Vă propun spre lectură trei articole de-ale părintelui Alexandr Schmemann, traduse de Ionuţ Carp de pe pagina dedicată acestui renumit teolog occidental.
Views: 1004
Din modesta mea experienţă de catehizare baptismală
De mai multe ori am fost întrebat despre un plan concret de catehizare baptismală, pe care preoţii (sau cei care îl ajută în lucrarea de catehizare) ar putea să-l aplice în parohiile lor. Unora le-am răspuns în privat, iar altora le-a venit rândul abia acum, în public. Din păcate, răspunsul la întrebarea despre catehezele pentru Cununie va mai întârzia o vreme. Am puţine cununii aici şi încă nu m-am hotărât pentru un anumit model de catehizare, pentru că ceea ce vă propun, nu sunt speculații teoretice, ci experiențe confirmate printr-un anumit feedback din partea ascultătorilor.
Preocuparea unui număr tot mai mare de preoţi şi misionari pentru catehizarea baptismală mă bucură mult, dar lipsa unui ghid de catehizare sau chiar a unor cărţi cu modele de cateheze mă întristează. Personal, mă gândesc de ceva timp la elaborarea unei astfel de cărţi, dar încă nu m-am apucat de ea la modul serios, mai ales că, niciodată nu m-am considerat specialist în catehetică sau misiologie. Am făcut anumite încercări doar pentru că n-am găsit mai nimic la alţii, mai ales în limba română…
Views: 954
Curs de teologie: TU-PĂCATUL-HRISTOS
Views: 1180
VECERNIA şi UTRENIA. Propuneri de text şi rânduială pentru parohii
După cum vedem din istoria rânduielilor tipiconale, cel puţin până în sec. XIII, iar în Rusia şi, probabil, şi în voievodatele româneşti, chiar până în sec. XV, au existat trei modele generale de tipic liturgic (cu mai multe variante fiecare):
- tipicul catedral – elaborat la Catedrala Sf. Sofia din Constantinopol şi utilizat în majoritatea catedralelor şi parohiilor;
- tipicul monahal „studit” – elaborat de monahii din Mănăstirea Constantinopolitană „Studion” şi de alte mănăstiri din capitala bizantină şi din sudul Italiei; şi
- tipicul palestinian, numit şi „savait” – influenţat de rânduielile liturgice de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim şi de rânduielile monahale din Egipt şi Palestina, în special de la Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit.
În sec. XIII s-a generalizat o sinteză dintre tipicul monahal „studit” şi cel „savait”, modelul catedral de slujbă fiind abandonat mai întâi în Catedrala Sf. Sofia din Constantinopol (după anul 1261), apoi şi în parohii. Doar rugăciunile preotului, care altă dată însoţeau cântarea antifoanelor Vecerniei şi Utreniei, au fost preluate şi rânduite spre citire în taină, toate laolaltă, în timpul Psalmului 103 şi, respectiv, în timpul celor 6 Psalmi.
Views: 2172
Icoana jertfei de bunăvoie a Domnului
Teologia ortodoxă nu pare a fi deloc preocupată de detaliile tehnice ale răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Nu găsim această preocupare nici în scrierile patristice şi nici în iconografia veche creştină. Cred că primii care s-au preocupat de aceste detalii tehnice au fost neoprotestanţii americani şi diferiţi regizori mai mult sau mai puţin religioşi, care şi-au propus ecranizarea patimilor Domnului. Aceştia, fie printr-o intuiţie aproape identică, fie prin imitaţia primelor ecranizări, arată că Iisus a fost ţintuit pe cruce în timp ce lemnul era la pământ, apoi cu ajutorul unor funii crucea a fost ridicată şi fixată în poziţie verticală. Această variantă de interpretare pare destul de plauzibilă, din moment ce condamnaţii nu erau răstigniţi pe careva cruci permanent înfipte în vreun loc de executare, ci fiecare condamnat îşi ducea singur crucea spre locul său de executare, apoi crucea era dată jos cu tot cu cadavru, după care acesta era scos şi îngropat, iar crucea era aruncată sau arsă.
Views: 1977
Părintele Sorin Mihalache – DESPRE ATENŢIE. Obligatoriu pentru omul contemporan!
