TRIODUL – Slujbele la Învierea lui Lazăr şi Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile) – varianta PDF
Biserica Ortodoxă a Poloniei revine la calendarul vechi iulian
La data de 18 martie 2014, în reşedinţa Mitropoliei Varşoviei şi a toată Polonia, sub preşedinţia ÎPS Sava, a avut loc şedinţa Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe a Poloniei. Printre multiplele subiecte discutate la această şedinţă s-a aflat şi problema calendarului, şi cea a traducerii textelor liturgice în limba poloneză. Soborul a hotărât:
Filioque – un mileniu de erezie oficializată
Pe data de 14 februarie 1014, cu ocazia încoronării lui Henric al II-lea ca împărat al Sfântului Imperiu Roman, papa Benedict al VIII-lea a dispus introducerea oficială a adaosului Filioque în Crez şi rostirea lui cu acest adaos în toată Biserica de Apus. După cum se ştie, adaosul era folosit în Spania încă din secolul al VI-lea (Conciliul de la Toledo, anul 589), dar a fost oficializat treptat, punctul culminant fiind anume anul 1014.
La 40 de ani după această oficializare, adaosul Filioque (care este contrar textului biblic de la Ioan 15:26 şi a fost condamnat de Sinodul VIII Ecumenic din Constantinopol, anul 879) a constituit principalul motiv al ruperii comuniunii dintre Răsărit şi Apus la data de 16 iulie 1054.
Marele Sinod Panortodox (anul 2016?) şi problemele legate de convocarea şi desfăşurarea lui
În perioada 6-9 martie 2014, la iniţiativa patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, în catedrala Sf. Gheorghe din Istanbul (cartierul Fanar), a avut loc Sinaxa întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale [(1) Patriarhia Constantinopolului, (2) Patriarhia Alexandriei, (3) Patriarhia Antiohiei, (4) Patriarhia Ierusalimului, (5) Patriarhia Moscovei, (6) Patriarhia Serbiei, (7) Patriarhia Română, (8) Patriarhia Bulgară, (9) Patriarhia Georgiei, Bisericile Autocefale ale (10) Ciprului, (11) Greciei, (12) Poloniei şi (13) Albaniei]. Întrunirea a avut drept scop discutarea problemelor organizatorice legate de convocarea Marelui Sinod Panortodox, despre a cărui necesitate se vorbeşte de mai bine de jumătate de secol.
Slujba Încununării Mirilor [Cununia]: studiu istoric şi text liturgic, ediţia 2014
Vă propun ultima variantă a studiului istorico-liturgic despre Slujba Încununării Mirilor [Cununia], precum şi textul liturgic revizuit al acestei slujbe (PDF).
Această ediţie a studiului şi slujbei conţine nu doar precizări şi completări interesante din punct de vedere liturgic, ci şi indicaţii privind posibilitatea unirii Slujbei Cununiei cu Dumnezeiasca Liturghie (după modelul Liturghiei baptismale), precum şi posibilitatea împărtăşirii mirilor cu Daruri Înaintesfinţite (conform vechilor manuscrise).
Prof. Luigi Martino – Recunoaşterea anatomică şi studiul antropometric al relicvelor osoase ale Sf. Nicolae din Bari
Cripta din bazilica Sf. Nicolae – o întâlnire subterană între Orient şi Occident.
Recunoaşterea anatomică şi studiul antropometric al relicvelor osoase ale Sf. Nicolae din Bari
(referat al prof. Luigi Martino, profesor de anatomie umană la Universitatea din Bari.
Buletinul Sf. Nicolae, ediție specială, aprilie–decembrie 1957)
În noaptea de 5/6 mai 1953 s-a realizat, în prezenţa unei Comisii Pontificale speciale, prezidată de Excelenţa Sa Monseniorul Enrico Nicodemo, arhiepiscop de Bari, recunoaşterea canonică a rămăşiţelor de schelet aflate în mormântul Sf. Nicolae, situate sub altarul principal al criptei din Bazilica Sf. Nicolae din Bari. Recunoașterea a constituit un eveniment absolut excepțional, dat fiind faptul că timp de 866 de ani, nimeni nu a putut atinge, nici vedea oasele sfântului nostru taumaturg; de altfel nici Biserica nu ar fi luat decizia de a trece la recunoașterea scheletului aflat în acest mormânt, dacă nu ar fi fost vorba de lucrări urgente de restaurare şi consolidare a bisericii, care se impuneau cu indispensabilitate, mai ales la unii pereţi şi chiar la podeaua criptei. Mutarea temporară a lespezilor foarte grele care acopereau mormântul a îngăduit descoperirea şi examenul direct şi complex al rămăşiţelor osoase, care în 1089 fuseseră așezate chiar de Papa Urban al II-lea în adâncul nişei monolitice din mormânt.
