Highslide for Wordpress Plugin

Despre „Talisman”, „Visul Maicii Domnului” şi „Epistolie”. Atenţie la scrieri religioase false!

Recent am fost întrebat de o creştină din Republica Moldova:

Adresându-mă cu o problemă la un preot, am fost sfătuită să citesc de 40 de ori Talismanul şi Visul Maicii Domnului, şi să le port cu mine tot timpul. Pe internet am citit păreri diferite despre aceste scrieri, dar nu ştiu ce să cred pentru că sfatul l-am primit de la un preot bătrân şi el le propunea spre vânzare chiar în biserica lui. Ce trebuie noi să credem despre aceste cărţi?

Răspuns: Problema la care vă referiţi este la fel de veche ca şi istoria Bisericii Creştine, pentru că chiar din secolul întâi, în lume au apărut tot felul de scrieri apocrife (false), puse pe seama apostolilor sau a Mântuitorului Însuşi, dar acestea nu sunt inspirate de Dumnezeu şi n-au fost niciodată recunoscute sau recomandate de Biserică (în întregimea ei). Nu excludem că unele din aceste scrieri au apărut „din intenţii bune”, fiind scrise de oameni evlavioşi, probabil ca şi preotul care v-a dat acel sfat, dar faptul că ei nu cunoşteau bine învăţătura Bisericii şi nici nu aveau binecuvântarea Bisericii în răspândirea acelei învăţături, a făcut ca acele scrieri să devină chiar periculoase pentru mântuirea omului. Printre ele se numără „Talismanul”, „Visul Maicii Domnului”, „Epistolia [Domnului Iisus Hristos]” ş.a.  Acestea propun „căi uşoare”, dar ireale de a ajunge la Dumnezeu, de aceea trebuie ca aceste scrieri să dispară din casele tuturor creştinilor, nemaivorbind de biserici. Daţi-le foc şi bucuraţi-vă că aţi scăpat de înşelare. Ar fi prea simplu ca, purtând în buzunar sau în gentuţă o broşurică cu un text scris de nişte amatori, să fii ajutat şi mântuit în mod automat. Aşa ceva nu există şi nici nu poate exista. Chiar dacă am purta cu noi Biblia sau cartea de rugăciuni, tot nu ne-ar ajuta la nimic, pentru că ajutorul şi mântuirea vin numai dacă citim şi îndeplinim cele scrise în Biblie şi în alte cărţi aprobate de Biserică, de regulă prin binecuvântarea unui arhiereu.

Reţineţi un lucru simplu: rezolvarea problemei dumneavoastră, dar şi problemele tuturor creştinilor,  trebuie să înceapă cu mărturisirea păcatelor şi îndreptarea vieţii păcătoase. Acest lucru va putea fi realizat numai dacă ne vom ruga şi noi cu credinţă, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Deci noi trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu Cel Viu (fiinţă tri-personală), dar nu să-l concepem ca pe o energie sau putere impersonală, care ne ajută prin copierea şi purtarea de cărticele, talismane, brăţări sau chiar cruciuliţe la gât, fără a crede şi a şti ceva despre Hristos care S-a răstignit pe cruce pentru mântuirea noastră.

Citește mai mult

Noi hotărâri ale Sinodului Bisericii Ruse – 27 iulie 2011

În data de 27 iulie 2011, în Lavra Peşterilor din Kiev, a avut loc şedinţa ordinară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. Şedinţa s-a desfăşurat la Kiev, întrucât Patriarhul Kiril, însoţit de mai mulţi ierarhi ruşi, se află într-o vizită (devenită deja tradiţională) prilejuită de aniversarea Creştinării Rusiei în anul 988, prin cneazul Vladimir.

Sfântul Sinod a luat mai multe hotărâri foarte importante, dintre care menţionăm:

Citește mai mult

Guvernul Moldovei s-a trezit din beţie. Mai bine mai târziu decât deloc

Cabinetul de miniștri a avizat astăzi pozitiv un proiect de hotărâre ce vizează interzicerea publicității și la bere, nu doar la băuturile alcoolice tari. Despre aceasta a anunțat astăzi Ministrul Sănătății, Andrei Usatîi.

