Highslide for Wordpress Plugin

Hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse despre duhovnici şi unele abuzuri în Taina Spovedaniei

spovedanie

Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 28 decembrie 1998,
despre cazurile tot mai des întâlnite în ultima vreme de rea folosire de către
unii duhovnici a puterii de a lega de a dezlega

Hotărâm:

  1. Având în vedere tot mai desele reclamaţii ale mirenilor privind acţiunile neîntemeiate canonic ale unor păstori de suflete, a aduce la cunoştinţă preoţilor care duc slujirea duhovniciei despre neacceptarea constrângerii sau convingerii păstoriţilor, împotriva voinţei lor, la următoarele acţiuni sau hotărâri:
    –         primirea monahismului,
    –         îndeplinirea unei oarecare ascultări / slujiri bisericeşti,
    –         acordarea unor donaţii,
    –         căsătoria,
    –         divorţul sau respingerea căsătoriei (cu excepţia cazurilor când acea persoană nu se poate căsători din motive canonice),
    –         respingerea relaţiilor conjugale în familie,
    –         neacceptarea serviciul militar,
    –         neacceptarea de a merge la vot sau respingerea altor obligaţii cetăţeneşti,
    –         neacceptarea ajutorului medical,
    –         neacceptarea primirii educaţiei şcolare,
    –         angajarea la muncă sau schimbarea locului de muncă,
    –         schimbarea locului de trai.

Citește mai mult

ÎPS Onufrie de Cernăuţi este noul întâi-stătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene

Onufrie2

Noul întâi-stătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (cu statut de autonomie în cadrul Patriarhiei Moscovei) a fost ales ÎPS Onufrie, mitropolit al Cernăuţilor şi Bucovinei. Alegerea a avut loc pe 13 august 2014 în Biserica Trapezei a Lavrei Peșterilor din Kiev. La Soborul arhieresc au participat 78 de ierarhi ucraineni, dintre care 48 şi-au dat votul pentru noul întâi-stătător. Intronizarea noului întâi-stătător va avea loc în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kiev la data de 17 august. 

Amintim începând cu data de 24 februarie 2014 ÎPS Onufrie a fost locţiitor al catedrei mitropolitane kievene, în legătură cu incapacitatea ÎPS Vladimir de a-şi exercita slujirea. La data de 5 iulie 2014 ÎPS Vladimir a trecut la cele veşnice. 

Mitropolitul Onufrie (Orest Berezovski) s-a născut la 5 noiembrie 1944 în regiunea Cernăuţi. A studiat la Seminarul şi Academia din Moscova (Serghiev-Posad), unde a şi fost tuns monah cu numele Onufrie. În 1990 a fost hirotonit episcop de Cernăuţi, apoi ridicat la rangul de Mitropolit. Din 1994 a fost membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ucrainene. În mediul bisericesc ÎPS Onufrie este cunoscut ca un monah ascet şi un păstrător neclintit al Canoanelor Ortodoxe. 

Axios!

Sursa

Biserica Ortodoxă a Poloniei revine la calendarul vechi iulian

catedrala-varsovia

La data de 18 martie 2014, în reşedinţa Mitropoliei Varşoviei şi a toată Polonia, sub preşedinţia ÎPS Sava, a avut loc şedinţa Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe a Poloniei. Printre multiplele subiecte discutate la această şedinţă s-a aflat şi problema calendarului, şi cea a traducerii textelor liturgice în limba poloneză. Soborul a hotărât: 

Citește mai mult

Marele Sinod Panortodox (anul 2016?) şi problemele legate de convocarea şi desfăşurarea lui

sinaxa3

În perioada 6-9 martie 2014, la iniţiativa patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, în catedrala Sf. Gheorghe din Istanbul (cartierul Fanar), a avut loc Sinaxa întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale [(1) Patriarhia Constantinopolului, (2) Patriarhia Alexandriei, (3) Patriarhia Antiohiei, (4) Patriarhia Ierusalimului, (5) Patriarhia Moscovei, (6) Patriarhia Serbiei, (7) Patriarhia Română, (8) Patriarhia Bulgară, (9) Patriarhia Georgiei, Bisericile Autocefale ale (10) Ciprului, (11) Greciei, (12) Poloniei şi (13) Albaniei]. Întrunirea a avut drept scop discutarea problemelor organizatorice legate de convocarea Marelui Sinod Panortodox, despre a cărui necesitate se vorbeşte de mai bine de jumătate de secol. 

Citește mai mult

Episcopul Dorimedont – 7 ani de vieţuire cerească

PS_Dorimedont2

Astăzi, 31 decembrie 2013, se împlinesc 7 ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire episcop Dorimedont (Cecan), cel care m-a hirotonit în treapta de diacon şi preot.

