Recent, am primit de la câţiva preoţi dintr-o eparhie a Bisericii Ortodoxe Române scrisoarea pe care ierarhul lor le-a trimis-o prin email. Redau conţinutul scrisorii, apoi voi veni cu unele comentarii.
Ce le-am spus unor teologi occidentali despre pocăinţă
Unui ortodox îi este dificil să vorbească despre pocăinţă într-o limbă occidentală, pentru că limbile occidentale şi gândirea omului occidental este imprimată de principii şi concepte juridice, iar noţiunile de păcat, pocăinţă şi iertare sunt văzute diferit decât în Răsărit. Chiar şi limba română, deşi este de origine latină şi este asemănătoare cu unele limbi occidentale, şi-a elaborat în decursul timpului o terminologie mai adecvată sau, după caz, a atribuit cuvintelor de origine latină un „sens ortodox”. De aceea, înainte de a trece la expunerea propriu-zisă, este important să ţinem seama de aceste diferenţe terminologice pentru că, pe alocuri, ele sunt determinante.
Păcatul (în latină: peccatum; în greacă amartia), în gândirea occidentală este asociată cu ofensa adusă lui Dumnezeu şi cu vina (culpa) faţă de El. Nici una dintre aceste noţiuni nu este proprie Ortodoxiei. Noi înţelegem păcatul ca o înstrăinare de Dumnezeu şi ca o boală spirituală. Prin urmare, inclusiv pocăinţa (în latină: paenitentiam) şi iertarea (în latină: remissionem) sunt văzute în Ortodoxie nu ca acte juridice, ci ca procese terapeutice ale minţii şi ale spiritului uman. Limba greacă numeşte pocăinţa mentanoia (sau metania), care înseamnă schimbarea modului de a gândi (şi de a fi). Omul care se pocăieşte nu este cel care doar îşi recunoaşte greşeala şi cere să fie absolvit de un anumit păcat, ci, după interpretările patristice ortodoxe, pocăinţa înseamnă curăţirea şi restaurarea naturii umane prin harul Duhului Sfânt, sfinţirea şi îndumnezeirea omului până la asemănarea cu Dumnezeu. De fapt, încă în sec. III, scriitorul latin Lactanţiu propunea ca termenul grecesc metanoia să fie tradus nu prin poenitentia, ci prin resipiscentia, care înseamnă „venire în sine”, „restabilirea sinelui”. Nici această variantă de traducere nu este foarte exactă, dar ea este mai ontologică, şi mai puţin psihologică şi juridică.
[SĂ] VIE ÎMPĂRĂŢIA TA!
Dintr-o discuţie purtată zilele trecute:
– Părinte, cum să deosebesc un creştin adevărat de unul fals?
– Întreabă-l dacă aşteaptă sfârşitul lumii şi doreşte ca acesta să vină cât mai repede. Şi dacă va spune că DA, înseamnă că e creştin adevărat, iar dacă va spune că sfârşitul lumii trebuie evitat sau amânat cât mai mult posibil, înseamnă că acela e un creştin fals şi nu vrea să fie cu Hristos!
Ce înseamnă să-L iubeşti pe Dumnezeu. Încercare de exegeză modernă
Omul contemporan nu prea înţelege ce înseamnă să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din toată puterea şi din tot cugetul (cf. Marcu 12:33; Luca 10:27). De cele mai multe ori interpretarea este una superficială, pietistă şi sentimentalistă, dar nicidecum duhovnicească.
Felicitare la sărbătoarea Naşterii Domnului
Suntem în preajma sărbătorilor de iarnă. Din păcate, nu toţi creştinii şi nici măcar nu toţi ortodocşii sărbătoresc Naşterea şi Botezul Domnului în aceeaşi zi, căci le ţinem la date diferite, cu o diferenţă de 13 zile.
Nu vreau să laud sau condamn pe cei ce ţin un calendar sau altul, căci nu noi alegem ţara în care ne naştem şi, implicit, tradiţiile pe care le moştenim, mai ales că diferenţele calendaristice sunt printre cele mai puţin importante. Bineînţeles, creştini fiind, ne dăm seama că această dezbinare nu este de la Dumnezeu şi nu ştim dacă ea va fi vreodată depăşită. E prea simplist să spunem: „să treacă toţi la calendarul gregorian” sau „să treacă toţi la calendarul iulian”, mai ales că, o uniformizare completă în direcţia generalizării unui „Crăciun comercial” de tip occidental înseamnă de fapt o desacralizare a sărbătorilor şi o desfiinţare a lor…
Şi, în acest caz, nu ne rămâne decât să depăşim logica distructivă a diavolului şi, după îndemnul îngerilor care au vestit împăcarea dintre Dumnezeu şi oameni prin naşterea cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos (cf. Luca 2:14), să ne iubim unii pe alţii şi să ne felicităm reciproc, indiferent când sărbătoreşte fiecare. Important e să ştie ce şi cum sărbătoreşte!
Aşadar, şi eu felicit pe toată lumea cu slăvitul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi doresc ca fiecare să înţeleagă pentru el şi despre el că:
Mântuitorul S-a făcut Om, ca pe mine, cel mai păcătos dintre oameni, să mă îndumnezeiască prin harul Său. Iar pentru asta eu trebuie să-L iubesc pe Dumnezeu şi pe toţi oamenii!
La mulţi ani! Sărbători fericite!
DESPRE DESENELE ANIMATE. Obligatoriu pentru părinţi!
Multe dintre desenele animate care, la prima vedere, par inocente, ascund un pericol real pentru copii. Acestea îi pot influența să devină agresivi sau chiar să-și deformeze comportamentul sexual. O spun psihologii, care trag un semnal de alarmă și solicită implicarea urgentă a autorităților. De multe ori, părinții nici nu conștientizează un asemenea pericol și cred că desenele animate îi ajută pe copiii lor să se dezvolte.
Alexandr Schmemann – despre teologie, euharistie şi pocăinţă
Vă propun spre lectură trei articole de-ale părintelui Alexandr Schmemann, traduse de Ionuţ Carp de pe pagina dedicată acestui renumit teolog occidental.
Din modesta mea experienţă de catehizare baptismală
De mai multe ori am fost întrebat despre un plan concret de catehizare baptismală, pe care preoţii (sau cei care îl ajută în lucrarea de catehizare) ar putea să-l aplice în parohiile lor. Unora le-am răspuns în privat, iar altora le-a venit rândul abia acum, în public. Din păcate, răspunsul la întrebarea despre catehezele pentru Cununie va mai întârzia o vreme. Am puţine cununii aici şi încă nu m-am hotărât pentru un anumit model de catehizare, pentru că ceea ce vă propun, nu sunt speculații teoretice, ci experiențe confirmate printr-un anumit feedback din partea ascultătorilor.
Preocuparea unui număr tot mai mare de preoţi şi misionari pentru catehizarea baptismală mă bucură mult, dar lipsa unui ghid de catehizare sau chiar a unor cărţi cu modele de cateheze mă întristează. Personal, mă gândesc de ceva timp la elaborarea unei astfel de cărţi, dar încă nu m-am apucat de ea la modul serios, mai ales că, niciodată nu m-am considerat specialist în catehetică sau misiologie. Am făcut anumite încercări doar pentru că n-am găsit mai nimic la alţii, mai ales în limba română…