Probleme practice legate de Slujba Sfântului Maslu
Întrebare: Părinte Petru, sunt preot român în Occident. În parohia mea am credincioşi din toate zonele ţării şi fiecare încearcă să-şi impună propriile obiceiuri. Aceasta se întâmplă mai ales la Sfântul Maslu, când unii enoriaşi aduc mai multe sticle de ulei, după care le iau acasă şi nu ştiu ce fac cu ele. Alţii aduc şi făină pentru a coace turte sau îmi cer să le ung hainele rudelor cu ulei. Mai sunt unii care ţin 7 lumânări aprinse, câte una la fiecare Evanghelie, şi cam toţi îmi cer să fac Sfântul Maslu în fiecare săptămână, ceea ce, sincer vorbind, din punct de vedere economic este profitabil. Dar ce este corect din toate acestea şi ce nu? Binecuvântarea uleiului se răsfrânge asupra tuturor sticlelor de ulei puse pe masă? La ce foloseşte făina? Vă mulţumesc!
Răspuns: Înainte de a formula un răspuns la întrebările de mai sus, vreau să apreciez sinceritatea de a aborda astfel de probleme şi dorinţa de a îndrepta ceea ce este greşit. Pentru o informare completă, vă recomand să citiţi cartea mea "Sfântul Maslu şi alte slujbe de vindecare; Istorie şi actualitate" (Editura "Sophia", Bucureşti, 2016). Acolo găsiţi răspunsuri argumentate la toate întrebările adresate. Totuşi, vreau să detaliez câteva aspecte mai speciale (cu precizarea biblică de la Matei 5:17 – "Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc"):
Despre „cugetul patristic”. Răspuns dat unui tânăr teolog
În cuvântul său „Despre legătura ucenicului cu stareţul”, adresat cu precădere monahilor (vezi această carte), părintele Emilianos Simonopetritul atinge o problemă fundamentală pentru gândirea teologică şi spiritualitatea ortodoxă, şi anume: „cugetul stareţului (φρονήματος του γέροντα)”. De fapt, grecescul φρόνημα nu are un echivalent românesc exact. El nu este nici cuget (διάνοια), nici gând (γνώμη) şi nici duh (πνεῦμα). Termenul, având în rădăcina sa cuvântul „νοῦς – raţiune/gândire”, şi se referă la viziunile stareţului despre viaţa duhovnicească, la principiile şi modul lui de gândire şi ar putea fi tradus prin „concepţie/concepţii”.
Psalmul 136 – Tânjirea omului după Ierusalimul cel Ceresc
Acesta este „psalmul înstrăinării”. El era cântat de evrei în captivitatea lor babilonică, pe când se gândeau la oraşul sfânt al Ierusalimului. El a devenit totdeauna cântecul omului care realizează îndepărtarea sa de Dumnezeu şi, înţelegând aceasta, caută să-şi împlinească chemarea sa de pelerin spre Ierusalimul cel Ceresc.
În prezent, în Biserica Ortodoxă, acest psalm se cântă la Polieleu în 3 duminici ale anului înainte de Postul Mare: "Duminica întoarcerii fiului risipitor", "Duminica înfricoşătoarei Judecăţi (a lăsatului sec de carne)" şi "Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brânză)".
„Sărbătoarea Sfântului Valentin” – un atac păgân la sfinţenie şi dragoste curată
Sub masca cinstirii unui sfânt legendar din sec. III, care chipurile binecuvânta pe ascuns căsătoriile tinerilor, în fiecare an, la 14 februarie, îndrăgostiţii din întreaga lume cad pradă manipulării comerciale a perverşilor lumii acesteia, care nu ştiu ce „sărbători” să mai inventeze pentru a câştiga din tot ce se poate (flori, restaurante, hoteluri, călătorii, diverse cadouri, concerte, cluburi de noapte, reclame etc.). În fiecare lună trebuie să existe câte o „sărbătoare” pentru a câştiga cât mai mulţi bani şi, dacă e posibil, din nimic, pentru că „scopul scuză mijloacele”. Astfel, la trecerea dintre octombrie şi noiembrie avem Halloween, în decembrie un Crăciun tot mai păgân (care e ţinut o lună întreagă), la 1 ianuarie – Anul Nou, pe 8 martie – „ziua femeilor”, în aprilie – un Paşti tot mai păgân, în mai – sărbătoarea florilor (mai ales în unele ţări), iar vara şi până prin septembrie e sezon estival (cu cântece de genul: „la mare / la soare / fetiţele sunt goale…”). Rămâne o lacună financiară pentru luna februarie, dar situaţia e salvată de „ziua îndrăgostiţilor” pe 14 februarie (+ „ziua armatei” la ruşi, pe 23 februarie şi "Dragobete" la români, pe 24 februarie). Prin urmare, distracţia şi banii se rulează anul împrejur, pe prostia naivilor. Iar dacă „sărbătorile” au şi o conotaţie religioasă, numărul naivilor şi ignoranţilor e şi mai mare…