De mai multe ori am fost întrebat despre un plan concret de catehizare baptismală, pe care preoţii (sau cei care îl ajută în lucrarea de catehizare) ar putea să-l aplice în parohiile lor. Unora le-am răspuns în privat, iar altora le-a venit rândul abia acum, în public. Din păcate, răspunsul la întrebarea despre catehezele pentru Cununie va mai întârzia o vreme. Am puţine cununii aici şi încă nu m-am hotărât pentru un anumit model de catehizare, pentru că ceea ce vă propun, nu sunt speculații teoretice, ci experiențe confirmate printr-un anumit feedback din partea ascultătorilor.
Preocuparea unui număr tot mai mare de preoţi şi misionari pentru catehizarea baptismală mă bucură mult, dar lipsa unui ghid de catehizare sau chiar a unor cărţi cu modele de cateheze mă întristează. Personal, mă gândesc de ceva timp la elaborarea unei astfel de cărţi, dar încă nu m-am apucat de ea la modul serios, mai ales că, niciodată nu m-am considerat specialist în catehetică sau misiologie. Am făcut anumite încercări doar pentru că n-am găsit mai nimic la alţii, mai ales în limba română…
Înainte de a da o listă de subiecte catehetice, vreau să fac unele precizări. Cel puţin aici, în Portugalia (şi în Occident în general), trebuie să ţinem cont de faptul că enoriaşii nu trăiesc toţi într-un singur oraş, undeva aproape de biserică, ci de multe ori vin de la zeci sau chiar sute de kilometri. Şi sunt destule cazuri când numărul de întâlniri şi, implicit, numărul subiectelor discutate, este mai mic, tocmai din cauza imposibilităţii reale de a ne întâlni mai des. Dar în aceste cazuri încercăm să completăm golul prin recomandarea unor cărţi sau materiale în format electronic. De asemenea, în cazul în care părinţii şi naşii copilului sunt membri activi ai Bisericii, care citesc regulat Scriptura şi încearcă să trăiască după ea, totul se rezumă la o singură întâlnire „de sensibilizare a conştiinţei”, fără alte lecţii. O anumită reducere a numărului de lecţii o facem şi atunci când părinţii şi naşii au participat deja la aceste lecţii atunci când şi-au botezat copilul mai mare, iar acum au nevoie doar de o împrospătare a unor idei sau de o mustrare serioasă în cazul în care lecţiile de acum 2-3 ani n-au fost puse în practică.
Aşa cum am fost rugat, urmează să vă descriu cum fac eu lecţiile de catehizare baptismală, recunoscând din start imperfecţiunea şi poate incoerenţa acestui plan. Precizez că lecţiile noastre, de obicei, au loc la biserică, seara, pe la orele 19:00, şi durează 1h:15-1h:30 (din care 5-10 minute finale sunt pentru întrebări). De fapt prima lecţie (scurtă şi improvizată) are loc în a opta zi de la naştere, când preotul merge la casa pruncului pentru a citi primele rugăciuni mamei şi pruncului, dar catehezele propriu-zise încep, de regulă, după 40 de zile de la naştere, când copilul devine catehumen şi, împreună cu mama poate intra în Biserică. Bineînţeles, este importantă nu doar desfăşurarea acestor lecţii extra-liturgice, ci şi participarea mai intensă a părinţilor şi naşilor la toate slujbele Bisericii, iar după posibilităţi, mărturisirea şi împărtăşirea lor.
Iată planul meu cu 5 lecţii de catehizare:
1. O scurtă introducere, în care încerc să constat nivelul de cunoştinţe religioase ale părinţilor şi naşilor. Apoi le vorbesc despre necesitatea catehizării lor, ca persoane responsabile de educaţia creştină a copilului. Aici, practic, folosesc articolul meu „Când şi cum putem boteza copiii”, pe care-l imprim şi-l dau să fie recitit şi acasă. Pentru a-i motiva să asculte şi să ia în serios aceste lecţii, este nevoie ca, mai întâi, să le spunem că desfăşurarea lor e un lucru necesar şi firesc, iar catehizarea este o veche practică a Bisericii, fiind abandonată din cauza regimurilor de ocupaţie (turci, comunişti etc.), deşi noi ştim că au prevalat cauzele subiective şi nu cele obiective. (Tot la prima lecţie le dau să înveţe Crezul, dacă nu-l ştiu, ca să aibă suficient timp pentru a-l învăţa.)
2. Vorbesc despre importanţa rugăciunii şi a studiului Sfintei Scripturi ca şi căi de realizare a dialogului personal cu Dumnezeu. Totodată, explic necesitatea unei relaţii vii cu Dumnezeu în şi prin Biserică, dezvoltând ideea că Dumnezeu nu a încheiat legăminte personale cu oamenii, ci a încheiat legământ cu Biserica Sa cea Una, în sânul căreia noi ne putem mântui. Insist pe principiul: „În afara Bisericii nu există mântuire”. Pretextele de genul „eu tot timpul Îl am pe Dumnezeu în suflet…” / „Important e să fii om bun, nu neapărat să mergi la Biserică” ş.a., trebuie extirpate.
