Highslide for Wordpress Plugin

Exagerări cu privire la pomenirea celor adormiţi în Postul Mare

Sambata Sfantului Teodor Tiron - Sambata Colivelor
Ieri, în prima sâmbătă a Postului Mare, s-a făcut amintire de „neobişnuita minune săvârşită cu ajutorul colivei de Sfântul şi slăvitul Mare Mucenic Teodor Tiron” (cf. Sinaxarul din Triod). Aşadar, nu este vorba despre prăznuirea propriu-zisă a Sfântului Teodor Tiron, care are loc la 17 februarie, ci despre comemorarea minunii legate de el şi de binecuvântarea colivei.

Se ridică însă o problemă în privinţa pericopelor rânduite în ediţiile româneşti ale Apostolului şi Evangheliei. Din punct de vedere teologic şi liturgic, nu exista necesitatea stabilirii unor lecturi speciale pentru această pomenire, deoarece pericopele prevăzute pentru prima sâmbătă din Postul Mare sunt deja adecvate şi suficiente pentru a susţine sensul zilei. Pericopa de la Marcu 2:23-3:5, în care se vorbeşte despre smulgerea spicelor de către ucenicii Domnului şi despre vindecarea din zi de sâmbătă, acoperă în mod coerent tema raportului dintre Lege, post şi milă, fiind în deplină consonanţă cu duhul acestei zile. Introducerea unei pericope suplimentare pentru pomenirea generală a martirilor apare, în acest context, ca forţată şi lipsită de temei tipiconal clar. 

Mai mult, propunerea unei a treia pericope – pentru pomenirea celor adormiţi – este cu atât mai problematică. În rânduiala tradiţională a Postului Mare, pomenirea generală a morţilor se face în mod explicit în sâmbetele a II-a, a III-a şi a IV-a din Post. Prima sâmbătă, a V-a sau cea a lui Lazăr nu sunt consacrate pomenirii obşteşti a celor adormiţi. După Sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi (numită şi „Moşii de iarnă”), urmată de cele trei sâmbete dedicate pomenirii morţilor în Post, insistenţa de a transforma aproape orice sâmbătă într-un prilej de parastas denaturează echilibrul liturgic al perioadei.

Citește mai mult

Views: 283

Despre înmormântarea şi pomenirea celor incineraţi

Mai mulţi clerici ai Bisericii Ortodoxe Române, în special din diaspora, mă întreabă care este poziția Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la incinerare (cremare) şi dacă cei incineraţi sunt prohodiţi şi pomeniţi la slujbele Bisericii. Întrebarea vine în contextul în care Biserica Ortodoxă Română refuză apriori înmormântarea şi pomenirea celor incinerați, amenințând cu caterisirea pe preoţii care îndrăznesc să încalce aceste prevederi. Bineînţeles, această „rigiditate” creează destule probleme în mediul eterodox, unde ortodocșii nu au propriile cimitire sau agenții funerare, iar romano-catolicii şi protestanții au adoptat o viziune destul de liberală privind incinerarea.

Citește mai mult

Views: 2841

Pomenirile celor adormiți în cadrul Liturghiei Euharistice. Text și context

Recent, în revista „Altarul Reîntregirii” nr. 1/2021, a fost publicat studiul meu: Pomenirile celor adormiți în cadrul Liturghiei Euharistice. Text(e) și context(e).

Studiul numără 50 de pagini (de la 11 la 60) şi face parte din volumul editat de Mihail K. Qaramah și intitulat „În mâinile Tale îmi voi da duhul meu, Doamne…” (Ps. 30, 5): Aspecte istorico-liturgice și pastorale ale slujbelor pentru cei adormiți.

Prezentul număr reunește contribuțiile științifice ale unor specialiști recunoscuți ai disciplinelor Teologiei Practice, în contextul declarării anului 2021 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul”.

Views: 905