O ANAFORA ALEXANDRINĂ NECUNOSCUTĂ.
PREZENTAREA TEXTULUI LITURGIC DE PE PAPIRUSUL DE LA BARCELONA (SEC. IV)
Descărcaţi studiul nostru în format PDF.
Aşteptăm comentariile dvstră aici sau pe forum.
De ce ţinem duminica şi nu sâmbăta
Odată cu Învierea Domnului, „în prima zi a săptămânii ” (Marcu 16:12), creştinii (adică cei care au crezut şi cred şi azi că Hristos a înviat din morţi şi El este Dumnezeul şi Mântuitorul nostru) au abandonat ţinerea sâmbetei (şabatul) şi au început să ţină ca zi de odihnă exclusiv duminica. Această idee este acceptată de toţi creştinii, indiferent de confesiune, cu excepţia „Adventiştilor de ziua a şaptea” , care o dată cu apariţia lor în sec. 19 insistă pe ţinerea sâmbetei, aşa cum este prevăzut în porunca a IV-a din Decalog. Adventiştii spun că această poruncă din Decalog rămâne valabilă, spunând că primii creştini au ţinut sâmbăta până la începutul secolului IV, când împăratul Constantin cel Mare a decretat duminica ca zi de odihnă la 7 martie 321. Este adevărat că a existat un astfel de „decret imperial”, dar el nu are nimic cu teologia creştină. Faptul că abia în 321 Imperiul a acceptat această zi ca zi de odihnă nu înseamnă nici pe departe că ea până atunci nu a fost ţinută de creştini. Convertirea la creştinism a lui Constantin l-a făcut să asigure prin lege ceea ce creştinii la care a aderat şi el ţineau încă de la început.
Cum a fost scrisă Biblia şi care este raportul ei cu Tradiţia
Am scris şi mai înainte despre raportul dintre Scriptură şi Tradiţie, dar acea abordare este una mai mult dogmatică şi nu ţine cont de polemica ortodoxă cu sectarii la acest capitol. De aceea am considerat oportun să fixez în scris şi alte câteva idei importante în dialogul nostru cu cei care contestă autoritatea Sfintei Tradiţii, mergând pe principiul eronat "sola Scriptura" ("doar Scriptura"). De la bun început trebuie să fim atenți şi să nu cădem în plasa pe care o aruncă sectarii în predicile lor, făcând confuzia între Sfânta Tradiţie şi obiceiurile populare sau tradiţiile locale (indiferent de natura lor), pentru a-i abate şi pe ortodocşi de la percepţia corectă cu privire la Sfânta Tradiţie a Bisericii, despre care am vorbit în articolul precedent. Cei care încă au neclarităţi la acest subiect (implicit la noţiunea de "Tradiţie") să citească articolul de mai sus şi alte izvoare, dorind ca, în cele ce urmează, să spun câteva cuvinte despre modul în care a fost scrisă Sfânta Scriptură şi cum a fost ea transmisă şi a ajuns până la noi.
Părintele Sofronie despre rătăcirile academismului teologic
“Rogu-vă, mântuiţi-vă de acea aberaţie – diplomele academice…”
“(…) Deci care este preocuparea mea pentru fraţii şi surorile mele, iubiţi în Hristos? Ea constă în aceea ca, trăind în lume, să nu cadă pradă vreunei aberaţii în ce priveşte căile mântuirii noastre în Dumnezeu. Pe vremuri credinţa în Hristos era una de obşte, şi copiii, din cea mai fragedă pruncie, se învăţau să se roage lui Dumnezeu şi să trăiască cu Dumnezeu. Înainte vreme se putea păstra o astfel de rânduială: Tânărul mergea la şcoala unde se învăţa theologia cărturărească deja pregătit, nu numai spre a crede în Iisus Hristos, dar şi spre a-L iubi. Asemenea Sfântului Ioan din Kronştadt, ei terminau Academia fără să-şi piardă credinţa, plini de experienţa harului ce le fusese dată în copilărie.
Teologia Cuviosului Siluan Athonitul
Teologia Cuviosului Siluan Athonitul – o adevărată „piatră a scondelii” pentru cultura teologică contemporană
„A crede că Dumnezeu exista e un lucru, dar a-L cunoaşte pe Dumnezeu e altceva.” (Avva Siluan)
Ectenia întreită de la sfârşitul Utreniei
Cineva m-a întrebat: De ce în Sâmbăta Mare, la Utrenia Prohodului, Ectenia întreită mai are două cereri în faţă, iar la restul Utreniilor din timpul anului nu le are? Ierom. Petru: Frumoasă întrebare. E şi destul de complicată. Iată şi răspunsul:
Prorocul Moise şi Pentateuhul
Întrebare: Este adevărat că prorocul Moise nu a scris integral primele cinci cărţi ale Vechiului Testament?
