Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Cine au fost sfinţii martiri Inna, Pinna şi Rimma?

ib3973

În luna ianuarie, în 20 de zile, se face pomenirea Sfinţilor Mucenici Inna, Pinna şi Rimma.

Aceştia erau din Sciţia Mică şi au crezut în Hristos ca urmare a predicii Sfântului Apostol Andrei, fiind ucenici ai acestuia. Tradiţia spune că ei înşişi au fost propovăduitori ai lui Hristos şi pe mulţi i-au adus la credinţa în El şi îi botezau.

Într-o iarnă, conducătorul unui trib barbar i-a prins şi i-a silit să jertfească idolilor, dar ei au refuzat. Şi atunci, aceştia au fost legaţi de nişte buşteni şi au fost aruncaţi în Dunăre, suferind îngheţul şi moartea pentru credinţa în Hristos. 

Asta spun cele mai multe variante de sinaxare, care pot fi accesate pe internet în mai multe limbi, inclusiv în limba rusă. Interesant e că portalul rusesc "pravoslavie.ru", specializat în publicarea vieţilor şi icoanelor sfinţilor, scrie (pe pagini diferite) că aceşti trei martiri au fost tracigoţi, şi chiar slavi din Sciţia Mică”. 

Înainte de a continua subiectul trebuie să remarc interesul sporit al ruşilor pentru aceşti Sfinţi, mai ales că şi numele lor sunt foarte cunoscute şi destul de populare printre ruşi. Drept că, în percepţia populară rusească, aceste nume bărbăteşti sunt considerate feminine. Mulţimea de femei care poartă numele Inna sau Rimma (mai rar Pinna), au ocazia să cumpere din magazinele bisericeşti icoane cu Sfinţii (bărbaţi) Inna şi Rimma, având şi specificarea „slav din Niviodunum”.

ib1797ib1998

Aceste date contradictorii (slavi, goţi, Dunăre, sec. I, Apostolul Andrei, etc.) m-au făcut să caut mai mult. Dar până a ajunge să analizăm diferenţele din Sinaxare, trebuie să ţinem seama de următoarele date istorice:

1. Izvoarele istorice, inclusiv cele mai slavofile, nu amintesc de popoarele slave mai devreme de secolele V-VI, iar în mod clar şi sistematic abia din secolele VII-VIII. Nici goţii n-au ajuns în Sciţia mai devreme de secolul al III-lea. Prin urmare, Sfinţii Inna, Pinna şi Rimma nu putea fi nicidecum slavi, iar dacă au fost goţi, nu puteau fi şi ucenici ai Apostolului Andrei. Anacronismul este evident!

2. O provincie cu denumirea de "Sciţia Mică" (cuprinzând Dobrogea de astăzi) apare abia la sfârşitul secolulului al III-lea, în timpul împăratului Diocliţian. Deci, pe timpul Apostolului Andrei "Sciţia Mică" nici nu exista. Pentru obiectivitate trebuie să mai precizez că legenda misiunii Sf. Apostol Andrei în Scriţia Mică/Dobrogea şi pretenţia unui "creştinism apostolic românesc", este infirmată de majoritatea oamenilor de ştiinţă din lume, inclusiv de mulţi istorici români. Bineînţeles, nu-i momentul să dezbatem acum această teorie, dar suntem obligaţi să ţinem seama şi de acest aspect, mai ales că, în ciuda tendinţei generale de a-i "româniza" pe majoritatea sfinţilor care au trăit sau au suferit lângă Dunăre, numele martirilor Inna, Pinna şi Rimma nu se prea cunosc în mediul teologic românesc.

De ce oare? Cine sunt totuşi ei? Care informaţii merită mai multă credibilitate?

"Enciclopedia Ortodoxă Rusă" (vol. 22, pp. 679-380)în articolul  dedicat celor trei martiri, semnat de D.V. Zaiţev, ne spune că actul martiric primar (din sec. IV) nu se păstrează, ci doar un rezumat al acestui din sec. XI (Paris. Gr. 1488). Alte versiuni ale Sinaxarului le avem în manuscrisele Syn CP. Col. 407; Paris. Gr. 1617; Ambros. B. 104. Minologiul Constantinopolitan din timpul lui Vasile II Macedonianul (anul 958), aflat acum în Biblioteca Vaticanului, în care găsim şi o miniatură cu chipurile celor 3 martiri (aici la o rezoluţie mai bună), ne spune că aceşti trei martiri ar fi pătimit în Gotia, iar râul din imagine este, cel mai probabil, Dunărea, întrucât, în paralel se foloseşte şi denumirea de Sciţia. 

Aşa cum observă acelaşi D. Zaiţev, în secolul XIX, când sporeşte interesul ruşilor pentru aceşti sfinţi, arhiepiscopul Filaret Gumilevski identifică numele lui Inna, Pinna şi Rimma cu Sfinţii Firs, Chiriac şi Hellinic (Calinic), menţionaţi în Martirologiul Fericitului Ieronim la data de 20 ianuarie. Mai mult decât atât, ierarhul rus identifică oraşul francez Nivedun cu românescul Niviodunum (acum Isaccea), iar numele Inna, Pinna şi Rimma ar fi, după părerea lui, variantele gotice (prebaptismale) ale numelor menţionate de Ieronim. Aghiologia modernă respinge această identificare inclusiv din cauza că însuşi Ieronim, după toate probabilităţile, prezintă informaţii greşite despre cei trei Sfinţi. Conform ActaSS. Nov. T. 2. Pars 2. P. 50-52, mucenicul Chiriac a suferit în Nicomidia, iar Firs şi Calinic – în Bitinia, pe la mijlocul secolului al III-lea. 

