există până astăzi, indiferent cât de mult o distrug ierarhii ei(!), nu înseamnă că Duhul Sfânt lucrează prin toţi laolaltă, indiferent cum sunt ei, ci că Duhul Sfânt lucrează în Biserică şi le dă şansa tuturor celor din Biserică, indiferent de slujirea lor, să se facă părtaşi harului Său mântuitor. Bineînţeles avem ierarhi şi preoţi buni şi foarte buni, chiar dacă ei sunt unul la zece sau douăzeci. Dar eu zic că rata nu chiar atât de rea…

Bineînțeles, slujirea de episcop (din greacă: „supraveghetor”) este în primul rând una învăţătorească, aşa cum arată foarte clar slujba hirotoniei în episcop. Ai noştri însă sunt cneji, boieri, vlădici/stăpâni, administratori, constructori, agenţi fiscali, uneori slujitori şi asistenţi sociali şi foarte rar învăţători. Luxul veşmintelor şi fastul slujbelor lor sunt într-o vădită contradicţie cu Evanghelia, dar toată lumea tace, fără să se poată sustrage de la contribuţia pentru traiul tot mai aristocratic al episcopilor şi ai suitei lor. Sunt însă şi preoţi care trăiesc foarte greu, dar pe care nimeni nu-i crede, căci lumea de rând îşi închipuie că preoţii ştiu să se împartă între ei… 

Citește mai mult