Highslide for Wordpress Plugin

Guvernul de la Chişinău a devenit o filială a organizaţiilor homosexuale. Parlamentul va rezista?


Paravanul după care se ascundeau promotorii Legii anti-discriminare a fost dat la o parte. Dacă pînă acum Guvernul şi acoliţii săi se ascundeau după deget, afirmînd că legea este necesară pentru toate categoriile de persoane discriminate şi că e impusă de parteneri străini, atunci iată că Planul de acţiuni privind onorarea angajamentului Republicii Moldova faţă de Consiliul Europei, pe care Guvernul vrea să-l impună Parlamentului, scoate în evidenţă scopul real al legii. Pentru a dovedi acest lucru, vom examina punctul 18 din acest Plan, care arată astfel:

Nr

Obiectul angajamentului

Acţiuni planificate pentru realizarea obligaţiunilor

Termenul general de executare

18

Asigurarea respectării depline a drepturilor fundamentale ale minorităţilor sexuale

Adoptarea Legii anti-discriminare

 

Ratificarea Protocolului 12 la Convenţia europeană a drepturilor omului

2011-
sem
. I 2012

Vedem că Planul nu mai vorbeşte de interzicerea discriminării şi egalitatea drepturilor, ci stabileşte, că unicul angajament propus de Guvern în domeniul discriminării este „asigurarea respectării depline a drepturilor fundamentale ale minorităţilor sexuale”. După care, acelaşi Plan ne spune că acţiunea planificată pentru realizarea acestui angajament constă în adoptarea Legii anti-discriminare.


Altfel zis, Planul scrie negru pe alb, că adoptarea Legii anti-discriminare este o acţiune necesară pentru a asigura respectarea deplină a drepturilor minorităţilor sexuale. Unde au dispărut alte categorii de persoane discriminate? De ce Guvernul a decis să-şi asume angajamente doar în privinţa minorităţilor sexuale?


Planul scrie că o acţiune suplimentară pentru asigurarea drepturilor minorităţilor sexuale este ratificarea Protocolului 12 la Convenţia europeană a drepturilor omului (Protocolul 12 se referă la interzicerea discriminării pe orice criterii). Prin includerea acestei acţiuni în Plan, Guvernul indirect impune Parlamentul ca acesta să ratifice Protocolul 12. Aceasta se face pentru ca mai tîrziu, promotorii Legii anti-discriminării să invoce Protocolul 12 şi să afirme că Parlamentul şi alte autorităţi statale sînt obligate să adopte toate aşa zisele măsuri de anti-discriminare (vom clarifica mai jos care sînt ele). 

Citește mai mult

Juriştii ne atrag atenţia: Filat vrea să ne bage pe toţi la puşcărie

Promotorilor şi susţinătorilor Legii anti-discriminare le place să folosească cuvinte frumoase. Legea anti-discriminare, zic ei, este o lege a toleranţei, a dragostei, a egalităţii. Senin şi frumos, dacă e să credem vorbelor. Adevărul este că măsurile şi activităţile lor sunt pline de răutate şi, în esenţă, urmăresc un singur scop – de a se răzbuna şi penaliza cu cruzime pe cei care au o altă opinie faţă de „valorile” promovate de legea anti-discriminare.

Nu ne referim doar la replicile veninoase şi mitocane din numeroasele articolele şi comentarii publicate de susţinătorii legii; nu ne referim  doar la scenariile dubioase prin care ei doresc să adopte legea (a se vedea acest material); nu ne referim la comportamentul agresiv şi războinic al promotorilor legii (a se vedea orice emisiune radio sau TV la acest subiect). Ne referim la un document oficial, pe care l-am pomenit în unul din materialele noastre anterioare – proiectul Legii de modificare a Codului penal

Citește mai mult

Filat ignoră Biserica şi şantajează Parlamentul cu Legea antidiscriminare

După ce reprezentanţii a două partide parlamentare (Partidul Liberal şi Partidul Democrat) au declarat că nu susţin proiectul Legii anti-discriminării, promotorii acestei legi caută diferite modalităţi şi tertipuri pentru a o aproba.

Fără mare gălăgie, cu multă prudenţă şi aproape în şoaptă (deşi se cunoaşte şi chiar a devenit proverbială patima unor reprezentanţi ai Guvernului de a face show-uri şi a atrage atenţia), Guvernul a aprobat în şedinţa sa de ieri (25 aprilie 2012) două documente, care ar putea fi folosite de cei câţiva reprezentanţi ai Guvernului şi acoliţii lor pentru a transpune în viaţă Legea anti-discriminării.

