Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Mitropolitul Antonie de Suroj: DESPRE POCĂINŢĂ ŞI IERTARE

antonie de suroj 1

Redau mai jos câteva texte frumoase din cuvântările mitropolitului Antonie de Suroj:

 A ne întoarce către Dumnezeu cu nădejde, chemându-L în ajutor, nu e încă de ajuns, căci sunt multe lucruri în viața noastră care depind de noi înşine. De câte ori nu cerem în mod repetat: "Doamne, ajută-mă! Doamne, dă-mi răbdare, dă-mi neprihănire, dă-mi curăția inimii, dă-mi cuvânt adevărat!" Dar când ni se oferă prilejul de a ne potrivi faptele cu rugăciunea pe care o facem, urmăm mai curând înclinațiile inimii, căci ne lipsesc curajul şi duhul hotărârii pentru a pune în lucrare cerințele adresate lui Dumnezeu în rugăciune. Într-un asemenea caz pocăința noastră, elanul sufletului nostru rămân neroditoare. Pocăința trebuie să izvorască din nădejdea noastră în iubirea lui Dumnezeu, printr-un efort susținut şi viguros de a duce o viață dreaptă şi de a părăsi vechile noastre rătăciri. Fără aceasta Dumnezeu Însuşi nu ne va izbăvi, căci după cum ne spune Hristos „nu cei ce-mi zic «Doamne, Doamne» vor intra în Împărăția Cerurilor” (Matei 7:21), ci cei care aduc rod. […] Pocăința noastră se pune în lucrare atunci când dintr-o dată sufletul nostru primeşte un şoc, când conştiința ne grăieşte, iar Dumnezeu ne cheamă cu aceste cuvinte: „Unde mergi? Către moarte? Oare, cu adevărat, voieşti aceasta?” Şi dacă noi răspundem: „Nu, Doamne, iartă-ne, ai milă de noi, mântuieşte-ne!” şi ne întoarcem către El, Hristos ne spune: „Te iert, iar tu, în semn de recunoştință pentru o asemenea iubire şi pentru că, raspunzând iubirii Mele, şi tu ai capacitatea de a iubi, începe şi schimbă-ți viața…".  

Poziţia mitropolitului Athanasie de Limassol cu privire la relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine

athanasie-limasolDintre toate documentele pregătitoare pentru Sinodul Panortodox, cele mai multe critici le-a atras proiectul intitulat „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”. Valul de critici s-a dublat după întâlnirea (minuţios şi tainic pregătită timp de doi ani) dintre patriarhul Kiril şi papa Francisc, şi declaraţia comună pe care aceştia au semnat-o.

Urmăresc cu atenţie şi îngrijorare reacţiile şi comentariile care au loc în lume şi, mai ales, în Biserica Ortodoxă din Moldova. Niciodată n-am fost adeptul liberalismului ecumenist sau al relativismului eclesiologic, dar nu mă regăsesc nici în tabăra celor care parodiază tot felul de „conferinţe internaţionale” pe teme anti-ecumeniste (Chişinău, 21-22 ianuarie 2016), în care minciuna, dezinformarea şi sperietorile apocaliptice abundă intolerabil de mult. „Tradiţionaliştii” din Moldova au acceptat auto-invitaţia unui „profesor emerit” frustrat, pe care nimeni în Grecia sau în România nu-l mai ascultă, şi singurul loc în care putea să fie auzit (prin traducerea unui "ucenic" şi mai habotnic) este Chişinăul. Părintele Theodor Zisis a început să sperie lumea cu „trădări” şi „acte de unire cu catolicii şi monofiziţii”, care existau doar în mintea lui, dar niciodată n-au fost discutat la întâlnirile pregătitoare pentru Sinodul Panortodox. Şi mai haioase au fost declaraţiile despre calendar, deşi el însuşi toată viaţa a slujit doar după calendarul nou. Din fericire, după publicarea documentului de la Chambésy, a venit o poziţie ceva mai echilibrată şi argumentată a prof. Dimitrie Tselenghidis, dar şi ea destul de tendenţioasă şi rigidă.  

M-am bucurat să văd, în cele din urmă, şi poziţia unui ierarh, care pe lângă demnitatea şi responsabilitatea episcopală ireproşabilă, este şi învăţat, şi duhovnicesc. Este vorba de Înaltpreasfinţitul Athanasie, mitropolit de Limassol (Cipru) care, fiind însufleţit de aliniatele 2-3 ale articolul 12 din Regulamentul Sinodului Panortodox, şi-a formulat o poziţie argumentată cu referire la proiectul intitulat: „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”. 

