Ieri, în prima sâmbătă a Postului Mare, s-a făcut amintire de „neobişnuita minune săvârşită cu ajutorul colivei de Sfântul şi slăvitul Mare Mucenic Teodor Tiron” (cf. Sinaxarul din Triod). Aşadar, nu este vorba despre prăznuirea propriu-zisă a Sfântului Teodor Tiron, care are loc la 17 februarie, ci despre comemorarea minunii legate de el şi de binecuvântarea colivei.
Se ridică însă o problemă în privinţa pericopelor rânduite în ediţiile româneşti ale Apostolului şi Evangheliei. Din punct de vedere teologic şi liturgic, nu exista necesitatea stabilirii unor lecturi speciale pentru această pomenire, deoarece pericopele prevăzute pentru prima sâmbătă din Postul Mare sunt deja adecvate şi suficiente pentru a susţine sensul zilei. Pericopa de la Marcu 2:23-3:5, în care se vorbeşte despre smulgerea spicelor de către ucenicii Domnului şi despre vindecarea din zi de sâmbătă, acoperă în mod coerent tema raportului dintre Lege, post şi milă, fiind în deplină consonanţă cu duhul acestei zile. Introducerea unei pericope suplimentare pentru pomenirea generală a martirilor apare, în acest context, ca forţată şi lipsită de temei tipiconal clar.
Mai mult, propunerea unei a treia pericope – pentru pomenirea celor adormiţi – este cu atât mai problematică. În rânduiala tradiţională a Postului Mare, pomenirea generală a morţilor se face în mod explicit în sâmbetele a II-a, a III-a şi a IV-a din Post. Prima sâmbătă, a V-a sau cea a lui Lazăr nu sunt consacrate pomenirii obşteşti a celor adormiţi. După Sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi (numită şi „Moşii de iarnă”), urmată de cele trei sâmbete dedicate pomenirii morţilor în Post, insistenţa de a transforma aproape orice sâmbătă într-un prilej de parastas denaturează echilibrul liturgic al perioadei.
Views: 283