Unul dintre aceste documente se numeşte „Planul de acţiuni privind onorarea angajamentului Republicii Moldova faţă de Consiliul Europei”, al cărui punct 18 repetă acelaşi angajament de a aproba Legea anti-discriminării. Planul de acţiuni este un proiect de hotărâre, care va fi transmis Parlamentului pentru aprobare finală. În legătură cu acest Plan de acţiuni apar câteva gânduri curioase. 

Citește mai mult

Legea antidiscriminare – ce drepturi pierzi tu?

Dincolo de basmele care ni se spun la TV, care vor fi consecinţele reale ale adoptării legii care face atâta vâlvă în ultima vreme..?

Nu este nevoie să ne dăm cu presupusul pe marginea acestui subiect, pentru că avem experienţa bogată a statelor care demult au început protecţia minorităţilor sexuale la nivel oficial. Aşadar, consecinţe:  

Citește mai mult

Parlamentul de la Chişinău ar putea restricţiona avorturile. Vor fi condiţionări din partea UE şi SUA?

Deputaţii intenţionează să înăsprească legislaţia privind avorturile, astfel încât femeile căsătorite să nu poată avorta fără de consimţământul în scris al soţului, iar cele minore să nu poată avorta fără de consimțământul în scris al părinţilor. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de deputaţii liberal-democraţi şi este în proces de avizare la comisiile parlamentare permanente, relatează Infotag.  

Citește mai mult

Despre divorţ şi recăsătorire. Când Biserica trebuie să refuze Cununia

Acest subiect este foarte serios şi delicat, iar interpretarea şi punerea în practică a principiilor biblice şi canonice legate de căsătorie, trebuie să recunoaştem, deseori se face prin prisma patimilor omeneşti şi nu a voii dumnezeieşti. Formatul acestui articol nu permite o analiză profundă a învăţăturii Bisericii cu referire la acest subiect, dar putem sistematiza următoarele idei:  

1.    Căsătoria este legătura sfântă dintre un bărbat şi o femeie, care îşi asumă liber şi responsabil calea mântuirii prin dragoste, ajutor reciproc şi naştere de prunci. Pentru realizarea acestui scop Biserica binecuvântează căsătoria, iar fiecare soţ (credincios şi conştient) îl primeşte pe celălalt soţ ca pe un dar de la Dumnezeu şi ca pe „o jumătate a lui” fără de care nu se simte împlinit. Biserica cheamă şi ajută soţii să biruie patimile şi să-şi înduhovnicească dragostea reciprocă, iar căsătoriile încheiate din porniri pătimaşe, interese sau obligaţii nu sunt binecuvântate de Dumnezeu, pentru că dragoste adevărată poate exista doar acolo unde este libertate (atât fizică şi juridică, cât mai ales duhovnicească, faţă de patimi/vicii).

2.   Căsătoria este considerată un act unic şi irepetabil, care este rupt doar de moartea unuia dintre soţi (cf. Romani 7:2-3). Atunci când Sfântul Pavel spune că o femeie „e mai bine să se căsătorească decât să ardă” (I Corinteni 7:9), el se referă la văduve şi la cele care nu au mai fost căsătorite (I Corinteni 7:8) sau care, fiind căsătorite şi-au lăsaţi bărbaţii adulteri, dar fără ca ele însele să fi săvârşit adulter, pentru că altfel ar contrazice un alt text biblic (Matei 5:32). Acelaşi principiu e valabil şi în cazul bărbaţilor, iar speculaţiile precum că bărbaţilor li s-ar îngăduit ceva mai mult decât femeilor este total greşit! Prin urmare, recăsătorirea este îngăduită de Biserică doar pentru persoanele văduve (de obicei, după un an de la moartea soţului/soţiei) şi pentru cei care au rămas singuri după ce soţul/soţia şi-a abandonat familia împreunându-se cu altcineva.

3. Recăsătorirea (şi implicit a doua şi a treia Cununie) sunt privite de Biserică ca o excepţie ce se poate încuviinţa de maxim 2 ori (în plus faţă de prima căsătorie), iar aprobarea lor de către Biserică este însoţită de oprirea de la împărtăşirea cu Sfintele Taine de la unu la trei ani (cf. Canonul 4 al Sf. Vasile cel Mare). Mai mult decât atât, unele norme canonice admit a treia căsătorie numai dacă persoana în cauză nu a împlinit 40 de ani şi nu are copii. Chiar şi slujba celei de a doua nunţi nu pune un accent atât de mare pe fast şi bucurie, cât pe pocăinţă şi milă din partea lui Dumnezeu, care înţelege neputinţa omului. Acest caracter penitenţial şi oarecum excepțional  al celei de a doua/a treia căsătorii trebuie clar explicat celor care solicită binecuvântarea pentru a doua/a treia căsătorie.

