Deşi literatura teologică de limbă română şi rusă nu sunt lipsite de studii şi articole despre punerea numelor de botez, mulţi preoţi din Republica Moldova, dar mai ales din Rusia, încă refuză să boteze copiii care nu poartă nume de sfinţi, iar dacă aceştia au fost totuşi botezaţi cu astfel de nume, preoţii respectivi refuză să pomenească orice nume care nu se găseşte în lista de sfinţi publicată în fiecare an în Calendarul Bisericii Ruse. În Biserica Ortodoxă Română, la acest capitol, situaţia e mai bună numai că, de multe ori, se cade deja în cealaltă extremă, acceptându-se orice nume, şi aceasta nu pentru că preoţii români ar fi cu mult mai destupaţi la minte, ci pentru că nu-i interesează cu ce nume botează, făcând întru totul pe placul părinţilor (plătitori). Acum însă nu vreau să ating această latură oarecum subiectivă, ci mi-am propus să abordez problema numelor în Biserica Ortodoxă Rusă. Cu această ocazie, vreau să punctez trei idei importante:
Istorie şi actualitate
Liturghia baptismală. Schema rânduielii cu comentarii istorico-liturgice
La rugămintea mai multor clerici şi studenţi teologi am revizuit şi republicat schema Slujbei Botezului unită cu Liturghia, încercând de a reconstitui vechea rânduială a "Liturghiei baptismale", săvârşită cu regularitate în Biserică în primele 15 secole creştine. Spre bucuria noastră, tot mai mulţi clerici şi credincioşi au înţeles importanţa şi profunzimea acestei unităţi fireşti dintre Botez şi Liturghie şi, mai ales în diaspora, "Liturghia baptismală" este practicată pe larg.
La subsolul celor 6 pagini ale studiului găsiţi mai multe comentarii istorice, liturgice şi canonice, pe care le-am considerat necesare şi utile.
Fişierul PDF poate fi descărcat de aici. (update: 10.04.2013)
Confirmare minunată: romano-catolicii trebuie (re)botezaţi
În SUA, doi romano-catolici, un bărbat şi o femeie, au trecut la Ortodoxie. După practica locului, cei doi au fost întrebaţi cum vor sa fie primiţi în Biserica cea adevărată: prin săvârşirea Botezului sau doar prin citirea exorcismelor şi Mirungere? Femeia a ales Botezul canonic, prin trei afundări, iar bărbatul a ales Mirungerea.
În timpul slujbei cineva a făcut câteva fotografii, iar la developare chipul bărbatului (în dreapta) a ieşit firesc, în timp ce chipul femeii (în stânga bărbatului) este învăluit în lumină. Bineînţeles, nu este vorba de vreun trucaj în photoshop, ci de o minune care trebuie să ne dea de gândit…
Statul vrea să “privatizeze” copiii. O lege mai periculoasă decât cea a “anti-descriminării”
Scopul urmărit de noua lege
Joi, 21 martie 2013, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat în primă lectură proiectul Legii privind protecţia specială a copiilor în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi. În mediile creştine deja s-a afirmat, că proiectul Legii este un atac în adresa instituţiei familiei și că va institui un mecanism de privatizare a copiilor.
Comuniunea euharistică dintre Patriarhia Ierusalimului şi Patriarhia Română a fost restabilită
Biroul de Presă al Patriarhiei Române ne informează:
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în zilele de 20 – 21 februarie 2013, o delegaţie a Patriarhiei Române s-a întâlnit la Ierusalim cu o delegaţie a Patriarhiei Ierusalimului, pentru rezolvarea problemei legate de Aşezământul Românesc de la Ierihon.
În urma convorbirilor, desfăşurate în spirit de frăţietate şi respect reciproc, s-a ajuns la o înţelegere privind Aşezământul Românesc de la Ierihon, considerat ca fiind un cămin pentru pelerinii ortodocşi români care vizitează Ţara Sfântă.
Cele două delegaţii au redactat împreună un document, care a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului şi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, prin care s-a ajuns la restabilirea comuniunii frăţeşti şi euharistice între cele două Biserici. Această lucrare binecuvântată constituie o contribuţie la întărirea unităţii panortodoxe.
Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol (text, foto, video)
Catedrala Sfânta Sofia (Aghia Sofia / Άγια Σοφία – în greacă, Sancta Sophia – în latină, Ayasofya – în turcă) sau Biserica Sfintei Înţelepciuni (nu al unei sfinte cu numele Sofia), este vechea catedrală a oraşului Constantinopol (capitala Imperiului Roman de Răsărit între anii 330-1453), transformată ulterior în moschee, apoi în muzeu. Este considerată drept una dintre marile clădiri ale lumii, reprezentând un punct de referinţă în istoria arhitecturii şi, fără îndoială, centrul Ortodoxiei de până la căderea Constantinopolului în 1453. De această catedrală este legată, în mare parte, istoria Liturghiei bizantine şi a unor importante sinoade ortodoxe.
Mărturie despre patriarhul Pavle al Serbiei, un sfânt al zilelor noastre
Sfântul Sfinţit Mucenic Antim Ivireanul. Film documentar
Despre viaţa şi activitatea Sfântului Sfinţit Mucenic Antim Ivireanul, mitropolit al Ţării Româneşti ( † 27 septembrie 1716) – mare ierarh, tipograf, predicator şi mucenic.