Răspunsul lui Alexandru Mihăilă (de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti):
Lansarea Portalului antisectar "Moldova Creştină"
Fraţii creştini,
Ţinem să vă aducem la cunoştinţă că recent în reţeua internet a apărut un nou portal creştin cu caracter misionar, care poartă denumirea de Moldova Creştină: www.moldovacrestina.info.
Şi în Moldova vin sărbătorile…
Încetul cu încetul ne apropiem de „sărbătorile de iarnă” şi, în special, de Sărbătoarea Naşterii Domnului, care e a doua ca importanţă în Biserica Ortodoxă, după cea a Învierii Domnului. Constatăm că pe an ce trece, Naşterea Domnului – sărbătoare pur religioasă şi pur creştină în esenţa ei – este sărbătorită tot mai păgâneşte şi, tot cu această ocazie, în fiecare an se trezeşte câte un „mare ortodox” şi „mare patriot” care pune problema datei de prăznuire a Naşterii Domnului, care, vezi Doamne, nu e sărbătorit odată cu toată lumea. Asupra acestui aspect vom mai reveni.
Pentru început însă, vă rog să observaţi: de trei ori am spus „Naşterea Domnului” şi niciodată „Crăciun”! Intenţionat am făcut asta, pentru că la fel de intenţionat, pleiada de „pseudo-creştini” din Europa şi Moldova chiar, indiferent de culoarea lor politică sau interesele de tot felul, au păgânizat sărbătoarea la care un creştin se bucură de venirea Mântuitorului Hristos în lume. Hristos a fost exclus! Avem în loc „Moş Crăciuni” darnici, reduceri la mini- şi super-marketuri, 24/24 de emisiuni televizate în care suntem „educaţi” cum ar trebui să sărbătorim noi Crăciunul şi Anul nou împreună cu „Coca-Cola”, „Orange”, „Moldcell” ş.a. – companii (ironic vorbind) profund creştine (conduse de evrei sau musulmani), care ne prostesc cu oferte de tot felul, dându-ne senzaţia unei vieţi împlinite. Am uitat să spun că din când în când mai apare şi câte un colind. Şi astea sunt după standardele europene, fiind cântate tot de „creştini onorabili” (care cu această ocazie mai fac nişte bani pe CD-uri), dar din care iarăşi a fost alungat Hristos. Atunci ce sărbătorim oameni buni? Cu ce ocazia atâtea investiţii în masa de Crăciun? Care rost au toate? Sau poate în iarna asta ne vom bucura de unele noi facilităţi din partea guvernanţilor?
TIMPUL LITURGIC şi CALENDARUL BISERICESC
Viaţa pământească a omului este condiţionată de scurgerea ireversibilă a timpului. Odată cu căderea omului în păcat, timpul a căpătat mai mult o valenţă negativă, pentru că duce la moarte. Dumnezeu a vrut însă ca timpul să fie un „timp al mântuirii” prin depăşirea lui sau „înveşnicirea” lui. Anume Dumnezeu este Cel care dă sens timpului, El fiind nu numai creatorul lumii, ci şi a timpului însuşi.
De aceea, în creştinism în general, dar mai ales în cultul liturgic al Bisericii, timpul are o valoare mistagogică (tainică) şi eshatologică – el marcând pe de o parte anumite momente concrete şi precise din viaţa Bisericii, iar pe de altă parte, tinzând a deveni un „prezent continuu” al Împărăţiei lui Dumnezeu, adică veşnicie. Toată viaţa liturgică a Bisericii se desfăşoară acum dar şi pururea şi în vecii vecilor…, prin aceasta făcându-se prezentă în timp lucrarea lui Hristos prin Tainele Bisericii, dar nu în vederea accentuării timpului, ci a depăşirii lui spre Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Chiar şi evenimentele care au avut loc în trecut – „în vremea aceea” – prin cultul liturgic sunt aduse într-un prezent real, spre un viitor înveşnicit şi mai real (datorită caracterului netrecător).
Una din condiţiile cultului divin public este ca acesta să fie săvârşit la un anumit timp, deci, Biserica nu face abstracţie de timp şi de derularea lui, ci se ocupă în mod special de studiul sistematic a tot ce este legat de el şi de fiecare etapă a lui. Acest studiu al timpului, din perspectiva noastră, are o latură astronomico-matematică şi una teologic-liturgică. Nici una dintre ele nu pot fi excluse, mai ales atunci când vorbim despre calendar – lucru pe care tocmai ne propunem să-l facem.