pentru o teologie gândită şi trăită
În data de 10 aprilie 2013, la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta Universităţii de Stat din Moldova a avut loc conferinţa: „Sfintele Taine în viaţa creştinului”. În locul unor teorii savante am preferat un discurs simplu şi practic, în care am încercat să ating problemele care apar în viaţa sacramentală a fiecărei comunităţi ortodoxe.
De fiecare dată când începe o perioadă de post, Biserica ne aminteşte că postul corect nu înseamnă o simplă abţinere de la anumite bucate, ci şi abţinerea de la anumite patimi şi obiceiuri urâte. Sectarii chiar ne critică pentru abstinenţa de la bucate, spunând că Biblia învaţă cu totul altceva despre post. Ce ne spuneţi sfinţia voastră despre acest lucru?
Întrebările sunt foarte complexe şi voi încerca să răspund la ele pe rând.
De la bun început vreau să subliniez că posturile n-ar trebui să fie nişte perioade cu totul speciale în viaţa noastră, ci doar o intensificare a luptei fiecăruia cu păcatul şi patimile din el. După căderea în păcat a protopărinţilor, omul este chemat la o continuă postire şi înfrânare, la trezvie şi contemplaţie, numai că această lucrare duhovnicească este realizată cu o intensitate diferită în perioadele anului bisericesc, dar care nu trebuie să înceteze niciodată.
Rugăciunea Sfântul Efrem Sirul / Sirianul[1]
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei[2], al grijii de multe[3], al iubirii de stăpânire şi al vorbirii în deşert nu-l da mie! (o metanie[4])
La editura Sophia din Bucureşti a apărut ediţia a II-a (anul 2013)
a cărţii noastre:
„Liturghia ortodoxă. Istorie şi actualitate”.
Cartea poate fi comandată pe saitul librăriei Sophia sau cumpărată în librăriile din România (unde difuzează Supergraph).
Preţul cărţii este de 40 RONi (aprox. 150 MDL).
Format: 16.5×23.5 cm; 376 p., copertă cartonată.
ISBN: 978-973-136-337-0
La recomandările Comisiei Liturgice din cadrul Consiliului Intersobornicesc al Bisericii Ortodoxe Ruse[1], Sfântul Sinod, întrunit în şedinţa sa din 25-26 decembrie 2012 (protocolul 130), a purtat discuţii cu privire la oficierea Tainei Sfântului Maslu şi a hotărât următoarele:
1. A se aproba „Slujba pe scurt a Sfântului Maslu”[2], care va fi săvârşită de unul sau mai mulţi preoţi asupra bolnavilor internaţi în spitale sau asupra celor care sunt grav bolnavi acasă. Această slujba prescurtată va fi tipărită centralizat, apoi va fi răspândită şi folosită în cazurile când starea bolnavului sau condiţiile de săvârşire a slujbei nu permit săvârşirea rânduielii integrale.
2. În cazul săvârşirii „Sfântului Maslu de obşte”, care se oficiază de regulă în Postul Mare[3], cu participarea mai multor preoţi, să se revină la vechea practică a Bisericii de a citi întreaga rânduiala a slujbei (7 Apostole, 7 Evanghelii, 7 Rugăciuni) şi abia la sfârşit să se facă o singură ungere cu ulei sfinţit. Rânduiala cu şapte ungeri se va săvârşi doar în cazul slujirii integrale a Slujbei Maslului pentru un bolnav.
3. Episcopii şi preoţii să explice credincioşilor că în lipsa unei boli serioase (!), se recomandă ca „Maslul de obşte” să fie săvârşit o singură dată pe an (!), iar săvârşirea mai deasă a „Maslului de obşte” asupra aceloraşi persoane denotă neînţelegerea sensului acestuia în defavoarea altor Taine ale Bisericii.
Catedrala Sfânta Sofia (Aghia Sofia / Άγια Σοφία – în greacă, Sancta Sophia – în latină, Ayasofya – în turcă) sau Biserica Sfintei Înţelepciuni (nu al unei sfinte cu numele Sofia), este vechea catedrală a oraşului Constantinopol (capitala Imperiului Roman de Răsărit între anii 330-1453), transformată ulterior în moschee, apoi în muzeu. Este considerată drept una dintre marile clădiri ale lumii, reprezentând un punct de referinţă în istoria arhitecturii şi, fără îndoială, centrul Ortodoxiei de până la căderea Constantinopolului în 1453. De această catedrală este legată, în mare parte, istoria Liturghiei bizantine şi a unor importante sinoade ortodoxe.