Despre întâlnirea dintre patriarhul Kiril şi papa Francisc

kiril-franciscPe 12 februarie, în Aeroportul din Havana (Cuba), a avut loc întâlnirea dintre patriarhul Kiril al Moscovei şi papa Francisc. Citind agenda discuţiilor şi declaraţia comună semnată de cei doi lideri religioşi, mi-am dat seama despre caracterul formal şi simbolic al întâlnirii, fără a avea careva aşteptări pozitive sau negative.

Dar întrucât multă lume (manipulată fie de televiziunile liberale, fie de blogurile „tradiţionalist-conservatoare”) mă întreabă despre eventualele consecinţe ale acestei întâlniri, voi expune câteva păreri personale sau culese cu atenţie de prin diferite bloguri sau comentarii: 

Încă un pas spre organizarea Marelui Sinod Panortodox

DSC_6371_w747_h800_q100În perioada 22-27 ianuarie, la Centrul Ecumenic al Patriarhiei Constantinopolului de la Chambésy (lângă Geneva, Elveţia), a avut loc Sinaxa întâi-stătătorilor Bisericilor Autocefale, în vederea pregătirii Marelui Sinod Panortodox, programat pentru luna iunie 2016. Fiecare patriarh, arhiepiscop sau mitropolit primat a fost însoţit de câte alţi 2 ierarhi sau consilieri. Patriarhia Antiohiei, Biserica Eladei şi cea a Poloniei au fost reprezentate de delegaţi ai întâi-stătătorilor lor, care nu au putut fi prezenţi. În mod deosebit a fost remarcată prezenţa PF Rostislav, mitropolit al Cehiei şi Slovaciei, care abia recent a fost recunoscut de Patriarhia Constantinopolului. 

Iarăşi despre împărtăşirea la marile sărbători

12-1Mai multă lume, din diferite colţuri ale Republicii Moldova, mi s-au plâns că preotul lor n-a vrut să-i împărtăşească la slujba Naşterii Domnului, chiar dacă aceştia au ţinut tot postul de 40 de zile şi s-au pregătit pentru împărtăşire. Exact acelaşi scenariu se întâmplă şi la slujba de Paşti. Motivul principal invocat de preoţi este că, în ziua respectivă, cei care s-au împărtăşit, vor dori să mănânce carne şi alte bucate „de dulce”, ceea ce, zic ei, ar fi interzis! Oare…? 

Mitropolitul Nicolae al Mesoghiei – Cuvânt la hirotonia în episcop

ΝικόλαοςBiserica Mitropolitană a Atenei, 30 Aprilie, 2004

Cuvânt la hirotonie a părintelui Nicolae Hadzinikolau

Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinţiţilor şi de Dumnezeu iubiţilor sfinţi arhierei, mult cinstitelor autorităţi ale societăţii noastre, stimaţi părinţi, iubiţii mei fraţi,

Cu simţăminte de adâncă strâmtorare lăuntrică mă aflu printre Dumneavoastră în această clipă, în faţa propriei conștiințe şi, în deosebi, înaintea Sfintei şi Dumnezeieștii Treimi.

În această clipă, mă simt gol de cinstea arătată şi de strălucirea evenimentelor, străin de bucuria şi atmosfera praznicului. Disting doar greutatea hotărârii Dumneavoastră, mărimea aşteptărilor Bisericii, neputinţa şi, în paralel, obligaţia mea de a valorifica evenimentul şi necunoscuta, dar sfânta voie a lui Dumnezeu.

De aceea, în locul darului vostru de astăzi, permiteţi-mi să nu înşir gânduri şi vise, ci să-mi exprim adâncimea dilemelor mele interioare şi să depun sincera mea mărturisire.

Trebuie să mărturisesc dificultatea pe care o am înlăuntrul meu în aceste zile. Simt cum drama chemării mele personale, cea care m-a transfigurat din om de ştiinţă în preot şi monah, s-a demitizat deja, fără să înţeleg cum. Ţinta absolutului s-a alterat de către microbul cedării şi de îndreptăţirea compromisului interior. 

Despre împărtăşirea copiilor

copii-la-impartasit_w1000_h801_q100

Întrebare: Părinte Petru, Vă rugăm să explicaţi care sunt cerinţele pentru împărtăşirea copiilor pentru că, de multe ori, părinţii îşi aduc odraslele abia la sfârşitul Liturghiei, iar după împărtăşire pleacă imediat; alteori, copiii au gura plină cu mâncare, dar vor şi împărtăşanie. Există careva canoane şi reglementări bisericeşti în această privinţă?

Răspuns: Întrebarea este foarte serioasă şi nu cred că poate exista un răspuns categoric şi unilateral la problema împărtăşirii copiilor, mai ales că deja există mai multe tradiţii locale foarte diferite în această privinţă. Deci, vorbim de participarea la toată Liturghia (+ alte Laude bisericeşti?) şi ajunarea (nemâncarea) înainte de împărtăşire, dar cu referire la copii, nu la adulţi. Încerc să formulez un răspuns sistematic: