Highslide for Wordpress Plugin

Despre păgânismul jurnaliştilor moldoveni. Publika TV atacă credinţa ortodoxă

La fiecare sărbătoare religioasă suntem supuşi unor atacuri mediatice pseudo-religioase menite, chipurile, să ne vorbească despre semnificaţia acestor sărbători dar, în loc să primim o informaţie clară şi veridică, opinia publică este pur şi simplu dezinformată şi prostită. Realizatorii acestor reportaje nu fac altceva decât să denigreze şi să batjocorească credinţa şi învăţătura Bisericii Ortodoxe. Cu toate acestea, continuă să se creadă foarte bine pregătiţi şi adevăraţi profesionişti în realizarea oricărui tip de reportaj.

Dacă pentru un jurnalist din sec. XXI, care ia un salariu de câteva sute de euro, este greu să caute pe Internet nişte „idei mai deştepte” despre Schimbarea la Faţă a Domnului (iar ele sunt mai mult decât suficiente), atunci unul ca acesta nu numai că trebuie dat afară, ci ar trebui să nu mai fie angajat de nimeni niciodată, pentru că este incompetent şi nu are cultură generală. Sau poate că a venit vremea ca fiecare televiziune să apeleze la un consultant teolog, măcar ocazional, pentru a nu se face de râs chiar şi în faţa babelor, care ştiu mai multe decât moaţele de la TV. (Le amintim că mâine-poimâine vine patriarhul rus la Chişinău, despre care vor dori să relateze multe şi mărunte, iar unii jurnaliști nici nu ştiu să facă diferenţa între un preot, un episcop, un mitropolit şi un patriarh.)

S-a întâmplat de câteva ori deja, când anumite domnişoare cu ecusoane de jurnalist m-au întrebat despre semnificaţia anumitor sărbători, dar ceea ce am vorbit eu nu le-a fost pe plac şi nici nu au dat pe post; era cică prea filozofic şi complicat, de parcă cineva a spus vreodată că Ortodoxia este pentru proşti?! Au întrebat alte persoane (preoţi şi oameni de pe stradă), care să le spună despre obiceiuri băbeşti, legende, mituri şi tot felul de prostii pe care, după aceea, le gânguresc pe fundalul unor imagini din bisericile ortodoxe. Imediat se creează impresia că aceasta şi este învăţătura Bisericii Ortodoxe or, Biserica tocmai luptă împotriva păgânismului şi mitologiei şi nicidecum nu o încurajează. Oare „dreptul la liberă exprimare” înseamnă şi iresponsabilitate în exprimare?

Totul este foarte simplu. În loc să citeze unele chestiuni de genul acesta, iată de ce a fost capabilă Publika TV la Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului:



Textul integral al reportajului (preluat de pe saitul Publika TV):

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc astăzi Schimbarea la Faţă a Domnului Isus Hristos pe muntele Taborului, în faţa ucenicilor săi Petru, Ioan şi Iacov. În această zi, oamenii nu lucrează şi încearcă să nu se certe. Se mai spune că plantele culese astăzi au puteri tămăduitoare. Tot de Schimbarea la Faţă, se gustă primii struguri.

Denumirea sărbătorii vine de la cuvântul slav "Obrejenie", ce înseamna transformare, schimbare sau prefacere. Această sărbătoare marchează trecerea de la vară la toamnă, când păsările migratoare încep să se pregătească de plecare, iar insectele şi târâtoarele îşi caută adăpost în pământ.



În popor se spune că dacă un tânăr vede un şarpe şi nu îl omoară, reptila se va transforma în zmeu.Se mai crede că, astăzi, nu e bine să te cerţi cu nimeni, pentru că aşa vei face tot anul. În această zi sunt recoltate multe plante şi fructe pentru vindecarea bolilor. De Schimbarea la Faţă, se duc struguri la biserică, pentru a fi sfinţiţi. Iar cea mai importantă pomană constă în fructe, în special struguri.



Pe vremuri, fetelor le era interzis să se spele în ajunul sărbătorii. Se crede că cine se roagă în această zi pentru a scăpa de un viciu, precum beţia, are toate şansele să se vindece. O altă tradiţie spune că după Schimbarea la faţă, nu este bine să te scalzi în râuri şi lacuri.

16 comentarii la „Despre păgânismul jurnaliştilor moldoveni. Publika TV atacă credinţa ortodoxă”

    • Te înţeleg foarte bine. Dar avem ce avem…
      Am vrut să fiu şi mai dur, dar cred că trebuie să lăsăm loc de îndreptare, mai ales că tot Publika m-am invitat la anumite dezbateri, la care au fost relativ corecţi şi imparţiali.

  1. Spuneti-mi va rog de ce nu exista vreun serviciu de presa al mitropoliei?Acesti  "jurnalistI" indeobste ataca credinta,adaugand elemente pagane cu scopul de a denatura mesajul bisericii.Dl. Petru oare sunteti singur care raspundeti la aceste atacuri?

    • Păi Mitropolia are şi “serviciu de presă”, în frunte cu părintele Octavian Moşin, dar şi “purtător de cuvânt” pe maica Epistimia, stareţa de la Suruceni. Poate ei nu consideră necesar să vină cu reacţii la aceste aberaţii sau încă nu au reuşit să o facă. Uneori, dacă nu dai prea multă importanţă acestor “atacuri”, este chiar mai bine; deci s-ar putea ca persoanele responsabile să aibă dreptate.
      Eu însă nu substitui persoanele responsabile şi nu reprezint oficial Mitropolia, ci ca un simplu teolog îmi expun punctul personal de vedere.

  2. Mda? Da iaka eu n-am ştiut aşă ceva… nici nu ştiu ce să fac să râd sau să plâng de pleava ce-i în  capul jurnaliştilor maldaveni. Schimbarea anotimpurilor cică, auzi…. încî şi feti nespălate… Dap cum n-a evita lumea biserica când văd şi aud atâtea prostii din gura celor şcoliţi cică…, mă-ntreb pe unde… 
    Aşa  sărbătoare frumoasă şi aşa de urât batjocorită. RUŞINE d-lor jurnalişti!!! Mai puneţi mâna pe catehism. Măcar de un preot de întrebaţi, tot nu vă zicea aşa gogomănii: cu şerchii şi zmăii (:-o, i-oi mai jisa la noapte. Da  ce numai azi trebuie să nu ne sfădim, că de mâine dăi… şi Atenţie! Când păsările se pregătesc să migreze şi viermii şi insectele îşi caută loc în pământ,  Biserica pentru asta face slujbă azi!?

  3. Nu vă pare că judecati prea asupru. Consider ca nu e bine sa-ti judeci aproapele…

  4. e greu de tot!si spun si eu ,sa pling sau sa rid,da nici bunica mea care e ateista nu spune asa despre sarbatorile biserici!

  5. Aşa sunt şi jurnaliştii din România. Citeam des teletextul de la TVR1. Tot aşa tâmpenii vorbeau şi la Crăciun. Evitau cuvântul Naşterea Domnului, înlocuiau cuvântul Dumnezeu cu divin, cel de sus. Ignatul este sărbătoarea tăierii porcilor, iar la Paşti tema centrală e că la piaţă s-a scumpit carnea de miel. Cine vrea să postească va trebui să scoată din buzunar mai mulţi bani ş.a.m.d. PÂNĂ CÂND, DOAMNE, PÂNĂ CÂND ne vei răbda?

  6. Nu sunt eu la măsura de a putea judeca pe alţii, numai că prostia nu e nevoie să fie încurajată, mai ales din partea celor care vehiculează cu mulţimea, mai ales că ea se amplifică la mase.  Măcar de ar trece prin prisma logicului şi raţionalului ceea ce spun. Sau azi pentru a ajunge în presă, trebuie să ştii să faci mari nenorociri şi să spui cât mai mari prostii, astea au priză, asta se reclamează, de asta şi e nevoie ca să poţi distruge pe om. Suntem sătui de atâta groază şi negativ, nu mai încape atâta prostie în noi!!! Mai vrem ceva Lumină fraţilor pentru sufletele noastre! Ori Biserica din această cauză este intenţionat ponegrită şi defăimată? Nu e cazul de supărare sau atitudine răuvoitoare ci de îndreptare, pentru binele oamenilor. Să-mi fie cu iertare!

  7. Acelasi text, 98%, l-am auzit si la stirile de la Radio Moldova… De fapt, eu nu ma mir prea mult de acest fel de "stire". Majoritatea oamenilor stiu despre aceasta sarbatoare doar ca se sfinteste poama si merele.

  8. Doamne ajută! Eu cred că Hristos a judecat ca Dumnezeu şi când a fost Om. Mai cred şi că oricare om indumnezeit nu păcătuieşte când judecă. Acum mă gândesc la faptul că un înţeles al cuvântului "Sfinţii vor judeca lumea." poate fi şi acela că judecata sfinţilor este adevărata judecata, nu una omenească, falsă. Blagosloviţi şi mă iertaţi.

  9. Cred ca ar trebuie de promovat o campanie de educare si/sau constientizare a jurnalistilor despre importanta culturii generale. 

  10. Este inca bine! In Romania este si mai rau. Relatarile despre sarbatori se rezuma la  a descrie (in mod DEFORMAT SI EXAGERAT) imbulzeala oamenilor si punerea crestinilor, care participa la acel praznic, intr-o lumina proasta. Restul este mentionat in treacat si ca si cum ar fi lipsit de importanta. In Romania numai scandalul primeaza si aduce audienta.
    Nu este important ca ,,gazda" imparte dupa slujba pachete de mancare pentru a domoli osteneala oemnilor, este important ca oameniui s-au inbulzit ca sa primeasca pachetele.
    Este adevarat si ca sunt si cazuri in care ,,Romanii se poarta in biserica ca la carciuma" vorba Sf Antim Ivireanul, dar presa mult prea exagereaza.
    Cateodata simt ca as vrea sa fug de aceasta tara (si de locuitorii ei) cat mai departe posibil…….
     

  11. Trebuie în primul rând Mitropolia să se înfrunte cu astfel de "boli grave", pentru ca ei ne reprezintă biserica noastra, dar faptul ca vedem "simpli teologi" precum Dl. Ieromonah Petru Pruteanu dr., asta înseamnă multe, şi de aici este posibil de înţeles care şi încotro este apucat cu cugetarea, cu gândirea şi cu sufletul.
    Nouă temelia ne-o dărâmă începând cu tot felul de profanări prin media.
    Educaţia Ortodoxă a fost cu o întrerupere "dureroasă" a părinţilor noştri pe vremea comunismo-satanismului, de aceea şi generaţiile de azi sunt pe tot felul de căi confuze, mai ales că se educă cu tot felul de jocuri şi filme demonice, muzica e desfrâu în toată puterea cuvântului, invidia şi ura, cum descriu pisologii este o stare emoţională normală.
    Dar nu trebuie să dăm vina doar pe bazarul-politic, pentru că antihrist v-a avea 12 capuri (flagul UE) precum zic mărturiile profeţilor. Şi toată demoncraţia spre care se duce e doar o interpretare a scenariului la care tindem să ajungem.
    Trebuie să luminăm minţile cu Sfintele Scripturi, să ne curăţăm sufletele prin tainele bisericeşti, să dezvăluim atent adevărul celui apropiat, dar mai ales celui care este căzut în mare păcat. E o porunca, pentru aceea şi ne-a înzestrat Dumnezeul nostru cu minte.
    Nepăsarea ne trage la fund, pentru că Dumnezeu nu ne va judeca după cuminţenia noastra, dar după faptele noastre, pentru că el vede ce am făcut, ce am putut să facem şi ce n-am putut să facem!
    Doamne ajută!

Comentariile sunt închise.