Conferinţă susţinută la Biserica "Talpalari" din Iaşi – 23-11-2012
Views: 1627
Hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse despre duhovnici şi unele abuzuri în Taina Spovedaniei
Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 28 decembrie 1998,
despre cazurile tot mai des întâlnite în ultima vreme de rea folosire de către
unii duhovnici a puterii de a lega de a dezlega
Hotărâm:
-
Având în vedere tot mai desele reclamaţii ale mirenilor privind acţiunile neîntemeiate canonic ale unor păstori de suflete, a aduce la cunoştinţă preoţilor care duc slujirea duhovniciei despre neacceptarea constrângerii sau convingerii păstoriţilor, împotriva voinţei lor, la următoarele acţiuni sau hotărâri:
– primirea monahismului,
– îndeplinirea unei oarecare ascultări / slujiri bisericeşti,
– acordarea unor donaţii,
– căsătoria,
– divorţul sau respingerea căsătoriei (cu excepţia cazurilor când acea persoană nu se poate căsători din motive canonice),
– respingerea relaţiilor conjugale în familie,
– neacceptarea serviciul militar,
– neacceptarea de a merge la vot sau respingerea altor obligaţii cetăţeneşti,
– neacceptarea ajutorului medical,
– neacceptarea primirii educaţiei şcolare,
– angajarea la muncă sau schimbarea locului de muncă,
– schimbarea locului de trai.
Views: 3976
Ce mai scrie prin „Vieţile Sfinţilor”… (exemple de pseudo-aghiografie)
După cum scria părintele Agapie Corbu într-un studiu introductiv, „Vieţile Sfinţilor” şi viaţa bisericească în general este „infiltrată astăzi tot mai mult de o evlavie contrafăcută, de un joc de-a duhovnicia, de o mimată sfinţenie care se lasă lesne sesizată datorită exceselor sentimentale, a disocierii de ascetism, a pietismului adogmatic centrat pe el însuşi…”. Acelaşi teolog spune că, pe lângă aghiografia veritabilă, avem şi multă pseudoaghiografie, care „alege calea lipsită de acrivie intelectuală şi de efort oferită fie de stereotipurile retorice emoţionante, uşor de manevrat şi cu un efect verificat, fie de sfătoşenia cu iz popular, cu predilecţie slavon, autoidentificate cu tradiţionalismul, cu ortodoxia şi trăirea, dar în acelaşi timp exclusiviste şi lesne de mişcat spre fanatism… Aghiografia de acest tip îşi merită cu prisosinţă prefixul „pseudo” şi păcătuieşte faţă de pliroma Bisericii cel puţin în două feluri: primul, poate cel mai grav, este că oferă credinciosului spre trăire o literatură, o ficţiune, un univers imaginar construit, ce-i drept, din elemente bisericeşti şi elemente istorice reale minime, a căror puţinătate este înghiţită de opulenţa expresiilor înduioşătoare, de mulţimea detaliilor emoţionate stereotipice…, de clişee pe care cititorul pios le aşteaptă inconştient ca să se mângâie la descoperirea lor. Al doilea este consecinţa celui dintâi: întruparea şi asimilarea duhului acestui gen literar de către o anumită pătură a fiilor Bisericii, monahi sau mireni, şi identificarea lui cu adevărata evlavie ortodoxă „după Sfinţii Părinţi”… Minciuna anistorică autogenerată de schemele retoricii pseudoaghiografice şi-a atins astfel ţelul: a otrăvit trăirea Bisericii cu o pseudotrăire, cu o pseudoevlavie osificată în manierisme de vorbire şi de purtare, pretinse norme de duhovnicie, model unic de viaţă evlavioasă, tip al urmării lui Hristos” (pp. XXVII-XXIX).
Views: 3166
Despre „Vieţile Sfinţilor” şi istoria Bisericii în Palestina şi Bizanţ în sec. V-VI
Cu acordul şi bunăvoinţa editorului, propunem spre lectură şi discuţii studiul introductiv la cartea: Chiril de Schitopolis, "Vieţile pustnicilor Palestinei", apărută la Editura Sfântul Nectarie (Arad 2013), în traducerea ieromonahului Agapie Corbu.
Views: 1193