Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Cea mai veche rugăciune adresată Maicii Domnului (papirus din sec. III)

În 1917, Biblioteca „Jonh Rylands” din Manchester, care conţine una dintre cele mai importante colecţii de papirusuri din lume, şi-a adăugat colecţiei un mic fragment care conţine o rugăciune în greacă adresată Fecioarei Maria şi care se pare că datează de la sfârşitul veacului al III-lea. Fragmentul cu numărul 470 din colecţie, a fost publicat abia în 1938, şi la foarte puţin timp după aceea specialiştii în liturghia creştină primară l-au recunoscut ca o formă veche a unei rugăciuni către Fecioara, care este cunoscută în liturghia greacă, latină şi coptă şi este folosită şi astăzi.[1] Papirusul este denumit în mod normal după primul vers al imnului, în latină: Sub tuum praesidium [Sub milostivirea ta].

Studiu asupra antifoanelor Liturghiei. Variantă de Antifonariu pentru enarxa liturgică

Oricine s-a apropiat vreodată de strana Bisericii a auzit de cuvântul „antifon”, iar alţii chiar ştiu că orice Liturghie începe cu trei antifoane şi că, mai tot anul, ele sunt aceleaşi, indiferent că e Duminică, sărbătoare sau zi de rând. O mică excepţie fac anumite sărbători ale Mântuitorului, dar această excepţie, vorba românului, nu face decât să confirme regula cunoscută de toţi. Dar oare aşa a fost întotdeauna? Oare antifoanele fac partea din elementele fixe sau din cele schimbabile ale slujbelor?

Deşi, răspunsul la aceste întrebări pare simplu, un studiu istorico-liturgic al antifoanelor din enarxa Liturghiei ne arată că lucrurile sunt totuşi destul de complexe, iar structura şi conţinutul antifoanelor nu trebuie considerate o istorie încheiată, nesupusă discuţiilor şi adaptărilor, ci din contra, asemenea lecturilor biblice (Apostolul şi Evanghelia) de la Liturghie, care se schimbă în fiecare zi, şi antifoanele ar trebui să fie un element schimbabil, care să împrospăteze trăirea noastră liturgică, iar varietatea şi bogăţia psalmilor să ne introducă mai adânc în mistagogia Liturghiei.

De aceea, vă propun o variantă de Antifonariu al Liturghiei, precedat de un studiu introductiv (PDF), care sper să fie de folos tuturor celor care iubesc aerul curat şi veșnic proaspăt al slujbelor ortodoxe.

IPS Athanasie de Limassol: „N-o să fie nimic mai mult și nimic mai puțin decât ceea ce va îngădui Dumnezeu”

Voi încerca să spun câteva cuvinte despre cum poate un om botezat în numele Sfintei Treimi, care este fiu al Bisericii, și care vrea, sau care trebuie să lucreze conform poruncilor Evangheliei, să înfrunte realitatea acestei lumi în care trăim.

În Cipru avem o realitate cruntă. Știți că în urmă cu 38 de ani turcii au invadat Ciprul, ne-au luat patria, au omorât oameni, s-au întâmplat multe lucruri … să nu le mai pomenim. Fiecare perioadă are evenimentele ei. Și vremea în care trăim are realitățile ei. Și fiecare perioadă le va avea pe ale ei. Nu va exista o perioadă în care să nu se întâmple nimic, pentru că lumea se îndreaptă spre vremurile de Apoi.

Dr. Eugenia Constantinou – “Mai periculos decât Covid-19”

În articolul său din 25 mai 2020, “A Note on the Common Communion Spoon(vezi şi traducerea românească), Pr. Alkiviadis Calivas a încercat să ofere unele justificări pentru eliminarea utilizării linguriței comune pentru Sfânta Împărtășanie. Ceea ce el a prezentat în cele din urmă au fost valorile lumii sau cugetarea creștinismului occidental sub mantia teologiei ortodoxe.

Ortodoxia a fost întotdeauna flexibilă, dar a fost, de asemenea, fără compromisuri în anumite domenii, inclusiv credința noastră de bază despre Cuminecare și phronema (cugetarea/conştiinţa) noastră ortodoxă, gândirea noastră, care este diferită de toate celelalte grupuri creștine. Au fost utilizate în articol exemple izolate de practici istorice din trecut și argumente raționale pentru a justifica eliminarea linguriței comune de împărtășire. Însă aceleași tipuri de argumente pot fi folosite pentru a justifica sau raționaliza practic eliminarea fiecărei practici tradiționale și fiecărei poziții morale a Bisericii. Există o amenințare mai mare decât Covid-19: subminarea convingerilor noastre și deteriorarea credinței. De ceea ce avem nevoie de la ierarhii noștri și preoții noștri în acest moment este mai degrabă îndrumarea duhovnicească, în loc să prezentăm argumente logice care se predau „robiei cugetării noastre omenești”, după cum afirmă rugăciunea de împărtășire către Născătoarea de Dumnezeu.

Pr. Prof. Alkiviadis Calivas – Însemnare pe marginea linguriței comune pentru împărtăşire

* Pr. Alkiviadis C. Calivas – Profesor Emerit de Liturgică la Seminarul Teologic „Sfânta Cruce”, Brookline, MA

Lingurițele liturgice au existat cel puțin din secolele șase, șapte.[1] Dar asta nu înseamnă că au ele au fost folosite pentru împărtășanie. De fapt, canonul 101 de la Sinodul Quinisext (691-692) interzice folosirea oricărui recipient pentru primirea Sântului Trup, altceva decât mâna.[2] Canonul spune: „Așa că, dacă cineva dorește să se împărtășească cu Preacuratul Trupul în timpul slujbei… să-și pună palmele cruciş (una peste alta – n.trad.) și, astfel, să se apropie, pentru a primi împărtășirea harului… Pentru că nimeni nu este binevenit, dintre cei care fac anumite recipiente din aur sau orice alt material din care să împărtășească, în locul mâinilor pentru primirea dumnezeiescului har.”[3]

Înainte de secolele XI-XII, toată lumea, clericii și mirenii deopotrivă, primeau Sfintele Daruri separat, așa precum face clerul în zilele noastre. Când oamenii se apropiau, își întindeau mâinile, dreapta peste stânga, cu palmele deschise, peste care preotul așeza o părticică din Pâinea sfântă. După consumarea Pâinii, celor care se împărtășeau li se oferea Potirul de către diacon.[4]

Primele dovezi clare pentru folosirea lingurițelor de împărtășanie au apărut în secolele XI și XII. După cum aflăm din însemnările canonistului Theodore Balsamon (+ cca. 1195), pe la jumătatea secolului al XII-lea, lingurița comună a devenit normă stabilită în multe locuri. Comentând canonul 101 al Sinodului Quinisext, el se plângea că modul tradițional de distribuire a Sfintei Împărtășanei fusese abandonat în unele zone.[5]