Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Împărtăşirea ca martiriu. Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă!

„Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?
Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte,
sau primejdia, sau sabia?”
(Romani 8:33,35)

“De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece,
cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi. Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător,
ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare,
neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare,
iar cele ce nu se văd sunt veşnice.” (II Corinteni 4:16-18)

În Biblioteca Patriarhiei Ierusalimului există un manuscris liturgic pe pergament, cu numărul „Stavrou 109”, care conţine textul Liturghiilor Sf. Vasile şi a Sf. Ioan, însoţit de mai multe miniaturi, menite să exprime tâlcuirea simbolică a momentelor liturgice pe care le însoţesc. Sulul, aşa cum constată editorul manuscrisului (A. Papadopoulos-Kerameys, Peterburg 1897),  a fost scris pentru Biserica „Sf. Gheorghe” din Constantinopol, între anii 1092 şi 1118, iar comentariile iconografice corespund tâlcuirii din aceeași perioadă (sec. XI) a lui Teodor de Andida.

În mod deosebit mi-a atras atenţia miniatura care constituie incipitul rugăciunii „Ţie Stăpâne…” dinainte de rugăciunea „Tatăl nostru”, acolo unde preotul se roagă pentru împărtăşirea cu vrednicie, iar nu spre certare sau spre osândă. Manuscrisul prezintă aici vedenia Sf. Petru al Alexandriei şi decapitarea lui în anul 311 – scenă care, mai ales începând cu sec. XIV, se va picta foarte mult în altarele ortodoxe.

Să vedem mai întâi cum Sf. Petru însuşi povesteşte vedenia pe care a avut-o pe când era în închisoare, înainte de a fi împărtășit, apoi martirizat:

Robert Taft – Lingurițele bizantine de împărtășire: o analiză a dovezilor

Studiului lui Robert F. Taft, Lingurițele bizantine de împărtășire: o analiză a dovezilor în revista “Teologie şi Viaţă”, Nr. 1-4/2020, pp. 177-223.

Traducere: Pr. dr. Lucian-Mihăiță FILIP și Diac. Mihail AFLOAREA

Mai ales în aceste vremuri speciale, studiul lui Taft, la care am făcut şi eu trimitere în articolul meu despre linguriţă, este important, dar el totuşi nu oferă soluţii. Soluţiile trebuie să le ofere Sfântul Sinod, după o consultare a mai multor categorii de specialişti.

IMNUL ACATIST AL MAICII DOMNULUI – versificare în acrostih alfabetic

Vă propunem spre studiu şi rugăciune o nouă traducere versificată (în acrostih) a Imnului Acatist al Maicii Domnului, care, spre deosebire de toate traducerile româneşti de până acum, respectă până şi acrostihul alfabetic din original; adică, fiecare Condac şi Icos începe cu câte o literă din alfabet (în cazul nostru latin, nu grecesc), fiind mai uşor de învăţat pe de rost. Anume datorită acestui acrostih alfabetic mulţi greci au învăţat Acatistul pe de rost şi nu se greşesc ordinea Condacelor şi Icoaselor.

Sf. Isaac Sirul – RUGĂCIUNEA PENTRU BISERICĂ

Doamne, Iisuse Hristoase, umbreşte sfântă Biserica Ta, pe care ai răscumpărat-o cu scump Sângele Tău, că să se sălăşluiască într-însa pacea cea adevărată, pe care ai dat-o Sfinţilor Tăi Apostoli. Leagă pre fiii ei cu legăturile sfinte ale iubirii de nedesfăcut. Fie ca vrăjmaşul să nu aibă putere asupra ei. Depărtează de la ea toată prigoana, tulburarea, războaiele cele dinlăuntru şi cele din afară. Fie ca dregătorii şi împăraţii, episcopii şi preoţii să se unească în mare pace şi iubire, având cugetul plin mereu de privirea la Tine. Credinţa sfântă să fie un zid pentru turma Ta. Iar prin rugăciunile lor învredniceşte-mă şi pe mine, păcătosul, să fiu neîncetat păzit sub ocrotirea sfântului Tău braţ, care e pronia Ta care ţine în mâinile ei toate. Amin. 

