Pe 12 mai 2016, saitul Eparhiei de Ungheni şi Nisporeni ne-a uimit cu două circulare episcopale inedite: prima se numeşte „Ce ar trebui să ştim despre împărtăşirea copiilor”, iar a doua: „Despre gradul de rudenie de la botez și botezul mai multor prunci împreună”.
Fără îndoială, orice ierarh are nu doar dreptul, ci şi obligaţia de a se preocupa de astfel de probleme şi, la nevoie, să emită circulare pentru preoţii şi credincioşii pe care-i păstoreşte. Din punct de vedere liturgic şi pastoral, ideea de a scrie aceste circulare mi se pare foarte bună şi, cred că ar trebui să fie urmată de nişte hotărâri similare ale Sinodului Mitropolitan, care să aibă autoritate şi aplicabilitate mai generală.
Pe de altă parte însă, trecând peste limbajul semidoct şi argumentarea defectuoasă a unor idei, textele acestor circulare ridică unele probleme teologice ce nu pot fi neglijate şi nici acceptate fără drept de apel, pe simplul motiv că au fost scrise de un episcop. Deja mai mulţi preoţi din Moldova, cunoscându-mi preocupările liturgice şi canonice, m-au rugat să mă pronunţ asupra următoarelor fraze:
Copiii se împărtăşesc numai cu Sfântul Sînge fiindcă ei nu pot înghiţi mîncare tare, de aceea copiii care se alăptează cu piept, nu se împărtăşesc la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, deoarece la această liturghie în potir se adaugă vin şi apă, dar ele nu se transformă în Sîngele Domnului. În cazul în care le dăm vin din potir la această liturghie, acest lucru nu va fi împărtăşire adevărată. […] Trebuie să se știe că o astfel de gîndire este greșită și preoții păcătuiesc grav, crezînd că vinul se sfințește doar prin faptul că în el este pus o părticică din sfintele daruri, care au în ele îmbibat Sfîntul Sînge. Deasemenea se interzice păstrarea Trupului și a Sângelui Mîntuitorului, de la Liturghia Sfîntului Ioan Gură de Aur ori Liturghia Sfîntului Vasile cel Mare în vas pentru a împărtăși copiii bolnavi. Cel mai potrivit ar fi ca preoții din timp să lămurească enoriașilor că copiii trebuie să fie împărtășiți numai la Liturghia sfântului Ioan Gură de Aur sau la Liturghia sfântului Vasile cel Mare.
Formal, episcopul Petru de Ungheni nu a făcut altceva decât să expună „poziţia oficială” a Bisericii Ruse şi Române cu privire la conţinutul potirului euharistic la Liturghia Darurilor Înaintesfinţite (în continuare LDIS). Problema este, de fapt, mult mai complexă şi necesită o abordare pe măsură. În cartea „Liturghia Ortodoxă: istorie şi actualitate” (pp. 180-200) am scris o istorie a LDIS (vezi fişierul PDF), în care am abordat detaliat şi acest subiect delicat. Rezumând cele scrise acolo, trebuie să spunem că:
- Tradiţia Bisericii dintotdeauna a crezut că la LDIS în Sfântul Potir avem Sfânt Sânge. Întreg conţinutul Potirului se sfinţeşte şi se preface în Sfânt Sânge prin punerea în el a Sfântului Trup, mai ales că Agneţul are Sfânt Sânge îmbibat în el (deşi, în trecut, atunci când erau pregătite Darurile Înaintesfinţite, înmuierea Agneţului în Sfântul Sânge nu era obligatorie!). Grecii şi astăzi cred că în Potir este Sfânt Sânge şi se împărtăşesc la LDIS ca la celelalte Liturghii, fără a respinge copiii. Prin aceasta ei nu au inventat nimic, ci păstrează vechea Tradiţie a Bisericii.
- Ideea că la LDIS avem doar vin binecuvântat a fost formulată în spaţiul ortodox de către Petru Movilă, mitropolitul Kievului (sec. XVII), prin aplicarea principiilor scolastice asupra teologiei sacramentale, pe care le-a împrumutat de la romano-catolici. Spre sfârşitul sec. XVII aceste idei au fost preluate de Liturghierul slavo-rus, apoi şi de cel românesc, deşi toate Liturghierele de până atunci menţionau foarte clar că împărtăşirea la LDIS se face „ca la Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur”. Eu cred că ar trebui în mod urgent să se revină la vechea practică, mai ales că tot mai mulţi teologi ruşi şi români condamnă teoria lui Petru Movilă.