4. În Biserica Rusă şi parţial cea Greacă, dezlegarea/dispensa pentru a doua şi a treia căsătorie se dă de ierarhul locului, iar în Biserica Română – de către duhovnic. Din păcate însă, în puţine cazuri solicitările de divorţ şi recăsătorire sunt examinate serios şi în conformitate cu învăţătura Bisericii (fundamentată obligatoriu pe Scriptură). După părerea mai multor teologi şi duhovnici, binecuvântarea căsătoriilor nelegitime nu înseamnă nici pe departe „o venire în întâmpinare” şi un imbold la pocăinţă, ci doar o încurajare a păcatului şi a divorţurilor. Biserica nu poate şi nu are dreptul să binecuvânteze o căsătorie întemeiată pe adulter (iniţial amant/ă, apoi soţ/ie). Deci dacă un bărbat şi o femeie mai întâi au divorţat (din anumite motive, dar altele decât săvârşirea de către ei a adulterului) şi abia după o anumită perioadă s-au cunoscut şi doresc să se căsătorească, Biserica poate binecuvânta o astfel de căsătorie; dar chiar şi aşa – ca excepţie, nu ca regulă. Dar dacă cineva fiind căsătorit şi-a găsit un amant / o amantă, şi abia apoi divorţează şi solicită Cununie cu „noul partener”, Cununia trebuie refuzată, căci ea ar însemna binecuvântarea adulterului.

5. Preotul trebuie să cerceteze bine situaţia pentru a nu batjocori Tainele Bisericii, iar dacă din neglijenţă sau dorinţa de câştig încuviinţează o astfel de căsătorie, trebuie să spunem clar că o astfel Cununie nu este valabilă (indiferent de fastul cu care a fost săvârşită şi banii care au fost plătiţi). Anume aici se încalcă foarte mult, iar cei care divorţează şi încearcă să legalizeze juridic un adulter, trebuie să înţeleagă că bisericeşte acesta nu poate fi legalizat în nici un fel. Nu trebuie să existe excepţii nici pentru politicieni şi nici pentru „ctitori”, pentru că poruncile dumnezeieşti au aceiaşi putere asupra tuturor şi nu înseamnă că în urma unei astfel de Cununii (formale) relaţia celor care trăiesc în adulter nu va mai fi păcat, ci o binecuvântare. Nicidecum! O astfel de Cununie nu devine valabilă nici dacă ar fi săvârşită sau încuviinţată de patriarh. Şi atunci când cineva solicită binecuvântarea unei relaţii păcătoase (pornite din adulter), noi nu trebuie  să le dăm impresii şi iluzii false, ci să-i chemăm la pocăinţă şi înfrânare. Să nu uităm nici de faptul că cei care au comis astfel de nelegiuiri, cer Cununia doar pentru a-şi adormi conştiinţa, şi nu pentru că ar simţi nevoia binecuvântării lui Dumnezeu, ştiind prea bine că Dumnezeu i-a binecuvântat în prima căsătorie şi nu-şi schimbă fără temei voinţa şi binecuvântarea după apucăturile lumeşti ale desfrânaţilor. Da, cei care trăiesc astfel nu trebuie nici cununaţi, nici împărtăşiţi, nici înmormântaţi până nu se lasă de păcat, indiferent dacă mai pot sau nu să refacă prima căsnicie. Ajungem şi la concluzia că acceptarea unui divorţ de către Biserică nu înseamnă (sau nu ar trebui să însemne) şi aprobarea automată a unei noi căsătorii.

6.   Unii se mai întreabă dacă relaţia dintre soţi continuă şi după moarte sau în lumea cealaltă. La această întrebare ne răspunde Însuşi Hristos care precizează că dincolo nu mai există soţi şi soţii, ci toţi sunt ca îngerii din cer (Matei 22:30). Altfel spus, acolo nu există diferenţiere pe sexe, după cum nu există nici la îngeri, ci toţi sunt la fel. Pe de altă parte, din textele biblice şi patristice înţelegem că în Împărăţia lui Dumnezeu toţi vor fi într-o comuniune deplină, indiferent că au fost sau nu rude de sânge, iar în iad toţi vor fi într-o înstrăinare deplină, chiar dacă pe pământ au fost foarte apropiaţi. Nu este exclus şi ca unul din soţi să meargă în rai, iar altul în iad, de aceea, despre o continuitate a relaţiilor de familie în lumea cealaltă nu putem vorbi sau, cel puţin, nu avem temei biblic sau patristic pentru a o face. Mai degrabă, în baza textului de la Romani 7:2-3, putem spune că legătura căsătoriei încetează definitiv prin moartea unuia dintre soţi.

7. În cazul divorţului şi al recăsătoriei trebuie acordată o atenţie deosebită copiilor, care nu trebuie să sufere ca urmare a neînţelegerii dintre părinţi. Şi aici Biserica trebuie să se implice la maximum. De multe ori, divorţul este evitat tocmai datorită copiilor, iar alteori copiii devin o „marfă de negoţ şi şantaj” între soţii care divorţează. Dar dacă divorţul totuşi s-a produs, copiilor trebuie să le se asigure nu doar un trai decent, ci şi posibilitatea de a comunica (în egală măsură) cum ambii părinţi, cu excepţia cazurilor când o astfel de comunicare ar pune în pericol sănătatea fizică sau psihică a copilului. Trebuie să ţinem minte că copiii nu au nevoie doar de banii părinţilor, ci mai ales de persoana, autoritatea şi dragostea părinţilor, care nu poate fi asigurată şi simţită deplin decât în cadrul unei familii unite.


UE vrea să-i facă pe toţi copiii homosexuali. Moldova, încotro?

Consiliul Europei preconizează excluderea din actele oficiale cuvintele „mamă” şi „tata”. După părerea membrilor Consiliului Europei, aceste cuvinte „poartă un caracter discriminatoriu ce înjosesc femeile”, scrie ziarul german Die Welt.

În rezoluţia adunării parlamentare a Consiliului Europei se spune ca modelul de „casnică” este o viziune tradiţionalistă care îi este impusă femeii şi acest fapt împiedică procesul de instituire a egalităţii totale între indivizii societăţii. Propunerea de a elimina cuvintele „mamă” şi „tată” a fost înaintată iniţial de către Doris Stump, reprezentanta Partidului Socialist din Elveţia. Ziarul german Bild citează din adresarea ei către membrii Consiliului Europei: „Femeile sa nu fie înfăţişate ca fiinţe pasive şi de categoria a doua, mame şi obiecte sexuale”. Elveţia, în cazul dat, este un exemplu în folosirea unui „lexic politic corect”. Funcţionarii acestui stat evită cuvintele „mamă” şi „tată“, înlocuindu-le cu „unul din părinţi” sau mai rar „părintele”.

Citește mai mult

Soros, Obama şi Lady Gaga – promotori ai homosexualităţii

Toată lumea ştie că G. Soros şi UE finanţează mai multe organizaţii care „luptă pentru drepturile omului”. Câteva organizaţii de acest gen din Republica Moldova au mărşăluit sâmbătă, 11 iunie 2011, prin centrul Chişinăului, cerând adoptarea Legii Anti-discriminare şi respectarea drepturilor homosexualilor. Biserica Ortodoxă din Moldova şi mai multe organizaţii creştine cer conducerii ţării să nu adopte această lege imorală şi anti-familistă.

Citește mai mult

Dezbatere despre afişele homosexuale în România. Să luăm aminte!

Promotorii homosexualităţii au plasat 50 de afişe cu un "baby gay" în 7 mari oraşe din România chiar în Duminica Floriilor. Despre asta s-a scris destul, dar cel mai mult mi-a plăcut această emisiune care trebuie să ne pună pe toţi pe gânduri. Oare când se va discuta şi la noi despre aceste probleme? Abia după apariţia problemelor sau poate, totuşi, înainte de asta? 

Acum emisiunea este pusă într-un singur video. 

NU homosexualilor în şcoli

 

În timp ce Miss-Ukraina 2007, Lika Roman, merge în şcolile din Kiev şi din alte oraşe ucraineşti pentru a vorbi fetelor şi băieţilor despre castitatea (virginitatea) înainte de căsătorie (sursa), homosexualii din SUA şi UE cer dreptul de a activa mai mult în şcoală şi de a impune cărţile de poveşti (King & King, Heather Has Two Mommies ş.a.) care au ca protagonişti „personaje pozitive” homosexuale. Aceste poveşti, susţin autorii cărţilor, i-ar ajuta pe copii să scape de fobia gay şi nimic mai mult. Însă, într-un moment de sinceritate, un cunoscut jurnalist homosexual american a recunoscut că scopul infiltrării homosexualilor în şcoli şi mass-media nu este “toleranţa”, ci “îndoctrinarea” copiilor cu acest stil de viaţă. Articolul a facut mare vâlvă, mai ales datorită afirmaţiei: “avem nevoie de ei (de copii – n.n.)!”.

Citește mai mult