3. Citim şi explicăm fiecare articol din Simbolul de credinţă. Ideile principale sunt scrise pe foaia cu textul Crezului şi ei le pot reciti şi acasă. E clar că ar fi ideal să facem câte o lecţie pentru fiecare articol din Crez (adică 12 lecţii numai despre Crez), dar reieşind din posibilităţi, explic totul într-o singură lecţie. (Ar fi bine ca, cel puţin această lecţie, să şi-o înregistreze pe telefonul mobil şi să o reasculte, pentru că e mai complicată.)
4. Citim împreună şi comentăm pe scurt „predica de pe munte” a Mântuitorului (Matei, cap. 5-7), subliniind principalele învăţături morale ale Evangheliei. Vorbim pe scurt şi despre importanţa Spovedaniei în lupta duhovnicească a omului. (E o lecţie mai lungă, dar simplă şi interesantă.)
5. Explic pe scurt fiecare element din slujba Botezului, apoi vorbesc despre importanţa împărtăşirii sistematice cu Sfintele Taine (atât pentru copil, cât şi pentru părinţi şi naşi). Deci e o cateheză mai liturgică.
La sfârşit le fac o mică examinare, destul de simplă, şi dacă observ că lecţiile nu i-au ajutat destul, îi invit la o întâlnire suplimentară pentru a lămuri tot ce-i interesează sau n-au înţeles. Interesant e că, de două ori, chiar părinţii şi naşii mi-au cerut o lecţie suplimentară, având multe întrebări la care căutau răspuns. (Poate a fost o simplă coincidenţă, dar în ambele cazuri părinţii şi naşii erau ruşi, căci românii/moldovenii se trag mai greu spre învăţătura cea bună. Ei tot timpul au senzaţia că ştiu totul.)
În cazul în care nu este timp sau posibilitate pentru toate aceste întâlniri, lecţia a 2-a (în formă scurtă) o unesc cu prima, iar lecţia a 4-a o dau ca temă de acasă. Însă lecţiile 1 (cu 2), 3 şi 5 sunt obligatorii. Încerc să fiu cât mai sistematic în idei, pentru că oamenii sunt după o zi grea de muncă şi nu-mi permit să-i obosesc prea tare, ca să nu le creez antipatii personale şi mai ales bisericeşti. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne dăm după ei şi să le împlinim capriciile…
De exemplu, cu cei de pe insula Madeira sau din alte colţuri îndepărtate ale Portugaliei, se întâmplă să facem o singură întâlnire faţă către faţă, iar celelalte 2-3 le facem prin skype sau prin email. În rest, respect acest plan de lecţii şi oamenii s-au obişnuit cu gândul că trebuie să vină la ele, căci altfel nu le botez copilul. Mai sunt şi unii care „caută peste mări şi ţări” preoţi care să le boteze copii imediat, fără nici un fel de lecţii sau, părinţi şi naşi care abia aşteaptă să-mi termin cuvântările, căci pe ei nu-i interesează prea multe. E clar că încerc să-i trezesc din această amorţire şi indiferenţă, dar dacă tot nu merge, mă ghidez după cuvintele Domnului: „De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor” (Ioan 15:22). Dacă n-aş fi făcut cateheze, aş fi răspuns eu pentru prunc, dar acum răspund ei!
Dar să ştiţi că mulţi înţeleg şi se schimbă. Şi-i foarte mare bucuria când vezi că nişte părinţi tineri, care foarte rar mergeau la Biserică, după aceste lecţii vin în fiecare duminică şi se împărtăşesc relativ des. Şi chiar dacă numai o familie din zece ar înţelege asta, deja efortul catehezelor se justifică şi el merită continuat, mai ales că acestea nu sunt un moft al unor preoţi, ci o poruncă a lui Dumnezeu, care a spus ca mai întâi să învăţăm şi abia apoi să botezăm (Matei 28:19)!
Bineînţeles, succesul implementării programului de cateheze este strâns legat de solidaritatea preoţilor din parohiile vecine, dar şi de susţinerea episcopului locului (căci de multe ori oamenii ajung să se plângă la episcop, iar acesta le ia apărarea mirenilor scandalagii, fără ca măcar să-l întrebe pe preot care-i situaţia). Aici unde slujesc eu, nu doar că am susţinerea episcopului, ci chiar şi preoţii din jur (inclusiv din alte jurisdicţii canonice) practică un anumit program de catehizare şi, din acest punct de vedere, îmi este mai uşor.
Un alt lucru demn de menţionat e şi faptul că practica catehezelor baptismale în parohia în care slujesc nu a fost iniţiată de mine, ci de un preot care ani de zile s-a ostenit să le explice oamenilor care ar fi abordarea corectă a botezului. Eu n-am făcut decât să continui şi, poate, să dau un suflu nou acestei practici vechi. Iar dacă experienţa mea poate fi de folos şi altora, m-aş bucura mult. Dar şi mai mult m-aş bucura dacă şi alţi preoţi şi-ar împărtăşi experienţa lor, căci îmi dau bine seama, că încă multe am de învăţat şi de corectat în această lucrare atât de importantă şi dificilă.
