Highslide for Wordpress Plugin

liturghie

„Iară şi iară” despre orele slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri

de

 

Conform Tipicului şi indicațiilor din Triod, Vecernia cu Liturghia din Joia Mare ar trebui să se săvârșească la Ceasul al 8-lea din zi (aproximativ: 14-15h), având o durată de 2h-2,5h. Dacă, după „Rugăciunea Amvonului” se face şi „rânduiala spălării picioarelor”, slujba se termină pe la 17-18h, când frații merg la masă şi mănâncă bucate fierte, cu dezlegare la untdelemn şi vin (întrucât urmează o slujbă lungă şi două zile de ajunare).

După cină (singura masă din zi), fraţii citesc la chilie (nu în biserică!) Pavecerniţa Mică cu Tricântarea Sf. Andrei Cretanul (deşi nu-i clar de unde, într-o obște mare, fiecare monah ar fi putut avea cartea Triodului cu acest Canon şi cum l-ar putea cânta fiecare la chilie).

După doar două ore de odihnă, în jurul orei 21:00 („ceasul 2 din noapte”) – se începe Privegherea ([b]denia) Sfintelor Pătimiri cu citirea celor 12 Evanghelii, care se încheie după miezul nopții. Vineri dimineaţa, pe la 7-8h („ceasul 2 din zi”), se citesc Ceasurile Împărăteşti.

Citește mai mult

Liturghia matinală (cu antifoane) a Darurilor Înaintesfințite: text oficial, aprobat sinodal în Grecia

de

În Liturghierul Misionar tipărit la Chişinău în anul 2019, după varianta „clasică” a Liturghiei Darurilor Înaintesfințite [LDIS] unite cu Vecernia, am propus şi o rânduială alternativă a acestei Liturghii, unită cu Obedniţa (pp. 189-207), pornind de la realitatea că cei mai mulţi săvârșesc LDIS dimineaţa, când nu este nici logic, nici corect să se săvârșească Vecernia. Bineîneţeles, observaţia mea nu a fost nici pe departe singulară, dar, de la constatarea problemei şi până la propunerea de soluţii concrete şi acceptabile, de obicei este o cale foarte lungă.

Acea rânduială, deşi stranie la prima vedere, este bazată pe vechea slujbă de împărtășire a monahilor palestinieni la Ceasul al VI-lea, în cadrul Obedniţei, conform Ceaslovului savait din sec. IX (ms Sinai gr. 863), unde Obedniţa este numită „Pentru împărtăşire”. Rânduieli asemănătoare găsim şi în Ceaslovul-Psaltire (din anul 1105) de la Harvard University Houghton Library (ms gr. 3, ff 247v-248v), intitulat „Înainte de împărtăşirea cu dumnezeieștile şi sfintele Taine”, precum şi în Ceaslovul sinaitic din sec. XIII (ms Sinai gr. 870, ff 60v-63v) ş.a.

Este adevărat că acele rânduieli nu presupuneau prezența şi celebrarea preotului, ci erau slujbe exclusiv monahale. Completarea acestor Obedniţe-Typika cu elemente din LDIS bizantină a fost un compromis menit să ofere un fundament istoric şi liturgic ideii că LDIS poate avea şi alte variante decât cea cunoscută de noi, unită cu Vecernia şi, în funcţie de momentul zilei la care este săvârșită, se poate alege o variantă sau alta.

Sincer să fiu, eram aproape convins că nicio Biserică Locală nu va aproba sinodal o variantă a LDIS fără Vecernie, dar, cel puţin, eram liniștit că nimeni nu-mi putea reproşa de ce eu am legat LDIS de Obedniţă, din moment ce unele manuscrise permit acest lucru.

Au trecut mai puţin de cinci ani de la demersul meu şi am văzut cu ochii mei că „ceea ce la oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă!”.

În data de 10 ianuarie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Elladei, prin Hotărârea nr. 5815 a aprobat o variantă de LDIS, în care partea Vecerniei a fost înlocuită cu trei Antifoane ample, după modelul vechii „asmatike akolouthia”, descrisă de Sf. Simeon al Tesalonicului.

Deja la o lună după această hotărâre, Mănăstirea Stavropighială „Panaghia Tatarnis” din Evritania, specializată în studii liturgice, a editat o broşură cu această Liturghie (47 de pagini), iar începând cu Postul Mare din anul 2024 aceasta a fost slujită de foarte mulţi preoţi din Grecia, iar în 2025 – şi mai mulţi.