Potrivit lui, reducerea consumului de băuturi alcoolice face parte dintr-un program național de combatere a utilizării nocive a alcoolului în R. Moldova. "Conform unor evaluări ale Organizației Mondiale a Sănătății, RM ocupă printre primele locuri la consumul de alcool. Este o cifră mare. Interzicerea publicității la alcool este o parte componentă a programului care ar contribui la diminuarea consumului", a mai spus acesta.

"Pe lângă interzicerea comercializării băuturilor spirtoase, care depășesc 25% din volum, am considerat necesar să adăugăm toate tipurile de băuturi alcoolice, inclusiv berea. Vrem să punem o barieră serioasă în calea consumului de băuturi alcoolice. Totodată, am inclus în proiect interzicerea publicității la TV, radio, în stradă sau pe Internet a acestui tip de băuturi", a menționat Usatîi.

Potrivit lui, proiectul prevede ca tinerii care nu au împlinit vârsta de 21 de ani, nu vor putea procura băuturi alcoolice. Totodată, comercializarea alcoolului după ora 22.00 va fi interzisă. Ministrul Usatîi a menționat că se așteaptă la o reacție negativă din partea producătorilor de alcool, dar sănătatea populației este mai importantă.

Citește mai mult

Nu mor caii când vor câinii (video)

Uitaţi-vă cum nişte imbecili, în frunte cu Oleg Brega, batjocoresc Biserica, făcându-se pe ei înşişi de râs. Cum poate un jurnalist care se pretinde profesionist şi critică tot ce-i pică în cale, să nu aibă măcar atâta cultură generală, ca să ştie că la botez se suflă şi se scuipă nu peste copil, ci simbolic este scuipat diavolul? Ca să înţeleagă şi Brega, naşii scuipă în aer, nu peste copil. De aceea, în judecată trebuie dat el, nu jurnaliştii sau naşii. Este inadmisibil să manipulezi opinia publică în halul acesta.

Citește mai mult

Părintele Arsenie Papacioc a trecut la Domnul

Părintele Arsenie Papacioc a trecut la Domnul

       Astăzi, 19 iulie (în jurul orei prânzului), la vârsta de aproape 97 de ani, părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria – Techirghiol, a trecut la Domnul.
       El s-a stins din viaţă în sânul obştii monahale căreia i-a fost îndrumător timp de 35 de ani. Părintele suferea de mai mult timp de o serie de probleme cardiace şi renale, pentru care a şi fost internat de două ori în luna aprilie a acestui an la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.
       Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei, s-a născut în 1914. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava. După ani de detenţie, în 1976 a ajuns la Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol.
       Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!
 

Despre învăţăturile proaste ale unor preoţi şi despre cele 24 de vămi

 

Întrebare: Părinte Petru, cât de corect este obiceiul unor preoţi de a da la Spovedanie canonul de a aprinde 24 de lumânări pentru cele 24 de vămi şi ce sunt „vămile văzduhului”.

Răspuns: Întrebarea e foarte bună, numai că răspunsul meu s-ar putea să-i deranjeze pe mulţi preoţi care fie nu ştiu, fie prostesc lumea, încercând să aducă venituri bisericii sau lor înşişi prin vinderea de lumânări, Biblii la 3-4 preţuri, aprinderea de policandre sau alte chestiuni de genul acesta. Cu multă durere în suflet, sunt nevoit să vă spun să fugiţi de asemenea preoţi sau, cel puţin, să nu vă mai spovediţi la ei. Şi asta nu pentru că n-ar avea harul preoţiei (care e altceva decât harul mântuitor al fiecărui creştin), ci pentru vă pot călăuzi greşit, chiar dacă slujbele săvârşite de ei sunt valabile din punct de vedere sacramental. Niciodată nu trebuie să credem în efecte mecanice ale unor rituri bisericeşti, ci trebuie să căutăm pocăinţa profundă şi schimbarea vieţii noastre conform poruncilor lui Dumnezeu (pe care le găsim în primul rând în Sfânta Scriptură). Este o prostie să spui sau să crezi că dacă aprinzi un anumit număr de lumânări în anumite momente ale slujbei sau ale zilei, totul se va rezolva de la sine. Este absurd şi păgâneşte să credem că dacă dăm de pomană 24 de cănițe, 24 de colăcei sau 24 de alte lucruri, ne-am cumpărat sau ne-am asigurat în vreun fel mântuirea. E şi mai grav când credem că astfel de obiceiuri i-ar ajuta pe cei adormiţi, chiar dacă ei au dus un mod de viaţă necreştinesc, departe de Biserică.