- Sfântul Simeon Noul-Teolog şi alţi Sfinţi Părinţi spun foarte clar că, împărtăşindu-ne cu o picătură de Sfântul Sânge, acesta preface întreg sângele nostru în Sângele lui Hristos. Deci, dacă o picătură din Sângele lui Hristos poate preface 5 litri de sânge, cu atât mai mult mulţimea de picături de Sfânt Sânge îmbibate în Agneţul euharistic pot să prefacă cele 0,2-0,3 litri de vin şi apă din Potir. Se pare că unii preoţi de la Chişinău au exagerat atât de mult cu această „taină a prefacerii” încât, la Bobotează, zile în şir au dat oamenilor Agheasmă Mare care „se sfinţea” şi „se înmulţea” prin simpla amestecare cu apă obişnuită, care curgea în vasul cu Agheasmă de la un robinet obişnuit. Dar ceea ce-i valabil la Chişinău, nu-i nici pe departe valabil la Ungheni, unde nu doar Agheasma, dar nici Sfântul Sânge nu poate să prefacă un mic potir cu vin, deşi toată Tradiţia Bisericii crede în această prefacere.
Mai jos, aceeași circulară spune:
Atunci cînd în parohie s-au depistat cazuri de copii cu boli infecțioase și molipsitoare, acești copii trebuie să fie împărtășiți la urmă, după cei sănătoși. Lingurița trebuie să fie ștearsă cu o materie curată după fiecare copil bolnav care a fost împărtășit. Cu materia respectivă să fie șterse și buzele celor care au fost împărtășiți, iar după Liturghie materia trebuie arsă iar cenușa pusă sub sfîntul prestol.
În timpul bolilor molipsitoare ar fi bine de oficiat Sfînta Liturghie de cîteva ori pe săptămână și de împărtășit copiii bolnavi, deoarece deasa împărtășanie cu Sf. Taine a lui Hristos, atît pe maturi dar și pe copii deopotrivă, îi unește în chip viu și lucrător cu Domnul…
Folosul desei împărtășiri a copiilor mai ales cînd sunt într-o boală îl putem înțelege din următoarea faptă minunată. Sf. Andrei Criteanul multă vreme n-a vorbit în copilărie. Cînd însă părinții zdrobiți de durere s-au întors spre rugăciune și spre mijloacele harice, în momentul împărtășirii, legătura limbii s-a dezlegat și a început a vorbi cu claritate. Pînă și un doctor, creștin prin excelență, potrivit observațiilor sale, a mărturisit că în majoritatea cazurilor, copiii bolnăvicioși trebuie împărtășiți cu Sf. Taine, căci astfel parinții nu vor avea decît foarte rar nevoie să se folosească, de mijloace medicale.
Culmea e că aceste speculaţii pseudo-teologice (şi mai degrabă magice) sunt spuse după ce, puţin mai sus, autorul circularei zice că:
Atunci când împărtășim un copil, zicem formula cuvenită: „Se împărtășește pruncul (numele) cu Cinstitul și Sfîntul Trup și Sînge al Domnului, și Dumnezeului, și Mântuitorului nostru Iisus Hristos spre viața de veci”. (cuvintele – „spre iertarea păcatelor” nu se zic dacă copilul nu a împlinit vârsta de 7 ani). Atunci cînd copilul se împărtășește numai cu Sfîntul Sînge zicem următoarele cuvinte: „Se împărtășește pruncul (numele) cu Cinstitul Sânge al Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos spre viața de veci”. Unii preoți adaugă cuvintele: „Se împărtășește pruncul (numele) spre sănătatea sufletului și a trupului”, sau „spre sănătatea trupului și mântuirea sufletului”, „spre sfințirea sufletului și a trupului”. Aceste formule sînt greșite și nu trebuie rostite.
Eu nu ştiu în ce „cărţi vechi” a găsit episcopul Petru toate aceste argumente, dar ar fi bine să mai ştie că:
- „Formula de împărtăşire” este o invenţie nouă, care rezumă (declarativ) rugăciunile de împărtăşire. Grecii, de exemplu, atunci când împărtăşesc, spun „Trupul şi Sângele lui Hristos”, iar cel care primeşte împărtăşirea spune în gând „Amin” – având deci o mărturisire de credinţă a prezenţei reale a lui Hristos în euharistie. Mai mult decât atât, „formula de împărtăşire”, spre deosebire de cea de la Botez (de exemplu), nu este obligatorie şi, până nu demult, nu era scrisă în nici un Liturghier. Acelaşi Petru Movilă ne-a băgat pe gât ideea (romano-catolică) că orice Taină trebuie să aibă obligatoriu o „formulă” de împărtăşire a harului. Altfel harul „nu ştie ce să facă”…
- În rugăciunile dinainte şi după împărtăşire Îi cerem lui Dumnezeu ca aceasta să ne fie „spre tămăduirea sufletului şi a trupului” – lucru care se referă atât la maturi, cât şi la copii. Nici eu nu sunt de acord cu „formula de împărtăşire” modificată, pentru a nu crea impresia că împărtăşirea este (doar) un medicament pentru trup. Dar tocmai Preasfinţia Sa este cel care susţine împărtăşirea cu scop terapeutic. Şi, în acest caz, în ce constă „greşeala” preoţilor care citează rugăciunile de împărtăşire şi le doresc primitorilor vindecare?