Citește mai mult

Pomenirile celor adormiți în cadrul Liturghiei Euharistice. Text și context

de

Recent, în revista „Altarul Reîntregirii” nr. 1/2021, a fost publicat studiul meu: Pomenirile celor adormiți în cadrul Liturghiei Euharistice. Text(e) și context(e).

Studiul numără 50 de pagini (de la 11 la 60) şi face parte din volumul editat de Mihail K. Qaramah și intitulat „În mâinile Tale îmi voi da duhul meu, Doamne…” (Ps. 30, 5): Aspecte istorico-liturgice și pastorale ale slujbelor pentru cei adormiți.

Prezentul număr reunește contribuțiile științifice ale unor specialiști recunoscuți ai disciplinelor Teologiei Practice, în contextul declarării anului 2021 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul”.

ORELE DE SĂVÂRŞIRE A SLUJBELOR DIN SÂMBĂTA MARE ŞI NOAPTEA DE ÎNVIERE

de

Având în vedere restricțiile impuse în anumite ţări de a săvârşi careva slujbe sau adunări pe timp de noapte (în funcţie de ţară: de la 21h-23h până la 5h-6h dimineaţa), clericii şi credincioşii îşi pun problema cum ar putea săvârşi slujba de Paşti (care tradiţional începe la miezul nopţii) şi cât de îndreptăţită sau acceptabilă ar fi o eventuală deplasare a orelor de oficiere a slujbelor din Sâmbăta Mare şi Noaptea de Înviere.

Pentru a putea răspunde plauzibil şi calificat la această nouă provocare pentru tradiţia liturgică ortodoxă, va trebui să ţinem seama de o serie de izvoare şi studii istorico-liturgice (vezi bibliografia generală menţionată la sfârşit), care ne vor ajuta să înţelegem evoluţia foarte complexă a rânduielii actuale şi, eventualele posibilităţi de a sluji şi altfel, mai ales în măsura în care avem suficiente precedente istorice pentru aceasta.

Nu mi-am propus să scriu o istorie amănunțită a slujbei pascale, chiar dacă o astfel de abordare lipseşte în liturgica românească (dar ar putea fi uşor completată prin traducerea a două-trei lucrări de referinţă la acest subiect), ci doar să vedem, la modul general, cum au evoluat principalele elemente ale slujbei pascale şi în ce zile şi la ce ore se săvârșeau acestea.

Citește mai mult

Liturghia euharistică şi legătura ei cu agapele/mesele frățești

de

Întrebare: Părinte Petru, în parohia noastră există obiceiul ca după Liturghia de duminică să facem şi o agapă frățească, la care participau majoritatea celor prezenți. Acum, din cauza pandemiei, această agapă a fost suspendată pe un termen nedeterminat. Credeţi că este important să găsim un substitut pentru agapă, pentru a urma vechea tradiţie apostolică sau nu e cazul să ne legăm de acest element, considerat de cei mai mulţi, neactual şi lipsit de importanţă?

Răspuns:

1. Într-adevăr, în epoca apostolică Liturghia era legată de o „masă frățească a iubirii”, de unde şi numele de „agapă”. Despre acest lucru am scris pe scurt în cartea mea „Liturghia Ortodoxă: istorie şi actualitate”, Ed. 2013, pp. 25-27. De fapt, agapele nu sunt nici pe departe o invenţie creştină, ci sunt o urmare a meselor frăţeşti ale iudeilor (birkat ha-mazon) care, mai ales în comunităţile de la Qumran, aveau o conotaţie mistică specială. În aceeaşi perioadă erau foarte cunoscut şi răspundit aşa-numitul „symposium-ul” greco-roman (συμπόσιον de la συμπίνειν = a bea împreună), care era un fel de „banchet de club” la care se adunau oamenii cu anumite interese şi, unde, după mâncare, se discuta şi se bea după un anumit protocol. Culmea este că acest symposium greco-roman a influenţat chiar şi mesele iudaice – inclusiv Cina cea de Taină –, unde se practica servirea a patru pahare de vin (amestecate cu apă), dar într-o anumită ordine protocolară şi cu anumite urări care, la păgâni aveau forma unor rugăciuni către zei, iar evreii le-au adaptat la teologia monoteistă iudaică. Cel mai des, anume ultimul pahar avea rolul de libaţiune, lucru care s-a întâmplat şi la Cina cea de Taină, unde abia paharul „de după cină” (I Cor. 11:25) a fost sfinţit şi oferit ca Sânge al lui Hristos.

