Highslide for Wordpress Plugin

Hulele lui Voronin din 2007 şi diabolizarea democraţilor

Chiar  nu am chef să comentez evoluţia ultimelor evenimente ce vizează relaţia Bisericii din Moldova cu conducerea ţării, şi prefer să tac atunci când unii preoţi sau chiar ierarhi fac de ruşine Biserica prin declaraţii sau atitudini ciudate. La tot pasul auzi diferite păreri personale cu iz apocaliptic şi exprimări care-ţi trezesc milă faţă de cei care se văd mari apărători ai Bisericii, dar nu-i cunosc învăţătura şi canoanele sau, cel puţin, nu ştiu să le prezinte într-un limbaj coerent. 

Eu nu vreau să fac politică şi nu susţin niciun partid politic. Până la urmă, ţara este condusă de cei pe care i-a rânduit Dumnezeu (cf. Romani 13:1-7) şi pe care îi merităm. Biserica nu trebuie să facă politică! În schimb am crezut că este necesar să ne amintim despre consfătuirea de la Condriţa din 2007, când imediat după alegerile locale din Moldova, Voronin a adunat episcopii şi protopopii din Mitropolia Moldovei pentru a-i învăţa să predice comunismul. Din păcate, unii "prea bine" au învăţat lecţia, iar alţii au şi uitat ce s-a întâmplat atunci. E păcat însă să uiţi aşa ceva… 

Iată ce scria ziarul Flux în iulie 2007, după descrierea făcută de unii martori:

Citește mai mult

Adevărata faţă a islamului şi a musulmanilor. Orice creştin trebuie să ştie asta

Mai jos vă prezint 12 filmuleţe despre Islam, preluate de pe youtube. E bine să luăm aminte, pentru că musulmanii din Moldova încearcă să ne convingă că totul e OK, dar această "religie" este foarte periculoasă… mai ales pentru suflet. Nu chem la ură sau discriminare, ci la o cunoaştere obiectivă.  Din păcate nu vă pot spune "vizionare plăcută", pentru că unele filmuleţe nu este deloc plăcute, dar lucrurile trebuie totuşi ştiute. 

Citește mai mult

Ortodocşii din Moldova cer perfecţionarea Legii Cultelor

Înregistrarea video a Ediţiei Speciale de la JurnalTV în legătură cu protestele din 18 mai 2011, desfăşurate la Chişinău, Bălţi, Ungheni şi Cahul.

Motivul protestului a fost înregistrarea Ligii Islamice la 14 martie 2011, dar cererile protestatarilor au fost orientate nu împotriva islamului, ci pentru modificarea Legii Cultelor din 2007. 

Tot aici, la aceeaşi temă, şi emisiunea Fabrika de la Publika TV.

Citește mai mult

Ruperea comuniunii bisericeşti dintre Ierusalim şi Bucureşti. Emisiune video

Emisiunea "Pietrele vorbesc" de la Jurnal TV, 14 mai 2011, moderată de părintele Savatie Baştovoi. Precizăm că această emisiune a fost înregistrată înainte de Conferinţa de Presă a Patriarhiei Române din 12 mai. 

Ce organizaţii religioase mai avem în Republica Moldova

Citind un articol despre cele şase culte declarate ortodoxe în Republica Moldova (chiar dacă unele există doar pe hârtie), am hotărât să intru şi eu în Registrul Ministerului Justiţiei să văd ce culte şi asociaţii religioase neortodoxe şi necreştine au fost înregistrate în Moldova din septembrie 2009 încoace, de când ţara este guvernată de o alianţă democratică, care vrea să ne ducă în Europa cu orice preţ. 

Nu vreau să mă lansez în comentarii sau concluzii, deşi o dezbatere publică ar fi absolut necesară, ci doar voi da o listă a câtorva unităţi religioase necreştine care mi-au sărit mai mult în ochi, iar pe cele creştine sau pseudo-creştine vă las să le vedeţi singuri, pentru că sunt prea multe şi cu denumiri prea extravagante (de exemplu: „Biserica Creştină a Evangheliei Depline”), ceea ce atestă o fărâmiţare dusă la extrem a neo-protestantismului.

Un element foarte important şi demn de reţinut este faptul că de multe ori anumite culte sau organizaţii religioase fac prozelitism şi-şi propagă ideile prin diferite asociaţii obşteşti cu scop cultural, iar în cazul religiilor orientale (în special budismul), prin înregistrarea a zeci de cluburi sportive de lupte marţiale, dar acestea sunt mult prea multe şi camuflate, ca să le pot enumera aici. De aceea mă rezum la o listă destul de sumară:

Citește mai mult

Sfântul nou-mucenic Ahmed – musulman devenit mărturisitor al lui Hristos

Ofiţerul turc

Adevărul este că toţi sfinţii mor cu privirea aţintită la Înviere şi credinţa neclintită în Iisus Hristos Cel înviat, Care stă de-a dreapta Tatălui Ceresc. Prin această credinţă în puterea Învierii, toţi sfinţii trec în viaţa lor prin orice rea-pătimire, chiar şi prin moarte. Această credinţă de nezdruncinat a avut-o şi un musulman, Ahmed, care dă mărturie despre Înviere şi ne încredinţează de prezenţa Sfântului Duh în Biserica creştinilor.

Sfântul Ahmed era turc de neam, cu credinţa musulman şi a trăit spre sfârşitul veacului al XVII-lea în Constantinopol; nu era o persoană oarecare. Era ofiţer la Înalta Poartă, om ce trăia în palatele Sultanului şi secretar al Curţii. Dregătoria lui era mare şi presupunea cunoştinţe şi calităţi mari.

Ahmed nu era căsătorit oficial, dar trăia cu o roabă creştină, după legea musulmană. În casa lui avea două roabe creştine, rusoaice – una tânără şi una în vârstă. Pe cea tânără o ţinea ca femeie, iar pe cea bătrână ca slujitoare, lăsându-o să meargă în duminici şi sărbători la biserica creştinilor. Când se întorcea acasă, ea aducea celei tinere anaforă şi de multe ori şi aghiasmă. Cea tânără, fără să se ferească de Ahmed, lua anafora şi aghiasma. Când ea mânca anafura şi bea aghiasmă, Ahmed simţea în chip minunat că din gura ei se răspândea o mireasmă negrăită. Această mireasmă îl pusese pe gânduri, de aceea îi cerea stăruitor să-i spună de unde provenea. „Aş vrea să-mi spui”, îi zicea, „ce mănânci câteodată, de iese din gura ta această mireasmă?”. Ea, neştiind ce se întâmpla, îi răspundea că nu mânca ceva care să aibă vreun miros aparte. Ahmed însă insista să afle de unde provenea acea mireasmă neobişnuită. Era întotdeauna aceeaşi. Curiozitatea lui devenea tot mai mare şi era mâhnit pentru că nu putea să afle ce „mânca” roaba lui.

În sfârşit, creştina şi-a dat seama că mireasma provenea de la anafora pe care i-o aducea bătrâna de la biserică şi pe care o mânca. Atunci, cu multă sfială şi frică, i-a explicat lui Ahmed fără înconjur, spunându-i: „Ceea ce eu mănânc, de la care tu simţi bună mireasmă când stăm de vorbă, nu e altceva decât anafora pe care bătrâna mi-o aduce de la biserica creştină”. „Ceea ce îmi spui”, îi răspunse el, „este cu neputinţă şi totodată straniu. Eu nu cred în spusele tale! Cum poate să se întâmple aşa minune?” „Credinţa noastră”, îi răspundea ea, „este vie. Pentru noi, creştinii, Dumnezeul nostru este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a coborât din cer şi S-a făcut om ca să ne mântuiască din păcat. Pe când trăia pe pământ, făcea minuni nenumărate, dar cel mai important e că a fost răstignit pe nedrept de către evrei, din dragoste faţă de noi, iar a treia zi a înviat. Învierea Lui este cel mai mare eveniment din istoria omenirii pentru noi, creştinii, iar prin puterea Lui minunile continuă să se facă şi astăzi”. Ahmed, îndată ce auzi toate acestea, rămase uimit. „Se întâmplă astfel de lucruri în credinţa voastră? Sincer, eu nu le pot pricepe!”, spuse şi apoi plecă.

Citește mai mult

Episcopul Marchel cheamă la proteste împotriva înregistrării Ligii Islamice în Republica Moldova. Părerea mea faţă de eventualele proteste

 

 

La mitingul de 9 mai, din Bălţi, episcopul de Bălţi şi Făleşti Marchel şi-a arătat indignarea faţă de înregistrarea de către Guvern a Ligii Islamice, invitând societatea la un protest paşnic împotriva "islamizării ţării". Protestul este programat pentru data de  18 mai, ora 9.00, în scuarul din piaţa "Vasile Alecsandri" din Bălţi şi la el sunt invitaţi clerici şi credincioşi din Episcopia de Bălţi şi Făleşti (care cuprinde municipiul Bălţi şi raioanele Făleşti, Glodeni şi Sângerei). 

Potrivit Publika TV, secretarul Miropoliei Moldovei, pr. Vadim Cheibaş a declarat că Mitropolia susţine poziţia Episcopului Marchel de a protesta împotriva înregistrării Ligii Islamice în Moldova, dar astfel de proteste încă nu au fost programate pentru municipiul Chişinău sau alte Eparhii din Moldova.

În legătură cu îndemnul PS Marchel am fost întrebat dacă acest gest mai poate fi considerat unul de toleranţă din partea Bisericii Ortodoxe din Moldova. Aici ţin să precizez următoarele:

Citește mai mult

Cenzura Prohodului Mântuitorului în BOR şi dezvinovăţirea evreilor

       Dacă până anul acesta, Prohodul lansat de Patriarhia Română era incomplet, fără 13 strofe ce făceau referire la iudei, anul acesta Patriarhia a editat un alt Prohod, zic ei în conformitate cu cel grecesc, fiind complet  în ce priveşte numărul strofelor, doar că este corectat politic pentru a nu crede lumea că poporul evreu este vinovat de moartea lui Iisus. Mai jos puteti observa cum are loc cenzura textelor sfinte:

Citește mai mult

VIDEO: Dezbatere publică privind înregistrarea Ligii Islamice în Republica Moldova

În seara zilei de 20 aprilie, în cadrul emisiunii Fabrika de la Publika TV, a avut loc o dezbatere privind înregistrarea oficială a Ligii Islamice în Republica Moldova ca religie cu drepturi depline.

Vă prezentăm înregistrarea video a acestei emisiuni şi aşteptăm comentariile dumneavoastră vizavi de acest subiect.