- Episcopul Petru susţine teoria (pe nimic întemeiată) că copilul până la 7 ani nu are păcate şi la împărtăşirea lui nu se zice „spre iertarea păcatelor”. Dar, în acest caz, care-i sensul cuvintelor Mântuitorului când spune: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor” şi „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Noului Legământ, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor”? Sau poate, ştiind că la majoritatea Liturghiilor din afara posturilor se împărtăşesc doar copii sub 7 ani, să modificăm şi cuvintele de instituire ale Liturghiei lăsate de Însuşi Hristos? Sau cum se face că, botezând doar prunci, menţinem în Crez cuvintele: „Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor”?, fiind vorba, în mod evident, de iertarea păcatelor personale (menţionate la plural), nu de aşa-numitul „păcat originar”, a cărui teorie quasi-eretică nici nu era cunoscută de Părinţii de la Sinodul II Ecumenic. Deci au copiii păcate sau nu? Ce se întâmplă în viaţa unui copil în momentul împlinirii a 7 ani, că la 6 ani şi 11 luni era un „îngeraş fără de păcat”, apoi brusc trebuie spovedit înainte de fiecare împărtăşire, ca şi cum ar fi mai păcătos decât episcopii şi preoţii, care nu se spovedesc înainte de fiecare Liturghie?
***
Cea de a doua circulară, referitoare la botez, este mult mai bună, dar mi-au sărit în ochi două fraze:
Sînt oameni care cred că dacă un băieţel şi o fetiţă se botează într-o apă atunci ei se fac rude duhovniceşti şi în viitor nu vor mai avea dreptul să se căsătorească unul cu altul. Această părere de asemenea este greşită, deoarece rudenie duhovnicească este doar între acela care primește copilul cînd este scos din cristelniță și între copil și părinții copilului. Întru cît la noi în țară este înrădăcinat acest obicei de a se lua un număr mare de cumătri, care contravine cumva normelor canonice, este foarte important să reținem acest moment, că trebuie să pomenim la botez ca și naș al copilului doar acea persoană care îl primește în brațe cînd copilul este scos din cristelniță. Celelalte persoane, sunt ca și cumătri, dar trebuie să-i pomenim separat și nu ca nași, ci ca pe robi a lui Dumnezeu.
Nu mă leg de exprimările necioplite despre naşi şi cumătri, şi care dintre ei sunt „robi ai lui Dumnezeu” şi care nu. Vreau doar să văd când şi cum va fi înţeleasă şi respectată această prevedere în cuprinsul Eparhiei de Ungheni. Vă spun din start că sunt foarte pesimist…
Fraza cu care episcopul Petru îşi încheie a doua circulară, după părerea mea, dărâmă tot ce a încercat Preasfinţia Sa să construiască:
În cazul cînd părinţii doresc ca copilul lor să fie botezat aparte, indiferent care ar fi motivul invocat de părinți, ar fi bine de împlinit dorinţa lor, în duhul păcii și dragostei lui Hristos, ca să nu apară neînţelegeri ori sminteli, ce ar duce la denaturarea climatului duhovnicesc din parohie.
Eu nu ştiu ce „climat duhovnicesc” există prin parohiile de pe malul stâng al Prutului, din moment ce lumea nu se împărtăşeşte decât în posturi (şi de multe ori după „spovedanii de obşte”), preoţii nu ţin cateheze înainte de botez şi cununie, pentru săvârşirea Tainelor Bisericii se percep taxe (care după aceea se împart cu episcopul) etc. Îmi dau seama că episcopul de Ungheni se teme ca nu cumva, impunând nişte reguli mai stricte, să scape şi restul parohiilor în Mitropolia Basarabiei (unde e un haos mai mare decât în cea a Moldovei). Dar poate că a venit timpul să avem măcar un episcop care să ceară preoţilor să placă doar lui Dumnezeu, şi nu (în primul rând) oamenilor. Căci, dorind să plăcem oamenilor, am ajuns să-i botezăm pe toţi la rând fără să înţeleagă nimic, apoi le dăm voie să împodobească cristelniţa cu flori şi să pună bani în apă („ca să le meargă bine în viaţă”), apoi le turnăm doar puţină apă pe cap („că copilul este un pic răcit şi părinţii n-ar vrea să-l dezbrace”) şi tot aşa… Când o să încetăm de a mai vedea Biserica ca pe o „agenţie de servicii religioase”, care prestează „servicii la comandă” şi „pe placul clientului”?
Sper, din tot sufletul, că în curând Sinodul Mitropolitan va lua tot ce-i bun din aceste circulare şi, argumentându-le mult mai serios, să vină cu nişte hotărâri care să denatureze la maximum actualul climat pseudo-duhovnicesc şi să aducă buna rânduială în Biserică, aşa cum ne-a lăsat Hristos prin Sfinţi Apostoli şi Sfinţii Părinţi, nu aşa cum vor oamenii. Celor care nu ştiu rânduielile bisericeşti, preotul trebuie să i le explice „în duhul păcii și dragostei lui Hristos” – vorba episcopului Petru. Dar cel care le ştie, dar nu vrea să le respecte, acela nu trebuie acceptat la Tainele Bisericii, „indiferent care ar fi motivul invocat”…