Deşi cei mai mulţi consideră că ştiu răspunsul la această întrebare, în realitate ne zbatem într-o mare neştiinţă înfrăţită cu indiferenţa, iar în rezultat avem foarte puţini creştini ortodocşi care îşi conştientizează propriul Botez şi responsabilitatea asumată prin primirea acestuia. Tocmai de aceea mi-am propus să punctez câteva idei mai importante pe care cred că trebuie să le ştie fiecare creştin, în special părinţii şi naşii care îşi aduc pruncii pentru a fi botezaţi, dar şi preoţii care săvârşesc aceste botezuri.
În centrele eparhiale din cuprinsul Patriarhiei Moscovei a fost trimisă circulara Nr. 01/4299 din 31.08.2012, semnată din încredinţarea patriarhului Kiril de către şeful Administraţiei Patriarhale, mitropolitul Varsanufie de Saransk şi Mordovia. Iată textul acesteia:
„La Patriarhia Moscovei vin scrisori în care se atrage atenţia asupra cazurilor de refuz al pomenirii liturgice sau participare la [Sfintele] Taine ale credincioşilor ortodocşi care sunt botezaţi în alte Biserici Ortodoxe Locale (de exemplu: [în Bisericile] Bulgară, Georgiană, Română, Sârbă, Finlandeză ş.a.), unde li se pun nume care lipsesc din Calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse.
În tradiţiile unor Biserici Locale se admite ca la botez pruncii să fie numiţi cu nume naţionale, care lipsesc din Calendare.
În legătură cu cele expuse mai sus, conform binecuvântării Sanctităţii Sale, Patriarhul Moscovei şi al tuturor Rusiilor Kiril, amintim că nu trebuie admise careva restricţii în pomenirea liturgică şi primirea la Tainele Bisericii a credincioşilor care poartă nume naţionale şi sunt botezaţi în Bisericile Ortodoxe Locale.
Rog să aduceţi la cunoştinţă această informaţie stareţilor de mănăstiri şi parohilor din eparhia încredinţată [Preasfinţiilor] Voastre”.
Motto: „Cu prostul neşcolarizat, te lupţi puţin şi ai scăpat;
Dar duci o muncă colosală cu prostul care… are şcoală”.
Blogosfera pseudo-ortodoxă şi pseudo-duhovnicească din România a început o nouă campanie de răspândire a unor materiale scoase din context, care chipurile ar desfiinţa „teologia academică” şi „i-ar pune la punct” pe toţi cei care îndrăznesc să meargă împotriva „Tradiţiei”. Anonimatul şi mediocritatea evidentă a celor care administrează acele bloguri trebuia demult boicotată, dar iată că mai sunt unii care se arată încântaţi de falsa lor mărturie şi încep să creadă că între ştiinţa teologică şi spiritualitatea filocalică ar exista un conflict iremediabil. Aceasta e prima şi cea mai gravă capcană întinsă trăirii conştiente în Biserică.
O personalitate enciclopedică precum Sf. Nicodim Aghioritul este intenționat ignorată de aceşti diversionişti, şi aceasta pentru că Sf. Nicodim, contrar ideilor lor preconcepute, cita şi traducea literatură occidentală, era adeptul împărtăşirii sistematice, critica anumite adaosuri liturgice neadecvate (Troparul Ceasului III în epicleză şi cuvintele „Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt” din Anaforaua Sf. Vasile cel Mare), nu încuraja săvârşirea parastaselor în zilele de duminică etc. În acelaşi timp, Sf. Nicodim era un mare cunoscător şi trăitor al Filocaliei, alături de alţi monahi savanţi ai timpului precum Atanasie din Paros, Macarie al Corintului, Nichifor Theotokis ş.a.
Diaconul prof. Ioan Ică jr.,
Cateheză liturgică despre înţelesurile uitate şi neştiute ale slujbelor Bisericii
Despre toate acestea am scris şi eu în nenumărate rânduri, iar părintele prof. Ioan Ică jr. a reuşit o sinteză care, expusă sub forma unui curs incitant, sper să aibă un impact mai vizibil. Şi totuşi, experienţa mă face să fiu sceptic… Să dea Domnul să mă înşel!
Înţelesurile cultului trebuie redescoperite şi trăite dinamic, căci fără acest lucru Ortodoxia devine tot mai seacă şi mai ritualistă. Din păcate, acest lucru nu se învaţă în prea multe şcoli de teologie, nemaivorbind de faptul că, cateheza liturgică pentru simplii credincioşi lipseşte cu desăvârşire.