Citește mai mult

(NE)LĂMURIRI LITURGICE: De ce nu putem sluji două liturghii în aceeaşi zi

de

Acest principiu este, în general, cunoscut şi acceptat de toţi ortodocşii, şi chiar de alte confesiuni creştine care recunosc preoția şi euharistia. Dar care sunt adevăratele motive ale acestei restricţii? Există vreun canon concret care să reglementeze acest lucru? Cum împăcăm acest principiu cu indicaţia tipiconală de a sluji, în aceeaşi zi liturgică, două Liturghii: una în ajun, unită cu Vecernia şi alta dimineaţa?

Până acum n-am găsit un răspuns clar şi concret la aceste întrebări, chiar dacă problema a generat şi mai generează nedumeriri, iar unii au transferat Liturghia unită cu Vecernia din ajun dimineaţa (desigur nu doar din acest motiv!), crezând că în felul acesta scapă de coliziunea celor două Liturghii într-o singură zi liturgică.

I. 

După cum vom vedea, răspunsul implică nu atât probleme de natură liturgică sau canonică, cât mai ales dogmatică şi simbolică. De asemenea, evoluția acestei probleme a coincis cu suprapunerea şi chiar confuzia dintre „postul euharistic” şi „postul ascetic”, precum şi cu dorinţa de a ne împărtăşi chiar şi atunci când Biserica „interzice” săvârşirea Liturghiei euharistice (cf. Canonul 49 Laodiceea şi 52 Trulan), pe motiv că aceasta ar implica o bucurie incompatibilă cu postul. Niciodată nu am înţeles de ce Liturghia în sine ar implica bucurie şi nu, mai degrabă, împărtăşirea euharistică, care este totuşi permisă şi fără o Liturghie completă?! Dar răspunsul la această întrebare rămâne în afara subiectului propus spre abordare… 

Citește mai mult

LITURGHIERUL MISIONAR – o abordare catehetică, pastorală şi misionară a slujbelor ortodoxe

de

Mânat de propriile căutări şi trăiri, precum şi de îndemnul şi încurajările mai multor preoţi şi prieteni, deja de peste 10 ani lucrez la un proiect misionar de redactare a textelor liturgice. Cu ajutorul lui Dumnezeu, acum a ieşit de sub tipar prima ediţie a unui Liturghier Misionar, care este menit să-i ajute în primul rând pe preoţi, dar şi pe studenţii la teologie şi pe simplii credincioşi să înţeleagă locul şi sensul fiecărui element liturgic din slujbele Vecerniei, Utreniei şi a Liturghiei. O asemenea abordare a slujbelor ortodoxe există deja de mai mult timp în diaspora ortodoxă şi aceasta nu este nici pe departe o inovaţie sau o trădare a Tradiţiei Bisericii, ci o înţelegere a priorităţii „duhului” faţă de „literă”, şi o ştergere a prafului sau a fumului (deja alergic) ce s-a depus peste textele liturgice. Conform hotărârilor Sinodului VII Ecumenic, dacă chipul unei icoane nu mai este clar şi nici nu poate fi restaurat, acea icoană trebuie scoasă din uzul liturgic, pentru că nu-şi mai împlineşte rostul iniţial; în cel mai bun caz ea devine piesă de muzeu. O abordare asemănătoare Biserica a avut-o şi faţă de slujbe şi textele liturgice, deşi, întotdeauna au existat oameni care consideră că şi icoanele, şi slujbele, chiar dacă nu mai sunt înţelese şi desluşibile, trebuie lăsate neatinse, deşi însăşi această neatingere nu înseamnă conservare, ci ignoranţă, care lasă să se adune şi mai mult praf sau fum… Deci eu nu am făcut altceva decât să şterg praful şi să restaurez chipul unor elemente liturgice devenite neclare sau lipsite de sensul lor primar.

Principiile de lucru la Liturghierul Misionar au fost enunţate şi în Introducerea acestei cărţi, pe care o redăm mai jos:

Citește mai mult