Iar acum despre vămi:

Citește mai mult

Noi evenimente în relaţiile dintre creştini şi musulmani

       În data de 25 iunie 2011, un grup de aproximativ 200 de musulmani au incendiat casele a 8 familii creştine din satul Awlad Khalaf în Egiptul de Nord. După cum informează Assyrian International News Agency, furia musulmanilor a fost cauzată de zvonul că una din casele creştinilor ar putea deveni biserică. În cadrul ciocnirilor violente dintre cele două tabere, un musulman şi doi creştini au fost răniţi. Poliţia egipteană supraveghează celelalte 30 de case ale creştinilor din localitate în dorinţa de a preîntâmpina repetarea violenţelor anti-creştine. Totodată, forţele de ordine afirmă că incendiile au fost provocate de copii între 10 şi 14 ani, arestând chiar pe câţiva dintre ei. Martorii însă spun că atacul a fost săvârşit de bărbaţi maturi şi se miră de ce nici unul nu a fost arestat.

Citește mai mult

Despre citirea Evangheliei la Sfânta Liturghie

Întrebare: Părinte Petru, de ce la Liturghie, în fiecare an, se citesc aceleaşi fragmente din Evanghelie, iar altele mai interesante şi poate mai importante nu se citesc niciodată? Biserica se gândeşte serios la evanghelizarea credincioşilor sau consideră citirea Bibliei doar ca un ritual?

Răspuns: Problema e foarte complexă şi nu vizează doar citirile din Evanghelie, ci şi pe cele din Apostol. E şi mai complicată problema cu lecturile din Vechiul Testament care aproape că au fost excluse din citirea liturgică (cu excepţia Postului Mare şi a marilor sărbători), dar acest subiect depăşeşte limitele întrebării. Menţionez totuşi că Psaltirea se citeşte zilnic la slujbe, cu excepţia Săptămânii Luminate, dar cea mai mare parte a Vechiului Testament nu se citeşte niciodată în Biserică, rămânând mai mult ca citire particulară a fiecăruia.

Citește mai mult

„Preoţia sacramentală” vs „preoţia universală”



Întrebare: Părinte Petru, am citit pe un blog baptist precum că Biblia n-ar vorbi despre vreo „preoţie sacramentală”, iar ortodocşii greşesc prin faptul că îşi pun încrederea în puterea preoţilor de a ierta păcatele, permiţându-şi chiar să greşească fără măsură. Ce ne puteţi spune despre asta?

Răspuns: Sunt două întrebări diferite şi foarte vaste, iar pentru a răspunde la ele, trebuie să lămurim în primul rând termenii biblici, după care să dăm câteva explicaţii sumare. Iată ce termeni foloseşte Sfânta Scriptură:


Citește mai mult

„E dimineaţă iarăşi în Moldova”! Comuniştii au pierdut alegerile în Chişinău

 

După procesarea a 100% din procesele verbale, CEC anunţă că liberalul Dorin Chirtoacă a câştigat al doilea mandat la postul de primar general al Chişinăului, devansându-l pe comunistul Igor Dodon cu 4.422 de voturi. 

În turul II al alegerilor locale, în Chişinău au votat 366.947 de alegători (59,26 % din numărul total de alegători înscrişi în listă), iar în urma scrutinului Dorin Chirtoacă a acumulat 50,6% din voturi, iar Igor Dodon – 49,4%. "Datele poartă un caracter preliminar până nu primim originalul proceselor verbale", a declarat preşedintele CEC, Iurie Ciocan.

Precizăm că Igor Dodon a câştigat peste 50% din voturi în oraşul Chișinău, însă Dorin Chirtoacă a acumulat majoritatea voturilor în suburbii, votul decisiv venind din Durleşti.

Comuniştii au câştigat mai multe primării din ţară, dar moldovenii aleg tot mai puţin pe candidaţii înaintaţi de PCRM, preferându-i pe cei din partidele democratice sau pe cei independenţi.

Sursa: UNIMEDIA