L-am cunoscut pentru prima dată în anul 1989, pe când era ieromonah în Lavra Serghiev Posad de lângă Moscova, iar din iulie 2003 şi până în decembrie 2006 i-am fost destul de aproape. A fost o onoare pentru mine să fiu alături de un aşa om sfânt.

Veşnica lui pomenire! 

Psihoza calendaristică europeană în Moldova

IMG_7340

Recent, Parlamentul Republicii Moldova a hotărât ca data de 25 decembrie fie considerată zi de sărbătoare nelucrătoare, fiind numită Naşterea lui Iisus Hristos (Crăciunul pe stil nou)”. În argumentarea acestei modificări la „Legea cu privire la zilele de sărbătoare şi de odihnă din RSS Moldovenească”, care este încă din decembrie 1990, autorii modificării constată :

deşi majoritatea creştinilor din Republica Moldova ţin Crăciunul pe vechi, adică pe 7 ianuarie, tot mai mulţi cetăţeni (nu se dau cifre sau procente) încep ţină Crăciunul pe nou, adică pe 25 decembrie

toate ţările Uniunii Europene ţin Crăciunul pe 25 decembrie, ceea ce ar trebui facem şi noi, în semn de solidaritate cu cetăţenii acelor ţări (şi, implicit, cu misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova), dar şi ca o armonizare a sărbătorilor din iarnă între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.  

Citește mai mult

Răzvan Codrescu: PSIHOZA MOAŞTELOR – CAZUL PĂRINTELUI GHEORGHE CALCIU

MoastePGheCalciu2

În ultimele zile, presa a început vorbească tot mai mult despre întîmplările recente de la Mănăstirea Petru-Vodă ca despre un "scandal", sugerînd în spatele lor s-ar afla nu se ştie ce conspiraţie obscură potrivnică cinstirii martirilor neamului şi "minunismului" atît de atractiv nu numai pentru o anumită naivitate habotnică, dar şi pentru nişte oficine mediatice lipsite de cea mai elementară cultură religioasă şi de orice orizont moral-spiritual. Paie pe foc pun chiar cei responsabili de abuzurile comise acolo, care n-au nici o ezitare mintă şi incite lumea în numele credinţei lor rătăcite, acuzînd de-a valma pe stareţ, pe ierarhi sau pe fraţii din obşte care nu le împărtăşesc exaltările paranoide

Citește mai mult

Conferinţă în Belgia: Hristos – Biserica – Euharistia

1261799213_resized

În perioada 30 noiembrie – 1 decembrie a.c. voi vizita parohia Sfântul Apostol Andrei din oraşul Gent /Aalst, Belgia.

Sâmbătă seara, pe 30 noiembrie, după slujba Vecerniei (orele 18.00), cu binecuvântarea ÎPS mitropolit Iosif, voi susţine o conferinţă pe tema: „Biserica şi Sfânta Euharistie – temelie şi cale a vieţii în Hristos”. A doua zi voi coliturghisi în aceeaşi parohie. 

Intrarea este liberă. Adresa şi modalităţile de a ajunge la biserică sunt indicate pe saitul oficial al parohiei româneşti din Aalst.

La solicitarea părintelui Constantin Pogor, organizatorul evenimentului, am scris un rezumat al ideilor pe care urmează le dezvolt în cadrul conferinţei. Iată textul acestuia

Citește mai mult

Holocaustul creştinilor în Nigeria

Postarea se dedică zilei de pomenire a părintelui Daniil Sysoev, 
ucis de un musulman în Biserica sa la data de 19 noiembire 2009. 

nigeria

Pe internet s-au strecurat poze cu holocaustul organizat de musulmani în Nigeria în martie 2010 asupra unui număr de aproximativ 500 de creştini (de diferite confesiuni, în special romano-catolici). Imediat după eveniment, cotidianul "Adevărul" a vorbit despre acest masacru, dar fără să precizeze în ce mod au fost omorâţi cei peste 500 de oameni. Unele saituri creştine afirmă că cei mai mulţi au fost omorâţi prin ardere.  

În 2013, când pozele au început să facă înconjorul lumii, mass-media oficială a negat aceste informaţii, spunând că este vorba de Republica Congo şi explozia unei cisterne de combustibil. 
Există însă mărturii şi dovezi că un holocaust în Nigeria a existat. Iată şi o altă sursă. Şi chiar dacă poza de mai sus nu reflectă anume evenimentul din Nigeria, ea rămâne o "poză simbol" pentru un holocaust care, se pare, totuşi a avut loc…

Deci unde este atitudinea "statelor iubitoare de democraţie"? 

Citește mai mult