O altă informaţie interesantă despre Sfinţii Inna, Pinna şi Riima aflăm în "Istoria Bisericii Ruse" scrisă de profesorul rus Evghenii Golubinski (sec. XIX). Acesta considera că cei trei martiri ar fi pătimit în Crimeea şi, conform unei tradiţii locale foarte vechi, la şapte ani după moartea lor martirică, au fost mutate în oraşul Aluşta (fostul Alisc sau Alix) în data de 20 iunie. Anume aceasta era şi data lor de pomenire, iar data martiriului lor, adică 20 ianuarie, "a fost inventată" mai târziu, lăsând ziua de 20 şi alegând cea mai rece lună a anului, ianuarie, pentru a corespunde descrierii sfârşitului lor martiric.  

Un alt cercetător rus pe nume Nicolae Solnţev, într-un articol despre viaţa celor trei martiri, îi consideră pe aceştia "primii sfinţi ruşi". Ca să ne fie mai uşor să-l înţelegem, trebuie să remarc că acest teolog susţine teoria misiunii Apostolului Andrei până la Kiev, care e la fel de controversată şi lipsită de temei ca şi cea legată de Dobrogea. Nu mai zic că, poporul care locuia pe atunci în Crimeea poate fi numit "popor rus" în aceeaşi măsură în care vechii dobrogeni pot fi consideraţi români. (Deci, din acest punct de vedere, nu trebuie să ne grăbim a condamna premizele lui N. Solnţev.)

Pe lângă mărturiile aduse de D. V. Zaiţev, N. Solnţev aduce şi mărturia lui Jakobus de Voragine în "Acta Sanctorum" (sec. XIII): 

"De Sanctis Martyribus Inna, Pinna, Rimma. Non sit calidum et splendidus sicut crystallus Inna refrigerandi vim habet ad fortes illius, Pinnensem Rima. Et in agonibus martyrum, quaedam prouinciae conuenerunt, et idolis servientes, quo capta barbaros ad praesidem. Christus praecepit ut a frigus Confessoris. Martyr accideret structum solidus acta in medio aquarum: et quamvis per ventosa frigoribus et corpus aquae gelu constricti et sedebam tristis usque peruenit ultimum vita, operam ad eorum beatitudinis rutsi anima Dei".

După cum vedem, textul latin nu menţionează nici locul şi nici etnia celor trei martiri. Pornind de la acestă relatare, Nicolae Sonlnţev consideră că aceştia n-au avut nici o legătură cu Sciţia Mică, nici cu Dunărea, iar localizarea lor trebuie să se bazeze pe alte mărturii decât cele aghiologice. Unul din principii ar fi aria de răspândire a numelor, iar altul ar fi evlavia poporului şi construcţia de biserici în cinstea lor. (Menţionăm că ambele principii au fost folosite şi de teologii români în încercarea de a argumenta teoria misiunii Sf. Apostol Andrei în Dobrogea.)

În urma cercetărilor, N. Solnţev constată că ţara în care aceste nume sunt cele mai răspândite este Rusia şi sudul Ucrainei; singura biserică din lume închinată acestor martiri se află în Crimeea (în oraşul Aluşta), acolo unde misiunea Sf. Apostol Andrei este mult mai plauzibilă sau, cel puţin, nu este atât de mult contestată. Mai mult decâ atât, tradiţia locală (confirmată până în 1950 de Sf. Luca al Crimeii) spune că tot acolo s-au păstrat mult timp şi moaştele celor 3 martiri, dar că ele au fost distruse de tătari.  

Studiile moderne ale lui Noel Lenski (The Gothic Civil War and the Date of the Gothic Conversion // GRBS. 1995. Vol. 36. N 1. pp. 51-89), Zeev Rubin (The Conversion of the Visigoths of Christianity // Zurich, 1981) şi Giovani Antionio Nigor  (Dinamiche multietniche e interreligiose oltre il limes Danubiano: Niceta, Inna e altri martiri goti // vol. "Classica et Christiana", 7/1, 2012, pp. 201-220, UAIC Iaşi) – toate disponibile pe internet – infirmă teoriile enunţate anterior de ruşi. Aceştia demonstrează că cei trei martiri într-adevăr erau goţi şi au fost înecaţi în Dunăre în secolul al IV-lea. Bineînţeles, în mod automat, dispare şi legenda despre legătura acestora cu Sf. Apostol Andrei, care oricum este una târzie şi trezea multe suspiciuni. 
 
Cum s-a întâmplat ca în Crimeea să fie o biserică în cinstea celor trei martiri şi mai ales tradiţia că, până la venirea tărarilor, au avut şi sfintele lor moaşte, nu ştiu. Rămâne încă de studiat. Cert este că, deşi ruşii nu vor să cedeze mingea, românii nu se grăbesc să o ia nici atunci când "arbitrii" occidentali le-o oferă cu suficiente argumente… 
 
Alte precizări:
  • Cele 2 icoane, cu Sfinţii Inna şi Rimma, sunt picturi moderne ruseşti. Ruşii, ca şi alţi ortodocşi, vor să aibă icoana "sfântului ocrotitor", iar atelierele bisericeşti nu întârzie să vină cu oferta cerută de piaţă. Vedem însă că aceste icoane nu fac nici o trimitere la felul în care cei trei martiri şi-au sfârşit viaţa. La fel, apar icoane separate cu chipurile unora din cei 40 de mucenici din Sevastia.  
  • În Occident mai este un sfânt Ina, numit şi Ine (în ambele cazuri cu un singur „n”), despre care se spune că a fost nobil sau chiar rege în Anglia, apoi a ajuns monah la Roma şi s-a săvârşit la 8 septembrie anul 727.