(NE)LĂMURIRI LITURGICE: Înălţarea Sfântului Agneţ la Liturghia Darurilor Înaintesfinţite

Întrebare: În Liturghierul românesc (ediţia 2012, p. 320), înainte de frângerea Agneţului la Liturghia Darurilor Înaintesfinţite scrie următoarele:

„Dumnezeieștile Daruri fiind acoperite cu Aerul, preotul introduce mâna pe dedesubtul lui şi atinge (sau doar arată spre) Sfântul Agneţ, cu toată evlavia şi frica, fără să-L înalţe, zicând cu glas tare: „Sfintele cele mai înainte sfinţite, sfinţilor!”. Strana cântă: „Unul Sfânt […]”. În această vreme preotul ridică de peste Sfântul Disc Acoperemântul cel mare (Aerul) şi, întocmindu-l(?), ia Steluţa, punându-le pe amândouă de o parte, pe Sfânta Masă. Strana cântă chinonicul […]. Diaconul intră în Sfântul Altar şi, stând dea dreapta preotului, care ţine în mâini Sfântul Trup, zice încet: „Sfărâmă (frânge), părinte, Sfântul Trup”. Iar preotul îl frânge cu multă luare-aminte, în patru părţi, zicând…”

Această rânduială este specifică doar Liturghierului românesc? De ce, la această Liturghie, Agneţul nu se înalţă ca de obicei?

Răspuns: Întrebarea este foarte complexă şi, pentru a înţelege în profunzime evoluția acestei Liturghii şi a riturilor implicite, trebuie să avem în vedere câteva surse bibliografice indispensabile pe care le voi enumera la sfârșit. Iar acum încerc să dau un răspuns sistematic la întrebarea Dvs.

1. Rânduiala expusă în Liturghierul românesc corespunde rânduielii panortodoxe, dar care s-a generalizat în Biserică începând cu sec. 14-15, în urma suprapunerii mai multor rânduieli şi interpretări mai vechi, uneori chiar contradictorii. De multe ori, anumite texte sau rituri liturgice s-au păstrat în forme mai mult sau mai puţin vechi (în virtutea caracterului conservator al cultului bizantin), dar acestea intră în disonanță cu contextul liturgic mai nou, din cauza că alte elemente conexe s-au dezvoltat diferit ca ritm sau chiar direcţie. Este şi cazul acestui rit al înălţării Agneţului, care trebuie studiat în paralel cu evoluţia preparării Agneţului pentru Liturghia Darurilor Înaintesfinţite, dar şi cu multe alte elemente de natură liturgică sau dogmatică pe care le vom descoperi pe parcurs.

Arhim. Zaharia de la Essex – Cuvânt de mângâiere la vreme de pandemie

Mulți oameni sunt confuzi și alții se panichează din pricina amenințării epidemiei de Coronavirus care a cuprins toată lumea. Eu însă cred că n-ar trebui să fim așa, pentru că orice face Dumnezeu cu noi, o face din dragoste. Dumnezeul creștinilor este un Dumnezeu bun, un Dumnezeu al milei și al iubirii de oameni, Care iubește lumea. Dumnezeu ne-a creat din bunătate, ca să ne împărtășească viața Sa, ba chiar și slava Sa. Când am căzut în păcat, tot din bunătate a îngăduit morții să pătrundă în viața noastră, ca să nu ajungem nemuritori în răutate, ci să căutăm o cale de mântuire. Deși am căzut, nicicând Dumnezeu n-a încetat să Se îngrijească de noi, nu doar cu bunurile materiale necesare pentru dăinuirea neamului nostru [omenesc], ci a trimis proroci și drepți să-I pregătească calea, ca să poată veni și dezlega tragedia noastră, și să poată aduce mântuirea cea veșnică prin Cruce și prin Învierea negrăitei Sale iubiri. A venit și a luat asupra Sa blestemul păcatului, și ne-a arătat până la sfârșit dragostea Sa: „Iubind pe ai Săi cei din lume, până la sfârșit i-a iubit”.